Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 582/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 582/2009

Ședința publică de la 12 August 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan

JUDECĂTOR 2: Marius Ionel Ionescu

JUDECĂTOR 3: Anca

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta LA S împotriva Sentinței comerciale nr. 392/COM din 16 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar n-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat - pentru reclamanta recurentă și avocat pentru pârâta intimată

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Mandatara reclamantei recurente, av. -, depune la dosar, în copie fax, extras de cont pentru perioada 1704.2007 - 19.04.200, concluzii scrise și dovada achitării onorariului de avocat în sumă de 300 lei. Un exemplar comunică mandatarului pârâtei intimate.

Mandatarul pârâtei intimate, av., depune la dosar împuternicire avocațială, dovada achitării onorariului de avocat în sumă de 1000 lei, întâmpinare, note de ședință, în copie un set de facturi și chitanțe reprezentând plata gazelor naturale, energie electrică, apă potabilă, penalități facturi chirie, calculul penalităților datorate de, adițional la contractul de închiriere din data de 27.09.2003, notificare de reziliere a contractului de închiriere. Un exemplar al înscrisurilor comunică mandatarei reclamantei recurente.

Nemaifiind alte cereri de formulat, curtea acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatara reclamantei recurente, av. -, solicită admiterea recursului declarat împotriva Sentinței nr. 392/COM/2009, modificarea acesteia în sensul admiterii cererii de evacuare a intimatei din imobilul "Restaurant-pizzerie" situat în S, nr. - nr. 5.

Critică sentința recurată întrucât prima instanță a reținut nejustificat că "aparența dreptului aparține societății pârâte care este beneficiara unui drept locativ câtă vreme valabilitatea contractului de închiriere nu este contestată de către reclamantă" ori, se poate observa că, la dosar există adresa de reziliere unilaterală a contractului cât și cererea de chemare în judecată pentru constatarea încetării contractului și evacuare, promovată de calea dreptului comun. Este evident că evacuarea apare ca fiind, până la soluționarea acțiunii în fond.

O altă critică referă la concluzia tribunalului privind existența garanției de 20.000 Eur. Arată că această sumă a fost constituită pentru a garanta folosirea corespunzătoare a afacerii comerciale ce face obiectul închirieri, respectiv pentru restituirea în bune condițiuni a restaurantului, nicidecum ca plată a chiriei în avans. Restaurantul, ocupat în prezent fără drept de intimată, reprezintă singura sursă de venit pentru acoperirea datoriilor față de proprii creditori. Intimata refuzând să achite chiria, nu-și vor putea relua activitatea și obține veniturile necesare achitării datoriilor acumulate.

Solicită cheltuieli de judecată.

Mandatarul pârâtei intimate, avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a dispozițiilor hotărârii atacate, ca fiind legale și temeinice, pentru motivele expuse în întâmpinare și notele de ședință depuse la dosar.

Mai arată că, pe lângă garanția depusă, au făcut investiții în spațiu, și, în situația în care vor fi evacuați, nu-și vor putea recupera acești bani. Nu sunt singurii beneficiari ai clădirii, mai sunt doi chiriași, și au ajuns în situația să plătească și pentru aceștia, pentru a fi nu debranșați de la utilități. Consideră că toate problemele trebuie rezolvate pe cale amiabilă.

Mandatara reclamantei recurente, av. -, solicită să se consemneze afirmația mandatarului pârâtei recurente potrivit căreia au oprit plata chiriei și doresc să folosească spațiul încă 2 ani pentru garanția pe care au depus-

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința nr. 392/COM/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- s-a respins cererea prin care reclamanta " La " SRL a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, evacuarea de îndată și necondiționată a pârâtei " " SRL din spațiul situat în S,-, jud.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că între părți a fost încheiat la data de 5.04.2007 contractul de închiriere nr. 39 având ca obiect spațiul situat în S,-, durata închirierii expirând la data de 30.04.2012. Reclamanta a promovat o acțiune, aflată în curs de soluționare pe rolul Tribunalului Alba prin care a solicitat să se constate rezilierea de drept a contractului de închiriere încheiat cu pârâta și să se dispună evacuarea acesteia din imobil, iar prin prezenta cerere s-a solicitat luarea unei măsuri provizorii de evacuare a pârâtei până la soluționarea acțiunii de fond.

Potrivit art. 581.pr.civ. instanța poate dispune măsuri vremelnice în situațiile menționate expres printre care și cazul păstrării unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere sau prevenirii unei pagube iminente și care nu s-ar mai putea repara.

În raport cu situația de fapt și de drept indicată s-a reținut, că aparența dreptului aparține societății pârâte care este beneficiara unui drept locativ valabil, iar înlăturarea acestui drept nu se poate realiza pe calea procedurii sumare a ordonanței președințiale, ci numai în cadrul acțiunii de fond. Așadar, nu se poate susține că pârâta ocupă fără drept imobilul în litigiu câtă vreme valabilitatea contractului de închiriere nu este contestată de către reclamantă, iar în ce privește dreptul acesteia de a proceda la rezilierea contractului anterior expirării termenului contractual, această chestiune implică verificarea îndeplinirii cerințelor legale și convenționale în prezența cărora devine incidentă sancțiunea rezilierii contractului, însă acest lucru nu se poate întâmpla în acest proces deoarece s-ar prejudicia fondul cauzei.

Cât privește prejudiciul iminent pe care l-ar suferi reclamanta, s-a observat că aceasta susține că pârâta nu a achitat chiria și utilitățile aferente perioadei martie-iunie 2009, însumând un debit restant de aproximativ 50.000 lei. Or, se constată că pârâta a constituit în favoarea reclamantei o garanție în sumă de 20.000 Euro, de care aceasta putea dispune în situațiile prevăzute la art. 5 și 6, însă pârâta susține că reclamanta ar fi dispus de acești bani fără drept și tocmai acesta ar fi motivul pentru care ar fi refuzat să achite unele facturi emise pentru chirie și utilități.

S-a apreciat că și în situația în care susținerile pârâtei ar fi reale, tot nu ar putea fi vorba despre o pagubă în dauna reclamantei de vreme ce existența acestei garanții de 20.000 Euro creează certitudinea reparării oricărui prejudiciu cauzat acesteia prin continuarea folosirii imobilului de către pârâtă în condițiile în care la acest moment datoriile acestea ar fi doar de 50.000 lei.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii cererii sale așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că în cauză sunt în mod evident îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială reglementate de art. 581.pr.civ.: aparența dreptului, rezultă din faptul încetării contractului de închiriere nr. 39/5.04.2007, prin reziliere unilaterală de către recurentă în temeiul pactului comisoriu înserat la art. 12 din contract; urgența măsurii este dată de faptul acumulării de către recurentă în calitate de proprietar de obligații fiscale pentru imobilul închiriat în condițiile în care societatea nu are altă sursă de venituri decât chiria pentru spațiul respectiv; vremelnicia măsurii rezultă din faptul că soluția urmează a fi pronunțată până la momentul soluționări pe fond a acțiunii de constatare a încetării contractului de închiriere aflată pe rolul instanței de drept comun.

Prin întâmpinare, intimata pârâtă solicită respingerea recursului, cu motivarea că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 581.pr.civ. pentru a se putea pronunța o soluție de evacuare a sa de îndată și fără somație.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată că recursul este nefondat.

Pe calea instituită de art. 581.pr.civ. instanța poate dispune, în materia folosinței de imobile, indiferent de natura acesteia, ca fiind una civilă ori comercială, luarea unor măsuri de natură a înlătura orice ocupare samavolnică, fără niciun drept, a unor spații comerciale ori locuințe, săvârșite de către persoane care nu sunt în măsură să justifice vreun drept ori interes legitim asupra spațiului folosit, în detrimentul locatorului, care suferă un prejudiciu iminent, greu de înlăturat în viitor.

Așa cum, în mod întemeiat a reținut prima instanță, nu sunt îndeplinite aceste cerințe în cazul de față.

Într-adevăr, pârâta nu a ajuns în folosința spațiului în discuție în mod samavolnic, fără nicio aparență de legalitate, ci în deplină legalitate, pe baza unui act juridic, respectiv a contractului de închiriere mai sus menționat. Încetarea contractului de închiriere, în speță prin rezilierea unilaterală, de către reclamantă, nu este de natură a plasa pe reclamantă în afara cadrului de legalitate, la limita unor acte samavolnice, ce s-ar impune a fi reprimate de urgență și cu hotărâre, ca fiind împotriva celor mai elementare norme de conviețuire socială.

Încetarea contractului, ca moment firesc în derularea unui raport juridic contractual, nu poate fi plasată în afara raportului juridic din care provine și considerată ca atare nelegală, pentru a fi reprimată prin luarea unor măsuri urgente, ci în interiorul aceluiași raport juridic, urmând a fi examinată de aceeași manieră, pe calea dreptului comun, așa cum în mod întemeiat a reținut instanța de fond.

Așa fiind, de vreme ce soluția pronunțată nu poate primi criticile formulate de reclamantă, soluția primei instanțe se va menține prin respingerea recursului de față.

Văzând și dispozițiile art. 274.pr.civ.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta - La SRL S împotriva sent.com. 392/COM/16.07.2009 pron. de Tribunalul Alba -secția comercială și contencios administrativ.

Obligă recurenta să plătească intimatei - SRL 1000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 aug.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.

Th.

Ex.4/24.08.2009

Jud fond

Președinte:Mircea Noșlăcan
Judecători:Mircea Noșlăcan, Marius Ionel Ionescu, Anca

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 582/2009. Curtea de Apel Alba Iulia