Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 999/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 999/

Ședința publică din 27 octombrie 2009

Completul compus din:

- - Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta " B" cu sediul în B,-.E, sector 6, împotriva Sentinței comerciale nr. 1724 din 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, Falimente, în dosarul nr-.

La apelul nominal răspunde pârâta recurentă " B"SA prin consilier juridic, cu delegație la dosar (7) și reclamanta ""SRL S prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar (8).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termen, motivat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în sumă de2,00 lei prin chitanța aflată la fila 6 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Reclamanta "" S depune în instanță concluzii scrise în argumentarea susținerilor (9-11).

Cauza fiind în stare de judecată, instanța, față de actele existente la dosar acordă cuvântul în fond.

Reprezentantul pârâtei-recurente " B" solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, rejudecând cauza în fond a dispune respingerea cererii de suspendare, pentru motivele expuse în cuprinsul cererii aflată la dosar. și în instanță motivele scrise, precizând că cererea de suspendare a procedurii organizate pentru vânzarea prin licitație publică deschisă cu strigare a mijloacelor fixe din componența obiectivului energetic, în vederea desființării și valorificării acestora, nu întrunește condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale. În speță s-a parcurs doar prima etapă a licitației, de calificare a ofertanților pe baza analizării de către comisia de licitație a documentelor de participare la licitație, menționate în caietul de sarcini ca fiind obligatorii precum și a ofertelor tehnice. Reclamanta intimată nu a prezentat documentele de calificare menționate în caietul de sarcini, oferta tehnică necorespunzând cerințelor vânzătorului.

Reprezentantul reclamantei intimate "" SRL S solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele expuse în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar. Susține că au fost îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 1724/29.09.2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dos. nr-, a fost admisă cererea de ordonanță președențială formulată de reclamanta "" S împotriva SUCURSALEI M prin "" B și a dispus suspendarea procedurii organizate de pârâtă privind vânzarea prin licitație publică deschisă, cu strigare, a mijloacelor fixe din componența obiectivului energetic, în vederea desființării și valorificării descrise în procesul verbal nr. 4494/30.07.2009, până la soluționarea pe fond a acțiunii ce face obiectul dosarului nr- al aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța în acest fel, instanța de fond a reținut următoarele în considerentele hotărârii atacate:

Petenta a solicitat suspendarea, așa cum s-a dispus prin dispozitivul hotărârii, motivând că dorește să-și valorifice dreptul de a încheia contractul de vânzare - cumpărare a mijloacelor fixe din componența obiectivului energetic, drept ce ar fi fost câștigat în urma licitației declanșate de pârâtă conform anunțului public făcut. Cu toate că a îndeplinit condițiile prevăzute în ofertă, consideră petenta, pârâta a descalificat-o, ca și pe cealaltă firmă care ar fi acceptat oferta.

Contestația petentei făcută în acord cu dispozițiile OUG34/2006, privind achizițiile publice, a fost respinsă de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor ca inadmisibilă.

Pârâta a solicitat respingerea cererii de ordonanță președențială arătând că licitația a fost anulată cu perspectiva reluării ei întrucât niciun participant (acceptant al ofertei) nu a îndeplinit condițiile inserate în caietul de sarcini.

Instanța de fond, se arată în continuare în considerentele hotărârii atacate, a reținut ca fiind întemeiată cererea de ordonanță formulată, susținând că reclamanta a înțeles să-și valorifice dreptul constituțional de acces la justiție prin promovarea unei acțiuni pe fondul cauzei urmând ca instanța să tranșeze dacă a dobândit dreptul subiectiv pe care și-l reclamă conform dispozițiilor materiale și procedurale specific comerciale. Or, în ipoteza în care pârâta va contracta într-o nouă procedură de licitație, menținând descalificarea petentei, aceasta din urmă și-ar vedea compromis dreptul eventual. Astfel, ar fi întrunite condițiile speciale de admisibilitate a ordonanței președențiale, respectiv urgența, vremelnici și neprejudecarea fondului.

De asemenea, prima instanță a respins apărarea pârâtei, prin care se făcea trimitere la netemeinicia cererii de ordonanță prin tocmai soluția dată de întrucât această autoritate administrativ centrală a respins ca inadmisibilă contestația, ca nefiind aplicabile dispozițiile OUG34/2006.

Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs pârâta solicitând ca prin admiterea recursului să se dispună modificarea în întregime a hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de ordonanță președențială formulată.

Prin motivele de recurs se arată că nu sunt întrunite condițiile urgenței și nici ale pagubei iminente, cu atât mai mult cu cât cumpărătorul - petent invocă dorința de a folosi mijloacele fixe, ca urmare a demolării, la un nou proces de producție; or, pretinde recurenta, acesta nu face obiectul licitației a cărei suspendare s-a dispus prin ordonanța președențială, petenta - intimată făcând cererea din perspectiva unui proprietar, când de fapt era doar un participant la licitație. În continuare, recurenta arată că ambele oferte făcute de participanții concurenți la licitație, printre care și intimata, au fost respinse, astfel că etapa eliminatorie nu a fost depășită. De asemenea, posibilitatea încheierii unui contract de vânzare - cumpărare pentru bunurile, obiect al licitației, nu ar putea avea loc decât după parcurgerea tuturor etapelor licitației, astfel că nu s-ar justifica cererea de ordonanță președențială.

Intimata "" a formulat concluzii scrise, în cauză, susținând că recursul este nefondat, solicitând respingerea lui ca atare. În ce privește condiția urgenței, intimata susține că prin reluarea procedurii licitației există pericolul ca, în timp ce se soluționează acțiunea pe fond, recurenta să organizeze această nouă licitație și să valorifice mijloacele fixe către un terț cu toate consecințele compromiterii drepturilor subiective care urmează a fi stabilite de instanța de fond, cu atât mai mult cu cât pârâta are posibilitatea să vândă bunurile prin negociere directă, modalitatea de vânzare de către recurentă nefiind prevăzută expres de lege.

Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată, cât și în virtutea principiului devolutiv prevăzut de art. 304  Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:

Așa cum corect a observat intimata, recurenta - pârâtă nu era obligată de norme pozitive de a urma o anume procedură de vânzare a bunurilor, obiect al licitației.

Însă, odată oferta inițială făcută, printr-o anumită modalitate, cea a vânzării prin "licitație", ea s-a constituit, practic, în obligația anume asumată de către recurentă și de care era ținută, cu atât mai mult cu cât cei doi acceptanți ai ofertei, printre care și intimata, au luat la cunoștință de ofertă și și-au exprimat expres acceptul de a primi oferta în condițiile stabilite de recurentă.

În limitele ofertei inițiale, s-a desfășurat parte din "licitație", ofertantul (recurentul pârât) considerând că niciunul din acceptanți, printre care și intimata, nu îndeplinesc condițiile prevăzute în oferta inițială.

Desigur, toate aceste aspecte, dacă intimata îndeplinea sau nu condițiile din oferta inițială și, astfel, dacă este îndrituită la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, sunt chestiuni ce țin de fondul cauzei și, ele, vor fi soluționate odată cu soluționarea acțiunii de fond.

Însă, instanța este datoare să "pipăie" fondul cauzei pentru a aprecia, din perspectiva cererii de ordonanță președențială, dacă sunt îndeplinite condițiile urgenței și de a preveni o pagubă iminentă.

În cazul de față se solicită, pe calea ordonanței președențiale, "suspendarea procedurii de vânzare prin licitație publică", procedură care, așa cum recunosc ambele părți, a fost închisă de recurenta - pârâtă pe motiv că niciunul din acceptanți nu ar îndeplini condițiile, deși, pretinde petenta - intimata, aceasta din urmă ar fi îndeplinit condițiile prevăzute în oferta inițială.

Instanța de recurs constată că, în raport cu solicitarea concretă, cea de suspendare a procedurii de licitație, nu este îndeplinită în niciun fel condiția urgenței. Astfel, cum tocmai intimata a recunoscut, nu există o obligație prevăzută de lege pe care vânzătoarea - recurentă să o îndeplinească ca și procedură de vânzare, mijloacele fixe, obiect al ofertei inițiale, putând fi vândute și prin negociere directă sau prin alte modalități de către recurentă.

Este evident, deci, că prin așa zisa suspendare a licitației nu se poate urmări conservarea unui drept pentru simplul motiv că nimic nu o oprește pe recurenta vânzătoare să procedeze, în aceeași modalitate sau altă modalitate, la vânzarea bunurilor.

Dacă intimata ar fi solicitat, pe calea ordonanței președențiale, obligarea recurentei de a se abține de la a vinde bunurile în cauză până la soluționarea cauzei pe fond, în orice modalitate, atunci s-ar fi putut vorbi de conservarea unui drept și, ca atare, de condiția urgenței. Dar, în măsura în care se cere suspendarea negocierilor inițiate prin oferta inițială de vânzare și prin acceptarea acesteia de către intimată, în raport cu conservarea dreptului invocat de petenta - intimată, ca aceste bunuri să nu fie vândute altei persoane, nu are niciun efect. Efectul suspendării privește exclusiv "negocierea" vânzării bunurilor către intimată, fără niciun efect asupra posibilei vânzări către alte persoane, tocmai pentru că intimata nu a solicitat, caz în care eventual s-ar fi putut vorbi de conservarea dreptului (o opțiunii de cumpărare) și de condiția urgenței, suspendarea oricărei proceduri de vânzare către alte persoane până la soluționarea cauzei pe fond.

Cu alte cuvinte, solicitarea făcută de intimată, în prezenta cale a ordonanței președențiale, nu are nicio finalitate, din perspectiva condiției urgenței și a conservării dreptului, astfel că instanța constată că nu este îndeplinită una din condițiile cumulative prevăzute de art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă.

Tocmai pentru că lipsește una din condițiile cumulative, cea a urgenței, instanța consideră inutilă cercetarea celei de a doua condiții, respectiv a pagubei iminente.

Pe cale de consecință, în raport cu argumentele de mai sus, instanța va admite recursul formulat, va modifica hotărârea atacată în integralitate și va respinge cererea de ordonanță președențială formulată de ""

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de " B" SA, cu sediul în B,-, sector 6, împotriva Sentinței nr.1724/29 septembrie 2009, a Tribunalului Comercial Mureș, pronunțată în dosar nr-.

Modifică hotărârea atacată, în sensul că respinge cererea de ordonanță președențială formulată de "" S, cu sediul în S, str. -, nr. 53-55, județul

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, la 27 octombrie 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat

-

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 exp./28.12.2009

Jud.fond.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

din

Decizia nr. 999/

Ședința publică din 27 Octombrie 2009

Completul compus din:

- - Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pentru considerentele de fapt și de drept ce vor rezulta din cuprinsul deciziei

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de " B" SA, cu sediul în B,-E, sector 6, împotriva Sentinței nr.1724/29 septembrie 2009, a Tribunalului Comercial Mureș. pronunțată în dosar nr-.

Modifică hotărârea atacată, în sensul că respinge cererea de ordonanță președințială formulată de ""SRL, cu sediul în S, str.-,nr.53-55, județul IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, la 27 octombrie 2009.

PREȘEDINTE/ss/semnătura indescifrabil

JUDECĂTOR/ss/semnătura indescifrabil

JUDECĂTOR/ss/semnătura indescifrabil

GREFIER

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 999/2009. Curtea de Apel Tg Mures