Spete pretentii comerciale. Decizia 1/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 1/
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Simona Gavrilă
JUDECĂTOR 2: Gina Ignat
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanții și, ambii cu domiciliul în com. sat, jud.S și de către pârâta SC SA jud.G, cu sediul în com.- jud.
Dezbaterile și susținerile orale ale cauzei au avut loc în ședința publică din 07 ianuarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 14 ianuarie 2008.
În urma deliberării, instanța a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra apelului de față.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin cererea formulată de reclamanții si si înregistrată sub nr. 1227/2002 la Curtea de APEL GALAȚI -Secția Comercială a solicitat in contradictoriu cu pârâta SC SA obligarea la plata sumei de 335.684 euro,echivalentul a 10.865.084.028 lei,reprezentând suma de 305.684 euro,echivalentul a 597.867 DM,compusă din 380.000DM împrumut nerestituit si 217.867 DM dobândă pe perioada 4.04.1997-15.09.2002 și suma de 30.000 euro,cu titlu de daună si cheltuieli de judecată.
Motivându-și in fapt cererea,reclamanții au arătat că la 4 04 1997,in baza contractului de împrumut nr. 206 au împrumutat pârâta cu suma de 380.000 DM din care suma de 310 000 DM prin virament,iar 70000 DM prin preluare de creanțe de la SC SA.
Împrumutul a fost acordat pe o perioada de doi ani,astfel incât după 24 de luni de la acordare pârâta urma sa-l restituie integral in DM sau EURO plus o dobânda de 29 % pe an.
Conform art. 4 pct. 43 din contract,parata s-a obligat sa restituie după 12 luni de la acordare,dobânda pe primul an iar conform pct. 4 4,după 24 de luni,dobânda pentru cel de al doilea an,plus împrumutul integral.
Cu toate că și-a asumat aceasta obligație contractuală,pârâta nu a restituit împrumutul conform clauzelor contractuale.
Dat fiind că împrumutul a fost acordat prin contractarea unui credit la o bancă germană,pentru care a plătit o dobânda de 40.000 DM pe an,dobânda pe care a achitat-o prin contractarea unui alt împrumut,a solicitat obligarea pârâtei si la plata de 30.000 euro daune
In drept si-a întemeiat cererea pe dispozitiile contractului de împrumut nr. 206/4 04 1997 si art. 1576,1587,1082,1084,1086,1088 Cod civil.
Pârâta SC SA a formulat cerere de chemare in garanție împotriva debitoarei SA pentru a fi obligată la plata sumei de 17.527 DM echivalentul a 8.951 euro,avându-se in vedere că o parte a împrumutului primit îl reprezentă o cesiune de creanțe de la aceasta in suma de 70.000 DM
Prin întimpinarea depusă de pârâta SC SA (filele 155-157) a invocat excepția de necompetentă materială a Curții de APEL GALAȚI,apreciind că este competent Tribunalul Galați, Secția Civila,raportul juridic fiind de drept civil conform art.58 din Legea nr 58/1998,excepția nulității actului adițional din 5 04 1997,motivat de faptul că nu emană de la persoane capabile sa încheie actul,precum si excepția prescripției dreptului la acțiune.
Prin încheierea de ședința din 13 10 2003,Curtea de APEL GALAȚI Secția Comercială a dispus scoaterea cauzei de pe rol si trimiterea la Secția Civilă a aceleași instanțe,pentru competenta soluționare
Prin încheierea de ședința din 13 12 2004 Curții de APEL GALAȚI Secția Civilă s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol si înaintarea spre competenta soluționare la Secția Comercială,care prin decizia nr. 3/16 02 2005 declină cauza pentru soluționare la Tribunalul Galați
Împotriva acestei decizii, parata SC SA a declarat recurs.
Prin Decizia nr. 3606/ 14 06 2005 INALTEI CURȚI DE CASAȚIE si JUSTITIE- Secția Comercială s-a respins recursul ca nefundat,reținându-se că datorită modificărilor Codului d e procedură civilă,competența in primă instanța a proceselor si cererilor in materie comercială aparține tribunalului.
Pe rolul Tribunalului Galați Secția Comercială si de contencios Administrativ, cauza a fost înregistrată sub nr. 1797/2005
In cauză s-a încuviințat efectuarea unei noi expertize contabile avându-se in vedere că prin hotărârea nr. 34/22 07 2005 emisă de Comisia Superioară de Disciplină s-a stabilit ca au fost viciate concluziile raportului de expertiză.
Apărătorul pârâtei a invocat excepția de necompetență materială a Secției Comerciala si de Contencios Administrativ,susținând ca ar fi competentă Secția Civilă.
Prin încheierea de ședință din 5 01 2006,tribunalul a respins aceasta excepție întrucât conform art. 2 pct. 1 din contractul de împrumut nr. 206/4 04 1997,destinația acestui împrumut fiind pentru desfășurarea unei activităti comerciale,disp.art. 56 Cod comercial,prezentul litigiu fiind de natură comercială.
Prin încheierea de ședință din 5 01 2006,tribunalul a disjuns cererea de chemare în garanție a SC SA si s-a suspendat conform art.155 indice 1 Cod proc. civ,ca urmare a neprecizării pretențiilor solicitate de către pârâtă.
Apărătorul pârâtei prin încheierea de ședință din 5 01 2006 renunțat la excepția prescripției dreptului la acțiune
Prin sentința comercială nr. 1422/13 06 2006 Tribunalului Galațis -a admis excepția prescripției dreptului la acțiune solicitată de intervenienta in interes propriu SC SA si a fost respinsă cererea de intervenție ca prescrisă,s-a disjuns soluționarea cererii principale care a fost înregistrată sub nr. 2929/2006 la Tribunalul Galați
Împotriva raportului de expertiză contabilă,pârâta a formulat obiecțiuni intrucât nu s-au evidențiat corect toate rambursările efectuate de aceasta,conform chitantelor olografe,nu s-a calculat corect dobânda in functie de plătile efectuate, expertul nu a prezentat modalitatea de transformate a DM in euro,solicitând calcularea dobânzii cu procentul de 6% conform nr.OG 9/2000.
Prin încheierea de ședința din 31 08 2006 s-a respins excepția nulității absolute a contractului de împrumut si a actelor adiționale,ca nefondată,excepție invocată de pârâtă întrucât reclamanții erau cetățeni germani la data încheierii contractului,cu domiciliul in Germania si se aplica disp Legii nr. 105/1992.
Prin incheierea de ședinta din 27 09 2006,reclamanții si-au mărit câtimea obiectului cererii de chemare in judecată la suma de 1.139.181,28 lei Ron,conform concluziilor expertizei contabile.
Prin sentința comercială nr. 1941/04.10.2006, Tribunalul Galația admis acțiunea comercială și a obligat pârâta către reclamanți la plata sumei de 1.139.181,28 lei RON pretenții și 40.867,97 lei RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Galația reținut următoarele:
Intre părți s-a încheiat contractului de împrumut nr. 206/4 04 1997,prin care reclamanții si au împrumutat pârâtei SC SA suma de 380.000 mărci germane,din care suma de 310.000 mărci germane prin virament si suma de 70.000 mărci germane,preluare de creanța de la SC SA.
Împrumutul s-a acordat pe o perioada de 2 ani,cu o dobânda de 29 % pe an, după 12 luni de la acordarea împrumutului se plătea dobânda pe primul an de către pârâtă,conform art. 4,3 din contract.
După 24 de luni urma se achita dobânda si pentru al doilea an,precum si rambursarea împrumutului.
In data de 5 04 1997,intre părți s-a prelungit durata contractului,respectiv art. 3 din contract,cu încă 2 ani,1999-2001.
Raportul de expertiză contabilă a avut ca obiective să stabilească in raport de clauzele contractului de împrumut nr. 206/4 04 1997,împrumutul nerestituit de către pârâtă,in funcție de plățile efectuate de aceasta din momentul încheierii contractului si până in prezent.
Astfel,din concluziile raportului de expertiză contabilă (filele 88 -94) rezultă că pârâta datorează reclamanților suma de 1.139.181,28 Ron lei,sumă compusă din debit in suma de 249 178,68 Ron lei si 890.002,70 Ron lei,dobânda capitalizată.
Prin răspunsul la obiecțiuni,expertul contabil a arătat ca la modul de stabilire a debitului a avut in vedere plățile efectuate de pârâta si indicate in anexa 4 din raportul de expertiză contabilă.
De asemenea transformarea mărcilor germane in moneda euro s-a făcut pe baza cursului comunicat de BNR la 1 01 2002,când Germania a adoptat ca mijloc de plată moneda euro.
Susținerea pârâtei că in cauză ar fi aplicabilă dobânda legală de 6% pe an prevăzută de OG 9/2000, conform art. 4,întrucât Decretul nr. 311/1954 a fost abrogat,iar reclamanții sunt cetățeni germani,nu a fost primită din următoarele motive:
Contractului de împrumut nr. 206 s-a încheiat intre părti la 4 04 1997,si pe baza principiului libertății contractuale ambele părți in deplină cunoștință de cauză si-au asumat toate responsabilitățile ce decurg dintr-un contract,care este legea părților,conform art. 969 Cod civil.
Astfel,de comun acord s-a stabilit o dobândă de 29% pe an,comparabilă cu dobânzile bancare practicate la acel moment.
Chiar si așa,prin disp OG 9/2000, art. 1 se prevede că părțile sunt libere să stabilească in convenții,rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești, si numai unde nu se arată rata dobânzii,se va plăti dobânda legală.
Susținerea pârâtei că în speță s-ar aplica dispozitiile Legii nr. 105/1992,fiind un raport juridic de drept internațional,reclamanții fiind cetățeni germani si pe cale de consecință ar fi aplicabilă dobânda legală de 6% pe an,conform art. 4 din OG 9/2000,nu poate fi primită întrucât conform art. 73 din Legea nr. 105/1992,contractul este supus legii alese prin consens de părți.
Din toate clauzele contractului,rezultă că părțile au avut in vedere aplicarea legii române,iar pe de alta parte reclamanții sunt cetățeni români,conform actelor de la dosar(filele 75-79).
Aceste argumente au fost avute in vedere când s-a respins excepția nulității absolute a contractului de împrumut si a actelor adiționale,ca nefondată prin încheierea de ședința din 31 08 2006, excepție invocată de pârâtă și argumentată că reclamanții erau cetățeni germani la data încheierii contractului,cu domiciliul in Germania si se aplicau dispozițiile Legii nr. 105/1992.
Tribunalul nu a reținut concluziile primei expertize contabile, avându-se in vedere că prin hotărârea nr. 34/22 07 2005 emisă de Comisia Superioară de Disciplină s-a stabilit ca au fost viciate concluziile raportului de expertiză.
Cu privire la solicitarea reclamanților de a se acorda daune in suma de 30.000 euro, s-a apreciat că acestea nu se justifică cât timp in contract s-a prevăzut o dobândă,care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit justificat pentru lipsa de folosință a banilor.
Față de cele mai sus arătate,conform clauzelor contractului de împrumut nr. 206/4 04 1997,art. 969 cod civil Tribunalul a admis acțiunea comercială si va obliga pârâta SC SA către reclamanți la plata sumei de 1.139.181,28 lei Ron,cu titlu de pretenții.
Ulterior, reclamantul a solicitat completarea dispozitivului sentinței comerciale nr. 1941/2006, în sensul că s-a omis obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 150.000.000 lei rol taxă timbru, 26.000.000 lei rol taxe expertize și la plata dobânzilor de la 01.05.2006 la 04.10.2006.
Prin sentința comercială nr. 20/23.01.2007 Tribunalul Galația respins ca nefondată cererea de completare dispozitiv, reținând următoarele:
Pârâta a fost obligată la plata sumei de de 40.867,97 lei rol, reprezentând cheltuieli de judecată așa cum acestea au fost solicitate de către apărătorul reclamanților, prin concluziile scrise, filele 99-124, în care au fost incluse onorariu avocat, cheltuieli de deplasare, taxe de timbru și onorariu expertize.
Cu privire la solicitarea de a se calcula dobânzi de la 01.05.2006 la 04.10.2006 s-a constatat că în motivarea sentinței s-au avut în vedere precizările reclamanților privind obiectul cererii de chemare în judecată care au fost precizate prin încheierea de ședință din 27.09.2006, iar aceste cereri nu au fost solicitate de către reclamanți în momentul soluționării cauzei.
Împotriva acestor sentințe au formulat apel atât reclamanții cât și pârâta.
În motivarea cererii de apel, au arătat reclamanții că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică sub aspectul calculului și acordării cheltuielilor de judecată arătând faptul că, în mod greșit a fost obligată pârâta la plata sumei de 40.867,97 lei Ron cheltuieli de judecată, în condițiile în care ea a făcut mult mai multe cheltuieli.
Ulterior, apelantul-reclamant a formulat precizări la cererea de apel (filele 26-27 dosar) prin care a criticat sentința apelată și prin prisma faptului că nu i s-a calculat și acordat dobândă pentru perioada 01.05.2006- 04.10.2006.
În motivarea acestei critici a arătat apelantul-reclamant faptul că la data de 30.01.2006 a adresat o cerere Tribunalului Galați (în dos. nr. 1797/Com/2005), prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzilor până la data achitării integrale a debitului, cerere care nu i-a fost luată în considerare.
A mai arătat reclamantul-apelant că nu se cunoaște momentul la care pârâta iși va îndeplini obligațiile, astfel încât se impune obligarea acesteia și la plata în continuare a dobânzilor, până la momentul plății.
Apelanta-pârâtă a formulat și ea cerere de apel împotriva sentinței primei instanțe, solicitând schimbarea în totalitate a acesteia și constatarea nulității absolute a contractelor încheiate cu reclamanții, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de apel a arătat pârâta că, în mod greșit a fost calificat litigiul ca fiind comercial prin interpretarea eronată a disp. art. 56.Com., în condițiile în care împrumutul a fost acordat de către persoane necomercianți.
În legătură cu aceasta, a mai arătat pârâta că prin acordarea împrumutului nu s-a efectuat un fapt de comerț, reclamanții neavând statutul unei bănci pentru a fi aplicabile disp. art. 3 pct. 11. com. fapt reținut și de Curtea de APEL GALAȚI în cauza înregistrată sub nr. 1227/2002.
Un alt motiv de apel invocat de către pârâtă constă în interpretarea eronată a dispozițiilor legale ce reglementează nulitatea actelor juridice.
A arătat pârâta că prima instanță a respins excepția nulității invocate fără a indica, conform disp. art. 261 alin. 2. proc. civ. motivele de fapt și de drept avute în vedere.
Că, deși au fost invocate mai multe motive de nulitate absolută, prima instanță s-a limitat doar la încercarea de a califica raportul juridic ca fiind de drept internațional, situație în care ar fi incidente disp. art. 4 din OG9/2000.
Că, din probatoriu rezultă că reclamanții erau cetățeni străini la momentul încheierii contractului și că faptul că aceștia au dobândit cetățenia română după sesizarea instanței, nu schimbă cu nimic natura raportului juridic de drept internațional privat, fapt pentru care sunt aplicabile disp. art. 4 din OG9/2000.
Pârâta a indicat faptul că prima instanță nu a analizat celelalte motive de nulitate invocate, respectiv cauza nelicită, lipsa autorizației legale prealabile pentru desfășurarea de către reclamanți a unor activități comerciale pe teritoriul României și încălcarea Regulamentului nr. V/10813/1994 al Băncii Naționale a României.
Apelanta -pârâtă a criticat și soluția primei instanțe de a nu ține seama de concluziile celorlalte expertize administrate în cauză, arătând faptul că hotărârea nr. 34/2005 a Comisiei de Disciplină nu are incidență în cauză, acest organ nefiind abilitat să se pronunțe asupra viciilor cuprinse într-un raport de expertiză.
Tot în legătură cu aceasta, pârâta a arătat că în cauză erau incidente dispozițiile Decr. 311/1954, în vigoare la data încheierii contractului de împrumut.
Apelanta a criticat raportul de expertiză reținut de către prima instanță, arătând că a rambursat suma de 368.975 DM și nu 240.145 DM cum greșit se reține, că s-a calculat suma de 29 % fără a se avea în vedere suma achitată în perioada 1999-2001 și fără a se observa că nu a beneficiat de întreaga sumă, că expertul a apreciat în mod eronat că sumele achitate de ea cu titlu de împrumut reprezentau restituirea dobânzii și că în mod greșit s-a reținut dobânda capitalizată, contractul neconținând asemenea prevederi.
Apelanta-pârâtă a formulat și o completare a motivelor de apel (filele 43-48 dosar) prin care a subliniat motivul contând în aceea că, instanța de fond a stabilit în mod eronat legea aplicabilă raporturilor juridice dintre părți, întrucât în anul 1997 (anul încheierii contractului) legea aplicabilă era Decr. 311/1954. În legătură cu acest act normativ a arătat pârâta că nu se poate afirma că ar fi fost implicit abrogat odată cu liberalizarea prețurilor, din moment ce a fost abrogat expres prin Legea 7/1998.
În ceea ce privește nulitatea absolută a contractului de împrumut, pârâta a arătat faptul că în anul 1997 operațiunile în valută erau reglementate prin Decr. 210/1960 și prin Regulamentul care interziceau efectuarea de operațiuni valutare fără autorizarea prealabilă a Băncii Naționale a României. Pârâta a mai arătat că activitatea reclamanților era ilicită și având în vedere faptul că aceștia se sustrăgeau de la plata impozitelor pe venit.
Pârâta a mai arătat și faptul că principiul libertății contractuale nu poate fi înțeles în sensul aplicării unei dobânzi excesive prin care s-ar ajunge la o îmbogățire fără just temei, că există o disproporție vădită între prestații și că dobânda de 29 % este doar o clauză penală deghizată.
Părțile nu au formulat întâmpinări în cauză.
Analizând sentința apelată în limitele cererilor de apel, Curtea de Apel apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, a cărei modificare se impune, urmare a reținerii unei alte situații de fapt și a greșitei aplicări a legii, pentru următoarele considerente:
La data de 04.04.1997 între părți s-a încheiat contractul de împrumut nr. 206 prin care reclamanții s-au obligat să pună la dispoziția pârâtei suma de 310.000 DM(prin virament), pârâta preluând și datoria de 70.000 DM a Voința, pentru un termen de 2 ani, în condițiile unei dobânzi de 29 % pe an (filele 5-6/dos. 1227/2002).
Ulterior, părțile au hotărât prelungirea contractului în aceleași condiții pentru încă 2 ani (act adițional- fila 8/ dos. 1227/2002).
La data de 02.05.1997 reclamanții au virat suma de 310.000 DM.
La data încheierii contractului de împrumut, reclamantul avea dublă cetățenie, română (așa cum rezultă din cuprinsul contractului de împrumut încheiat la 01.06.1995- fila 84/ dos. 1227/2002- vol. II), fiind legitimat cu pașaport eliberat de Ambasada României la și germană, fiind legitimat cu pașaport eliberat de Poliția (contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 1350/21.05.1997 - filele 57-58/ dos. 1227/2002- vol. I) iar reclamanta avea cetățenie germană (contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 1350/21.05.1997).
În efectuarea distincției între raporturile juridice de drept intern și cele de drept internațional privat definitorie nu este cetățenia părților ci puterea elementului de extraneitate la momentul încheierii contractului de împrumut nr. 206/04.04.1997 reclamanții aveau domiciliul în Germania, moneda contractului era marca germană iar viramentul bancar pentru cea mai mare parte a sumei împrumutate (310.000 DM) s-a efectuat în DM de la o bancă germană, instanța apreciază că raporturile juridice dintre părți sunt raporturi de drept internațional privat.
În cadrul contractului de împrumut și în actele ulterioare, părțile nu au determinat legea aplicabilă, astfel încât voința părților urmează a fi stabilită de către instanță.
Reclamanții au invocat în acțiunea introductivă legea română iar prin răspunsurile la interogatoriu (filele 199-200/ dos. 1227/2000- vol I) s-a precizat că împrumutul s-a acordat în conformitate cu dispozițiile art. 1576 Cod civil român (răspuns la întrebarea 7).
Și pârâta a invocat în cuprinsul întâmpinării și a celorlalte acte legea română, astfel încât instanța apreciază că părțile au înțeles să supună raporturile juridice dintre ei legii române.
Cum pârâta are calitatea de societate comercială iar suma împrumutată urma să se utilizeze numai pentru învestiții, rezultă că raporturile dintre părți sunt raporturi comerciale, prin prisma disp. art. 56. com. coroborate cu disp. art. 5. com. și nu raporturi civile.
La data încheierii contractului de împrumut era în vigoare Decr. Nr. 311/1954 care, la art. 1 stabilește o dobândă legală de 6 % pe an și prin art. 2 sancționează cu nulitatea și cu pierderea dreptului la dobânda legală stipularea unei dobânzi mai mari decât cea legală.
Este adevărat că după anul 1990 în condițiile unei inflații galopante s-a avansat ideea că dispozițiile Decr. nr. 311/1954 sunt căzute în desuetudine, nemaicorespunzând condițiilor economice, dar aceste afirmații s-au făcut față de obligații bănești stabilite în moneda națională și nu în valută.
Față de acestea, se apreciază că, prin prevederea unei dobânzi de 29 % pe an pentru DM ( respectiv Euro) părțile au încălcat o dispoziție imperativă a legii astfel încât respectiva prevedere este lovită de nulitate absolută.
De astfel, într-adevăr părțile au încălcat și dispozițiile privind operațiunile valutare de cont financiar.
În mod eronat apelanta-pârâtă a susținut că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile Decr. 210/ 1960 care prevedea necesitatea autorizării operațiunilor cu valută de către Ministerul Finanțelor.
În fapt, aceste dispoziții au fost abrogate implicit la data încheierii contractului de împrumut fiind în vigoare dispozițiile Regulamentului nr. 10813/1994 (abrogat ulterior prin Regulamentul R nr. 3/28.12.1997). Conform disp. pct. 12 lit. d, pct. 13 din Regulament și pct. 1 lit. c din Anexa II la Regulament, creditele acordate rezidenților cu termen de rambursare mai mare de 1 an trebuiau autorizate de către Banca Națională a României, autorizare a cărei existență nu a fost dovedită.
Cum contractul inițial cuprinde clauze nule, actul adițional încheiat ulterior, care se referă la prelungirea termenului contractului în aceleași condiții nu pot produce efecte juridice sub aspectul dobânzilor.
Față de aceste aspecte, Curtea de Apel apreciază că dispozițiile referitoare la dobândă din contractul de împrumut sunt nule, pârâta- apelantă având de restituit doar capitalul împrumutat, respectiv echivalentul în Euro a sumei de 380.000 DM.
Apărările reclamanților, în sensul că dobânda de 29 % pe an era legală din moment ce în perioada respectivă instituțiile bancare aveau dobânzi mult mai mari și că pentru aceleași motive dispozițiile Decr. 311/1954 erau implicit abrogate nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 4 din Decr. 311/1954 exceptează de la regulile privind dobânda chiar instituțiile bancare, arătând că pentru acestea se stabilesc dispoziții legale speciale.
Pe de altă parte, reclamanții în calitate de persoane fizice nu au o situație comparabilă cu cea a unei instituții bancare pentru a se considera că li se aplică aceleași norme juridice.
Critica adusă de reclamanți contractului de împrumut în întregul său se referea la încheierea acestui contract fără aprobarea și nu la cuantumul dobânzii.
Cum, de altfel, și în cazul constatării nulității contractului de împrumut reclamanții au dreptul la restituirea sumelor de bani avansate în baza acestuia, restituire care a fost executată (chiar peste limite ) de către pârâtă, apărarea reclamanților apare ca vădit nefondată.
Față de aceste considerente, observând că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâta a restituit reclamanților sume de bani mai mari decât echivalentul sumei de 380.000 DM, acțiunea reclamanților apare ca nefondată.
Față de acestea, cum reclamanții sunt părți căzute în pretenții, ei neavând dreptul la obținerea cheltuielilor de judecată avansate, conform disp. 274 și urm. proc. civ. apelul formulat de ei apare ca nefondat.
Față de acestea, Curtea de Apel urmează ca în temeiul disp. art. 296. proc. civ. să admită apelul pârâtei, să schimbe în parte sentința apelată în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamanților și să respingă ca nefondat apelul reclamanților.
Văzând și faptul că pârâta a solicitat obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată atât la fond cât și în apel și văzând și disp. art. 274. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta, cu sediul în com.,-, jud. G împotriva sentinței comerciale nr. 1941/2006 a Tribunalului Galați, pe care o schimbă în tot, în sensul că:
Respinge ca nefondată acțiunea în pretenții formulată de reclamanții von OG și von, ambii cu domiciliul în com. sat, jud.
Respinge apelul declarat de reclamanții von OG și von împotriva aceleași sentințe, ca nefondat.
Obligă pe apelanții- reclamanți la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 7771,5 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la fond și în apel.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 14 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- -
Red. SG
Tehnored. MC
12.03.2008/ 5 ex.
Președinte:Simona GavrilăJudecători:Simona Gavrilă, Gina Ignat
