Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 955/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1188/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 955
Ședința publică de la 24 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 3: Cosmin Mihăianu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 6971 din data de 05.06.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL și - SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta prin avocat, intimata - SRL prin avocat și intimata - SA prin consilier juridic, cu delegații la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că Tribunalul Bucureștia înaintat dovezile de comunicare a sentinței recurate și încă un exemplar al recursului declarat de recurentă.
Recurenta prin avocat, arată că nu s-a ajuns la nici o înțelegere între părți precum și faptul că nu insistă în cererea de suspendare.
Curtea, acordă părților cuvântul pe probe.
Recurenta prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar la termenul anterior.
Intimata - SRL, prin avocat, solicită proba cu înscrisuri și le depune la dosar.
Intimata - SA, prin consilier juridic, arată că nu are probe de solicitat.
Curtea, în urma deliberării, încuviințează proba cu înscrisuri astfel cum a fost solicitată și administrată, apreciind că sunt utile și pertinente cauzei, în ceea ce privește cererea de suspendare a executării sentinței atacate cu recurs, în raport de faptul că nu se face dovada consemnării cauțiunii la acest termen de judecată, în urma deliberării, se respinge cererea nefiind întrunite condițiile legale.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta prin avocat, solicită admiterea cererii de recurs astfel cum a fost formulată, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca nefondate; nu s-a făcut dovada urgenței cererii formulată de intimată față de recurentă; au făcut dovada că au proprietatea asupra liniei electrice, nu a fost emis un nou aviz tehnic de racordare și nici nu s-a încheiat un nou contract de furnizare a energiei electrice.
De asemenea, solicită potrivit art. 35 din HG 1007/2007 să se constate că Ordonanța și-a încetat efectele, că termenul limită s-a produs. Contractul este prelungit de drept, iar Hotărârea Guvernului precizează că avizul se preia din contractul precedent încheiat. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Intimata - SRL, prin avocat, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că în recurs se poate judeca cu recurenta doar pe capătul 1 de cerere, pe capătul 2 de cerere se poate judeca cu Enel Energie, care nu a formulat recurs. Solicită menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală.
Mai arată că a depus la dosar în combaterea recursului, procesul verbal încheiat la fața locului cu 7 zile în urmă când s-a constatat că nu aveau energie electrică pentru că după ce s-a avizat furnizarea curentului, recurenta a distrus instalația electrică. Urgența este pe deplin justificată, fără energie electrică, societatea nu poate funcționa, au plătit 40.000 Euro pentru a putea avea energie electrică. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata - SA, prin consilier juridic, arată că în momentul de față nu este încheiat un contract nou cu - SRL. lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de recurs. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 6971/05.06.2008 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtele - SA și - SRL; a obligat pârâta - SA să furnizeze energie electrică reclamantei la locul de consum Secție din-, municipiul C, jud. C până la emiterea noului aviz tehnic de racordare și încheierea noului contract de furnizare a energiei electrice între reclamantă și această pârâtă; a obligat pârâta - SRL să permită nestingherit furnizarea energiei electrice către reclamantă la același loc de consum prin linia electrică subterană - 0502 și prin instalațiile și echipamentele electrice aferente până la emiterea noului aviz tehnic de racordare și încheierea noului contract de furnizare a energiei electrice între reclamantă și pârâta - SA.
În considerentele sentinței judecătorul fondului a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 581.pr.civ. prin aceea că aparența dreptului în favoarea reclamantei rezultă din contractul de furnizare a energiei electrice încheiat cu prima pârâtă, precum și din actul adițional afectat de condiția suspensivă a obținerii avizului de racordare prevăzut de HG nr. 1007/2007; urgența este dată de faptul că în data de 06.06.2008 expiră termenul pentru furnizarea energiei electrice în cazul în care nu se depune avizul de racordare și documentația aferentă, iar un asemenea fapt i-ar cauza reclamantei prejudicii importante generate în principal de întreruperea activității de producție a reclamantei. De asemenea, caracterul vremelnic al măsurii este dat de faptul că durata acesteia este limitată în timp până la momentul depunerii avizului de racordare, reclamanta fiind interesată să scurteze cât mai mult această perioadă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta - SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii ca neîntemeiate.
În motivarea cererii, recurenta a arătat că judecătorul fondului a apreciat greșit materialul probator sub următoarele aspecte: aparența dreptului nu este în favoarea intimatei reclamante, aceasta având încheiat contractul de furnizare a energiei electrice doar în virtutea contractului de închiriere, dreptul de proprietate asupra rețelei electrice subterane fiind al recurentei; nu s-au făcut dovezi cu privire la urgența care impune luarea măsurii solicitate; nu este îndeplinită condiția caracterului vremelnic al măsurii, prin modul în care este formulat petitul cererii de chemare în judecată rezultând că este, de fapt, o măsură cu caracter permanent,
Recurenta mai arată că întrucât ea este proprietara liniei electrice subterane, i s-a emis avizul tehnic de racordare, nefiind posibilă emiterea unui nou aviz tehnic pentru aceeași rețea electrică. Se mai susține că dispoziția prin care a fost obligată la permiterea intimatei să folosească linia electrică subterană are caracter definitiv întrucât doar un proprietar poate solicita emiterea avizului tehnic de racordare, iar intimata reclamantă nu poate dovedi o asemenea calitate. În consecință, pe calea ordonanței președințiale, intimata reclamantă a obținut o măsură definitivă.
Recurenta a solicitat și suspendarea executării sentinței recurate, fiind pus în vedere acesteia obligația de consemnare a cauțiunii în cuantum de 500 lei. Recurenta nu a adus la îndeplinire dispoziția dată, astfel încât în ședința publică din data de 24.09.2008, cererea de suspendare a fost respinsă.
Recurenta a administrat proba cu înscrisuri.
Deși legal citate, intimatele nu au depus întâmpinări la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, se apreciază că recursul este fondat. Astfel, nu se poate reține că aparența dreptului este în favoarea intimatei reclamante, doar raportat la contractul de furnizare a energiei electrice încheiat de această parte cu intimata - SA. Din probele administrate rezultă fără dubiu că acest contract a fost încheiat pe o perioadă determinată, respectiv pentru un an, cu începere la data de 01.06.2007. În consecință, la data introducerii cererii de ordonanță președințială contractul dintre părți ajunsese la termen, încheierea actului adițional pentru o perioadă de încă o săptămână fiind încheiat doar în considerarea situației complexe de pe - SA.
Se reține totodată că aparența dreptului funcționează în favoarea recurentei, care probează prin actele administrate dreptul său de proprietate asupra rețelei electrice subterane - 0502, coroborat cu avizul tehnic de racordare emis de intimata - SA.
De asemenea, nu se poate reține caracterul vremelnic al măsurii solicitate, momentul emiterii noului aviz tehnic de racordare și al încheierii contractului de furnizare a energiei electrice neputând fi situat la o limită în timp.
Coroborat cu acest aspect, se reține că intimata reclamantă a menționat, la solicitarea expresă a instanței, că nu a promovat un litigiu prin care să se stabilească proprietarul rețelei electrice, aspect care ar fi putut determina momentul limită în timp al măsurii vremelnice.
În consecință, față de considerentele reținute, în temeiul art. 312.pr.civ. și art. 581.pr.civ. recursul declarat în cauză va fi admis.
Pe cale de consecință, sentința recurată va fi modificată în parte în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială îndreptată împotriva - SRL.
Va menține în rest dispozițiile instanței.
Va lua act că recurenta nu a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta - SRL în contradictoriu cu intimatele - SRL și - SA împotriva sentinței comerciale nr. 6941/05.06.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată împotriva pârâtei - SRL.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Ia act că recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. RP/2ex.
13.10.2008
Jud. fond
Tribunalul București Secția a VI-a Comercială
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu, Cosmin Mihăianu