Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 809/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.809
Sedinta publica din 27.08. 2008
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Monica Ruxandra Duță
JUDECĂTOR 3: Ana
Grefier
Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenta - SRL, în contradictoriu cu intimata - SA, împotriva sentintei comerciale nr.8205/16.07.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia A VI- A Comerciala, în dosarul nr-.
La apelul nominal facut în sedinta publică,se prezintă recurenta prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții că intimata a depus prin serviciul registratură cerere de amânare pentru lipsă de apărare.
Recurenta prin avocat depune în ședință publică taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, fiind anulată de Totodată se opune cererii formulată de către intimată de acordare a unui nou termen pentru lipsă de apărare și solicită respingerea cererii formulată de către aceasta.
Curtea, deliberând, respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată, față de împrejurarea că cererea nu este temeinic motivată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr.8205/16.07.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI a Comercială în Dosarul nr-, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta - A prin care se solicita pe cale de ordonanță președințială, obligarea pârâtei să prelungească contractul de închiriere nr.274/27.04.2005, cu privire la imobilul situat în T M, Str. - - 16, județul
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut în esență că cererea formulată pe calea ordonanței președințiale nu poate fi admisă deoarece măsura ce se solicită a fi dispusă are un caracter definitiv și care antamează rezolvarea fondului dreptului, astfel încât nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 581 alin. 1 din pr. civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București -Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului, se arată că sentința recurată este nelegală și se impune modificarea acesteia pentru mai multe considerente:
Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată să prelungească contractul de închiriere, obligație ce are natura unei obligații de a face. Chiar dacă, în principiu, o obligație de a face nu poate fi dispusă prin ordonanță președințială, cu toate acestea, doctrina și jurisprudența sunt constante în sensul că se poate dispune ca pârâtul să execute o obligație de a face în cazurile în care se tinde la încetarea unor acte abuzive considerându-se că în felul acesta se păstrează caracterul vremelnic al măsurilor luate. În speță, arată recurenta, atitudinea pârâtei este una evident abuzivă și prin aceasta pârâta încearcă să o aducă pe reclamantă în imposibilitatea de a funcționa și de a-și valorifica dreptul de a cumpăra imobilul în litigiu. Art. 12 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 364/2004 prevede: " În cazul depunerii unei solicitări exprese privind cumpărarea activului sau închirierea unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare de către beneficiarii prezentelor dispoziții, care utilizau activul în baza unui contract de închiriere, cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea contractului de închiriere, locatorul nu va putea refuza prelungirea contractului de închiriere cu o perioadă considerată de părți suficientă pentru rezolvarea formalităților legate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, respectiv leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare." Ca atare, susține recurenta, pârâta are obligația de a prelungi contractul de închiriere nr. 274/27.04.2005 cu un termen rezonabil pentru a se rezolva în mod irevocabil problema referitoare la vânzarea spațiului pe care îl ocupă în prezent. Cu toate acestea, pârâta a refuzat prelungirea acestui contract.
În cauza de față, arată recurenta, măsura ce urmează a se dispune nu poate avea decât caracter vremelnic, iar limitarea în timp este dată de soluționarea prin hotărâre irevocabilă a litigiului ce are ca obiect obligarea pârâtei de a vinde spațiul comercial în litigiu. Aparența dreptului este evident în favoarea acesteia, se susține, pentru că există două hotărâri judecătorești prin care pârâta a fost obligată să vândă reclamantei spațiul (sentința comercială nr.15394/2007 pronunțată de Tribunalul București și decizia comercială nr. 193/2008 pronunțată de Curtea de Apel București -Secția a VI a Comercială), iar art. 12 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 346/2004 obligă pârâta să prelungească contractul de închiriere.
În fine, se arată, admiterea cererii de ordonanță președințială este singura modalitate prin care se poate proteja dreptul recurentei și prin care se fac aplicabile dispozițiile art. 12 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 346/2004.
În recurs nu au fost solicitate și administrate probei noi.
Analizând sentința recurată prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, a probelor administrate în cauză, precum și a motivelor de recurs invocate de recurentă, Curtea apreciază că recursul este nefundat și urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 581 alin. 1 din pr. civ. impun pentru pronunțarea unei măsuri pe calea ordonanței președințiale, îndeplinirea cumulativă a trei condiții, după cum urmează:
Urgențamăsurii ce se solicită a fi luată este întrunită, deoarece contractul de închiriere a fost încheiat pe o perioadă de 3 ani, de la 08.06.2005 până la 08.06.2008 ( a se vedea fila 7 verso din dosarul Tribunalului), astfel că cererea reclamantei este motivată sub aspectul urgenței de această împrejurare.
Vremelnicia măsuriieste de asemenea întrunită, deoarece măsura este limitată în timp până la soluționarea irevocabilă a litigiului având ca obiect obligarea pârâtei să vândă spațiul comercial în litigiu, care face și obiectul închirierii.
În ce privește însă cea de-a treia condiție, respectivneprejudecarea fondului,nu este întrunită, acesta fiind și motivul pentru care prima instanță, în mod legal și temeinic a respins cererea reclamantei formulată pe această cale.
Astfel, nu este vorba de prejudecareafondului dreptului de a cumpăra acest imobil, cum susține reclamanta, care, într-adevăr nu face obiectul litigiului de față desfășurat pe calea procedurii speciale a ordonanței președințiale, ci este vorba de dreptul reclamantei de a beneficia de prelungirea contractului de închiriere, drept prevăzut în art. 12 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 364/2004, invocat expres de reclamantă. Prin aplicarea acestui text de lege, al cărui conținut este într-adevăr, fără echivoc, instanța ar avea de judecat însuși dreptul reclamantei de a beneficia de prelungirea contractului de închiriere, acest drept fiind chiar dreptul subiectiv afirmat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, a cărui temeinicie nu ar putea fi stabilită decât în urma judecării fondului acestui drept. De aceea, apreciem că pe calea ordonanței președințiale nu poate fi dispusă această măsură. Pe de altă parte, nu toate măsurile vremelnice, cum este și cea solicitată de reclamantă, se stabilesc pe calea procedurii ordonanței președințiale, cum lasă aceasta să se înțeleagă, solicitarea sa de a se dispune de către instanță obligarea pârâtei să prelungească contractul de închiriere în temeiul unui text de lege care îi recunoaște expres acest drept, fiind una care presupune o judecată asupra fondului acestui drept, astfel că reclamanta are la îndemână calea dreptului comun.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că sentința recurată este legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 3041din pr. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 8205/16.07.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI a Comercială în Dosarul nr- în contradictoriu cu intimate-pârâtă -, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 27.08.2008, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. Jud.
Ex.2
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Monica Ruxandra Duță, Ana