Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 492/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 631/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 492
Ședința publică de la 23 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 2: Roxana Popa
JUDECĂTOR 3: Veronica Dănăila
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 2119 din data de 14.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații prin avocat, cu delegație la dosar, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul legal stabilit, concluzii scrise și solicită judecarea cauzei în lipsă; precum și faptul că intimații au depus la dosar întâmpinare.
Curtea acordă intimaților prin avocat cuvântul pe cereri și pe probe.
Intimații prin avocat, arată că nu au cereri prealabile de formulat și nici probe noi de administrat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimaților cuvântul pe cererea de recurs.
Intimații prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2119/14.02.2008 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâții, și.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut că prin cererea, înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B, reclamanta a solicitat să se dispună, pe calea ordonanței președințiale, ca pârâții să-i restituie actele originale cu regim special ridicate de pârâți în mod abuziv, reclamanta susținând că prin aceasta se împiedică bunul mers al activității sale comerciale.
Prin sentința comercială nr. 166/10.01.2008 Judecătoria Sectorului 3 Bad eclinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București Secția a VI-a Comercială.
Judecătorul, astfel învestit prin declinarea de competență, a reținut în raport de susținerile și apărările părților, că acțiunea este neîntemeiată, cu următoarele considerente: reclamanta a deținut cu chirie un spațiu, al cărui proprietari sunt pârâții; ca urmare a neplății chiriei de către reclamantă, pârâții au notificat inițial solicitarea de achitare a restanțelor înregistrate, iar ulterior, la data de 21.06.2006, au înștiințat pe reclamantă să-și ridice bunurile din spațiu, întrucât contractul de închiriere a fost reziliat unilateral, ca urmare a neplății chiriei.
În raport de această situație de fapt, judecătorul fondului a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de textul art. 581 alin. 1.pr.civ. pentru a putea fi admisă cererea de ordonanță președințială, înscrisurile depuse la dosar nefăcând dovada existenței urgenței, în condițiile în care reclamanta susține că actele au fost reținute în luna iunie 2006, iar acțiunea a fost introdusă după mai mult de un an; nici caracterul vremelnic nu este îndeplinit, măsura ce se solicită a fi luată - restituirea unor înscrisuri, având prin natura sa un caracter definitiv, ce rezolvă în fond litigiul dintre părți. Judecătorul a înlăturat înscrisurile depuse de reclamantă cu privire la formularea unei plângeri penale, având în vedere faptul că această plângere se referă la o lată persoană, iar nu la pârâții din cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială astfel cum a fost formulată.
În motivarea cererii, recurenta a arătat că în mod greșit nu a analizat judecătorul fondului actele referitoare la plângerea penală, din rezoluția propusă de organele de anchetă rezultând reținerea actelor de către pârâți; totodată, susține că judecătorul nu a analizat clauzele contractuale din contractul de închiriere dintre părți, deși actul se afla la dosar; dacă acest contract ar fi fost analizat, judecătorul ar fi observat că nu există nicio clauză contractuală care să le permită intimaților să rețină actele sau bunurile sale.
Prin întâmpinare, intimații au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală și temeinică sentința pronunțată de judecătorul fondului, bunurile solicitate de recurentă nefiind reținute de ei, ci abandonate de aceasta. În ce privește criticile formulate în cererea de recurs, se arată că plângerea penală vizează o altă persoană, iar analizarea contractului nu era necesară, cererea recurentei neavând la bază acest contract, ci un pretins abuz.
Recurenta a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat.
Astfel, în ce privește critica referitoare la neanalizarea de către judecătorul fondului a înscrisurilor vizând formularea unei plângeri penale, se reține că în mod corect a procedat judecătorul în sensul înlăturării acestor înscrisuri, ele referindu-se la o terță persoană. Deci nu puteau constitui o dovadă a pretinsului abuz al intimaților cu privire la reținerea unor acte ale recurentei.
De asemenea, este nefondată și critica referitoare la neanalizarea contractului dintre părți, cererea recurentei vizând, așa cum s-a arătat deja, un pretins abuz al intimaților. În nici un moment intimații nu s-au apărat în cadrul primei judecăți pe clauze contractuale pentru a impune judecătorului o analiză a acestora; dimpotrivă, intimații au demonstrat, cu notificările trimise recurentei, că au solicitat acesteia să își ridice bunurile abandonate în spațiul închiriat, după rezilierea unilaterală a contractului.
Pe fondul cauzei, se reține că judecătorul fondului a făcut o corectă apreciere a probatoriul administrat, fiind temeinică și legală constatarea acestuia în sensul neîndeplinirii condițiilor legale necesare pentru admiterea cererii de ordonanță președințială, sub aspectul nedovedirii urgenței și al neprejudecării fondului.
În consecință, față de considerentele reținute, în temeiul art. 312.pr.civ. recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274.pr.civ. va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite de intimatul, constând în onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - SRL în contradictoriu cu intimații, și împotriva sentinței comerciale nr. 2119/14.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 714 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red. RP/2ex.
05.05.2008.
Jud. fond
Tribunalul București Secția a VI-a Comercială
Președinte:Viorica TrestianuJudecători:Viorica Trestianu, Roxana Popa, Veronica Dănăila