Spete pretentii comerciale. Decizia 1008/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1008
Ședința publică de la 25 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 2: Claudia Susanu
JUDECĂTOR 3: Liliana Palihovici
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de reclamanta "", prin Lichidator 2003 împotriva sentinței comerciale nr. 483 din 20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 18 mai 2009, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și din lipsă de timp pentru deliberare, văzând dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă, instanța amână pronunțarea cauzei la data de astăzi, când:
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 483 din 20 februarie 2009 Tribunalul Iașia admis excepția necompetenței generale, invocată de pârâtă și a declinat, în favoarea Curții de Arbitraj comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta "", prin Lichidator 2003 în contradictoriu cu pârâta " ROMANIA".
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că între reclamantă și pârâtă au existat raporturi contractuale, izvorâte din contractul nr. 102/25.01.2005, prin care prima societate, în calitate de subcontractant, se obliga față de secunda societate, în calitate de contractant, să execute - conform contractului CNADNR - toate lucrările necesare pentru reabilitarea secțiunii km 98+000 - km 106+000. Reiese că acest contract privește executarea unor investiții publice, fiindu-i aplicabile dispozițiile Normei metodologice din 13.04.1998, vizând conținutul - cadru de organizare a licitațiilor, prezentare a ofertelor, adjudecare, contractare și decontare a execuției lucrărilor. Din interpretarea dispozițiilor de la art. 9.1 din această normă, art. 1.1 și art. 2.3 din condițiile generale de contractare rezultă - fără echivoc - necesitatea de a fi încheiate doar în forma scrisă atât contractul principal de execuție cât și contractul de subantrepriză.
Prin urmare, reclamanta nu putea realiza lucrări de execuție a unei investiții publice, prin subcontractare, decât în baza unei convenții scrise, încheiate cu antreprenorul (contractantul) " ROMANIA" iar la dosarul cauzei reclamanta a depus doar contractul nr. 102/25.01.2005, arătând că acest act juridic face dovada relațiilor comerciale între părțile litigante.
Simplul fapt că reclamanta a reabilitat un alt tronson de drum decât cel precizat inițial în contract nu poate duce la ideea că a încetat primul contract (de altfel, reclamanta nu a indicat modul în care s-ar fi produs încetarea contractului), fiind înlocuit cu o nouă convenție având un obiect diferit.
Din contra, tribunalul a apreciat că raporturile juridice dintre părți își au fundamentul în contractul de subantrepriză nr. 102/25.01.2005, cu privire la care părțile au fost de acord - în mod implicit - să aducă modificări doar din perspectiva sectorului de drum reabilitat.
La art. 11 din contract părțile au stipulat o clauză compromisorie, potrivit căreia orice litigiu între părți, rezultat din contract sau în legătură cu contractul va fi supus arbitrajului, în B, în limba engleză și în conformitate cu Regulile de Arbitraj ale Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
În primul rând, tribunalul a constatat că pârâta a invocat clauza compromisorie "in limine litis", anterior formulării apărărilor pe fond.
În al doilea rând, nu sunt probate motive de natură a califica această clauză ca fiind nulă sau inoperantă, a considerat instanța.
Faptul că părțile nu au arătat - în clauza compromisorie - numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor nu este de natură a conduce la anularea acestei convenții, deoarece părțile au prevăzut că arbitrajul va fi supus regulilor respectivei Curți de arbitraj, situație în care vor fi incidente în materie normele acestei instituții precum și regulile generale de desemnare a arbitrilor, prevăzute în capitolul III din Cartea a IV-a privind arbitrajul, din Codul d e procedură civilă.
În consecință, tribunalul a admis excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată și, în conformitate cu dispozițiile art. 11 din contractul părților, art. 158 alin. 3, art. 159 pct. 1 și art. 3434alin. 3 Cod procedură civilă, a trimis dosarul Curții de Arbitraj comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, spre competentă soluționare.
Împotriva sentinței de declinare a competenței a declarat recurs reclamanta "", arătând că nu a solicitat tribunalului plata unei obligații comerciale rezultând din contractul nr. 102/2005. Recurenta învederează că obiectul convenției este clar arătat în articolul 1 și contractul nu a fost executat.
"" susține că acțiunea nu a fost fundamentată pe clauzele din contractul 102, litigiul fiind de competența instanțelor judecătorești și nu a Curții de Arbitraj.
întâmpinare, intimata " ROMANIA" solicită respingerea recursului. Intimata arată că părțile au stipulat o clauză compromisorie în contractul lor, iar porțiunea de drum pentru care reclamanta pretinde plata unor sume de bani a fost executată în baza convenției menționate. De aceea - pretinde pârâta - clauza compromisorie este aplicabilă, temeiul juridic al răspunderii ce se cere a fi angajată fiind contractul.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Codul d e procedură civilă instituie arbitrajul ca pe o excepție de la regula generală a competenței instanțelor judecătorești în litigiile patrimoniale (art. 340). Având caracter de excepție, normele privind arbitrajul se interpretează strict, cazurile în care acesta intervine, înlăturând competența instanțelor, fiind limitativ reglementate. Nu poate exista arbitraj în afara convenției părților în litigiu, codul reglementând și condițiile de validitate pentru compromis sau clauza compromisorie.
În cauza de față, Curtea constată că nu există - între reclamantă și pârâtă - o convenție arbitrală, conform art. 343 alineat (1) Cod procedură civilă. Izvorul obligațiilor pârâtei, astfel cum pretinde reclamanta în acțiunea adresată Tribunalului Iași, nu este contractul nr. 102/2005, fiind greșită extinderea aplicabilității clauzei compromisorii - din această convenție - pretențiilor deduse judecății.
În atare situație, Curtea reține că instanțele judecătorești sunt competente a soluționa pricina, competența materială aparținând tribunalelor, conform articolului 2 punctul 1 litera a) Cod procedură civilă, iar cea teritorială instanței din B, potrivit articolului 5 Cod procedură civilă, în cauză neoperând vreuna dintre situațiile de competență teritorială alternativă.
Raportat considerentelor expuse Curtea, în aplicarea art. 312 alineat (6) Cod procedură civilă va admite recursul, casând sentința Tribunalului Iași și trimițând cauza Tribunalului București, spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta "" prin Lichidator 2003 împotriva sentinței comerciale nr. 483/ 20.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre pe care o casează.
Dispune trimiterea cauzei, spre competentă soluționare, Tribunalului București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 Mai 2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
24.06.2009
2 ex.-
Președinte:Anca GhideanuJudecători:Anca Ghideanu, Claudia Susanu, Liliana Palihovici
