Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 668/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 668/2009
Ședința publică din 16 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva ordonanței comercială nr. 4070 din 20.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații, și E-- GAZ ROMÂNIA - REGIUNEA NORD, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat recurenta, asistată de avocat și pentru intimații, avocat, lipsă fiind intimata E-- GAZ România - Regiunea Nord.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 10.02.2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimaților, prin care s-a solicitat respingerea recursului, din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentantul recurentei ( 26 -27).
În data de 11.02.2009, intimata E-- GAZ România - Regiunea Nord a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de repunere în termenul de recurs și pe fond respingerea recursului, din care câte un exemplar s-a comunicat cu reprezentanții părților asistate ( 28 - 30).
Reprezentantul recurentei a depus la dosarul cauzei dovezile ce atestă achitarea taxelor de timbru datorate pentru recursul promovat în cauză ( 36) și a solicitat amânarea cauzei pentru depunerea la dosar copia unei plângeri penale, formulată împotriva intimaților din prezenta cauză, copia acțiunii prin care recurenta și au solicitat evacuarea intimaților și somația executorului judecătoresc emisă pe numele recurentei, pentru cheltuieli, pentru a dovedi cererea de repunere în termenul de recurs.
Reprezentanta intimaților a susținut că, nu este de acord cu amânarea cauzei, întrucât până acum trebuiau depuse toate diligențele pentru dovedirea cererii de repunere în termen.
Curtea, în urma deliberării, reținând că, nu este vorba de o amânare fără discuții în cauză, apreciază că, se impune lăsarea cauzei la rând.
La a doua strigare a cauzei, s-a prezentat recurenta asistată de avocat și pentru intimații, avocat, lipsă fiind intimata E-- GAZ România - Regiunea Nord.
Reprezentantul recurentei a depus la dosarul cauzei copia plângerii prealabile de punere în mișcare a acțiunii penale formulată de, împotriva intimatului, pentru lovire sau alte violențe, copia acțiunii prin care recurenta împreună cu sora sa au solicitat evacuarea intimaților și, obiect al dosarului nr- al Judecătoriei Cluj -N și somația nr. 381/2008 a BEJ ( 31 -35) și a susținut că, nu mai susține cererea de amânare formulată la prima strigare a cauzei.
Curtea a dat cuvântul părților asupra cererii de repunere în termenul de recurs.
Reprezentantul recurentei a solicitat admiterea cererii de repunere în termenul de recurs. Recurenta a fost împiedicată să facă recurs de împrejurări mai presus de voința ei, comunicarea hotărârii recurate s-a făcut cu acesta prin afișare, domiciliul părților fiind comun, corespondența se pune într-o singură cutie poștală, la care au acces toți locatarii, inclusiv intimații, între părții existând o stare conflictuală, astfel că, apreciază că, sunt aplicabile prevederile dispozițiilor art. 103 faza finală, partea a fost împiedicată de o împrejurarea mai presus de voința ei să exercite calea de atac, nu a cunoscut despre pronunțarea hotărârii, pentru că, nu a fost citată, fiind citată, doar după ce intimata E-- GAZ România - Regiunea Nord a solicitat, nu avut cunoștință despre pronunțarea hotărârii, să poată declara în 5 zile recursul, fiind obligată în temeiul art. 274.pr.civ. obligată la plata cheltuielilor de judecată, deși nu s-a opus.
Reprezentanta intimaților, a solicitat respingerea cererii de repunere în termen, procedura de citare fiind legal îndeplinită, este ordonanță președințială, s-a pronunțat în termen legal, fiind o procedură care impune urgența, partea fiind citată, luând la cunoștință despre proces, invocându-se alte acțiunii, evacuare, plângere penală, care nu au nici o legătură cu acest proces.
Curtea, în urma deliberării, analizând înscrisurile depuse în probațiune de către reprezentantul recurentei, care atestă fără dubii, domiciliul părților, domiciliu care este la aceiași adresă, procedura de citarea cu recurenta fiind îndeplinită în totdeauna prin afișare, apreciază că, sunt incidente prevederile dispozițiilor art. 103 alin. 1.pr.civ. și ca atare dispune repunerea părții în termenul legal de recurs.
Reprezentanții părților au învederat instanței că, nu mai au de formulat alte ceri în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul părților asupra recursului promovat în cauză.
Reprezentantul recurentei a solicitat admiterea recursului, pentru motivele detaliat în scris, pe care le-a susținut oral cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare, cu cheltuieli de judecată, constând în taxe de timbru, a arătat că, pe rolul Judecătoriei Cluj -N există acțiune pentru validare contract de vânzare cumpărare.
Reprezentanta intimaților, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, fără cheltuieli de judecată. Sunt îndeplinite cele trei condiții impuse de art. 581.pr.civ. este vorba de mamă și fiu, părțile locuind la același domiciliu, părțile pe care le reprezintă au domiciliul în același imobil, au fost tolerați de recurentă și sunt tolerați în continuare și că este și uman și legal să fie branșați la rețeaua de gaz, ei plătind gazul metan.
CURTEA
Prin ordonanța comercială nr.4070 din 20.11.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale a pârâtei SC - GAZ ROMÂNIA SA REGIUNEA NORD SUCURSALA
A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții și împotriva pârâtelor SC E-- GAZ ROMÂNIA SA REGIUNEA NORD SUCURSALA C și și obligată pârâta de rândul 2 să tolereze reluarea furnizării gazelor naturale pentru imobilul situat în C-N,-, înscris în Cf. nr.10954, nr. top.15725, în baza contractului de furnizare a gazelor naturale încheiat între pârâte, până la soluționarea acțiunii care face obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Cluj -
Totodată a fost obligată pârâta SC - Gaz România SA Regiunea Nord Sucursala C să furnizeze gaze naturale imobilului anterior identificat, în temeiul raporturilor contractuale cu pârâta de rândul 2, până la soluționarea acțiunii care face obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Cluj -
A fost respinsă cererea privind pronunțarea hotărârii judecătorești până la soluționarea irevocabilă a acțiunii care face obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Cluj N și respins petitul prin care s-a solicitat branșarea reclamanților la rețeaua de furnizare a gazelor naturale pentru imobilul situat în C N,-, înscris în Cf. nr.10954, nr. top.15725.
A fost obligată pârâta de rândul 2 la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților în cuantum de 810,3 lei, constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește competența de soluționare a cererii deduse judecății, raportat la disp. art. 581 alin.2 pr.civ. instanța a apreciat că este competentă să judece cererea, întrucât obiectul cererii fiind o obligație de a face, fondului litigiului având acest obiect, atrage competența de soluționare în primă instanță a tribunalului.
Potrivit art. 581 alin.1 pr.civ. instanța poate să ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Astfel, pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială trebuie întrunite cumulativ trei condiții care rezultă din dispozițiile legale care o reglementează, și anume: vremelnicia, neprejudecarea fondului și urgența, condiție care, în absența unei definiții dată de Codul d e procedură civilă, se circumscrie uneia din cele trei situați enumerate de alin.1 al art. 581.pr.civ.
În ceea ce privește condiția vremelniciei, instanța apreciază că în speță prima condiție rezultă din împrejurarea că efectele hotărârii pronunțate sunt limitate în timp, până la pronunțarea unei soluții asupra fondului litigiului dintre reclamanți și pârâta de rd.II, respectiv în dosarul nr- al Judecătoriei Cluj N.
Referitor la condiția neprejudecării fondului și aceasta este îndeplinită în cauză, atât față de împrejurarea sus relevată cu privire la existența litigiului pe fond, cât și din perspectiva faptului că o eventuală soluție de admitere a acțiunii referitoare la fondul cauzei, reclamanții ar dobândi dreptul de proprietate asupra unei părți din imobilului situat în C N,-, ipoteză în care, reclamanții ar fi în măsură să încheie un contract de furnizare a gazelor naturale.
În ceea ce privește condiția urgenței, instanța a apreciat că și acestă condiție se verifică în cauză, fiind determinată atât de necesitatea ca reclamanții să-și asigure condițiile necesare unui trai decent, care în mod cert implică și furnizarea gazelor naturale, cât și aparența dreptului care, în opinia instanței, dată fiind încheierea promisiunii de vânzare cumpărare dintre reclamant și pârâta de rd.II, este în favoarea reclamanților.
Astfel, instanța a reținut că între reclamant și pârâta de rd.II, s-a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare, în temeiul căruia, pârâta de rd.II s-a obligat să-i vândă reclamantului dreptul său de proprietate asupra cotei de parte din imobilul situat în C N,-, care este de altfel și locuința reclamanților, pentru prețul de 25.000 lei, încheierea acestui înscris determinând de altfel promovarea de către reclamanți a unei cereri de chemare în judecată, pe calea acțiunii oblice, în vederea validării antecontractului de vânzare cumpărare astfel încheiat.
Așadar, prezentul demers judiciar inițiat de reclamanți, are ca și temei și disp. art. 974.civ. perspectivă din care, legitimarea procesuală a pârâtei de rd.I este justificată.
În ceea ce privește aparența dreptului, instanța a apreciat că acesta operează în favoarea reclamanților, reținând că aceștia au încheiat cu pârâta de rd.II un antecontract de vânzare cumpărare, a cărui validare au solicitat-o pe calea acțiunii oblige promovate în fața Judecătoriei Cluj N, intrând în posesia imobilului aflat în litigiu, pentru care au și achitat prețul, astfel încât cererea pârâtei de rd.II de sistare a furnizării gazelor naturale în temeiul contractului pe care aceasta l-a încheiat cu pârâta de rd.I, apare ca fiind o măsură abuzivă din partea acesteia și nejustificată față de dreptul oricărei persoane la un trai decent. Este real că reclamanții nu au încheiat un contract de furnizare a gazelor naturale cu pârâta de rd.I, însă până la clarificarea situației juridice a imobilului pentru care reclamanții i-au plătit pârâtei de rd.II un preț, furnizarea acestora poate fi efectuată în temeiul contractului pe care l-au încheiat pârâții.
Ca atare, solicitarea reclamanților de a se dispune branșarea lor la rețeaua de furnizare a gazelor naturale, pentru imobilul în litigiu, apare ca neîntemeiată, în condițiile în care aceștia nu sunt în măsură să încheie un contract de furnizare cu pârâta de rd.
În ceea ce privește însă cererea reclamanților de a obliga pârâta de rd.II să tolereze preluarea furnizări gazelor naturale precum și cererea de a obliga pârâta de rd.I să furnizeze gaze naturale, față de considerentele expuse, instanța a apreciat că acestea sunt admisibile.
Așadar, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC - GAZ ROMÂNIA SA REGIUNEA NORD SUCURSALA Caf ost respinsă, iar în temeiul disp. art. 581.pr.civ. cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte, cu consecința obligării pârâtei de rd.II să tolereze reluarea furnizării gazelor naturale pentru imobilul situat în C-N,-, înscris în Cf. nr.10954, nr. top.15725, în baza contractului de furnizare a gazelor naturale încheiat între pârâte, până la soluționarea acțiunii care face obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Cluj N, precum și a obligării pârâtei SC - Gaz România SA Regiunea Nord Sucursala C să furnizeze gaze naturale imobilului anterior identificat, în temeiul raporturilor contractuale cu pârâta de rândul 2, până la soluționarea acțiunii care face obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Cluj N.
Referitor la cererea reclamanților de a pronunța o hotărâre până la soluționarea irevocabilă a acțiunii care face obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Cluj N, aceasta este neîntemeiată, ordonanța președințială putând să-și întindă efectele până la pronunțarea unei soluții asupra fondului litigiului dintre părți, aceasta cu atât mai mult cu cât la data pronunțării hotărârii asupra fondului cauzei, aceasta este și definitivă, putând fi atacată doar cu recurs.
În temeiul disp. art. 274.pr.civ. fiind în culpă procesuală, pârâta de rd.II a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanților, costând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial. Instanța a apreciat întemeiat să oblige doar pârâta de rd.II la plata cheltuielilor de judecată, dat fiind faptul că este singura care a determinat inițierea acestui demers judiciar, întrucât pârâta de rd.I a sistat furnizarea gazelor naturale în temeiul cererii adresate de pârâta de rd.II, în baza raporturilor contractuale a acestora din urmă, astfel încât promovarea cererii de chemare în judecată a fost determinată exclusiv de pârâta.
Împotriva ordonanței președințiale a formulat recurs recurenta solicitând admiterea recursului declarat.
În motivarea recursului aceasta arată că este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului situat în loc. Cluj-N,-, jud.
Intimații locuiesc fără drept în același imobil cu recurenta și au promovat împotriva sa o acțiune civilă de drept comun prin care au solicitat a se constata existența valabilă între părți a unui contract de vânzare-cumpărare prin care recurenta i-ar fi obligat să le înstrăineze dreptul său de proprietate. În realitate acel contract nu reprezintă voința recurentei, de aceea prin întâmpinare s-a împotrivit admiterii acțiunii, arătând că nu a fost de acord cu vânzarea imobilului și nu a primit nici un preț. Datorită faptului că nu este de acord cu cererile lor, intimații au supus-o unei adevărate sechestrări, interzicându-i orice legătură cu exteriorul.
Deoarece cu sora sa este în relații apropiate, intimatul a proferat și împotriva ei injurii și a lovit-o în mai multe rânduri, recurenta fiind martoră care a depus mărturie în fața organelor de urmărire penală în dosarul nr. 1785/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N finalizat prin aplicarea amenzii administrative în temeiul art. 18/1 și 90 din Codul Penal. Corespondenta îi este ridicată de intimati, la fel cum au procedat și cu citați a pentru acest proces, astfel că recurenta nu a cunoscut că este chemată în fata instantei, neputând nici să formuleze apărări, nici să aibă cunoștință despre pronunțare ca să poată formula recurs în termen legal.
După terminarea procesului și îndeplinirea termenului de recurs, intimații au angajat un executor judecătoresc, pentru a pune în executare dispozitivul hotărârii și, pentru că a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată, i s-a adus de această dată somația. Acesta este momentul la care a luat cunoștință despre existența procesului față de care exercită prezenta cale de atac.
Deoarece art. 582 alin. 1.pr.civ. nu-i permit exercitarea căii de atac a recursului în temeiul prevederilor art. 284 alin. 2 raportate prin art. 301.pr.civ. solicită repunerea în termenul de declarare a recursului.
În soluționarea recursului declarat solicită a se lua în considerare că nu sunt incidente prevederile ari. 581 privind existenta unui drept, pentru pastrarea căruia să se promoveze ordonanța președințială.
În schimb este vorba de dreptul recurentei care se pagubește prin admiterea acestei ordonanțe, deoarece, după cum a arătat, este proprietară tabulară asupra imobilului. Chiar dacă, sub forma vremelniciei, măsura cerută a fost limitată până la soluționarea litigiului civil între părți, pe durata litigiului dreptul său de proprietate, cu toate prerogativele sale, există, nefiind temei pentru prezenta ordonanță.
C mai important aspect rezidă din chiar clauzele contractului invocat de intimați, contract în care se stipulează că face obiectul înstrăinării nuda proprietate, recurenta rămânând în continuare beneficiara uzufructului viager.
În atare situație, intimatii nu au nici un drept care să le justifice promovarea ordonantei presedintiale.
Neavând uzufructul imobilului, intimații nu pot să facă acte de folosință a bunului peste voința sa expresă.
Faptul că locuiesc în prezent în imobil nu le conferă nici un drept locativ, recurenta fiind nevoită să-i tolerez.
Analizând recursul promovat în raport cu dispozițiile art.3041și art.304 pr.civ. Curtea reține următoarele;
Reclamanții și prin cererea de ordonanță președințială formulată în contradictoriu cu pârâta - Gaz România Regiunea Nord au solicitat să se dispună branșarea acestora la rețeaua de furnizare a gazelor naturale pentru imobilul situat în C-N- înscris în CF 10.954 C-N sub nr.top.15725, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Judecătoriei Cluj -
Prima instanță a reținut în mod corect îndeplinirea cumulativă a celor trei condiții necesare pentru pronunțarea unei ordonanțe președințiale respectiv aceea a îndeplinire a condiției de vremelnicie în raport de existența unui litigiu pe fond, a neprejudecării fondului având în vedere obiectul distinct al acțiunii de fond iar urgența a fost raportată la asigurarea unor condiții necesare unui trai decent care în mod cert implică și furnizarea gazelor naturale iar aparența de drept s-a reținut ca operând în favoarea reclamanților.
Susținerile recurentei vizând neîndeplinirea condițiilor instituite de art.581 pr.civ. nu pot fi apreciate ca fiind reale întrucât dreptul reținut ca operând în favoarea reclamanților trebuie justificat doar sub aspectul aparenței acestuia și de altfel prima instanță a reținut că dreptul vătămat este cel la un trai decent fără a prejudicia dreptul de proprietate al reclamantei.
Alegațiile recurentei vizând inexistența vreunui drept în raport de care să poată fi justificată prezența reclamanților în imobilul proprietatea pârâtei nu sunt susținute cu argumente credibile, starea conflictuală existentă între părți nu atrage pierderea drepturilor afirmate.
Pretențiile recurentei referitor la constatarea de către instanță a inexistenței vreunui raport obligațional dintre pârâtă ca titulara dreptului de proprietate asupra imobilului și intimații care ocupă abuziv imobilul sunt incompatibile cu procedura derulată în fața instanței, în cadrul acestui demers judiciar.
Considerentele menționate anterior au relevat că prima instanță a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente și nefiind identificat nici un motiv de recurs de ordine publică, motivele invocate de recurentă sunt nefondate în temeiul dispozițiilor art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de pârâta împotriva ordonanței comerciale nr. 4070/20.11.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj care va fi menținută în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta împotriva ordonanței comerciale nr. 4070/20.11.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - G - - -
GREFIER
- -
Red./
2 ex./18.02.2009
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan