Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 581/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 581/2009
Ședința publică de la 12 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu
JUDECĂTOR 3: Anca
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Sibiu împotriva Sentinței civile nr. 999/C din 07 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă avocat pentru recurenta pârâtă și avocat, cu împuternicire avocațială în substituirea dnei avocat pentru intimata reclamantă.
Procedura de citare este îndeplinită.
Mandatarul recurentei pârâte depune la dosar un set de acte, reprezentând corespondența purtată de recurentă cu intimata reclamantă, și practică judiciară. Un exemplar comunică mandatarei intimatei reclamante.
Mandatara intimatei reclamante depune la dosar un set de înscrisuri, respectiv: precizare de acțiune (dos- al Tribunalului Sibiu ) cu privire la imobilul înscris în CF Sibiu nr. 16182, întâmpinare la cererea reconvențională (dos- al Tribunalului Sibiu ), extras de carte funciară, concluzii scrise și dovada achitării onorariului de avocat. Un exemplar comunică mandatarului recurentei pârâte.
Nemaifiind alte cereri de formulat, curtea acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul recurentei pârâte, av., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Susține că sentința pronunțată de Tribunalul Sibiu este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată ca urmare a unei incorecte aprecieri a stării de fapt deduse judecății.
Învederează faptul că în mod greșit prima instanță a reținut că pârâta nu a depus întâmpinare la dosar întrucât se poate observa că întâmpinarea formulată de se află la fila 26-27 din dosarul de fond.
Referitor la faptul că din CF nu rezultă cine este proprietara imobilului, învederează că a depus la dosar, ca practică judiciară, Decizia Curții de APEL ALBA IULIA nr. 142/A/2008 pentru a arăta că, într-o cauză similară, s-a dat câștig pârâtului asupra dreptului de retenție.
Arată că, s-a solicitat instituirea unui drept de retenție asupra imobilului în litigiu întrucât este singura garanție pe care recurenta o are pentru achitarea de către reclamantă a sumelor ce reprezintă contravaloarea investițiilor pe care le-au efectuat la spațiul menționat.
În situația în care instanța ar respinge recursul, pârâta nu ar mai avea posibilitatea fizică de a-și exercita dreptul de retenție iar fondul problemei va fi prejudecat.
- susține că intimata nu va fi oricum prejudiciată prin exercitarea efectivă de către SRL a dreptului de retenție asupra imobilului întrucât, în dosarul nr-, printr-o "reconvențională la reconvențională", intimata a solicitat obligarea lor la plata folosului de tras pentru lipsa de folosință a imobilului.
Mandatara intimatei reclamante, av., solicită respingerea recursului întrucât au fost corect aplicate de către instanța de fond condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială.
Învederează faptul că instanța nu a prejudecat fondul întrucât nu s-a dispus decât evacuarea provizorie.
Aparența dreptului este o altă condiție îndeplinită, care rezultă din faptul deținerii acestuia în lipsa vreunui titlu locativ, contractul de închiriere fiind denunțat unilateral de către recurentă începând cu data de 01.06.2009.
Susține că dreptul de retenție invocat este, probabil, apărarea unică pe care recurenta îl invocă. Acesta este un drept accesoriu dreptului de creanță, ori, sumele de bani pretinse nu sunt certe, lichide și exigibile.
Prejudiciul grav și iminent pe care intimata reclamantă îl poate suferi rezultă din faptul că este lipsită de folosința spațiului închiriat, că recurenta refuză să-l elibereze deși nu a plătit chiria restantă și îl ocupă fără titlu. Pentru constituirea și modernizarea imobilului intimata reclamantă contractat un credit bancar și este nevoită să achite, lunar, rate la bancă pentru a evita executarea silită a imobilului iar recurenta folosește acest spațiu, obținând în continuare venituri. Refuzul recurentei de a elibera spațiul și de a plăti chiria restantă denotă rea-credință.
Cu cheltuieli de judecată.
În replică, av., susține că recurenta pârâtă este de bună credință având în vedere că au plătit chiria încă din anul 2007 iar spațiul, pentru că mai avea nevoie de avize, a fost dat în folosință în 2008.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința nr. 999/C/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- s-a admis cererea formulată de reclamanta și s-a dispus, pe calea ordonanței președințiale, evacuarea pârâtei "" Sibiu din imobilul situat în Sibiu-, până la soluționarea pe fond a acțiunii în evacuare formulată împotriva sa pe calea dreptului comun.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că pârâta a deținut imobilul menționat cu titlu de închiriere, până la data de 1.06.2009, când, pe baza acordului părților, a încetat contractul de închiriere nr. 1/5.05.2007 și actul adițional nr. 3/5.12.2007, care au stat la baza închirierii.
Măsura s-a apreciat a fi luată de urgență față de necesitatea ca reclamanta să fie în măsură a-și valorifica drepturile conferite de proprietatea asupra imobilului, ca sursă de câștig pentru plata unei datorii către bancă. Prejudiciul s-a apreciat ca fiind iminent în condițiile în care pârâta continuă să folosească și în prezent spațiul în litigiu, deși aceasta a declarat că nu poate susține financiar o continuare a folosinței.
Cât privește vremelnicia măsurii, s-a apreciat că și această cerință este îndeplinită de vreme ce efectul evacuării va în timp doar până la pronunțarea unei soluții care să tranșeze asupra drepturilor și obligațiilor dintre părți cu privire la imobilul în discuție. Prin luarea măsurii evacuării până la soluționarea pe fond a acțiunii în evacuare nu se prejudecă fondul iar invocarea de către pârâtă a unui drept de retenție la instanța de fond, în legătură cu plata contravalorii investițiilor, s-a considerat a nu putea fi privit ca un mijloc de garantare a plății acestora ci, cel mult, o formă de manifestare a excepției de neexecutare a obligațiilor de către pârâtă, atitudine contrazisă însă prin atitudinea acesteia, în scris exprimată, de a nu mai continua folosirea imobilului.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială formulată de reclamantă.
În continuarea recursului se susține că, în cauză, prin pronunțarea unei soluții de evacuare pe calea ordonanței președințiale s-a prejudecat fondul cauzei, care are același obiect de evacuare, iar pe de altă parte, această soluție este de natură să împiedice constituirea în favoarea sa a unui drept de retenție solicitat în acțiunea de evacuare formulată de reclamantă pe fondul cauzei.
Intimata, prin întâmpinare, solicită respingerea recursului pârâtei cu motivarea că, pe de o parte, recunoaște investițiile efectuate de către pârâtă urmând să achite contravaloarea acestora, iar pe de altă parte, un eventual drept de retenție nu va putea fi instituit atâta vreme cât în cauză nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În același sens, se susține că un drept de retenție nu poate fi instituit, potrivit practicii judiciare a instanței supreme, în favoarea părții aflate în culpă pentru plata chiriei, cazul în speță.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată că recursul de față nu este fondat.
Într-adevăr, pe calea ordonanței președințiale reglementată de art. 581.pr.civ. pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, ori pentru evitarea unor pagube iminente, pot fi luate măsuri urgente de natură a înlătura sau pentru a preveni efectul negativ al acestor fapte și manifestări, însă, de fiecare dată, cu multă prudență, pentru a nu aduce atingere drepturilor ori intereselor altor persoane, în primul rând, a celor vizați de măsurile respective.
În materie de evacuare, de exemplu, o asemenea măsură nu ar putea fi luată în condițiile în care pârâtul nu a intrat în mod abuziv în folosința imobilului, ci pe temeiul unui act juridic legale, acceptat ca atare de ambele părți.
În speță, pârâta a deținut imobilul în litigiu pe baza unui contract de închiriere așa încât, în considerarea celor menționate, nu ar fi putut fi evacuată pe calea ordonanței președințiale, de îndată și fără somație, la încetarea contractului.
Cu toate acestea, în speță, pârâta a declarat în mod expres, prin declarația de la fila 10 din dosarul de fond, că nu mai înțelege să continue locațiunea asupra imobilului închiriat, din lipsă de disponibilități financiare, fiind de acord cu eliberarea spațiului începând cu 31.05.2009.
În aceste condiții, în care însăși pârâta este de acord cu eliberarea spațiului este evident că măsura evacuării intempestive solicită de reclamantă (ca urmare a nerespectării angajamentului evacuării asumat de către pârâtă începând cu 31.05.2009) nu mai este de natură a-i produce vreo vătămare pârâtei cu privire la drepturile și interesele legate de folosința asupra imobilului, fiind o măsură justă din aceste punct de vedere, așa cum în mod întemeiat a reținut prima instanță.
În același timp, însă, imposibilitatea plății chiriei de către pârâtă este de natură a-i produce reclamantei un prejudiciu pentru perioada în care pârâta s-ar mai afla în folosința imobilului. Soluția evacuării pârâtei se impune în aceste condiții cu necesitate, o eventuală închiriere altor persoane fiind o posibilă sursă de venit pentru reclamantă, mai ales că, a-a cum s-a reținut, aceasta se află în situația contractării unui credit.
Relativ la prejudecarea fondului, invocată de recurentă, în mod întemeiat nu a fost reținută de către instanța de fond, de vreme ce s-a dispus în mod expres că măsura evacuării va deveni definitivă doar în situația confirmării sale de către instanța de fond.
Cât privește dreptul de retenție invocat de recurentă se constată, în primul rând, că o atare chestiune face obiectul judecății la instanța de fond așa încât nu poate fi examinată în prezentul dosar, cu atât mai mult cu cât, în această fază, un drept de retenție al pârâtei recurente este doar eventual. Pe de altă parte, orice folosință a unui bun, inclusiv, deci, a imobilului în discuție în contextul chiar a unui drept de retenție, este, în principiu, oneroasă or, așa cum s-a arătat, pârâta nu este în măsură să suporte, momentan, cheltuieli legate de folosința locuinței.
În concluzie, în considerarea celor menționate, se apreciază soluția pronunțată la adăpost de criticile formulate, nefiind cazul modificării ei, așa încât, recursul de față se va respinge ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC "" SRL Sibiu împotriva sentinței nr. 999/C/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.08.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Th.
Ex.4/24.08.2009
Jud fond
Președinte:Mircea NoșlăcanJudecători:Mircea Noșlăcan, Marius Ionel Ionescu, Anca
