Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Sentința 411/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
SENTINȚA COMERCIALĂ NR. 411
Ședința publică de la 23 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Dorin
JUDECĂTOR 2: Valentina Vrabie
JUDECĂTOR 3: Gina Ignat
Grefier - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către pârâta - - B,cu sediul în B, Șoseaua Buzăului,km.7, jud.B, împotriva sentinței comerciale nr. 21/com./24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - Sud - B-cu sediul ales în G,str. - 11, nr. 46, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde recurenta pârâtă reprezentată prin avocat și intimata reclamantă prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat și timbrat corespunzător, după care;
Apărătorul recurentei pârâte depune la dosar copia deciziei nr. 304 din 11.03.2008, pronunțată de Curtea Constituțională și precizează că sentința nr.45/com/19.02.2008 a rămas irevocabilă, nefiind atacată cu apel d e niciuna dintre părți.
Reprezentantul intimatei-reclamante confirmă cele precizate de apărătorul recurentei cu privire la sentința nr. 45/com/19.02.2008.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la acesta.
Apărătorul recurentei-pârâte apreciază că sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Un prim motiv de recurs este acela că instanța de fond a pronunțat o hotărâre prin care a dispus altceva decât ceea ce s-a solicitat prin acțiune, respectiv, în loc să se pronunțe cu privire la obligarea pârâtei de a da acordul pentru branșarea unui nou consumator, instanța s-a pronunțat în sensul menținerii branșării la conducta în litigiu.
Un alt motiv se referă la faptul că reclamanta nu are calitate procesuală activă și deci nu poate solicita obligarea pârâtei - - să-și dea acordul pentru branșarea unui alt consumator. Consideră că în prezenta cauză are calitate procesuală activă Așezământul Social "Sf.Mc. "-Episcopia de.
Apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de disp.art. 582 pr.civ. pentru pronunțarea unei ordonanțe președințiale.
Reclamanta nu a făcut dovada cazului grabnic, care să justifice luarea măsurii vremelnice, nu s-a dovedit existența vreunui alt litigiu pe fond în care să se cerceteze fondul cauzei.
Față de cele precizate oral cât și pentru motivele arătate în scris prin cererea de recurs solicită admiterea recursului cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamanta - - și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar copia nr. 1045/25.04.2008 privind plata sumei de 3000 lei-reprezentând onorariu avocat.
Având cuvântul în combaterea motivelor de recurs, reprezentantul intimatei-reclamante arată că nu este de acord cu recursul declarat de - -, sens în care solicită respingerea acestuia ca fiind netemeinic și nelegal pentru următoarele motive:
- Sud - are calitatea de concesionar al serviciului de distribuție gaze naturale iar potrivit art. 32 din Legea gazelor " activitatea de distribuție gaze naturale, constituie serviciu public de interes național".
Apreciază că - Sud - are calitate procesuală activă deoarece a încheiat cu noul consumator Așezământul Social "Sf.Mc. "- Episcopia de un contract de cofinanțare pentru extinderea rețelei de distribuție gaze naturale.
Solicită a se avea în vedere că în cauză sunt îndeplinite disp.art.85 din Legea nr.351/2004 pentru realizarea serviciului de transport sau de distribuție,în cazul utilizării bunurilor proprietatea terților,care au fost puse în funcțiune până la data intrării în vigoare a acestei legi. Depune la dosar concluzii scrise și copia sentinței nr. 868/4.12.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Brăila.
Pentru motivele arătate oral cât și pentru prezentate în concluziile scrise, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Brăila sub nr. 999/196/23.11.2007 reclamanta sC Sud - Bac hemat în judecată pe pârâta - - B pentru ca pe calea ordonanței președințiale să se dispună ca pârâta să-și dea acordul pentru racordarea la sistemul său de distribuție gaze naturale a unui nou consumator, așazământul social Sf. Mc..
Prin sentința civilă nr. 6252/26.11.2007 Judecătoria Brăilaa admis ordonanța președințială așa cum a fost formulată.
Respăectiva hotărâre a fost casată de Tribunalul Brăila ca o consecință a admiterii recursului promovat de pârâtă, reținându-se încălcarea normelor ce disciplinează competența materială a instanțelor, respectiv a disp. art. 2 din Codul d e procedură civilă.
Tribunalul Brăila, astfel sesizat, a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus menținerea cuplării rețelei de distribuție gaze naturale efectuată la 28 noiembrie 2007 până la soluționarea în fond a litigiului dintre părți.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în fapt și în drept, următoarele:
Reclamanta a efecuat la data de 28.11.2007 cuplarea rețelei de distribuție gaze naturale a Așezământului Sociual Sf.Mc. la conducta aflată în exploatarea - Sud -, conductă ce alimentează pârâta - A
Racordarea la sistemul de gaze naturale ce alimentează pe pârâtă s-a efectuat în executarea sentințeio civile 6252/26.11.2007 pronunțată de Judecătoria Brăila ce a fost casată prin decizia nr. 188//7 decembrie 2007, astfel încât prin cererea reformulată, reclamanta a solicitat să se mențină racordarea efectuată până la soluționarea în fond a litigiului.
Cererea impune urgență, întrucât în perioada de iarnă debranșarea ar avea ca efect încetarea activității beneficiarului lucrării și anume Așezământul Sf.Mc. și chiar degradarea clădirii care a fost de curând reabiliatată.
De asemenea cererea întrunește și cerința vremelniciei, racordarea urmând a fi menținută până la soluționarea fondului litigiului privind conducata de gaze naturale.
Și cea de-a treia cerință prevăzută de art. 581.pr. civilă este îndeplinită în cauză deoarece, menținând branșarea efectuată, instanța nu se antepronunță cu privire la proprietarii conductei sau asupra despăgubirilor ce se impun a fi acordate.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepție invocată de pârâtă, aceasta este nefondată față de faptul că reclamanta este executantul racordului ce se solicită a fi menținut.
Împotriva susmenționatei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta, - -, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
Instanța a dispus altceva decât ceea ce s-a cerut prin acțiune de către reclamantă.
- Sud - nu are calitate procesuală actrivă, nu poate solicita obligarea - - să-și dea acordul pentru branșarea unui alt consumator.
Nu sunt întrunite condițiile legale pentru pronunțarea unei ordonanțe președințiale.
Nu există dovada faptului că - - a refuzat să-și dea acordul.
Pentru motivele expuse în mod succint mai sus, recurenta a solicitat reformarea hotărârii criticate în sensul respingerii acțiunii.
Pârâta-intimată - Sud - a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului.
Recursul de față este nefondat din perspectiva următoarelor considerațiuni:
Ordonanța președințială este o procedură specială prin crea se iau de către instanța de judecată în regim de urgență și cu caracter temporar măsuri care nu prejudecă fondul.
Măsura solicitată de reclamanta și încuviințată de instanța de fond a fost dispusă până la soluționarea în fond a litigiului. Cum, însă, prin sentința nr. 45/19. 02. 2008 Tribunalului Brăila rămasă irevocabilă prin nerecurare a fost stins litigiul dintre părți, au încetat efectele ordonanței președințiale, așa încât sunt neavenite orice critici referitoare la validitatea soluției asupra ordonanței președințiale.
Pentru motivele arătate mai sus Curtea va menține hotărârea recurată cu cosecința imediată a respingerii recursului de față, dând astfel eficiență disp. art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta - - B,cu sediul în B, Șoseaua Buzăului,km.7, jud.B, împotriva sentinței comerciale nr. 21/com./24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - Sud - B - cu sediul ales în G,str. - 11, nr. 46.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.05.2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - -
Red.
Tehnored.-2ex.
30.05.2008
Fond-
Președinte:Rodica DorinJudecători:Rodica Dorin, Valentina Vrabie, Gina Ignat