Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 512/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr. 512

Ședința publică de la 14 Octombrie 2009

PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -

JUDECĂTOR 2: Veronica Pacurariu

JUDECĂTOR 3: Gina Ignat

Grefier - - -

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta G, cu sediul în G,-, - 1, parter, camera 5 împotriva sentinței comerciale nr. 3066 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurenta G, avocat și pentru intimatul, av..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Apărătorul intimatului depune la dosar un set de înscrisuri, un exemplar comunicându-se și părții adverse. Precizează că dosarul nr- este în curs de judecată.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentei apreciază că hotărârea instanței de fond s-a dat cu încălcarea greșită a legii, prin majorarea capitalului social nefiind afectat dreptul intimatului; la data promovării acțiunii interesul acestuia nu îndeplinea condiția de a fi actual, nefiind îndeplinită nici condiția urgenței, astfel că cererea a fost introdusă în scop șicanatoriu.

În concluzie, având în vedere întregul material probator administrat în cauză cât și motivele de recurs formulate, solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii intimatului - reclamant.

Apărătorul intimatului arată că acesta a subscris pentru a-și apăra drepturile și a-și păstra ponderea în structura acționariatului. Apreciază că au fost îndeplinite condițiile prev. de art. 581. proc. civ. iar față de caracterul șicanatoriu invocat de recurentă depune concluzii scrise.

În concluzie, solicită respingerea în tot a recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față.

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galați sub nr- reclamantul în temeiul art.133 din Legea societăților comerciale nr.31/1990 republicată a solicitat pe cale de ordonanță președințială, în contradictoriu cu pârâta G suspendarea Deciziei nr.2 din 20.08.2008 a administratorului unic prin care s-a decis majorarea capitalului social al G și înscrierea acestei mențiuni în Registrul Comerțului, precum și publicarea în Monitorul Oficial a sentinței ce se va pronunța.

În motivarea cererii de ordonanță președințială reclamantul a arătat, în esență, următoarea situație de fapt:

Prin acțiune separată, reclamantul a solicitat anularea Deciziei administratorului unic nr. 2 din 20 august 2008 G, prin care a hotărât majorarea capitalului social al acestei societăți.

Autorizarea constituirii si dispunerea înmatriculării societății au fost hotărâte prin Încheierea Judecătorului delegat nr. 5911 din 1 aprilie 2008.

Pârâta este rezultată din divizarea parțială a conform Hotărârii nr. 3 din 23 martie 2008 Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor și a proiectului de divizare nr. 29 din 21 ianuarie 2008, publicate in Monitorul Oficial nr. 911 din 15 februarie 2008.

Prin sentința comercială nr. 8145 din 2 iulie 2008, Tribunalul București - Secția VI Comerciala a dispus suspendarea Deciziei nr. 1 din 21 mai 2008 administratorului unic prin care a decis prima majorare a capitalului social până la soluționarea acțiunii în anulare, care face obiectul dosarului nr-.

Reclamantul a apreciat că sunt îndeplinite cele trei condiții de admisibilitate ale cererii, respectiv urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.

În dovedirea cererii de ordonanță președințială, reclamantul s-a folosit de proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei actele despre care a făcut vorbire în cuprinsul acțiunii introductive ( 4-8, 46-63).

Deși legal citată, pârâta G nu s-a prezentat în instanță la termenul de judecata din 6 noiembrie 2008, dar a formulat întâmpinare ( 19-29) și în apărarea sa, a solicitat proba cu înscrisuri ( 30-42).

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii reclamantului, excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei de interes în formularea acțiunii.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de ordonanță președințială ca nefondată, apreciind - în esență - că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de disp. art. 581 Cod procedura civilă.

Prin sentința comercială nr. 3066/ 06.11.2008 pronunțată în cauză s-au respins ca nefondate excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, fiind admisă cererea de ordonanță președințială astfel cum a fost formulată de reclamant.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Întrucât reclamantul a făcut dovada formulării acțiunii pentru anularea Deciziei nr. 2 din 20 august 2008, înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr-, cu termen de judecată la 6 noiembrie 2008, excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtă este nefondată.

Contrar susținerilor pârâtei din întâmpinare, în speță nu este întrunită identitatea de cauză, obiect și părți prevăzută de disp. art. 163 alin. 1.pr.civ. și art. 291 din Legea nr. 31/1990, republicată și modificată față de sentința civilă nr. 9098/12 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București în dosarul civil nr-.

Astfel, cauza soluționată de instanța bucureșteană a avut ca obiect suspendarea executării Hotărârii adunării generale extraordinare nr. 2 din 23 iunie 2008 prin care s-a decis majorarea capitalului social al societății pârâte.

Nu pot fi reținute nici susținerile pârâtei privitoare la lipsa de interes a reclamantului, de vreme ce reclamantul justifică un atare interes în calitate de acționar al

Potrivit disp. art. 133 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată, odată cu intentarea acțiunii în anulare, reclamantul poate cere instanței, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea executării hotărârii atacate.

În temeiul art.581 proc.civ. instanța va putea să ordone măsuri vremelnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-a putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Textul menționat stabilește așadar trei condiții de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială aplicabilă cererii de față și anume: urgența, caracterul vremelnic al măsurii solicitate a se lua pe această cale și neprejudecarea fondului dreptului.

În fapt, prin acțiune separată pe rolul Tribunalului Galați sub nr-, reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr.2 din 20.08.2008 a administratorului unic prin care s-a decis majorarea capitalului social al

În speță, contrar susținerilor pârâtei din întâmpinare, sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială prevăzute de disp. art. 581 alin. 1.procedură civilă.

Astfel, urgența măsurii rezidă în faptul că prin sentința comercială nr. 8145 din 2 iulie 2008, Tribunalul Bucureștia dispus suspendarea executării Deciziei nr. 1 din 28 mai a administratorului unic al societății pârâte, prin care a dispus prima majorare de capital social a acesteia.

Totodată, pârâta a procedat la o nouă majorare de capital social fără ca prima majorare să devină opozabilă terților prin publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României.

De asemenea, sunt îndeplinite condițiile caracterului vremelnic al măsurii și neprejudecării fondului, reclamantul solicitând suspendarea executării Deciziei nr. 2 din 20 august până la soluționarea în fond a acțiunii în anulare.

Împotriva susmenționatei hotărâri, s-a declarat recurs, în termen legal, de către pârâtă care a criticat-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

Prima instanță a încălcat și aplicat greșit legea prin aceea că a admis cererea reclamantului, deși interesul acestuia nu mai era actual.

Astfel, în momentul introducerii cererii de suspendare, decizia administratorului unic în discuție fusese deja executată, majorarea de capital social efectuată în temeiul deciziei administratorului unic fiind menționată la Registrul Comerțului încă din data de 21 08 2008.

Mai mult decât atât, reclamantul însuși a subscris acțiuni și a efectuat vărsămintele necesare în majorarea de capital pe care acum o vrea suspendată, iar ca urmare a executării operațiunii a înregistrat un câștig substanțial, participația sa în societate fiind cu 3,64 % mai mare decât înainte de majorare.

Greșit a fost respinsă și excepția privind autoritatea de lucru judecată, întrucât prima instanță a admis oad oua cerere de chemare în judecată formulată de reclamant împotriva pârâtei, cu același obiect.

În primul rând, decizia nr. 2/20.08.2008 nu este un act juridic de sine stătător, ci este un act subsecvent Hotărârii nr. 1 din 23.06.2008 pe care se întemeiază. În mod fala, intimatul reclamant pretinde că prin Decizia nr. 2 din 20.08.2008 a fost hotărâtă majorarea capitalului social, când în mod evident majorarea a fost hotărâtă de fapt de acționari prin Hotărârea nr. 1 din 23. 06.2008 .

În al doilea rând, prin sent.com. nr. 9098 din 12.09.2008 a Tribunalului București Hotărârea nr. 1 din 23. 06.2008 a fost suspendată, iar pe cale de consecință și Decizia nr. 2 din 20.08.2008 este suspendată.

Nu sunt îndeplinite în speță nici condițiile impuse cumulativ de disp. art. 581.poc. civ.

În fapt, nu numai că reclamatul nu a fost păgubit prin majorarea capitalului social a cărei suspendare o cere, dar, prin ducerea ei la bun sfârșit, acesta a câștigat.

Prima instanță a încălcat prevederile Legii nr. 31/1990 procedând la admiterea solicitării de înscriere în Registrul Comerțului a mențiunii de suspendare, o astfel de solicitare fiind inadmisibilă în lipsa unei prevederi legale exprese.

Solicitarea de publicare în Monitorul Oficial a sentinței de suspendare a majorării de capital este, de asemenea, inadmisibilă.

Pentru motivele expuse în mod succint mai sus, recurenta-pârâtă a solicitate admiterea recursului și modificarea sentinței pronunțate în sensul respingerii cererii reclamantului.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului.

Recursul de față este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Examinând hotărârea criticată sub aspectele invocate de recurentă, cât și din oficiu, Curtea constată că prima instanță a soluționat greșit excepția prind lipsa interesului reclamantului în promovarea cererii de suspendare.

Astfel, cererea de suspendare a Deciziei nr. 2 administratorului unic al Gaf ost primită la 6.10.2008, deși prin încheierea nr. 9005 din 21.08.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați fusese admisă cererea de înscriere a mențiunii de majorare a capitalului social în baza deciziei respective.

Așa fiind, în mod greșit s-a trecut peste excepția invocată de pârâtă, măsura urgenței nemaisubzistând, de vreme ce ceea ce s-a urmărit prin cererea de suspendare se produsese anterior introducerii cererii.

Neîndeplinirea unei condiții de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială face superfluă analizarea celorlalte condiții față de împrejurarea că cerințele prescrise de lege trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

Față de considerentele expuse mai sus, curtea apreciază că ordonanța președințială din 6.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galația fost dată cu încălcarea disp. art. 581.proc. civ. precum și a dispozițiilor procedurale privind condițiile de exercițiu a acțiunii.

Așa fiind, în conformitate cu disp. art. 312 alin. 1.proc. civ. urmează a fi admis recursul de față cu consecința reformării hotărârii criticate în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta G, cu sediul în G,-, - 1, parter, camera 5 împotriva sentinței comerciale nr. 3066 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Modifică sentința comercială nr. 3066/06.11.2008 a Tribunalului Galați și, în rejudecare, respinge ca nefondată cererea formulată de reclamantul, cu domiciliul ales la av. din HG B, Calea nr. 135 - 145,. 10,. B 1,. 82, sector 1 în contradictoriu cu pârâta

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2009.

Președinte,

dr. - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Tehnored. motivare IG/ 13.11./ 4 ex./ Fond:

Președinte:Alexandrina Zaharia
Judecători:Alexandrina Zaharia, Veronica Pacurariu, Gina Ignat

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 512/2009. Curtea de Apel Galati