Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 52/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 2628/2007)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 52

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Roxana Popa

JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta SC INTERNAȚIONAL SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 12551 din 01.11.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ - AGENȚIA.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta prin avocat, cu delegație la dosar, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Apelanta prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă apelantei cuvântul pe cererea de apel.

Apelanta prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței pronunțate de Tribunalul București, în sensul admiterii acțiunii și a se dispune anularea incidentului de plată și a stării de interdicție bancară a apelantei arătând că fila cec a fost introdusă la plată cu rea-credință de către în contextul în care bunul a fost livrat și recepționat, iar pe rolul Judecătoriei Buftea se află dosarul având ca obiect obligația de a face prin care se solicită restituirea filei cec. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra apelului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială sub nr- reclamanta Internațional în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială Română - Agenția a solicitat instanței ca pe cale de ordonanță președințială să dispună anularea incidentului de plată în care se află Internațional și a stării de interdicție bancară instituită și comunicată Centralei Incidentelor de Plată de pârâtă.

La data de 18.10.2007 reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare în sensul că formulează cerere de chemare în judecată pe calea dreptului comun, solicitând anularea incidentului de plată și a stării de interdicție bancară instituită și comunicată Centralei Incidentelor de Plată.

Prin sentința comercială nr.12551/01.11.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Internațional în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială Română - Agenția.

În motivarea sentinței, instanța a reținut în esență că între reclamantă în calitate de vânzător și în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.1843/09.06.2006 având ca obiect o mașină automată pentru dozare și ambalare pateu model DP-AL-4000, ce urma a fi livrată de cumpărător. Conform art.6 din contract, prețul urma a se achita în tranșe, respectiv 25% în avans și 75% după semnarea de către părți a procesului-verbal de punere în funcțiune, dar nu mai târziu de 5 zile de la livrarea utilajului. Art.13 din contract stabilește obligația părților de a semna procesul-verbal de predare-primire și punere în funcțiune a utilajului. La art.33 din contract, părțile au prevăzut ca vânzătorul să predea cumpărătorului o filă cec reprezentând garantarea contravalorii avansului care urma a se înapoia vânzătorului la data livrării utilajului, iar în caz de nelivrare cumpărătorul era îndreptățit să o încaseze.

Legea nr.59/1934 asupra cecului îl obligă pe trăgător ca la data emiterii acestuia să aibă disponibil bănesc în contul deschis la tras, disponibil care trebuie să fie cel puțin egal cu valoarea înscrisă în cec, tocmai pentru garantarea siguranței raporturilor comerciale derulate între părți.

Instanța de fond a reținut că din culpa reclamantei cecul a fost prezentat la plată în condițiile în care în cont reclamanta nu avea disponibil bănesc pentru achitarea întregii sume înscrisă în acesta.

În contract se precizează la art.33, că fila cec reprezentând garantarea contravalorii avansului, se va înapoia vânzătorului la data livrării utilajului care face obiectul prezentului contract. Reclamanta nu a făcut dovada livrării produsului contractat - mașina automată de dozat și ambalat pateu model DP-AL-400, procesul-verbal de predare-primire nr.234/08.01.2007 nefiind semnat de cumpărător, deși acest proces-verbal era obligatoriu de încheiat conform art.13 din contract. S-a reținut de asemenea, că prin procesul-verbal de predare a filei cec în garanție cumpărătorul s-a obligat să returneze această filă cec către emitent în aceeași zi în care se semnează procesul-verbal de predare-primire a utilajului contractat.

De altfel, nici factura fiscală depusă la dosar, având ca obiect respectivul utilaj nu poartă semnătura reprezentantului cumpărătorului.

Reclamanta nu a făcut dovada plății de către cumpărător a restului de preț de 75%, plată care urma a se face în termen maxim de 5 zile de la livrarea utilajului și care ar fi dovedit implicit că livrarea s-a produs în condițiile contractuale stabilite de părți.

Prin urmare, reclamanta nu a făcut dovada livrării produsului contractat către cumpărător, iar în cazul în care ar fi efectuat această livrare îi revenea obligația de a solicita cumpărătorului restituirea filei cec predate ca garanție a restituirii avansului. În speță reclamanta a făcut dovada că a făcut asemenea demersuri numai după prezentarea la plată a filei cec de către cumpărător și înscrierea sa în Centrala Incidentelor de Plată.

Prin urmare, pârâta Banca Comercială Română - Agenția a aplicat în mod corespunzător dispozițiile din Regulamentul nr.1/2001 a Băncii Naționale a României privind organizarea și funcționarea Centralei Incidentelor de Plată, modificat prin Circulara nr.15/2004 și a sesizat acest incident de plată cauzat de lipsa totală de disponibil din contul reclamantei, pentru care aceasta a emis biletul la ordin în cauză.

Împotriva sentinței comerciale nr.12551/2007 a Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, pronunțată în dosarul nr- a declarat apel, reclamanta Internațional, apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială sub nr.31097/3/14.12.2007.

În motivarea apelului, apelanta arată în esență că instanța de fond în mod neîntemeiat a reținut că nu s-a făcut dovada livrării produsului întrucât dovada livrării utilajului s-a făcut prin Documentul de Transport Internațional emis de firma transportatoare --ET precum și livrarea către în data de 22.12.2006, utilajul fiind preluat de persoana desemnată conform ștampilei și semnăturii de recepție.

În mod greșit s-a reținut că factura depusă la dosar nu poartă ștampila reprezentantului cumpărătorului întrucât instanța în baza rolului activ avea dreptul și obligația ca în cazul în care înscrisul de la dosar era ilizibil să pună în vedere reclamantei să depună la dosar un alt exemplar pentru a stabili cu exactitate dacă lipsește sau nu semnătura reprezentantului cumpărătorului.

Procesul-verbal de predare-primire nr.234/08.01.2007 este recunoscut de către cumpărător așa cum rezultă din viza de primire a

În mod greșit s-a reținut obligația subscrisei de a solicita restituirea filei cec predate ca garanție a restituirii avansului în contextul în care la dosarul cauzei se află notificarea înregistrată de cu nr.1119 din 8.03.2007, cererea de conciliere directă nr.1255 din 19.03.2007, precum și acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea având ca obiect obligarea la restituirea filei cec.

Mai mult, a fost notificată că s-a închis contul bancar de la Banca Comercială Română - Agenția iar cu rea-credință a introdus la plată fila cec în contextul în care contractul de vânzare-cumpărare al utilajului fusese dus la îndeplinire în sensul că utilajul fusese livrat conform facturii fiscale, foii de însoțire la import a utilajului, procesului-verbal de predare-primire, prețul încasat.

În susținerea apelului, au fost depuse la dosar acte (filele 17-46).

Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate, în limitele impuse de dispozițiile art.295 Cod procedură civilă și a actelor noi depuse la dosar în această fază procesuală, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1843/2006 încheiat între Internațional în calitate de vânzător și în calitate de cumpărător, vânzătorul s-a obligat să vândă iar cumpărătorul să cumpere produsul "Mașină automată pentru dozare și ambalare pateu model DP-Al- 4000".

În baza art.33 din contract la semnare, vânzătorul a predat cumpărătorului o filă cec reprezentând garantarea contravalorii avansului de 25% din preț achitat în raport de art.6 din contract de către cumpărător.

Cumpărătorul în temeiul art.33 din contract are obligația să restituie fila cec vânzătorului la data livrării utilajului de către vânzător.

La data de 12.06.2006 Internațional a predat către fila cec seria - 300 nr.-, filă ce putea fi folosită pentru recuperarea avansului plătit în situația în care Internațional nu-și îndeplinea obligațiile contractuale (filele 23-24 dosar apel).

ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.1843/2006 a fost predat cumpărătorului la data de 8.01.2007 prin procesul-verbal nr.234, fiind pus în funcțiune prin echipa producătorilor.

Din convenția nr.3603 din 12.12.2006 rezultă că a achitat diferența de 75% din valoarea contractului iar factura fiscală nr.- din 03.01.2007 (fila 32 dosar apel) a fost acceptată la plată de

Din momentul în care bunul a fost predat avea obligația de restituire a filei cec predate de Internațional în baza art.33 din contractul de vânzare-cumpărare.

Nu se poate reține că apelanta-reclamantă nu a depus diligențele necesare pentru recuperarea filei cec în contextul în care a notificat pe să restituie fila cec seria - 300 nr.-, fapt ce rezultă din adresele nr.1119/08.03.2007 și nr.1255/19.03.2007.

Prin adresele menționate apelanta-reclamantă a solicitat restituirea filei cec, aducând totodată la cunoștința că începând cu data de 12.03.2007 conturile deschise la Banca Comercială Română nu mai sunt folosite iar introducerea filei cec după data menționată nu va mai avea acoperire.

Intimata nu a restituit fila cec la datele menționate în procesul-verbal de conciliere, motiv pentru care apelanta-reclamantă a chemat în judecată pe solicitând restituirea filei cec, acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Buftea (fila 41) și nr- al Judecătoriei Buftea.

Față de situația expusă, în raport de actele depuse la dosar Curtea constată că apelanta a făcut dovada livrării bunului și a diligențelor depuse pentru recuperarea filei cec.

nu a respectat nici termenul de preaviz de 7 zile stabilit prin procesul-verbal nr.126/12.06.2006 (fila 28) și a introdus la plată fila cec știind că în acel cont nu este disponibil în contextul în care se afla în litigiu cu apelanta-pârâtă cu privire la restituirea filei cec.

Față de considerentele expuse Curtea în temeiul art.296 Cod procedură civilă va admite apelul formulat, va schimba în parte sentința apelată și în temeiul art.36-37 din Regulamentul nr.1 al Băncii Naționale a României, va dispune anularea incidentului de plată și a stării de interdicție bancară asupra Internațional cu privire la fila cec seria - 300 nr.-.

Având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, Curtea va lua act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarata de apelanta INTERNAȚIONAL cu sediul ales la Cabinet de Avocatură " " în B,-,.104,.5,.93 bis, sector 5, împotriva sentinței comerciale nr.12551 din 01.11.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ - AGENȚIA cu sediul în B, nr.209, sector 4.

Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:

Admite acțiunea.

Dispune anularea incidentului de plată și a stării de interdicție bancară a Internațional

Ia act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.01.2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red.Jud. - 18.02.2008

Tehnored. - 19.02.2008

Nr.ex.: 4

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:

Președinte:Roxana Popa
Judecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 52/2008. Curtea de Apel Bucuresti