Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 661/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 661
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
PREȘEDINTE: Nicoleta Țăndăreanu
JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 3: Gabriela Carneluti
GREFIER - - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta - COM SRL împotriva sentinței comerciale nr. 492 din 30 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL B DE.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă, reprezentată de avocat C-tin și intimata reclamantă, reprezentată de avocat C-tin.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează atașarea la dosar a întâmpinării formulate de intimata reclamantă.
Avocat C-tin, pentru recurenta pârâtă, depune un set de înscrisuri: certificat eliberat de Judecătoria Tg.J - dosar nr- - având ca obiect rezilierea acordului de subcontractare, copie acțiune, bonuri transport de la nr.707 la nr.720 și, respectiv, de la nr.723 la nr.727/2008.
Avocat C-tin, pentru intimata reclamantă, comunică un exemplar de pe întâmpinare intimatei reclamante - prin apărător și depune licența de transport seria - nr.6685, adresa nr.71150/19.08.2008 emisă de Poliția Novaci, adresa nr.-/18.08.2008 emisă de Postul de Poliție -, certificat eliberat de Judecătoria Tg. J din dosarul nr-, contract de novație nr.29718, proces-verbal de predare primire, contract de leasing autovehicule nr.12739//- și nr.11455AUTF/-, chitanță onorariu avocat.
Nefiind formulate alte cereri, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat C-tin, pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii. În opinia sa, reclamanta a introdus tendențios ordonanța președințială, în condițiile în care ea însăși nu folosește mijloacele de transport conform anexei 1 din acordul de subcontractare și a creat părții pe care o reprezintă o imagine proastă, ce o defavorizează la licitații. Apreciază că nu se justifică urgența cererii, reclamanta având la îndemână eventual dreptul comun. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat C-tin, pentru intimata reclamantă, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca legală și temeinică, apreciind că a fost făcută o corectă aplicare a legii, din probele administrate reieșind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea ordonanței președințiale. În opinia sa, este îndeplinită urgența, motivat de faptul că acordul de subcontractare nu a fost respectat de către recurentă, care nu avea licență de transport, motiv pentru care a și fost sancționată. Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința nr. 492 din 30 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamata - SRL B DE, pe cale de ordonanță președențială, și a fost obligată pârâta - COM SRL să respecte acordul de subcontractare la contractul încheiat între aceasta și - SA sub nr. -/2008 și să retragă autocarul propriu de pe ruta - Novaci și retur, precum și la cheltuieli de judecată în cuantum de 1010,30 lei. S-a dispus executarea și de îndată, fără alte formalități a sentinței.
Instanța de fond a reținut că părțile au încheiat un acord de subcontractare la contractul încheiat între pârâtă și SA, că pârâta a procedat la rezilierea unilaterală a acordului și a introdus un autocar propriu pentru transportul pe ruta - Novaci și retur deși potrivit acordului, transportul în favoarea beneficiarului trebuia să se facă cu mijloacele de transport ale reclamantei. A mai reținut că pârâta nu putea să rezilieze unilateral acordul, ci numai prin acord comun și că, în aceste condiții, poate dispune, în temeiul art.581 cod procedură civilă, obligarea pârâtei să respecte acordul de subcontractare și să retragă autocarul propriu de pe ruta - Novaci și retur. Instanța de fond a apreciat că este nefondat capătul de cerere privind obligația pârâtei de a înceta demersurile de reziliere a acordului de subcontractare, rezilierea fiind o modalitate de încetare a contractului, putând fi obținută prin acordul părților sau în instanță.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Recurenta pârâtă susține că cererea de chemare în judecată este tendențioasă și menită să creeze o falsă stare de fapt cu consecințe păgubitoare față de imaginea sa la viitoarele licitații și că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art.581 cod procedură civilă și în principal urgența, partea având la îndemână calea dreptului comun.
Recurenta invocă și nulitatea contractului de subcontractare datorită lipsei prețului și duratei contractului, precum și nerespectarea de către reclamantă a clauzelor sale. Totodată, invocă faptul că sentința nu poate fi pusă în executare, că s-au făcut demersuri pentru rezilierea contractului, că s-a achitat în termen contravaloare prestațiilor.
În susținerea recursului s-au depus la dosar înscrisuri.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Susține că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a ordonanței președențiale, inclusiv urgența deoarece măsura vizează încetarea și înlăturarea actelor abuzive săvârșite de partea adversă și prevenirea unei pagube iminente. Mai susține că motivele de nulitate a contractului sunt lipsite de relevanță și că este singura care deține licență de transport pentru traseul respectiv. Intimata a depus la dosar înscrisuri.
Recursul, ce va fi analizat prin prisma art.3041cod procedură civilă și a criticilor recurentei, este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 581 cod procedură civilă, instanța va putea să ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Măsura pe care reclamanta o solicită nu reclamă nici urgența și nici nu are caracter vremelnic. Mai mult decât atât, reclamanta cere executarea contractului câtă vreme cealaltă parte a solicitat rezilierea contractului în cadrul unei acțiuni de drept comun pentru neexecutarea obligațiilor și în acest fel nu se poate stabili în favoarea cărei părți este aparența dreptului. Curtea apreciază că nu se pune problema unei rezilieri unilaterale a contractului câtă vreme există acțiune pe rol pentru ca instanța să dispună rezilierea. Pe de altă parte, se invocă nulitatea contractului precum și neexecutări de obligații, aspecte care nu pot fi verificate în cadrul ordonanței președențiale ci numai în cadrul unei acțiuni de drept comun. Prin măsura luată nu se urmărește înlăturarea actelor abuzive săvârșite de partea adversă și prevenirea unei pagube iminente așa cum susține intimata în întâmpinare ci paralizarea acțiunii de reziliere ce urmează a fi analizată de instanța de drept comun pe baza probelor administrate. Motivele de nulitate a contractului nu pot fi analizate în cadrul ordonanței astfel încât nu se poate susține că prezintă sau nu relevanță iar faptul că intimata este singura care deține licență de transport pentru traseul respectiv nu este un argument suficient pentru luarea măsurii.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a pronunțat o soluție netemeinică încât, în temeiul art. 3041cod procedură civilă va admite recursul și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea în totalitate.
Se va lua act că recurenta pârâtă nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta - COM SRL, județul G împotriva sentinței comerciale nr. 492 din 30 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL B DE, județul
Modifică sentința în sensul că respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamanta - SRL B DE.
Ia act că recurenta pârâtă - COM SRL nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 August 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red.jud.NȚ/ex.3/05.09.2008
Jud.fond / Tribunalul Gorj
21 August 2008
Președinte:Nicoleta ȚăndăreanuJudecători:Nicoleta Țăndăreanu, Maria Cumpănașu, Gabriela Carneluti