Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 656/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.656/COM

Ședința publică din 16 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere

JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica

JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea

GREFIER - - -

Pe rol, soluționarea recursului comercial d eclarat de recurenta reclamantă - SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE "TRANSILVANIA"SA( "TRANSILVANIA" SA) - cu sediul în B,-, jud.B, împotriva sentinței civile nr.1999/COM/15.07.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SC "" SA - cu sediul în C, str.-, nr.28, jud.C, având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.87 și următoarele Cod procedură civilă

Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei conform OP.nr.1059/13.08.2008 și timbre judiciare în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:

Reclamanta TRANSILVANIA a chemat în judecată la data de 28.05.2008 pe pârâta C. "" solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pe calea ordonanței președințiale să dispună suspendarea executării hotărârii AGA C. "" adoptată la data de 21.11.2007 până la soluționarea irevocabilă a cererii sale privind constatarea nulității absolute/ anulare a acestei hotărâri.

În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că deține 56.255 din acțiuni nominative din capitatul social al societății și a atacat în instanță hotărârea AGA din 21.11.2007 întrucât apreciază că este contrară legii pentru motivele exprese în motivarea acțiunii de fond.

În ce privesc cerințele prevăzute de art.133 din Legea nr.31/1990 și art.581 Cod procedură civilă s-a arătat de către reclamantă și acestea sunt îndeplinite, făcând dovada că a atacat în instanță hotărârea AGA din 21.11.2007, precum și urgența măsurii care derivă din forța executorie și opozabilitatea hotărârii adunării generale a acționarilor, astfel cum rezultă din art.131 alin.4 și art.133 alin.10 din Legea nr.31/1990, iar caracterul vremelnic este determinat de împrejurarea conform căruia măsura suspendării este limitată în timp, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii privind fondul cauzei.

În ce privește aparența dreptului, acesta este în favoarea sa și aceasta rezultă din simpla analiză sumară a hotărârii atacate, care a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legale privind convocarea, aplicarea unui tratament egal pentru toți acționarii și interzicerea hotărârii în mod abuziv, a poziției reținute de acționari.

Prin sentința civilă nr.1999/COM/2008 a Tribunalului Constanțaa fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, în referire la art.133 alin.1 din Legea nr.31/1990, aceste dispoziții reglementează condițiile suspendării executării hotărârii atacate cu acțiune în anulare, suspendarea constituind o facultate a instanței, care are obligația de a verifica îndeplinirea și a condițiilor prevăzute de art.581 Cod procedură civilă, oportunitatea apreciindu-se în raport de caracterul vădit nelegal al hotărârii adoptate și prejudiciul iminent și ireparabil ce s-ar produce fără intervenția instanței.

Or, aceste aspecte trebuie să rezulte din analiza sumară a cererii fără a fi necesară administrarea de probatorii, întrucât în aplicarea art.581 Cod procedură civilă instanța verifică, în baza unui examen sumar al actelor dintre părți are de partea sa aparența dreptului și justifică luarea unei măsuri provizorii fără prejudecarea fondului litigios.

De asemenea, ca măsură urgență și prealabilă soluționării fondului, cererea de suspendare trebuie să se raporteze la un prejudiciu iminent și ireparabil.

Ori, în cauză, s-a mai reținut, reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului iminent ce s-ar produce în absența intervenției instanței și care ar avea un impact deosebit asupra situației juridice a societății, iar pentru a aprecia asupra văditei nelegalități a hotărârii AGA, va fi necesar a se face un examen amănunțit asupra actelor prezentate de părți, ceea ce excede cadrului instituit de art. 581 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta TRANSILVANIA SA.

În motivarea recursului prin primul motiv de recurs se arată că hotărârea primei instanțe este nulă și se impune constatarea nulității acesteia cu consecința casării sale ca urmare a admiterii excepției judecării ordonanței în ședință publică și nu în Camera de Consiliu, cum ar fi fost legal.

Aceasta, deoarece din coroborarea dispozițiilor art.132 alin.2 și 9 din Legea nr.31/1990 și art.133 alin.1 din lege, rezultă că cererea de ordonanță președințială (ca accesorie) se judecă tot în Camera de Consiliu, ca și acțiunea de fond, principală, potrivit principiului că accesoriul urmează soarta principalului, în același sens fiind și doctrina și practica judiciară.

În ce privește fondul cauzei se arată în esență că, greșit instanța a reținut că nu a făcut dovada prejudiciului iminent ce s-ar produce în absența intervenției instanței, deoarece în considerarea dispozițiilor art.131 alin.4 alin.10, raportate la art.581 Cod procedură civilă, întrucât hotărârile AGA sunt opozabile terților de îndată ce sunt depuse la oficiul registrului comerțului spre a fi menționate și publicate în Monitorul Oficial și a împrejurării că hotărârea irevocabilă de anulare a hotărârii AGA va fi menționată în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial, numai de la data publicării devenind opozabilă tuturor acționarilor, solicitarea suspendării executării dispozițiilor din hotărârea atacată se impune, în caz contrar acestea ar putea fi puse în aplicare deși sunt lovite de nulitate pentru considerentele expuse în petitul acțiunii de fond.

Se mai susține și că, ordonanța președințială prevăzută de art. 133 din Legea nr.31/1990 ace un caracter special, pe această cale putându-se suspenda pe o cale simplă, expeditivă și eficace, printr-o procedură sumară și urgentă a activității ilegale a adunării generale.

Mai mult decât atât, acțiunile nu sunt evaluabile în bani ci sunt acțiuni sociale și dacă nu se procedează la suspendare, se poate ajunge la situații de fapt care sunt consecința unor hotărâri AGA vădit ilegale.

Și cele reținute de instanță conform cărora ar fi necesar să facă un examen amănunțit al actelor prezentate pentru a aprecia de care dintre ele are aparența dreptului sunt nefondate deoarece nu se prejudecă fondul, ci doar se examinează sumar fondul, pipăindu-se pe baza unor argumente, putându-se mărgini la cele pa care le consideră concludente, fără a se pronunța asupra valabilității actelor.

Recursul este nefondat.

În ce privește primul motiv de recurs privitor la nulitatea hotărârii recurate, decurgând din aceea că nu a fost judecată în Camera de Consiliu, conform interpretării că fiind o cerere accesorie, cea de suspendare a hotărârii AGA pe calea ordonanței președințiale, în raport de acțiunea de fond de anulare a hotărârii AGA, se constată că în ce privește judecarea acesteia, legiuitorul nu a precizat în dispozițiile art.133 alin.1 din Legea nr.31/1990 că aceasta se face în Camera de Consiliu, fiind aplicabil principiul conform căruia unde legiuitorul nu a prevăzut, nici interpretul nu trebuie să o facă.

Acestea, cu atât mai mult cu cât în cauză, de aceea, nulitatea nu este prezunată, conform 105 alin.2 teza ultimă Cod procedură civilă, vătămarea nepresupunându-se, ci trebuind a fi dovedită.

Prin urmare această critică este nefondată și va fi înlăturată.

Pe fondul cauzei, se constată că și susținerile conform cărora, contrar celor reținute de prima instanță a făcut dovada prejudiciului iminent, în referire la dispozițiile art.131 alin.4 și 132 alin.10 din Legea nr.31/1990 sunt nefondate și vor fi înlăturate, având în vedere că cele în referire la punerea în aplicare a unor acte lovite de nulitate sunt simple afirmații, tocmai nulitatea acestora făcând obiectul acțiunii de fond.

În susținerile conform cărora ordonanța președințială reglementată de art.133 din Legea nr.31/1990 are un caracter special, cu consecințe(se sugerează) că ar trebui admisă, ca cerere de îndată, deoarece se solicită suspendarea pe această cale a unei activități ilegale, sunt nefondate, deoarece textul de lege face trimitere expres la dispozițiile art.581 Cod procedură civilă, îndeplinirea condițiilor reglementate de acest text de lege fiind obligatoriu pentru instanța ce urmează a se pronunța asupra cererii întemeiate pe acestea, dacă este sau nu ilegală hotărârea a cărei suspendare se cere formând obiectul unei alte judecăți, vădita ilegalitate neputând fi decelată la simpla critică a acesteia.

Și critica acesteia referitoare la aparența dreptului, fără a mai fi necesară examinarea amănunțită a actelor prezentate de părți, judecătorul, fiind suficient a realiza un examen sumar al fondului cauzei determinând de partea cui este aparența dreptului, consecința fiind per a contrario că aceasta este neîndoielnic în favoarea sa este nefondată, deoarece, în raport de susținerile recurentei reclamante, corect prima instanță a reținut că acestea nu pot fi "examinate sumar" și nici "pipăite", ci trebuie a face obiectul unei analize ce exclude procedura urgentă și sumară a ordonanței președințiale.

Pentru aceste considerente și în aplicarea art.312 alin.1 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul comercial d eclarat de recurenta reclamantă - SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE "TRANSILVANIA"SA( "TRANSILVANIA" SA) - cu sediul în B,-, jud.B, împotriva sentinței civile nr.1999/COM/15.07.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SC "" SA - cu sediul în C, str.-, nr.28, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Red.jud.hot.

Red.jud.dec./20.11.2008

Dact.gref.

2 ex./24.11.2008

Președinte:Georgiana Pulbere
Judecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica, Adriana Pintea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 656/2008. Curtea de Apel Constanta