Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 475/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.475/
Ședința publică de la 02 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 2: Simona Gavrila
JUDECĂTOR 3: Gina Ignat
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol, judecarea recursului declarat de către reclamanta - - prin lichidator judiciar 2000 G, cu sediul profesional în G,-, -. 45, parter, împotriva sentinței comerciale nr. 536/24.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimata pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE B, cu sediul în B, sector 1, b-dl nr. 38, cauza având ca obiect
ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru recurenta reclamantă consilier juridic C- și pentru intimata pârâtă consilier juridic, în baza delegațiilor de la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată, motivat, scutit de taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar și s-a răspuns relațiilor solicitate de la Tribunalul Galați. Se referă, de asemenea, că la termenul anterior instanța a prorogat discuția pe excepția nemotivării în termen a recursului, invocată de intimată.
Reprezentantul recurentei reclamante depune motivele de recurs însoțite de un set de acte în susținerea acestora.
Întrebate fiind, părțile prin reprezentanți susțin că au primit câte un exemplar din hotărârea instanței de fond și nu sunt alte cereri.
Față de precizarea făcută de părți și înscrisurile de la dosar, Curtea constată cauza în stare de judecată și aduce în discuție excepția nemotivării recursului în termenul legal, invocată de intimata pârâtă.
Reprezentantul intimatei pârâte învederează instanței că a calculat acest termen de la data pronunțării.
Reprezentantul recurentei reclamante consideră că termenul se calculează de la comunicarea hotărârii.
Având în vedere susținerile părților, Curtea reține dosarul pentru pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția comercială, sub nr-, reclamanta "" - G (societate aflată în insolvență) prin lichidator judiciar 2000 a chemat în judecată pe pârâta CNCF "CFR" -, solicitând pe cale de ordonanță președințială obligarea pârâtei să permită accesul pe infrastructura feroviară publică a terenurilor aparținând reclamantei.
În motivarea acțiunii s-a arătat că între "" -, operator de transport feroviar privat și CNCF "CFR" - B, administrator al infrastructurii feroviare publice, a intervenit contractul de acces pe infrastructură nr- anexa 1 (care a expirat la 13 decembrie 2008) având ca obiect punerea la dispoziția reclamantei de către pârâtă a infrastructurii feroviare publice, care se prelungea anual prin acte adiționale.
Tribunalul Galați, secția comercială, prin sentința comercială nr. 536/24 aprilie 2008 a respins ca nefondată excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtă și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta, anterior promovării acțiunii, a parcurs procedura prealabilă impusă de dispozițiile art. 30 din nr.OG 89/2003.
În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 38 din Legea nr. 85/2006, însă pe de o parte, aceste dispoziții fac referire doar la furnizorii de utilități (electricitate, gaze naturale, apa, servicii telefonie sau altele asemenea), iar accesul pe infrastructură publică nu poate fi asimilat utilităților publice, iar pe de altă parte, aceste dispoziții legale ar fi avut aplicabilitate în cazul în care în cadrul procedurii insolvenței s-ar fi aprobat un plan de reorganizare de către judecătorul sindic. S-a mai reținut că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 581 alin. 1 proc.civ. și că prin admiterea ordonanței președințiale s-ar antama însuși fondul litigiului dintre părți.
Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal, reclamanta a declarat recurs pe care nu l-a motivat în termenul prevăzut de lege.
Potrivit art. 582 alin. 1 proc.civ. "Ordonanța este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților..."
În speță, cererea introductivă de instanță formulată de reclamantă (fila 2 dosar fond) s-a judecat cu citarea părților, astfel cum rezultă din rezoluția de la fila 2 verso același dosar.
Potrivit art. 303 alin. 1 proc.civ. "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs", iar potrivit art. 306 alin. 1 proc.civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal,...".
Raportat la dispozițiile legale mai sus-citate, Curtea constată că reclamanta nu a motivat recursul înăuntrul termenului legal.
Curtea mai constată că recurenta reclamantă nu a manifestat interes în a cunoaște conținutul sentinței recurate (pronunțată la data de 24 aprilie 2009) și că raportat și la termenul din 18 septembrie 2009 (fila 13 dosar recurs) nu a motivat recursul în termenul legal, înfrângând astfel dispozițiile art. 581 și urm. proc.civ.
Așadar, recursul declarat de reclamantă, nefiind motivat în termenul legal, Curtea urmează să constate că este nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamanta - - prin lichidator judiciar 2000 G, cu sediul profesional în G,-, -. 45, parter, împotriva sentinței comerciale nr. 536/24.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, nefiind motivat în termenul legal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 octombrie 2009.
Președinte, dr. - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. dr.
Tehno:2 ex./ 22.10.2009
Fond:
Președinte:Alexandrina ZahariaJudecători:Alexandrina Zaharia, Simona Gavrila, Gina Ignat