Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 840/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA Nr. 840

Ședința publică de la 3 Iunie 2009

PREȘEDINTE: Ecaterina Moleanu Moleanu

JUDECĂTOR 2: Nela Ochea

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Țăndăreanu Țăndăreanu

Grefier -

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 278 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SUD SRL PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ VEST având ca obiect ordonanță președențială - obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns Av. pentru recurentul - reclamant, lipsind intimata-pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus prin serviciul arhivă de către intimata-pârâtă cerere de amânare pentru lipsă de apărare, iar recurentul reclamant a depus motivele de recurs cu 5 zile înainte de termenul de judecată.

Curtea, având în vedere caracterul urgent al cererii de ordonanță președințială și faptul că motivele au fost depuse la dosar în termen pentru a fi observate, respinge cererea de amânare formulată de intimata-pârâtă și, constatând dosarul în stare de judecată, acordă cuvântul părții prezente asupra recursului de față.

Av. pentru recurentul-reclamant pune concluzii de admitere recursului așa cum a fost formulat, solicitând desființarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Dolj și pe fond admiterea cererii așa cum a fost formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.

În susținerea recursului a arătat că sunt întrunite condițiile art. 581.pr.civ. întrucât s-a întrerupt abuziv furnizarea gazului din luna ianuarie 2009, neputându-se dovedi în cauză culpa recurentului reclamant și că nu există dovada că acesta ar fi înregistrat un consum mai mic de gaz.

Totodată arată că nu este înregistrată pe rolul instanței de judecată o acțiune pe drept comun, întrucât nu a fost formulată o astfel de acțiune de către intimata-pârâtă SC SUD SRL PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ VEST

CURTEA:

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin Sentința nr. 278 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, s-a respins cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC SUD SRL PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ VEST C prin care solicită, pe cale de ordonanță președențială, remontarea echipamentului de măsurare a consumului de gaze naturale la locul de consum situat în C,-.

Instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii pe cale de ordonanță președențială. Astfel, a apreciat că o obligație de a face nu poate fi dispusă pe cale de ordonanță președențială cu atât mai mult cu cât o asemenea măsură are și caracter definitiv iar pe calea ordonanței pot fi dispuse măsuri definitive numai în măsura în care se tinde la încetarea unor acte abuzive. A mai reținut că ridicarea contorului de măsurare a gazelor naturale s-a făcut în baza procesului verbal din 30 ianuarie 2009, constatându-se intervenții neautorizate la aparatul de măsurare care au determinat deteriorarea acestuia și deci măsura de ridicare a aparatului nu are caracter abuziv.

Împotriva sentinței a formulat recurs reclamantul, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Recurentul susține că executarea contractului de furnizare gaze s-a făcut fără nici un incident până la momentul la care pârâta a demontat contorul printr-un act unilateral deși consumul fraudulos trebuia constat numai de organele competente, respectiv de organele de cercetare penală și că nu s-a stabilit culpa sa în exercitarea unei acțiuni asupra aparatului de măsurat, care este situat în afara proprietății sale. Recurentul mai arată că actul de demontare contorului este un act abuziv și că se impune reluarea furnizării gazului metan până la dovedirea consumului fraudulos întrucât pe cale de ordonanță se pot dispune măsuri definitive atunci când se tinde la încetarea unor acte abuzive. Mai arată că nu este condiționată măsura de existența unor litigii care să soluționeze fondul raporturilor dintre părți.

În ce privește caracterul urgent al măsurii, arată că întreruperea furnizării gazului metan în plină iarnă afectează sănătatea membrilor familiei care sunt lipsiți de sursa de căldură necesară și că înlocuirea sistemului de încălzire cu un sistem care să funcționeze cu alt combustibil constituie o acțiune păgubitoare pentru el.

Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o apreciere corectă a situației de fapt și a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru luarea măsurii solicitate pe cale de ordonanță președențială.

Pe de o parte, reclamantul solicită luarea unei măsuri definitive pe cale de ordonanță președențială. Ori, o asemenea măsură poate fi luată numai atunci când se tinde la încetarea unui act abuziv. Se reține că în cauză nu este vorba de încetarea unui act abuziv deoarece măsura de ridicare a contorului a fost determinată de constatarea că acesta este deteriorat iar expertiza efectuată, la care reclamantul fost invitat și refuzat să participe, a constatat că deteriorarea s-a produs chiar în dreptul rotițelor care înregistrează consumul, în scopul realizării unui consum fraudulos. Asupra fondului litigiului, adică a faptei reclamatului și a culpei lui în deteriorarea contorului, instanța nu se poate pronunța în cadrul cererii de ordonanță președențială, iar aparența de caracter abuziv al măsurii nu subzistă. Consumul abuziv este constat de organele abilitate să constate starea aparatelor de măsurat și nu neapărat de organul de cercetare penală care trebuie sesizat în măsura în care s-a săvârșit vreo infracțiune. Actul de expertizare nu este un act unilateral al pârâtei, expertiza fiind făcută de organe abilitate de metrologie, iar reclamantul a refuzat să participe la expertiză deși a fost invitat. Numai în cadrul unei acțiuni de drept comun o instanță judecătorească poate constata împrejurările în care s-a produs deteriorarea controlului și poate dispune reluarea consumului. Curtea apreciază că nu subzistă nici apărarea privind caracterul urgent al măsurii. Sistarea furnizării gazului s-a produs la 30 ianuarie 2009 iar reclamantul a promovat acțiunea abia la 25 martie 2009 când sezonul de iarnă trecuse și deci nu au mai existat efectele păgubitoare ale lipsei de încălzire.

Față de aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D CIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul domiciliat în C,-, Județul D, împotriva sentinței nr. 278 din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SUD SRL PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ VEST C cu sediul în C,-, Județul

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 3 iunie 2009.

Președinte,

Moleanu

Judecător,

Judecător,

Țăndăreanu

Grefier,

03 Iunie 2009/ Red. Jud. Ț/9 iunie 2009 / Ex. 2

Președinte:Ecaterina Moleanu
Judecători:Ecaterina Moleanu, Nela Ochea, Nicoleta Țăndăreanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 840/2009. Curtea de Apel Craiova