Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 495/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.495
Ședința publică din 24 martie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier:- -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr.66/30.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Bank NV - Sucursala B - Agenția T, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
dezbaterilor și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 23 martie 2009, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.66/30.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Bank NV - Sucursala B -Agenția T, cu obligarea reclamantului să plătească pârâtei suma de 12.331,86 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și s-a respins cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21.10.2008 sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Bank NV - Sucursala B -Agenția T, ca pe calea ordonanței președințiale să se dispună obligarea pârâtei la emiterea adresei/avizului prin care aceasta să-și dea acordul pentru închirierea imobilului situat în T,-,. 2, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de credit de investiții imobiliare și un contract de ipotecă prin care a adus ca și garanție imobilul arătat; pe parcursul derulării contractului de credit reclamantul a adus o serie de îmbunătățiri imobilului, cu respectarea clauzelor contractuale, respectiv solicitând acordul Băncii pentru modificări, după finalizarea lucrărilor întocmindu-se un raport de evaluare, evaluarea fiind superioară evaluării de la momentul acordării creditului; ulterior, reclamantul a solicitat acordul băncii pentru a închiria imobilul, acord refuzat de către bancă; în aceste condiții, reclamantul a revenit cu un memoriu, arătând că există posibilitatea închirierii cu o chirie lunară deloc de neglijat, iar pe de altă parte interdicția astfel cum este înscrisă în cartea funciară nu prevede obligația contractuală a reclamantului de a obține acordul; fiind din nou refuzat de către Bancă, de această dată fără nici o motivare, reclamantul a formulat o contestație și a solicitat o întâlnire cu reprezentanții băncii în vederea soluționării conflictului pe cale amiabilă, toate aceste demersuri rămânând fără nici un rezultat.
Reclamantul a mai arătat că în cauză sunt îndeplinite cerințele ordonanței președințiale, reclamantul suferind un prejudiciu material cauzat de imposibilitatea încasării chiriei, fiind posibilă și obligarea reclamantului la plata amenzii pentru nedeclararea venitului realizat, în condițiile imposibilității de înregistrare a contractului de închiriere la Administrația Financiară. Totodată, reclamantul a arătat că este prejudiciat moral, prin îngrădirea dreptului său de proprietate de către pârâtă, prejudiciere care determină urgența luării măsurii solicitate, conform art. 581 Cod procedură civilă.
În ce privește vremelnicia, a apreciat reclamantul că, măsura solicitată este, în condițiile în care s-a formulat și cerere de chemare în judecată având același obiect, iar aparența de drept este suficientă pentru a se ordona măsura de protecție, existând urgența.
Pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a tribunalului, iar în ședința publică de la data de 30.01.2009, conform art.315 Cod procedură civilă s-a pus în discuția părților această excepție, care a fost respinsă față de împrejurarea că, cererea de ordonanță președințială este de competența instanței învestite cu soluționarea fondului, conform art. 581 alin. 2 Cod procedură civilă, iar acțiunea vizând fondul pretenției reclamantului este înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș.
Tribunalul a reținut că ordonanța președințială, prin esența ei, reprezintă o procedură specială prin care legea îngăduie să se dea o rezolvare și fără prejudecarea fondului unor cazuri al căror caracter urgent nu permite să se aștepte desfășurarea procedurii de drept comun. Din conținutul art.581 Cod procedură civilă. reiese faptul că trebuie îndeplinite, cumulativ, trei condiții și anume: neprejudecarea fondului, caracterul vremelnic al măsurii ordonate și de asemenea caracterul de urgență al unei astfel de măsuri.
Față de condiția neprejudecării fondului reiese că scopul ordonanței președințiale nu este acela de a stabili cu privire la existența sau întinderea drepturilor subiective ale părților, instanța putând, cel mult, să examineze aparența acestor drepturi, însă față de susținerile reclamantului cum că în cauză pârâta nu are dreptul contractual de a se opune închirierii imobilului ipotecat, se pune în discuție însăși existența acestor drepturi, ceea ce este cu mult peste scopul procedurii speciale a ordonanței președințiale, fiind nevoie de o analiză pe fond a cauzei. Față de aceste motive instanța de fond a constatat că nu este îndeplinită condiția neprejudecării fondului, condiție ce reiese din art.581 Cod procedură civilă.
Totodată, s-a reținut că prin cererea reclamantului s-a solicitat luarea de către instanță a unei măsuri cu caracter definitiv, și anume obligarea pârâtei să-și dea acordul cu privire la închirierea imobilului, or, fiind o cale de soluționare a unor cereri, pe calea sumară a procedurii ordonanței președințiale, instanța de fond a reținut că nu poate fi dispusă măsura solicitată, aceasta neavând un caracter vremelnic.
Față de aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.581 Cod procedură civilă, cu privire la caracterul vremelnic și al neprejudecării fondului, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamant pe calea ordonanței președințiale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, în data de 04.02.2009, prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate în sensul obligării pârâtei de a emite o adresă/aviz prin care să își dea acordul pentru închirierea imobilului situat în T,-,.2, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de ipotecă prin care a adus ca și garanție imobilul proprietatea sa înscris în nr.49918 T, constând dintr-un apartament compus din patru camere plus dependințe, acest contract fiind încheiat ca urmare a contractării unui credit de investiții imobiliare acordat de către pârâtă în baza contractului de credit nr.-/12.02.2007.
Pe parcursul derulării contractului de credit reclamantul a adus îmbunătățiri imobilului mai sus menționat, respectând în totalitate procedura impusă de bancă în sensul că a solicitat acordul acesteia cu privire la modificările interioare ale imobilului, iar după finalizarea lucrărilor banca a făcut o evaluare a imobilului întocmind în acest sens un Raport de evaluare net superior celuilalt Raport întocmit înaintea acordării creditului.
Ulterior, reclamantul recurent, printr-o adresă pe care a depus-o la bancă, a solicitat băncii, conform contractului, să își dea acordul, respectiv avizul în vederea închirierii imobilului ipotecat, acord care i-a fost refuzat de către bancă. Recurentul a mai arătat că a făcut și alte demersuri pentru a obține acordul băncii pentru închirierea imobilului, dar fără nici un rezultat.
Recurentul a mai arătat că, în aceste condiții, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile specifice ale ordonanței președințiale astfel că s-a adresat instanței de judecată pentru soluționarea litigiului. Astfel, recurentul arată, referitor la condiția de urgență prevăzută de art.581 Cod procedură civilă, că în cazul de față există un prejudiciul material este cauzat de imposibilitatea de a încasa sumele de bani cu titlu de "chirie" și din plata unor penalizări de întârziere, întrucât contractul de închiriere a fost înregistrat la DGFP T, precum și o pagubă morală ce rezultă din faptul că banca îngrădește dreptul de proprietate al reclamantului.
Cu privire la caracterul vremelnic, recurentul a arătat că prin nepunerea la dispoziție a spațiului închiriat ar încălca obligația principală a contractului de închiriere, acest lucru datorându-se refuzului băncii în a-și da acordul pentru închiriere întrucât interpretează greșit dreptul de ipotecă ce îl are asupra imobilului.
Referitor la neprejudicierea fondului, recurentul a susținut că ipoteca este o garanție reală accesorie fără deposedarea proprietarului de imobil ipotecat, care permite creditorului să urmărească bunul pentru a-și realiza cu preferință creanța, dar nu-i dă drept de proprietate asupra bunului ipotecat.
Reclamantul recurent a depus la dosar, în data de 13.02.2009, completare la motivele de recurs.
Pârâta intimată Bank Sucursala B, Agenția Bancară Taf ormulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată. Totodată, intimata a invocat excepția tardivității completării motivelor de recurs raportat la data redactării hotărârii judecătorești, 04.02.2009.
În motivare, pârâta intimată arată că instanța de fond în mod corect a interpretat și aplicat dispozițiile legale la situația contractuală învederată de către recurentul reclamant, iar cheltuielile de judecată stabilite prin hotărârea primei instanțe sunt justificate.
Pârâta intimată a invocat excepția tardivității completării motivelor de recurs având în vedere că hotărârea judecătorească are mențiunea finală a redactării în 4.02.2009 și, astfel, este greu de înțeles termenul de 9.02.2009 invocat de către recurent. Dacă recursul a fost comunicat înainte de 6.02.2009 (inclusiv) completarea la motivele de recurs depusă în 13.02.2009 este tardiv formulată cu consecința neanalizării acestor completări de către instanța de recurs.
Se mai arată că termenul de motivare a hotărârii prevăzut de art. 581 Cod procedură civilă este un termen relativ, neatrăgând sancțiuni asupra hotărârii judecătorești.
Pârâta intimată susține că motivele invocate de recurent cu privire la faptul că instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit al cauzei și a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, conform art.304 pct.8 Cod procedură civilă, este neîntemeiat întrucât în articolul menționat se vorbește despre schimbarea înțelesului unui act juridic, nu al unei cauze pendinte și, prin urmare, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă. Mai mult, instanța nu a schimbat natura sau înțelesul cauzei, ci din contră, a aplicat dispozițiile legale incidente cu rigoare, observând inadmisibilitatea cererii de ordonanță președințială, având, spre deosebire de instanța care a judecat anterior casării, o prefigurare corectă a cauzei ancorată în actele existente la dosar.
Cu privire critica recurentului că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, pârâta intimată arată că aceasta este neîntemeiată în condițiile în care instanța cercetând în mod corect dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă, a observat că nu sunt îndeplinite condițiile ce trebuiau întrunite cumulativ, analizând două dintre ele (condiția urgenței nu a mai fost analizată dat fiind faptul că pentru emiterea ordonanței se cerea întrunirea cumulativă, or lipsa primelor două condiții face inutilă verificarea celei de-a treia).
Mai întâi instanța a arătat că nu este îndeplinită condiția neprejudecării fondului întrucât "scopul ordonanței președințiale nu este acela de a stabili cu privire la existența sau întinderea drepturilor subiective ale părților, instanța putând, cel mult, să analizeze aparența acestor drepturi" or față de cererea introductivă "se pune în discuție însăși existența acestor drepturi", ceea ce instanța, în acord cu jurisprudența incidență, a considerat a fi inadmisibil într-o ordonanță președințială.
Se mai arată că încercarea recurentului de a arăta că instanța a analizat aparența dreptului de proprietate este vicleană, pentru că în realitate nu dreptul de proprietate al recurentului asupra apartamentului său este în discuție, ci dreptul de a închiria imobilul, iar acest drept cu privire la care se cere a fi subscrisa obligată la emiterea acordului, nu poate fi analizat decât într-o prejudecare a fondului, iar instanța care a judecat după casare a observat că cererea este inadmisibilă pentru că impune această prejudecare a fondului, care nu este permisă în ordonanța președințială.
Intimata arată, astfel, că toată construcția juridică realizată de recurent cu privire la dreptul de proprietate este nerelevantă în pricină pentru că în speță se solicită a se analiza o cerere cu privire la alt drept.
Pârâta arată că aparența dreptului, ca și analiza detaliată, vădesc și netemeinicia cererii recurentului reclamant de emitere a unei ordonanțe președințiale. în condițiile în care, potrivit art. 2.2 din Contractul de ipotecă și-a asumat sub semnătură în fața notarului public, interdicția de închiriere a imobilului fără acordul băncii.
Aparența în drept despre care vorbește recurentul, dincolo de inexactitatea dispozițiilor legale invocate, nu poate fi avută în vedere în acest caz, în condițiile în care ordonanța președințială nu se raportează la o aparență abstractă din legi, ci la una concretă, reieșită din acte, or în cazul de față există contractul prin care se observă aparența dreptului ce operează în favoarea băncii.
Pârâta intimată arată că recurentul a mai criticat hotărârea considerând că solicitarea sa are caracter vremelnic, prin raportare Ia judecarea procesului de fond, or, în realitate, "prin cererea reclamantului se solicită luarea de către instanță a unei măsuri cu caracter definitiv", pentru că obligarea băncii la emiterea acordului pentru închiriere înseamnă că se va încheia un contract care își va produce efecte, indiferent de soluția din dosarul de fond.
Intimata mai susține că prin admiterea ordonanței președințiale pe o obligație de a face în sensul celor cerute de recurent se ia o măsură cu caracter definitiv generat de faptul că darea acordului și închirierea imobilului creează o situație ce nu va putea fi ulterior schimbată în contra unui chiriaș care nu este parte în acest dosar și tocmai din acest motiv, doctrina și jurisprudența au arătat că o obligație de a face nu poate fi dispusă prin ordonanță președințială decât dacă se săvârșesc acte abuzive evidente ce trebuie oprite, cum ar fi evacuarea provizorie a unei persoane turbulente etc.
Pârâta intimată arată și faptul că urgența, condiție prevăzută de art.581 Cod procedură civilă, lipsește în condițiile în care în speță nu se regăsește nici una dintre situațiile prevăzute de art.581 alin.1 Cod procedură civilă, respectiv păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara sau înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, în cauza de față, recurentul nefiind în pericol de a-și pierde vreun drept, nu are nici o pagubă pe cale de a se produce care să nu mai poată fi reparată și nici nu se află în faza vreunei executări. Dimpotrivă, prin obligarea la emiterea unui acord, Bank este cea care, prin desființarea garanțiilor, ar fi expusă unor pagube majore.
Cu privire la faptul că recurentul invocă existența unei pagube vorbind despre trei feluri de prejudicii (care în realitate nu au fost provocate de bancă ci din actele sale făcute fără respectarea contractului pe care l-a semnat), pârâta intimată arată că nici nu îndeplinesc acea condiție impusă de lege de a nu putea fi reparate: prejudiciu cauzat de imposibilitatea încasării chiriei, nu există și poate fi reparat în condițiile în care recurentul nu trebuia să încheie contracte de închiriere până când nu avea acordul băncii în acest sens; prejudiciul riscului amendării pentru neînregistrarea contractului de închiriere la Direcția Finanțelor Publice, nu există dat fiind faptul că nu există un contract de închiriere valabil încheiat asupra imobilului și chiar domnia sa arată că nu încasează venituri din chirie; prejudiciul moral generat de o pretinsă încălcare a dreptului de proprietate nu există în condițiile în care recurentul a încheiat un contract cu subscrisa prin care și-a asumat anumite obligații pe care trebuie să le respecte, ceea ce nu îi poate produce un prejudiciu de natură morală.
Pârâta intimată arată că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 Cod procedură civilă nu poate fi analizat, textul de lege fiind abrogat, și, astfel, este evident că cererea recurentului calificată ca obligație de a face este inadmisibilă în cadrul procedurii speciale a ordonanței președințiale urmând procedura comună, ce deja face obiectul dosarului nr- la Tribunalul Timiș.
Intimata pârâtă susține că, cheltuielile de judecată, stabilite prin hotărârea primei instanțe, sunt justificate, iar criticile aduse de recurent pe acest aspect prin completarea motivelor de recurs sunt neîntemeiate și vizează solicitarea acestuia de a fi micșorare cheltuielile de judecată, pe considerente legale de faptul că citarea părților nu era obligatorie și de valoarea pricinii.
Se mai arată de către pârâta intimată că instanța a dispus citarea sa în cauză și astfel nu le poate fi restrânsă cererea de acoperire a prejudiciului creat de introducerea acestei cereri inadmisibile de către recurent, iar potrivit dispozițiilor art. 581 alin. 3 Cod procedură civilă posibilitatea de judecare fără citarea părților este lăsată la aprecierea instanței care trebuie să facă judecată în vederea aflării adevărului, din formularea textului rezultând că judecarea fără citare este o situație excepțională. Mai mult, arată intimata, chiar și fără citarea părților tot ar fi fost obligată a face cheltuieli de asistență în cauză, pentru asigurarea apărărilor prin recurs, întâmpinări, note scrise etc.
Pârâta intimată susține că art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă care arată că "judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat" este căzut în desuetudine, atât timp cât legiuitorul arată că se poate face o mărire sau micșorare a onorariilor potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, care însă nu mai există în acest moment (art.133 din Statutul profesiei de avocat arată că "onorariile se stabilesc liber între avocat și client, in limitele legii si ale statutului profesiei. Este interzisa fixarea de onorarii minime, recomandate sau maxime de către organele profesiei, de către formele de exercitare a profesiei de avocat sau de către avocați").
Pârâta intimată arată și faptul că valoarea pricinii justifică cheltuielile de judecată ocazionate în condițiile în care chiar dacă cererea apare ca neevaluabilă în bani, ea are o importanță majoră, dorind a genera pentru aceasta o situație care o expune pericolelor generate din faptul că bunul ipotecat ar fi închiriat. Mai mult admiterea unei astfel de cereri ar duce la încălcarea normelor interne ale băncii, care nu permit o astfel de situație, generând o situație de imposibilitate, pentru a cărei analiză vor trebui alocate alte fonduri.
Valoarea pricinii nu este influențată de caracterul nepatrimonial al cererii, în condițiile în care admiterea acesteia generează pârâtei intimate prefigurarea unui prejudiciu complex, care poate deveni precedent.
Onorariul achitat de către pârâta intimată cu titlu de onorariu de avocat este potrivit cu și munca îndeplinită de avocat, în condițiile în care s-a realizat documentarea apărării (prin studierea doctrinei si jurisprudenței, selectarea acestea etc.), s-au redactat mai multe documente argumentate și s-a asigurat reprezentarea în fața instanței de judecată la mai multe termene, în cursul dosarului până în acest moment, s-au realizat consultări intre avocați cu privire la strategia de urmat etc.
Cât privește munca îndeplinită de avocat, pârâta intimată susține că trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 132 din Statutul profesiei de avocat, în condițiile în care onorariul plătit în cauză nu presupune plata unui singur avocat, ci a serviciilor prestate de mai mulți avocați, inclusiv avocat substituent, dar și personal auxiliar din cabinet, fiecare având un rol în pregătirea și studierea dosarului, onorariul presupune, în parte, și contravaloarea unor servicii sau utilități pe care cabinetul de avocatura le plătește la rândul sau, pe lângă plata avocaților sau a personalului auxiliar, cum ar fi programe legislative, cărți de specialitate, amortizarea unor bunuri achiziționate în vederea exercitării profesiei ele, deci întreaga sumă nu reprezintă câștigul unui singur avocat, spre a fi considerat prea mare.
În ce privește excepția tardivității depunerii completării motivelor de recurs, excepția invocată de pârâta intimată prin întâmpinarea depusă la dosar, Curtea constată că această excepție este întemeiată și urmează a fi admisă în baza următoarelor considerente:
Art.582 alin.1 Cod procedură civilă prevede că ordonanța este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților și de la comunicare dacă s-a dat fără citarea acestora, ori cum în cauză instanța de fond a dispus citarea părților rezultă că termenul de recurs este de 5 zile de la pronunțare, adică de la data de 30.01.2009, iar completările la motivele de recurs au fost depuse la 13.02.2009, cu depășirea termenului prevăzut de lege.
Analizând actele și lucrările dosarului în baza art.304 și 3041Cod procedură civilă, în raport de motivele de recurs invocate de reclamant și de susținerile pârâtei din întâmpinarea depusă la dosar, Curtea constată și reține că acest recurs este întemeiat și urmează a fi admis în baza următoarelor considerente:
Art.581 (1) Cod procedură civilă prevede că instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea unor piedici care s-ar ivi cu prilejul unei executări. Condițiile de admisibilitate a unei cereri de ordonanță președințială sunt urgența, caracterul vremelnic și neprejudicierea fondului. Instanța de fond a reținut că cererea de ordonanță președințială formulată de reclamant nu întrunește cumulativ aceste condiții astfel încât a considerat că cererea reclamantului este inadmisibilă.
Curtea constată, în opinie majoritară, că cererea reclamantului prin care solicită ca pârâta să își dea acordul, respectiv avizul, prin care acesta să poată închiria imobilul aflat în proprietatea personală a reclamantului situat în T,-,.2 întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de legiuitor pentru ordonanța președințială după cum urmează:
- condiția neprejudicierii fondului este dovedită cu copia acțiunii depusă la dosar de către reclamant prin care acesta a chemat în judecată pe pârâtă pe calea dreptului comun, acțiunea de drept comun având același obiect, respectiv obligarea pârâtei să emită reclamantului un aviz prin care să își dea acordul pentru închirierea imobilului său. Copia acestei acțiuni se află depusă în dosarul de fond la filele 3-10;
- condiția caracterului vremelnic este, de asemenea, îndeplinită deoarece emiterea unui astfel de aviz ar urma să fie dată doar pe o perioadă determinată de timp, în intervalul de la pronunțarea hotărârii pe cale de ordonanță președințială până la soluționarea acțiunii pe calea dreptului comun, având același obiect;
- condiția urgenței se constată a fi, de asemenea, îndeplinită deoarece reclamantul deținând în proprietate un imobil cu patru camere și dependințe, prin faptul că este împiedicat de către pârâtă să închirieze imobilul, pe lângă aceea că suferă o pagubă iminentă în înțelesul art.5811Cod procedură civilă, orice întârziere în luarea acestei măsuri se reflectă negativ asupra patrimoniului său cât și asupra dreptului pe care îl are de a folosi imobilul proprietate personală și a dispune liber de acesta.
Orice altă analiză și interpretare a clauzelor contractului încheiat între părți nu pot fi examinate pe calea sumară a ordonanței președințiale deoarece sunt aspecte ce țin de fondul litigiului dintre părți și pe calea respectivei cereri de ordonanță președințială nu pot fi analizate în acest context decât aspecte care țin cel mult de aparența dreptului.
Astfel, deși prin intermediul acestei proceduri sumare a ordonanței președințiale nu se analizează în fond raporturile juridice dintre părți, instanța are obligația să verifice alături de condițiile de admisibilitate arătate mai sus și aparența dreptului care să-i poată permite reclamantului să solicite luarea unei măsuri cu caracter provizoriu. Totodată, pe această cale nu se soluționează definitiv raporturile juridice dintre părți ci se constată că din actele depuse la dosar aparența dreptului profită reclamantului și este legată de calitatea sa de proprietar al imobilului din T,-,.2, precum și din faptul că acestui drept i s-a adus atingere prin interzicerea posibilității de a închiria acest imobil și a obține în acest fel venituri substanțiale.
Astfel fiind, constatându-se că cererea formulată de reclamant este întemeiată și îndeplinește de admisibilitate prevăzute de art.581 și urm. Cod procedură civilă, Curtea, în opinie majoritară, urmează a admite recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.66/PI/30.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- și a modifica sentința recurată în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială formulată de reclamant, obligând pârâta să emită avizul prin care să își dea acordul pentru închirierea imobilului situat în T,-,.2, acord ce urmează a fi valabil până la soluționarea cauzei aflată pe rolul Tribunalului Timiș și înregistrată la 21.10.2008 privitoare la fondul litigiului dintre părți.
În baza art.274 Cod procedură civilă, urmează a obliga pe pârâtă la 1000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității invocată de pârâta Bank Sucursala B, Agenția Bancară
Constată tardiv depusă completarea motivelor de recurs din 13 februarie 2009.
Admite recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.66/PI/30.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința recurată și admite cererea de ordonanță președințială formulată de reclamant.
Obligă pârâta să emită avizul prin care să își dea acordul pentru închirierea imobilului situat în T,-,.2.
și executorie până la soluționarea cauzei în fond.
Obligă pârâta la 1000 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 martie 2009.
Judecător, Judecător, Judecător,
- - - - - - (cu opinie separată în sensul respingerii recursului)
Grefier,
- -
OPINIE SEPARATĂ
În opinia mea hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, astfel încât recursul declarat de reclamant ar fi trebuit să fie respins ca nefondat. În mod corect, în opinia mea, prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale
Tribunalul a reținut în mod corect că ordonanța președințială, prin esența ei, reprezintă o procedură specială prin care legea îngăduie să se dea o rezolvare și fără prejudecarea fondului unor cazuri al căror caracter urgent nu permite să se aștepte desfășurarea procedurii de drept comun.
În ceea ce privește prima condiție, aceea a neprejudecării fondului, consider că scopul ordonanței președințiale nu este acela de a stabili existența sau întinderea drepturilor subiective ale părților, întrucât pentru aceasta este nevoie de o analiză pe fond a cauzei.
În opinia majoritară se arată că din actele depuse la dosar aparența dreptului profită reclamantului și este legată de calitatea sa de proprietar al imobilului din T,-,.2, precum și din faptul că acestui drept i s-a adus atingere prin interzicerea posibilității de a închiria acest imobil și a obține în acest fel venituri substanțiale.
În condițiile în care acțiunea de fond a reclamantului urmărește obligarea pârâtei să-și dea acordul cu privire la închirierea imobilului apreciez că, față de actele de la dosarul cauzei, în special contractul de credit cu garanție ipotecară, nu se poate aprecia pe calea ordonanței președințiale dacă aparența dreptului profită sau nu reclamantului, întrucât numai pe calea dreptului comun se poate aprecia asupra temeiniciei cererii reclamantului și a faptului dacă refuzul pârâtei de a-și da acordul la actul juridic solicitat de reclamant este întemeiat sau nu.
Pe de altă parte, prin cererea reclamantului se tinde la luarea de către instanță a unei măsuri cu caracter definitiv, și anume obligarea pârâtei să-și dea acordul cu privire la închirierea imobilului, or, fiind o cale de soluționare a unor cereri, pe calea sumară a procedurii ordonanței președințiale instanța de fond a reținut corect că nu poate fi dispusă măsura solicitată, aceasta neavând un caracter vremelnic.
Astfel, obligarea pârâtei la emiterea acordului pentru închiriere va duce la încheierea contractului de închiriere între reclamant și terț, contract care își va produce efectele, indiferent de soluția din dosarul de fond. În consecință, apreciez că darea acordului și închirierea imobilului creează o situație juridică ce nu va putea fi ulterior schimbată în contra unui chiriaș care nu este parte în acest dosar.
În sfârșit, apreciez că urgența, condiție prevăzută de art.581 Cod procedură civilă, lipsește în condițiile în care în speță nu se regăsește nici una dintre situațiile prevăzute de art.581 alin.1 Cod procedură civilă, respectiv păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara sau înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, în cauza de față, reclamantul nefiind în pericol de a-și pierde vreun drept, nu are nici o pagubă pe cale de a se produce care să nu mai poată fi reparată și nici nu se află în faza vreunei executări.
Așa fiind, apreciez că, neexistând nici un motiv de modificare sau casare a sentinței recurate, recursul trebuia să fie respins, în baza art. 312. pr. civ.
Judecător,
- -
Red./27.03.09
Red op. sep. MF/30.03.2009
tehn./ 2 ex./27.03.09
Primă instanță: Tribunalul Timiș,
judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
