Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 620/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosarul nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 620
Ședința publică de la 24 Iunie 2008
PREȘEDINTE: Angela Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă Mateucă
JUDECĂTOR 3: Carmen Popescu
Grefier -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta - SRL D împotriva sentinței nr.55 din 11 martie 2008 pronunțate de Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele - T C SA prin lichidator CASA DE INSOLVENȚĂ M și - SRL
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns adm. pentru recurenta - reclamantă - SRL D, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că s-a atașat la dosar prin serviciul arhivă răspunsul prin care Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorja comunicat instanței că nu au fost depuse și înregistrate recursuri la încheierea nr.1767/09.04.2008 pronunțată de judecătorul delegat în dosarul numărul 30836 din 28 septembrie 2007.
Curtea a luat act că intimata - T C SA nu mai are în prezent capacitate procesuală.
Din oficiu, s-a invocat nulitatea recursului pentru nemotivarea în termenul prevăzut de lege după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra excepției.
Adm. pentru recurenta-reclamantă - SRL Das olicitat respingerea excepției, arătând că persoana care a primit hotărârea recurată, nu este funcționarul societății recurente, ci al altei societăți comerciale care are sediul la aceeași adresă. Totodată, a susținut că dosarul a fost amânat tocmai pentru depunerea motivelor de recurs, astfel încât a susținut că se impune admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței pronunțate de Tribunalul Gorj pentru motivele menționate în cererea de recurs.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.55 din 11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr-, s-au respins excepțiile invocate de pârâta - T C SA și s-a respins ca nefondată cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta - SRL D împotriva pârâtelor - T C SA prin lichidator CASA DE INSOLVENȚĂ M și - SRL
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - T C SA este nefondată, aceasta fiind obligată prin sentința nr.211/C/2006 a Tribunalului Vâlcea, rămasă irevocabilă prin decizia nr.4102 din 13.12.2007 a ÎCCJ B, să predea către - SRL D cantitatea de 5.989,1 tone deșeuri de fier.
Nici excepția autorității de lucru judecat nu a fost primită, reținându-se că, prin sentința nr.129 din 24 octombrie 2007, Tribunalul Gorja soluționat o cerere de sechestru judiciar, astfel încât nu există identitate de obiect.
Cererea de ordonanță președințială a fost găsită nefondată cu motivarea că reclamanta nu a contestat licitația publică din 26 iulie 2007, nu a solicitat anularea actului de adjudecare, astfel încât nu justifică cererea de sistare a activității de ridicare a bunurilor care au devenit proprietatea pârâtei - SRL Nu s-a dovedit nici urgența măsurii. Ca urmare, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.581 civ.Cod Penal De altfel, reclamanta avea posibilitatea să se înscrie la masa credală a pârâtei - T C SA, aflată în lichidare voluntară.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - SRL
Recurenta a invocat nelegalitatea și netemeinica, susținând în esență că licitația desfășurată la data de 26.07.2007 a fost contestată, că această licitație a vizat marfa din litigiul de față, că s-a dovedit caracterul urgent al cererii și că nu se pune problema înscrierii la masa credală a - T C SA, deoarece marfa a fost doar lăsată în custodie la această pârâtă.
La data 19.05.2008, lichidatorul CASA DE INSOLVENȚĂ Maf ormulat întâmpinare și a solicitat să se constate că intimata - T C SA a fost radiată din registrul comerțului la data de 09.04.2008, conform încheierii judecătorului delegat nr.1767.
ORC de pe lângă Tribunalul Gorja confirmat, prin adresa nr.24901/05.06.2008, că încheierea nr.1767 din 09.04.2004 prin care s-a dispus radierea intimatei a rămas irevocabilă, astfel încât Curtea a luat act că - T C SA nu mai are în prezent capacitate procesuală.
Verificând din oficiu regularitatea cererii, Curtea a invocat, a pus în discuție și a soluționat cauza pe calea excepției de nulitate a recursului, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.303 alin. 1 civ.Cod Penal, recursul se motivează prin însăși cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de recurs, iar termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
În materia ordonanței președințiale, termenul de recurs este de 5 zile, conform dispozițiilor art.582 alin. 1 civ.
Cod PenalÎn speță, recursul a fost promovat înăuntrul termenului de 5 zile de la pronunțare.
Cât privește motivarea cererii de recurs, se reține că hotărârea atacată s-a comunicat reclamantei - SRL D la data de 02.04.2008, conform dovezii aflate la fila nr.39 din dosarul de fond.
Apărarea reprezentantului recurentei referitoare la faptul că persoana căreia i s-a înmânat ordonanța nu are calitatea de funcționar al societății nu poate fi primită, în condițiile în care această persoană a aplicat pe dovada restituită la dosar parafa - SRL
În raport de momentul comunicării hotărârii, termenul pentru motivarea recursului promovat în cauză s-a împlinit la data de 08 aprilie 2008.
Cu toate acestea, partea a motivat cererea la data de 08 mai 2008, iar criticile formulate nu vizează nulități de ordine publică.
Nici instanța, din oficiu, nu a invocat motive de recurs de ordine publică.
În aceste condiții, se constată că, potrivit art.306 civ.Cod Penal, recursul este nul, deoarece nu a fost motivat înăuntrul termenul legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul formulat de reclamanta - SRL D, cu sediul în D, str. -, nr. 50, Județul, împotriva sentinței nr.55 din 11 martie 2008 pronunțate de Tribunalul Gorj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele - T C SA ( persoană juridică în prezent radiată) prin lichidator CASA DE INSOLVENȚĂ M, cu sediul în I,-, -. B,.3, județul I și - SRL C, cu sediul în C,-, județul D.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 iunie 2008.
Președinte, | Judecător, Mateucă | Judecător, |
Grefier, |
24 Iunie 2008
Red. Jud.
Jud. Fond.
Ex. 3
Tehnored.. / 26.06.2008
Președinte:Angela RădulescuJudecători:Angela Rădulescu, Radu Mateucă, Carmen Popescu