Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 397/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 397
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
PREȘEDINTE: Tudora Drăcea
JUDECĂTOR 2: Maria Necșulescu
JUDECĂTOR 3: Mariana Moț
GREFIER: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea DGFP G, cu sediul în Tg. J,-, jud. G, împotriva sentinței nr. 1303 din 30.11.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj prin judecătorul sindic în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - debitoare SRL M J/- CF -, cu sediul în M, -, - 3,. 2, jud. G și intimatul - lichidator BNP CONSULT C, cu sediul în C, str. -,. 10 A, parter, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 1303din 30 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj prin judecătorul sindic în dosarul nr- a fost admisă cererea formulată de creditoarea Direcția Generală Finanțelor Publice G și, în temeiul art. 32 alin. 1 raportat la art. 107 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență, privind pe debitorul SC SRL M, județul G, iar în temeiul art. 34 raportat la art. 107 din Legea privind procedura insolvenței a fost numit lichidator BNP CONSULT C, cu atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege și cu o retribuție de 500 lei lunar din averea debitoarei.
Totodată, s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, iar în temeiul art. 107 din legea privind procedura insolvenței s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 62 din legea privind procedura insolvenței, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul sindic a reținut că la data de 28.09.2007, creditoarea Gas olicitat deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva SC SRL, raportat la dispozițiile art. 1 alin.2 lit. e din Legea nr. 85/2006 și pe cale de consecință obligarea debitorului la plata sumei de 11.944 lei, reprezentând obligații fiscale datorate bugetului consolidat al statului.
În motivarea cererii s-a arătat că agentul economic are debite neachitate față de bugetul consolidat al statului în sumă de 11.944 lei, reprezentând impozite, taxe, contribuții și accesorii aferente.
S-a invocat că debitoarea este dizolvată în temeiul Legii nr. 359/2004.
În drept creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 85/2006 și art. 112.pr. fiscală.
Judecătorul sindic prin sentința pronunțată a constatat că debitorul SC SRL se află în stare de insolvență, raportat la faptul că are debite neachitate, față de bugetul consolidat al statului, în sumă de 11.944 lei și după expirarea termenelor de plată a trecut o perioadă mai mare de 30 de zile în care societatea comercială nu a efectuat nici un fel de plăți.
S-a mai reținut că SC SRL a fost dizolvată în baza Legii nr. 359/2004 și că procedura simplificată se aplică și societăților comerciale dizolvate în temeiul acestei legi.
De asemenea, judecătorul sindic a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1 alin.2 lit. e și art. 3 pct. 13 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, motiv pentru care a deschis procedura simplificată de insolvență.
Cu privire la numirea lichidatorului judiciar, judecătorul sindic a luat în considerare cererea creditorului de desemnare a lichidatorului ca urmare a selecției de oferte organizate de DGFP G, încât pentru debitorul în cauză a fost numit ca lichidator BNP Consult cu o retribuție lunară de 500 lei din averea debitorului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea DGFP G, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta susține că prin sentința pronunțată au fost nesocotite dispozițiile art. 11 lit. c din legea nr. 85/2006 și a mărit nejustificat cheltuielile aferente procedurii.
Astfel se arată de recurentă că practicianul în insolvență BNP CONSULT a câștigat licitația organizată de Comisia de selecție din cadrul DGFP G prezentând o ofertă cu un onorariu lunar de 100 lei și instanța l-a numit ca lichidator, dar cu un onorariu mai mare de 500 lei, astfel că sentința pronunțată este criticabilă.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că este fondat.
Potrivit art. 11 lit. c din Legea nr. 85/2006 printre atribuțiile judecătorului sindic este și aceea a desemnării motivate, prin sentința de deschidere a procedurii dintre practicienii în insolvență care au depus oferte de servicii a lichidatorului care va administra procedura provizoriu până la confirmarea sau înlocuirea sa și stabilirea remunerației în conformitate cu criteriile stabilite de legea de organizare a profesiei de practician în insolvență, precum și a atribuțiilor acestuia, pentru această perioadă. În vederea desemnării provizorii judecătorul sindic va ține cont de toate ofertele de servicii depuse de practicieni, de cererile în acest sens depuse de creditori și după caz, de debitor, dacă cererea introductivă îi aparține.
În cazul în speță nu au fost depuse oferte de servicii de practicieni în insolvență direct în dosarul de faliment dar creditorul DGFP G care a formulat cererea de deschidere a procedurii a solicitat desemnarea provizorie a lichidatorului pentru procedura simplificată a practicianului în insolvență BNP CONSULT, arătând că acesta a câștigat licitația organizată de Comisia de selecție din cadrul DGFP G, prezentând o ofertă cu un onorariu de 100 lei lunar (a se vedea formularul de oferte depus în copie - fila 5 dosar recurs).
Ori, atâta vreme cât judecătorul sindic în desemnarea provizorie a lichidatorului a avut în vedere cererea creditorului, așa cum motivează în aliniatul ultim al sentinței recurate cu nr. 1303 din 30 noiembrie 2007 trebuie să aibă în vedere și oferta BNP CONSULT de a fi numit administrator sau lichidator cu un onorariu lunar de 100 lei în baza căreia a câștigat licitația organizată de Comisia de selecție din cadrul DGFP G și în baza căreia acest creditor a cerut numirea sa ca lichidator.
În consecință, se constată că judecătorul sindic la stabilirea retribuției lunare a lichidatorului desemnat să administreze provizoriu procedura de insolvență a nesocotit cererea creditorului, inclusiv oferta depusă de practicianul în insolvență în baza căreia s-a cerut numirea sa și deci, sentința a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 11 lit. din Legea nr. 85/2006
Așa fiind, Curtea constată că există motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă încât în temeiul art. 312(3) Cod procedură civilă, va admite recursul și va modifica sentința în parte în sensul că stabilește onorariul lichidatorului provizoriu la suma de 100 lei exclusiv TVA, menținând restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea DGFP G, cu sediul în Tg. J,-, jud. G, împotriva sentinței nr. 1303 din 30.11.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj prin judecătorul sindic în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - debitoare SRL M J/- CF -, cu sediul în M, -, - 3,. 2, jud. G și intimatul - lichidator BNP CONSULT C, cu sediul în C, str. -,. 10 A, parter, jud.
Modifică în parte sentința nr. 1303 din 30.11.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj prin judecătorul sindic în dosarul nr-, în sensul că stabilește onorariul lichidatorului provizoriu la suma de 100 lei exclusiv TVA.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red. jud. MN / 4 ex.
Tehnored. DM / 28.05.2008
Jud. sindic:
22 Aprilie 2008
Președinte:Tudora DrăceaJudecători:Tudora Drăcea, Maria Necșulescu, Mariana Moț