Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 556/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 610/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 556

Ședința publică de la 14 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Roxana Popa

JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu

JUDECĂTOR I -

GREFIER

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - CREDIT LEASING SA ). -.LEASING împotriva sentinței comerciale nr. 3541 din data de 11.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - & SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Recurenta prin consilier juridic, arată, la întrebarea instanței, că au pornit executarea silită, dar nava a părăsit portul din Arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă recurentei cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței pronunțată de Tribunalul București, în sensul dispunerii reținerii navei 7 în oricare din porturile. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 3541/11.03.2008 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta - CREDIT LEASING SA în contradictoriu cu pârâta - & SRL.

În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat ca pe calea ordonanței președințiale să se dispună reținerea navei 7 în portul C, motivat de faptul că a încheiat un contract de leasing cu pârâta cu privire la navă, pârâta neachitând două rate. Judecătorul fondului a reținut că potrivit art. 581 pot fi dispuse măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. În raport de dispoziția legală, judecătorul a apreciat ca neîntemeiată cererea reclamantei, raportat la faptul că aceasta nu a făcut dovada porniri executării silite împotriva pârâtei, nefiind îndeplinită, deci, condiția vremelniciei măsurii ce se solicită a fi luată. S-a mai reținut că reclamanta nu a făcut nici dovada că nava se afla în portul

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - CREDIT LEASING SA, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială.

În motivarea cererii, recurenta a arătat că nu putea dovedi în ce port de află nava asupra căreia a solicita să se dispună reținerea, nava fiind reținută doar pe termen de 24 de ore în portul C, la data soluționării cererii de ordonanță președințială termenul de reținere fiind expirat. Din acest considerent nu a putut indica portul în care se află nava.

În ce privește începerea executării silite, se arată că nu putea porni executarea silită întrucât nu putea prezenta căpităniei portuare încheierea executorie a instanței, riscând ca ulterior bunul să nu mai fie în raza teritorială a biroului de executor la care s-a început executarea.

Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la termenele acordate.

Recurenta a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate de recurentă, se apreciază că recursul nu este fondat. Astfel, se reține că pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială este imperios necesar să fie îndeplinite anumite condiții, impuse de textul art. 581.pr.civ. una din aceste condiții fiind cea a vremelniciei măsurii ce se solicită a fi dispusă. În raport de textul legal menționat, în mod corect a reținut judecătorul fondului nedovedirea de către recurenta reclamantă a caracterului vremelnic al măsurii de reținere a navei, în lipsa dovezii privind începerea executării silite. În speță, recurenta nu a dovedit că s-a adresat unui executor judecătoresc în vederea obținerii încheierii de încuviințare a executării silite. În aceste condiții măsura ce se solicită a fi luată nu are un caracter vremelnic, nefiind posibilă luarea măsurii până la un termen nedeterminat și incert în ce privește chiar momentul în care s-ar începe executarea silită. Cu atât mai mult nu este determinabil momentul în care s-ar finaliza această executare silită (moment în care ar înceta măsura provizorie a reținerii navei) câtă vreme ea nici nu a fost începută.

În consecință, constatând că sentința pronunțată de judecătorul fondului este legală și temeinică, în baza art. 312.pr.civ. recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - CREDIT LEASING SA în contradictoriu cu intimata - & SRL împotriva sentinței comerciale nr. 3541/11.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.04.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Iulia Nicoleta

- - - - I

GREFIER

Red. RP/2ex.

02.06.2008

Jud. fond

Tribunalul București Secția a VI-a Comercială

Președinte:Roxana Popa
Judecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu, Iulia Nicoleta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 556/2008. Curtea de Apel Bucuresti