Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 823/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.823R

Ședința publică de la 20.08.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE I - -

JUDECĂTOR 1: Iulia Nicoleta Prelipcean

JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu

GREFIER

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței comerciale nr.6108/07.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială nr.-/2008 aflată la fila 23 și intimata-pârâtă prin avocat G cu împuternicire avocațială aflată la fila 24.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că părțile nu au depus la dosar înscrisurile de care înțeleg să se folosească în soluționarea cauzei, încuviințate la termenul anterior.

Intimata-pârâtă, prin avocat, depune la dosar set de înscrisuri, respectiv încheierea nr.1854/07.02.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și două declarații care atestă existența unor plângeri penale ale asociațiilor.

Recurenta-reclamantă, prin avocat, arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul înscrisurilor comunicate de apărătorul intimatei-pârâte. Totodată, depune la dosar set de înscrisuri, respectiv certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului privind societatea intimată-pârâtă și adresa emisă de Direcția Generală de Poliție a Municipiului B Sectorul 2 - Secția 9 Poliție din care rezultă că funcționează la adresa din B, șos. - nr.146, sector 2, comunicând un exemplar apărătorului intimatei-pârâte.

Intimata-pârâtă, prin avocat, depune la dosar contractul de închiriere nr.1/01.02.2004, comunicând un exemplar apărătorului recurentei-reclamante.

Recurenta-reclamantă, prin avocat, învederează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Intimata-pârâtă, prin avocat, de asemenea, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra cererii de recurs.

Recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii formulate și evacuarea pârâtei din imobilul în litigiu. Apreciază că instanța de fond a considerat în mod eronat faptul că evacuarea reprezintă o măsură cu consecințe grave ce nu se poate judeca pe calea ordonanței președințiale ci pe calea dreptului comun, fără a analiza condițiile acestei proceduri de ordonanță președințială. Astfel, consideră că a făcut dovada neprejudecării fondului, fiind făcută dovada că sunt proprietarii imobilului, societatea pârâtă neavând un titlu, contractul de închiriere fiind reziliat, apreciind că aceasta este aparența dreptului. În ceea ce privește condiția vremelniciei măsurii evacuării, apreciază că este îndeplinită și această condiție, fiind în strânsă legătură lipsa folosinței spațiului și neprejudecarea fondului. Cu privire la aspectul urgenței, apreciază că instanța de fond a reținut în mod greșit că în cauză nu este îndeplinită această condiție motivat de faptul că din actele dosarului nu rezultă că pârâta ocupă spațiul din care se solicită evacuarea. Consideră că nu se poate respinge cererea pe acest aspect, întrucât pârâta nu ar fi prejudiciată dacă ar fi evacuată din imobil în situația neocupării acestuia, în cauză fiind făcută însă dovada prin înscrisurile depuse la dosar că pârâta ocupă abuziv imobilul și că societatea reclamantă are sediul în imobilul din care solicită evacuarea pârâtei. Menționează faptul că nu există nici un dosar de fond pe rol. Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

Intimata-pârâtă, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.581 pr.civ. întrucât pârâta ocupă spațiul în baza contractului de închiriere nr.1/01.02.2004 care are valabilitate până în anul 2009, cu cheltuieli de judecată.

Curtea, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Prin sentința comercială nr.6108/07.05.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins ca nefondată cererea de ordonanță președințială prin care reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei, din imobilul situat în șos. - nr.146,.101, parter, sectorul 2 B, ocupat în mod abuziv.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța fondului a reținut în esență că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile art.581 pr.civ. față de împrejurarea că evacuarea reprezintă o măsură cu consecințe grave, ce urmează a se judeca pe calea dreptului comun, pentru a da posibilitatea ambelor părți să desfășoare probatorii exhaustive pe aspectul exercitării încă a folosinței de către pârâtă, nefiind dovedită condiția urgenței, prin neaprobarea lipsei de folosință asupra bunului.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs, reclamanta, criticile formulate privind nelegalitatea și netemeinicia acesteia, fiind întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 alin.1 pct.9 pr.civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut în esență că, motivarea sentinței fondului contravine naturii speciale și urgente a procedurii ordonanței președințiale, prima instanță confundând condiția vremelniciei și neprejudecării fondului, cu producerea de consecințe "grave".

Pe acest aspect, recurenta a învederat că, neprejudecarea fondului nu înseamnă inexistența oricăror pretenții contradictorii sau disensiuni între părțile în litigiu, cu privire la obiectul dedus judecății, deoarece o astfel de situație ar face inutilă însăși prezența justiției.

În speță, instanța a fost învestită cu o cerere în evacuare motivată pe deținerea abuzivă a spațiului de către pârâtă, recurenta dovedind că a încetat titlul pârâtei, în cauză nefiind încălcată condiția neprejudecării fondului, întrucât pârâta nu înfățișează nici un titlu și nici nu susține că ar deține spațiul cu vreun titlu.

A arătat recurenta că măsura vremelniciei trebuie interpretată în strânsă legătură cu prejudiciul cauzat și aparența dreptului, practica judiciară fiind constantă în privința admisibilității cererii în evacuare pentru ocupare abuzivă, pe calea ordonanței președințiale, măsura a evacuării impunându-se în scopul prevenirii unei pagube iminente, care nu s-ar mai putea repara, în patrimoniul titularului aparent al dreptului.

A mai învederat recurenta că este eronată și motivarea instanței fondului privind neîndeplinirea condiției urgenței, în condițiile în care procedura ordonanței președințiale impune soluționarea cauzei pe baza unor dovezi sumare, prin "pipăirea" fondului, nedovedirea situației de fapt privind ocuparea spațiului, neputând fi invocată ca motiv de respingere a cererii, întrucât situația de fapt nu este contestată de partea adversă.

În opinia recurentei nedovedirea situației de fapt nu are legătură cu condiția urgenței, aceasta fiind strict legată de producerea unui prejudiciu actual sau iminent și, chiar presupunând că situația de fapt nu este reală, imobilul nefiind ocupat abuziv de pârâtă, luarea măsurii evacuării pe calea ordonanței președințiale nu ar prejudicia pe nimeni.

Recurenta a solicitat urmare constatării îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.581 pr.civ. admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii privind evacuarea pârâtei.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 03.07.2008 intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, partea detaliind considerentele care în opinia sa confirmă legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe, necesitatea sau invocarea altor probe impunând judecarea cauzei în condițiile dreptului comun.

În dovedirea susținerilor pe care s-a întemeiat calea de atac, respectiv în combaterea acestora, părțile în litigiu au depus la dosar înscrisuri, recurenta atașând și practică judiciară în materia evacuării pe calea ordonanței președințiale.

Examinând sentința comercială atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea urmează a respinge recursul pentru considerente care vor fi expuse în continuare.

Curtea, reține că, prevederile art.581 alin.1 pr.civ. stabilesc două condiții de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială și anume urgența și caracterul vremelnic al măsurii solicitate a se lua prin această procedură specială, iar decurgând din acestea, neprejudecarea fondului.

Pe calea ordonanței președințiale nu pot fi luate măsuri definitive prin care se rezolvă însăși fondul litigiului dintre părți.

În opinia Curții, măsura evacuării, în condițiile în care nu se solicită a fi dispusă până la un anumit moment, nu poate avea un caracter vremelnic, o asemenea cerere neîndeplinind condițiile de admisibilitate ale procedurii speciale specifice ordonanței președințiale.

În prezenta cauză, Curtea constată că recurenta-reclamantă nu a dovedit existența unui litigiu pe calea dreptului comun având drept obiect, evacuarea pârâtei din spațiu, partea neindicând de altfel, prin cererea dedusă judecății, momentul până la care solicită dispunerea măsurii evacuării, în calea de atac, precizând expres nepromovarea unei astfel de acțiuni.

Caracterul abuziv al deținerii spațiului, urmare inexistenței unui titlu valabil aparținând pârâtei-intimate, invocat prin motivele de recurs, în sprijinul admiterii cererii de ordonanță președințială, nu a fost dovedit fără dubii, neputând fi primit, în condițiile în care intimata-pârâtă, a susținut existența valabilă până în luna februarie 2009, contractului de închiriere nr.1/01.02.2004 intervenit între părțile în litigiu.

Susținerea recurentei privind rezilierea acestui contract de închiriere, potrivit notificării încheiată la data de 10.04.2008, anexată la fila 8 dosarului primei instanțe, inclusiv deținerea în continuare a folosinței spațiului în litigiu, în opinia Curții, în acord cu constatarea primei instanțe, necesită administrarea de probe specifice acțiunii pe dreptul comun, iar nu procedurii speciale limitată la pipăirea fondului specifică ordonanței președințiale.

În considerarea situației de fapt expuse, reținând că măsura evacuării din spațiul comercial cerută prin acțiunea dedusă prezentei judecăți, nu are caracter vremelnic, nefiind astfel întrunită condiția instituită prin dispozițiile art.581 pr.civ. referitoare la vremelnicia măsurii solicitate, Curtea, în temeiul prev. art.312 alin.1 pr.civ. urmează a respinge recursul ca nefondat.

În baza art.274 pr.civ. recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate intimatei, în sumă de 1.850 RON reprezentând contravaloare onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței comerciale nr.6108/07.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă

Obligă recurenta la plata sumei de 1850 lei către intimată, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.08.2008.

Președinte Judecător JUDECĂTOR 3: Elena

I

Grefier

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

Fond - Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:

Președinte:Iulia Nicoleta Prelipcean
Judecători:Iulia Nicoleta Prelipcean, Viorica Trestianu, Elena

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 823/2009. Curtea de Apel Bucuresti