Spete pretentii comerciale. Decizia 101/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1710/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.101
Ședința publică de la 23.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta SC PRO INTERNAȚIONAL SA, în contradictoriu cu intimata CENTRUL NAȚIONAL AL, împotriva sentinței comerciale nr.6888/4.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar și intimata prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, apelanta prin avocat învederează că nu are alte înscrisuri de depus, solicitând efectuarea unui supliment de expertiză, având ca obiectiv stabilirea sumei datorate până la momentul intrării în vigoare a OUG152/2000, respectiv până la data de 20.10.2000, arătând că la fond s-a administrat proba cu expertiză la cererea părții adverse și nu a solicitat acest obiectiv.
Intimata prin avocat învederează că nu are alte acte de depus și că se opune la proba solicitată de partea adversă ca fiind nerelevantă în cauză.
Curtea în temeiul art. 294 al.1 și 292 civ. respinge cererea privind suplimentul de expertiză contabilă, având în vedere că nu există nici un motiv de apel și nici nu fost cerut la fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apel.
Apelanta prin avocat susține verbal motivele de apel dezvoltate în scris, solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect, fără cheltuieli de judecată, învederând că, convenția de eșalonare nu a fost anulată, nefiind anulată, nu poate fi ignorată, nu mai există debite, fiind achitate integral.
Intimata prin avocat solicită respingerea apelului, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr.6888/04.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în Dosarul nr-, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul CENTRUL NAȚIONAL AL împotriva pârâtei SC PRO INTENRNAȚIONAL și s-a dispus în consecință obligarea pârâtei la plata sumei de 518.221 RON reprezentând: 282.627 RON majorări de întârziere și 235.594 RON penalități de întârziere. De asemenea, Tribunalul a dispus și obligarea pârâtei la plata sumei de 1600 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut în esență următoarele:
Art. 13 alin. 1 lit. c din OUG nr. 67/1997 ( devenit art. 12 prin Legea nr. 22/1999) prevedea pentru crearea sumelor extrabugetare ale Fondului Cinematografic Național, obligația posturilor de televiziune private de a achita 3% din prețul minutelor de publicitate vândute. Conform art. 15 din același act normativ, reține Tribunalul, act ce a fost abrogat de art. 49 din Legea nr. 630/2002, agenții economici erau obligați să calculeze, să rețină și să vireze la Oficiul Național al, sumele prevăzute la art. 13 lit. c până la data de 25 ale lunii în curs pentru luna anterioară, sub sancțiunea prevăzută de art. 16, adică plata penalităților de întârziere în conformitate cu reglementările privind impozitele și taxele datorate bugetului de stat.
Conform art. 14 din OUG nr. 67(1997, devenit art. 13 prin Legea nr. 22(1999, aceste contribuții se pot reduce cu 50% la cererea agentului economic respectiv cu obligația utilizării integrale a acestei reduceri de către acesta pentru achiziționarea de noi filme destinate proiectării în cinematografie sau în alte spații definite ca atare de Oficiul Național al sau pentru participarea directă prin coproducție sau asocieri la realizarea acestora. Cererile formulate în acest scop se vor depune la Oficiul Național al până la 31 decembrie pentru anul ce urmează depunerii cererii către Oficiul Național al, dar nu mai târziu de 25 ianuarie a anului următor celui pentru care s-a solicitat reducerea.
În raport de susținerile reclamantei, coroborate cu raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, Tribunalul a apreciat că rezultă că pentru perioada 01.01.1999 - 31.12.2000, cota de 1,5 % datorată de pârâtă în temeiul art.13 (12) alin. 1 lit. c din OUG nr.67/1997 a fost în cuantum total de 1.760.374,75 RON, sumă ce a fost achitată integral de pârâtă la data de 16.08.2006.
De altfel, chiar reclamanta a arătat prin precizarea de acțiune formulată la termenul de judecată din data de 07.03.2007 că soldul sumei datorat de pârâtă cu acest titlu este zero.
In ceea ce privește suma solicitată cu titlu de majorări/penalități de întârziere aferente acestei sume de 1.760.374,75 RON Tribunalul reține în raport de dispozițiile art. 16 din OUG nr.67/1997, în condițiile în care pârâta a achitat sumele datorate cu titlu de contribuție la Fondul Național al peste termenul stabilit de art. 15 din acest act normativ, aceasta are obligația de a plăti reclamantei majorările și penalitățile de întârziere prevăzute de dispozițiile în materie fiscală prevăzute pentru achitarea cu întârziere a debitelor datorate bugetului de stat cu titlu de impozite și taxe.
Pârâta susține că nu datorează penalități de întârziere întrucât între părți s-a încheiat convenția de eșalonare nr.1597/07.08.2003, convenție prin care a fost scutită de plata tuturor penalităților de întârziere, convenția fiind încheiată în temeiul art.12 din OUG nr.40/ 2002.
Cu privire la această apărare, Tribunalul reține că în temeiul art.12 din OUG nr. 40/2002 privind recuperarea arieratelor bugetare - articol care prevede că în situația în care, după depunerea cererii de eșalonare a plății obligațiilor bugetare datorate și neachitate, debitorii achită până la data aprobării acesteia 30 % din obligațiile bugetare datorate, exclusiv majorările și penalitățile de întârziere, beneficiază de eșalonare la plată a diferenței de 70 % și scutirea de la plată a majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere între părți s-a încheiat convenția de eșalonare nr.1579/2003 însă prin decizia nr.2745/22.05.2005 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu putere de lucru judecat că această convenție încheiată între părți nu a intrat în vigoare întrucât nu există avizul Consiliului Concurenței impus de art. 3 alin. 2 și art. 13 alin. 1 din Legea nr. 143/1999.
Ca atare, prin această hotărâre s-a stabilit în mod definitiv și irevocabil că nu a fost îndeplinită o cerință prevăzută de lege pentru ca această convenție de eșalonare să producă efecte juridice, astfel că pârâta nu beneficia de scutirile de la plata penalităților/ majorărilor de întârziere prevăzute de art. 12 din OUG nr. 40/2002.
Așa fiind, Tribunalul a concluzionat că pârâta datorează reclamantei majorări și penalități de întârziere, fără a fi obligată să restituie și cota de reducere neutilizată pentru anul 1999, cu privire la aceasta Tribunalul reținând că pârâta a utilizat-o, ceea ce înseamnă că potrivit art. 14 alin. 1 din OUG nr. 67/1997, nu trebuie restituită.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC PRO INTENRNAȚIONAL, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială.
În motivarea apelului se arată că hotărârea Tribunalului este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și cu interpretarea eronat a probelor administrate.
Critica esențială pe care apelanta o aduce hotărârii apelate constă în aceea că în mod cu totul greșit a apreciat convenția de eșalonare nr. 1570/2003 ca nefiind valabilă, aspect stabilit "cu putere de lucru judecat", din moment ce această convenție a fost semnată de părți, care nu au prevăzut nici o clauză cu privire la amânarea sau condiționarea intrării sale în vigoare.
Prin această convenție părțile au stabilit că pârâta a achitat 30% din debitul datorat reclamantei, astfel că în condițiile art. 12 din OUG nr. 40/2002, beneficiază de scutirea de la plata penalităților și majorărilor de întârziere. Cea mai clară dovadă a intrării în vigoare a convenției o constituie însăși atitudinea reclamantei, care nu a considerat necesară notificarea Consiliului Concurenței. Astfel, se susține, nu există nici un motiv pentru a pune la îndoială valabilitatea acestei convenții.
Referitor la Decizia nr. 2745/22.05.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, apelanta susține că aceasta nici prin considerente, nici prin dispozitiv nu a făcut vreo mențiune în sensul că această convenție nu a intrat în vigoare. Prin această decizie s-a admis recursul declarat de Centrul Național al împotriva sentinței civile nr. 1606/22.07.2004 pronunțată în Dosarul nr. 1303/2004 prin care Curtea de Apel București - Secția de contencios Administrativ a constatat nulitatea art. 13 din Ordinul nr. 1/2003, instanța de recurs modificând această sentință în sensul că a respins cererea ca neîntemeiată. Această decizie nici nu putea să constate, susține apelanta, că această convenție nu a intrat în vigoare, de vreme ce nu fusese legal învestită cu o cerere având acest obiect.
De aceea, consideră apelanta, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada existenței unei hotărâri judecătorești care să constate nulitatea convenției de eșalonare sau cel puțin că aceasta nu a intrat în vigoare, prima instanță nu putea să facă referire la " puterea de lucru judecat".
O altă dovadă în acest sens o constituie și sentința civilă nr. 3668/14.12.2006 prin care Curtea de Apel Bucureștia respins ca inadmisibilă cererea formulată de pârâta din cauza de față prin care a solicitat să se constate că această convenție este în vigoare, iar ca tardiv formulată, cererea reconvențională formulată de reclamanta din cauza de față prin care se solicita să se constate nulitatea acestei convenții.
Chiar dacă a fost respinsă cererea apelantei prin care s-a solicitat să se dispună anularea art. 13 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 1/2003 care stabilea că ajutorul mai mare de 3.000.000.000 ROL trebuia notificat Consiliului Concurenței, în același timp, au rămas în vigoare dispozițiile art. 12 și art. 23 din OUG nr. 40/2002 aprobată prin Legea nr. 491/2002.
Pentru situația de față, apelanta consideră că este important să se stabilească raporturile dintre Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, ca normă generală și OUG nr. 40/2002 privind recuperarea arieratelor bugetare, ca normă specială.
Potrivit principiului specialia generalibus derogant, prevederile ordonanței de urgență se aplică cu prioritate, iar numai acolo unde ordonanța de urgență nu prevede, se aplică norma generală. Art. 23 din ordonanță, prevede că ajutoarele de stat constând în înlesnirile la plată prevăzute la art. 1, mai mari de 50 de miliarde lei, acordate în condițiile acestei ordonanțe de urgență, vor fi notificate Consiliului Concurenței de către furnizorii ajutorului de stat, în conformitate cu reglementările legale privind ajutorul de stat. a contrario, consideră apelanta, ajutorul de stat acordat în condițiile OUG nr. 40/2002 care este mai mic de 50 de miliarde de lei nu trebuie notificat Consiliului Concurenței.
În acest context, se consideră că nu intră în discuție aplicarea art. 13 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 1/2003, care are o putere inferioară ordonanței de urgență.
Ca atare, convenția de eșalonare, consideră apelanta, a intrat în vigoare și și-a produs efectele.
Prima instanță nu s-a pronunțat asupra apărărilor pârâtei în sensul că la data de 20.10.2007 a încetat calitatea sa de plătitor al contribuției la Fondul cinematografic național, deoarece prin OUG nr. 67/1997, modificată prin OUG nr. 152/2000, s-a stabilit că din momentul intrării sale în vigoare ( 20.10.2000), obligația de plată a contribuției la acest fond revine agenției de publicitate sau agentului economic cumpărător al minutelor de publicitate.
În drept, apelanta invocă art. 262 și urm. din pr. civ.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor invocate de apelantă prin motivele de apel, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că apelul este nefondat și urmează ca în temeiul art. 296 din pr. civ. să îl respingă ca atare, pentru următoarele considerente:
În primul rând, Curtea constată că motivele de apel invocate de apelantă se referă în esență la două critici pe care instanța de apel le va analiza grupat, deoarece argumentele utilizate de apelantă privesc aceste două critici.
Prima critică privește aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor speciale raportate la norme generale invocate de apelantă și, strâns legat de aceasta, modul cum prin hotărâri judecătorești anterioare judecății de față, s-au stabilit efectele convenției de eșalonare nr. 1579/2003.
A doua critică privește nepronunțarea primei instanțe asupra apărării pârâtei în sensul încetării calității de plătitor al contribuției la Fondul cinematografic național începând cu data de 20.10.2007.
Analizând prima critică invocată de apelantă, Curtea reține că hotărârea Tribunalului este legală și temeinică, acesta stabilind în mod corect că efectele convenției de eșalonare nr. 1579/2003 nu s-au produs deoarece nu era îndeplinită o cerință imperativă prevăzută de lege, respectiv avizul Consiliului Concurenței.
Într-adevăr, prin decizia civilă nr. 2745/22.04.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal ( filele 115-117 din Dosarul nr. vechi 1448/2002 și nr. Unic - al ÎCCJ) s-a stabilit că dispozițiile art. 13 din Ordinul nr. 1/2003 emis de Centrul Național al sunt valabile, ceea ce înseamnă că pentru ajutorul de stat mai mare de 3 miliarde le lei vechi, este necesar avizul Consiliului Concurenței. Prin urmare, consideră Înalta Curte, convenția de eșalonare nr. 1579/2003 încheiată de părți având ca obiect un ajutor de stat mai mare de 3 miliarde, rezultă că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 13 din acest Ordin ( fila 116 penultimul alineat din Dosarul nr. vechi 1448/2002 și nr. Unic - al ÎCCJ).
Chiar dacă nu este vorba de autoritate de lucru judecat, în sensul art. 1201 din civil și art. 166 din pr. civ. Curtea apreciază că este vorba de un efect similar al hotărârii judecătorești irevocabile, respectiv efectul substanțial al acesteia.
Astfel, în doctrină și practica judiciară, alături deefectele procesuale ale hotărârii judecătoreșticonstând în:dezînvestirea instanțeide soluționarea pricinii, caracterul deînscris autentical hotărârii,caracterul executoriual hotărârii care cuprinde dispoziții susceptibile de a fi aduse la îndeplinire pe cale silită șiputerea de lucru judecat, există și efectul substanțial al hotărârii judecătorești, care constă în sancționarea unei situații de fapt, în consecințele aplicării normei de drept substanțial la situația de fapt din speță.
Efectul substanțial al hotărârii judecătorești rezultă din împrejurarea că actul jurisdicțional produce o modificare a situației juridice dintre părți prin aceea că, de exemplu, în raporturile juridice deduse judecății hotărârea judecătorească înlocuiește o regulă de drept abstractă, transformă situația juridică incertă în care s-au aflat părțile până la momentul pronunțării acestei hotărâri, într-o situație certă.
Cu alte cuvinte, necesitatea avizului Consiliului Concurenței pentru producerea de efecte a convenției de eșalonare, a fost stabilită în mod substanțial de decizia civilă nr. 2745/22.04.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, aceasta neputând fi schimbată de către instanțele de față.
Efectul substanțial al hotărârii judecătorești evocate nu poate fi ignorat deoarece drepturile subiective pretinse de părțile din cauza de față depind de ceea ce a fost dezlegat în mod irevocabil prin această decizie.
Chiar dacă instanța nu a constatat prin dispozitiv, nulitatea convenției de eșalonare și nu s-a stabilit nici de către altă instanță nevalabilitatea sau rezoluțiunea acesteia, penalitățile de întârziere și majorările pretinse de reclamantă în cauza de față, având ca izvor legea ( dispozițiile legale menționate expres de Tribunal în motivare fiind perfect aplicabile în condițiile date) apar ca fiind datorate, de vreme ce prin această decizie irevocabilă s-a stabilit că nu și-a produs efectele Convenția de eșalonare ( în lipsa avizului Consiliului Concurenței). Curtea apreciază că deși nu este precizat expresis verbis în această hotărâre că cele convenite de părți prin Convenția de eșalonare, referitor la scutirea de plată a penalităților și majorărilor de întârziere, nu și-au produs efectele, rezultă fără putință de tăgadă din conținutul considerentelor acestei decizii, că avizul Consiliului Concurenței era o condiție imperativă și de ordine publică pentru acordarea ajutorului de stat mai mare de 3 miliarde lei vechi.
În ce privește susținerea apelantei cu privire la concursul între norma specială și norma generală, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată, deoarece și această chestiune a făcut obiectul deciziei civile nr. 2745/22.04.2005 a ÎCCJ, care a considerat că Legea nr. 143/1999 nu prevede un prag valoric care să facă necesar avizul Consiliului Concurenței, obligatoriu în cazul alocărilor specifice ajutoarelor de stat.
Dispozițiile evocate de apelantă ( prevăzute de OUG nr. 40/2002 ) nu sunt de natură a înlătura cele reținute în decizia irevocabilă mai sus evocată referitor la efectele convenției de eșalonare, astfel că această critică va fi înlăturată.
II. Referitor la a doua critică, privitoare la nepronunțarea asupra apărării formulate de pârâtă în sensul încetării calității de plătitor al acestei taxe, Curtea constată de asemenea că aceasta este neîntemeiată, deoarece perioada avută în vedere pentru exigibilitatea creanței datorate de pârâtă față de reclamantă este anterioară apariției OUG nr. 152/2000, iar majorările și penalitățile de întârziere sunt datorate pentru plata cu întârziere a debitului principal, schimbarea debitorului contribuției la Fondul Cinematografic nefiind de natură a stinge datoria debitorilor anteriori stabiliți prin legile anterioare.
De altfel, apelanta nu detaliază în motivele de apel care ar fi modalitatea concretă de stingere a obligațiilor sale făcând doar o mențiune generală neargumentată din punct de vedere juridic. Altfel spus, apelanta nu precizează care este modalitatea de stingere a obligației sale, ca urmare a acestei Ordonanțe, astfel că apărarea sa nu poate fi primită.
Având în vedere cele mai sus evocate, Curtea va respinge apelul ca nefondat și va menține sentința apelată ca fiind legală și temeinică.
Întrucât intimata a efectuat cheltuieli de judecată cu prilejul judecării prezentului apel, constând în onorariu de avocat, iar apelanta se află în culpă procesuală în raport de atitudinea sa de a formula un apel nefundat, în temeiul art. 298 rap. la art. 274 din pr. civ. Curtea va obliga pe apelantă la plata acestor cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta SC PRO INTERNAȚIONAL SA cu sediul ales în B la Cabinetul de Avocat din-,. 2, sector 2, în contradictoriu cu intimata CENTRUL NAȚIONAL AL cu sediul în B, sector 1, str. -. -,nr.4-6, împotriva sentinței comerciale nr.6888/4.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Obligă apelanta la plata sumei de 3570 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 23.02. 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red./Tehnored. Jud.
Ex.4/20.03.2009
Tribunalul București
Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu
