Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 53/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 53/
Ședința publică din 5 februarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Alina Gabriela
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației în anulare formulate de - prin administrator special ASOCIAȚIA PENTRU SALVAREA împotriva deciziei nr. 554/R din 30 octombrie 2009, pronunțate de Curtea de Apel Brașov - Secția comercială în dosarul nr-, dosar repus pe rol la cererea contestatoarei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 4 februarie 2010, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 5 februarie 2010.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin decizia nr. 554/30.10.2009, Curtea de Apel Brașov - Secția Comercială a respins recursul declarat de recurenta, prin Asociația pentru Salvarea împotriva sentinței civile nr. 774/8.10.2009 a Tribunalului Covasna, pe care a menținut-
În considerentele deciziei s-a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit solicitarea de numire - pe cale de ordonanță președințială - a ca administrator sechestru al imobilelor înscrise în 5022 si 6227 Tg.
În raport cu cele solicitate, excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantei (recurente) a fost legal admisă de către instanța de fond, întrucât cererea de chemare în judecată nu se încadrează în categoria celor care pot fi promovate de către recurentă în cadrul procedurii insolvenței deschise împotriva
Recurenta are calitatea de administrator special al societății susmenționate, situație în care îi sunt aplicabile dispozițiile art. 18 alin.2 din Legea nr. 85/2006, ce limitează atribuțiile sale la cele enumerate de text.
În speță, cererea de numire a unui administrator sechestru putea fi promovata doar de către administratorul judiciar al sau chiar de către administratorul special dar în această din urma ipoteză, doar dacă era însușită de către administratorul judiciar în condițiile art. 161 Cod procedura civilă, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Împotriva deciziei recurenta a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. 1, raportat la art. 581 alin. 1 și 4 cod de procedură civilă, prin care a solicitat anularea deciziei atacate, rejudecării recursului, admiterii acestuia și modificării în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială.
În motivarea contestației se susține că dezlegarea dată de instanță este rezultatul unei greșeli materiale.
Potrivit art. 3 pct. 26 și art. 30, art. 11 alin. 1 lit. c și art. 47 alin. 5 din Legea nr. 85/2006, administratorul special are dreptul de a reprezenta și administra societatea.
Pe de altă parte, acțiunile administratorului special s-au bucurat de acceptul administratorului judiciar, care a raportat instanței sindice, introducerea acțiunilor de către administratorul special. . expresă de către administratorul judiciar a acțiunii nu poate constitui o condiție indispensabilă, instanța fiind în măsură să cântărească oportunitatea acțiunii, chiar dacă administratorul judiciar sau comitetul creditorilor s-ar opune.
Examinând contestația în anulare în raport de dispozițiile legale în materie, curtea reține următoarele:
Fiind o cale extraordinară de atac, contestația în anulare poate fi admisă numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 Cod procedură civilă.
Contestatoarea invocă dispozițiile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, susținând că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Acest motiv de admitere al contestației are în vedere greșeli materiale de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât au determinat pronunțarea unei soluții greșite. Greșelile la care se referă acest text de lege sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.
Motivele invocate de contestatoare sunt, de fapt, critici ale soluției date prin decizia atacată, fiind invocate greșeli de judecată și nu greșeli materiale. ca urmare, nu pot duce al admiterea contestației în anulare.
În consecință, nefiind îndeplinite condițiile art. 318 Cod procedură civilă, contestația va fi respinsă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de debitoarea prin administrator special Asociația pentru Salvarea împotriva deciziei nr. 554/R/30.10.2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția Comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.: /05.02.2010
Tehnoredact.: /11.02.2010
8 ex.
Jud.recurs: //
Președinte:Gabriela ComșaJudecători:Gabriela Comșa, Laura Fețeanu, Alina Gabriela