Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 908/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 934/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 908

Ședința publică de la 11 Iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur

JUDECĂTOR 3: Carmen Mihaela

GREFIER

*****************

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii AI SC SA - PRIN MANDATAR, TA, G -, G, G, -, G, G, -, și împotriva deciziei comerciale nr.585R/15.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Curtea reține cauza în pronunțare pe incidența dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă.

După reținerea cauzei în pronunțare pe suspendare, se prezintă contestatoarea personal, lipsind celelalte părți.

Contestatoarea personal depune la dosar motivarea contestației în anulare și arată că mandatul de reprezentare convențională a contestatorilor îl are la xerox. Arată că a formulat contestația în nume propriu cât și ca reprezentant al acționarilor.

Curtea invocă din oficiu, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a acționarilor și acordă cuvântul pe această excepție și pe contestația în anulare având în vedere termenul la care a fost motivată.

Contestatoarea personal arată că originalul mandatului îl are la xerox și îl va depune până la sfârșitul ședinței totale. Arată că motivarea contestației a depus-o la acest termen întrucât nu a cunoscut conținutul deciziei atacate până săptămâna trecută, susținând contestația așa cum a fost formulată.

Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față.

La 22 aprilie 2009 fost înregistrată sub nr- contestația formulată de Acționarii ai SC SA, în nume propriu și prin succesori legali, prin mandatar, împotriva deciziei comerciale nr. 585R de la 15 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel București - Secția a VI a Comercială, în contradictoriu cu intimata SC SA.

Această contestație a fost întemeiată în drept pe dispozițiile articolului 318 Cod procedură civilă și nemotivată în fapt.

La termenul din 21 mai 2009, s-a pus în vedere contestatorilor să depună mandatul de reprezentare pretins acordat mandatarului.

Acest mandat nu a fost depus la dosar până la termenul din 11 iunie 2009.

La acest din urmă termen a fost depusă motivarea contestației în anulare, motivare semnată doar de.

Față de lipsa mandatului de reprezentare acordat în condițiile articolului 67 și următoarele Cod procedură civilă, la termenul din 11 iunie 2009 Curtea a pus în discuția lui, singura contestatoare prezentă, excepția nulității contestației în anulare legată de lipsa dovezii calității de reprezentant al celorlalți contestatori.

În ce privește această excepție, contestatoarea a solicitat să se țină cont de faptul că, și dacă nu a făcut dovada calității sale de reprezentant pentru ceilalți contestatori, contestația trebuie analizată pe fond având în vedere că este legal semnată de partea prezentă, care are și ea calitatea de acționar la SC SA.

Excepția este întemeiată și, fiind admisă, contestația în anulare formulată de contestatorii - acționari alții decât urmează a fi anulată în conformitate cu dispozițiile articolului 161 alineat 2 Cod procedură civilă, având în vedere că nu s-a făcut dovada în condițiile articolelor 67 și 68 Cod procedură civilă a mandatului acordat lui lipsa acestui mandat nefiind complinită până la termenul acordat.

În ce privește contestația regulat formulată de, Curtea constată că aceasta a fost motivată la termenul din 11 iunie 2009, prin petiția depusă la dosar, contestatoarea susținând că motivarea a fost realizată la acest termen întrucât nu a cunoscut conținutul deciziei atacate până în urmă cu o săptămână.

Curtea apreciază că în cauză contestatoarea avea obligația de a motiva contestația în anulare de la momentul declarării acesteia, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor articolului 319 alineat 2 Cod procedură civilă, contestația în anulare, cale extraordinară de atac, este ținută de termen, termenul fiind diferit și începând să curgă de la momente diferite în funcție de tipul deciziei împotriva căreia se îndreaptă.

În cazul de față, se constată că în ce privește recursul declarat inclusiv de contestatoarea decizia pronunțată de Secția a VI a Comercială a Curții de Apel București nu este susceptibilă de a fi adusă la îndeplinire pe cale de executare silită. Așadar, termenul de declarare a contestației în anulare este cel de 15 zile și începe să curgă de la data când contestatoarea a luat cunoștință de hotărâre potrivit dispozițiilor articolului 319 alineat 2 teza a II a Cod procedură civilă.

Deși din actele dosarului nu se poate desprinde dovada indubitabilă a datei la care contestatoarea a cunoscut considerentele deciziei pe care o contestă în cauza de față, din modul în care a fost întemeiată în drept contestația în anulare înregistrată la 22 aprilie 2009 reiese că la data respectivă contestatoarea avea cunoștință de aceste considerente câtă vreme a invocat prevederile articolului 318 Cod procedură civilă, prevederi în legătură cu greșeala materială săvârșită de instanță, respectiv cu omisiunea din greșeală de cercetare a vreunuia dintre motivele de recurs.

Având în vedere caracterul contestației în anulare de cale extraordinară de atac, pusă la dispoziția părților în cazurile expres și limitativ prevăzute de articolele 317 și 318 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că o analiză ex oficio în cadrul acestei căi extraordinare de atac este exclusă, așadar că partea are obligația de a indica exact cazul de anulare pe care se întemeiază.

Revenind la considerentele în care Curtea a reținut că această cale extraordinară de atac este ținută de termen, Curtea apreciază că obligația de respectare a termenului nu presupune doar aspectul declarării căii extraordinare de atac, ci și aspectul motivării acesteia, ceea ce face imposibilă motivarea ulterioară, cu depășirea termenului.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că în cauza de față contestatoarea avea obligația legală, în lipsa unei dispoziții similare celei prevăzute de articolul 303 alineat 2 Cod procedură civilă, de a motiva contestația în anulare înăuntrul termenului de declarare, cel târziu în termenul de 15 zile de la data declarării căii de atac, iar cum această obligație nu a fost respectată și instanța nu poate analiza din oficiu decizia a cărei anulare se solicită, contestația în anulare formulată inițial apare ca nemotivată, urmând a fi respinsă ca neîntemeiată pentru neindicarea criticilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează contestația în anulare formulată de contestatorii AI SC SA - PRIN MANDATAR, TA, G -, G, G, -, G, G, -, și

Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de împotriva deciziei comerciale nr.585R/15.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

16.07.2009

Președinte:Eugenia Voicheci
Judecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur, Carmen Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 908/2009. Curtea de Apel Bucuresti