Spete pretentii comerciale. Decizia 102/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 102/
Ședința publică din data de 26 mai 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea apelului formulat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA B - SUCURSALA REGIONALĂ FERATE T împotriva sentinței civile nr. 989/25.05.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA NAȚIONALĂ TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ " MARFĂ" SA, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta intimată consilier juridic, lipsă fiind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 23.05.2008, concluzii scrise formulate de către pârâta apelantă.
Reprezentanta reclamantei intimate arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea apelului.
Reprezentanta reclamantei intimate SOCIETATEA NAȚIONALĂ TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ " MARFĂ" SA solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. Cu privire la excepția prescripției, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere că în cauză este vorba despre o prestație succesivă, arătând că acțiunea nu a fost introdusă tardiv, întrucât calculul s-a făcut după descărcarea vagoanelor la 09.06.2006. Arată că reclamanta în calitate de, și-a îndeplinit obligația, dar destinatarul mărfii a preluat marfa după câțiva ani.
CURTEA
În deliberare asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 989/25.05.2007 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta "CFR MARFA" - SUCURSALA T în contradictoriu cu pârâta CNCFR - prin SUCURSALA REGIONALĂ CFR T; a obligat pârâta la plata sumei de 82.103 lei, reprezentând contravaloare tarif utilizare și staționare vagoane începând din 15.03.2004; a respins în rest pretențiile reclamantei și a obligat pârâta la cheltuieli de judecată în sumă de 2.265 lei.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timișa constatat că rin p. cererea introductivă, reclamanta CFR MARFĂ a chemat în judecată pârâta CNCFR SA - prin Sucursala Regionala CFR T, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de: 164.216,99 lei RON, reprezentând tarif de staționare si (tarif orar de utilizare) și 4.531,53 lei RON, reprezentând cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în data de 27.04.2001, la ora 16,00, au sosit în stația L vagoanele nr. 676-0, 066-5, 064-0, 607-5, aparținând ST nr. -, încărcate cu traverse betonate pentru stația L, destinatar Secția L2 L și vagoanele 833-2, 993-2, 442-5, 352-6 si 837-9, aparținând ST nr. -, încărcate cu balast pentru același destinatar și stație de destinație. Toate vagoanele au fost puse la dispoziția destinatarului în data de 27.04.2001, conform copiei după registrul veghetor.
În data de 05.05.2001, transporturile au fost eliberate și totodată s-au plătit anticipat 10 ore de (înaintea descărcării vagoanelor). Aceste vagoane au staționat încărcate până în data de 09.06.2006, dată la care cinci vagoane seria - au fost descărcate de către secția L2 L cu ajutorul -ului, proprietate a T, fără ca personalul CFR Marfa din stația L să fie anunțat de acest lucru. Ca urmare a acestei situații, s-a luat legătura telefonic cu secția L2, comunicându-se acesteia faptul că nu se acceptă descărcarea restului de patru vagoane seria - fără plata și a tarifului de staționare aferente perioadei 2001-2006.Totodată s-a întocmit și adresa nr. 234/2006 (anexa 2) către secția L2 L, al cărei personal nu a dorit să o primească. În această situație, adresa sus-menționată a fost transmisă Secției L2 prin serviciul prioripost cu confirmare de primire (anexa 3) în aceeași dată.
Pentru perioada 27.04.2001 - 09.06.2006, pentru cele cinci vagoane s-a calculat în sarcina destinatarului tarif de staționare și în sumă de 164.216,99 lei RON conform art. 51.1 din OG nr.7/2005-republicată, care prevede că: "Pe durata cât mijloacele de transport și rechizitele stau la dispoziția clientului pentru încărcare, descărcare, transbordare, aranjarea încărcăturii, pentru dispunerea măsurilor privind împiedicarea la transport, împiedicarea la eliberare, exercitarea dispozițiilor ulterioare, executarea operațiilor administrative, vămuire, operatorul de transport feroviar are dreptul să perceapă tarife de utilizare." Având în vedere faptul că vagoanele în cauză staționau încărcate în stația L de circa cinci ani, consideră că era evident faptul ca Sucursala CFR Marfa T să solicite descărcarea acestora (nu înainte de plata tarifelor datorate de Regionala CF T), întrucât este clar că nici valoarea cumulată a mărfurilor din toate vagoanele nu acoperea valoarea.
În procesul verbal de conciliere încheiat în data de 11.09.2006 ( anexa 5 ) între "CFR Marfa" SA și Sucursala Regionala CF T, pârâta a susținut că "există supoziția că aceste transporturi au făcut obiectul unei înțelegeri speciale între cele doua societăți feroviare privind asigurarea unui necesar de materiale pentru infrastructura feroviară în caz de calamități", dar nu s-a putut face dovada unei înțelegeri scrise în acest sens, supoziția enunțată de T fiind o simpla speculație. De asemenea, afirmația reprezentanților CNCFR SA cu privire la faptul că vagoanele nu au fost transportate până în este total gratuită, arată reclamanta, din moment ce destinatarul (secția 2 L) a ștampilat de primire în Registrul al stației L (stație gestionara de care aparține stația ), iar conform prevederilor Dispoziției CFR Marfă nr. 47/2003, punctul 1.1, în data de 12.06.2006, a fost expediată prin prioripost cu confirmare de primire notificarea de punere în întârziere nr. 235/2006 către secția L2 L (anexa 6).
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 969 cod civil și Regulamentul de transport pe căile ferate române.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată în ceea ce privește fondul cauzei și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, arătând că potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 termenul prescripției dreptului la acțiune este de 3 ani, obligațiile fiind scadente în anul 2001, prescripția a intervenit în anul 2004.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a învederat instanței faptul că vagoanele încărcate cu balast au fost expediate din stația C, cu scrisorile de trăsură având ca destinație Secția 2 L, stația de destinație fiind localitatea, iar transportul a fost achitat cu suma de 26.148.346 lei vechi.
Pârâta a susținut că vagoanele nu au ajuns în stația de destinație și nu puteau fi puse la dispoziția destinatarului la data de 27.04.2001, întrucât ele au plecat din stația C în data de 28.04.2001, iar reclamanta a adus la cunoștința pârâtei abia la data de 17.04.2006 faptul că în stația L staționează aceste vagoane din anul 2001, vagoane cu reviziile expirate, solicitând a se lua măsurile de descărcare în cel mai scurt timp pentru a putea trimite vagoanele la unități reparatoare. Ulterior, prin adresa nr. 234/9.06.2006 reclamanta revine și interzice descărcarea vagoanelor până la achitarea sumei reprezentând contravaloarea tarifului orar de utilizare și staționare.
Instanța de fond, raportat la aceste aspecte, a reținut faptul că reclamanta "CFR MARFA" -SUCURSALA Tae fectuat la comanda pârâtei un transport cu materiale pentru infrastructura căii ferate, având destinația, respectiv Secția 2 Transportul a fost efectuat, ajungând la Secția 2 L în data de 28.04.2001 și de la acea dată vagoanele au rămas în locație fără ca vreuna dintre părți să ia măsuri pentru descărcarea acestora.
S-a mai reținut faptul că pârâta nu contestă faptul că vagoanele au ajuns la Secția 2 L însă a invocat împrejurarea că vagoanele nu au fost transportate până la Stația așa cum se precizează în scrisoarea de trăsură, refuzând plata tarifelor de staționare și utilizare solicitată de către reclamantă. Chiar pârâta a învederat instanței că prețul transportului a fost achitat la data efectuării comenzii, ori, chiar în situația în care vagoanele nu ar fi ajuns în Stația, locul de destinație prevăzut în acte, pârâta se face vinovată de lipsa de interes manifestată pentru transportul pe care deja l-a achitat. Din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că pârâta ar fi urmărit acest transport sau că ar fi solicitat informații în legătură cu situația acestuia, știind că vagoanele respective au plecat și ca atare exista posibilitatea de a staționa dacă nu la destinație într-o altă locație pe traseu și, pe cale de consecință, urma să fie obligată la plata unor tarife de staționare și utilizare.
Pârâta a invocat neexecutarea obligației de către reclamantă în sensul de transporta materialele până la stația de destinație, motiv pentru care reclamanta trebuia să restituie contravaloarea tarifului de transport neefectuat între stațiile L și, fără însă a formula o cerere reconvențională în acest sens, dovadă că transportul a fost efectuat până la stația de destinație.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond constatat ca fiind incidente în cauză dispozițiile Decretului nr.167/1958 și nu prevederile nr.OG 7/2005, act normativ ce nu poate retroactiva, dreptul la acțiune al reclamantei născându-se în anul 28.04.2001.
De asemenea, prima instanță a considerat că potrivit art.3 din Decretul nr. 167/1958 termenul prescripției este de 3 ani, prescripția dreptului la acțiune începând să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, în cazul în speță data sosirii vagoanelor în stația L 2 Așadar, sumele solicitate până la data de 1.03.2004 și calculate de către reclamantă în Anexa 4 la dosar sunt prescrise, urmând ca în baza art. 969 Cod civil să se admită în parte cererea formulată, obligându-se pârâta la plata sumei de 82.103 lei reprezentând contravaloare tarif utilizare și staționare vagoane începând din 15.03.2004.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA B - SUCURSALA REGIONALĂ FERATE, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii atacate, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată și nelegală.
În motivarea apelului s-a arătat că în data de 27.04.2001, Secția L4 Cae xpediat Secției L2 L niște vagoane, care aveau destinația în Stația CFR, că acestea au rămas în Stația CFR L, și nu în, din data de 28.04.2001, ora 16,00, astfel că vagoanele nu au ajuns niciodată în, iar Secția L2 L - beneficiarul transportului, nu a cunoscut motivele. Arată că după 5 ani, ul a constatat că vagoanele respective au depășit termenele de revizie prevăzute de lege și în loc să rezolve amiabil situația ivită din culpa sa, a acționat-o pe pârâtă în instanță, solicitând taxe de utilizare și staționare pentru vagoanele respective, începând cu data sosirii transportului în Stația CFR L și până la data de 09.06.2006, indicând drept temei al acțiunii sale prevederile OG 7/2005 - Regulamentul de transport pe calea ferată.
Pârâta apelantă arată că a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, arătând că dreptul la acțiune al reclamantei a luat naștere la data de 28.04.2001 și s-a stins după 3 ani, acțiunea fiind tardivă la data introducerii. S-a mai invocat netemeinicia acțiunii reclamantei, care a indicat drept temei al acțiunii sale prevederile OG 7/2005, reclamanta arătând că pentru perioada 27.04.2001 - 09.06.2006, pentru cele cinci vagoane s-a calculat în sarcina destinatarului tarif de staționare și utilizare în sumă de 164.216,99 lei RON conform art. 51.1 din OG nr.7/2005, republicată, care prevede că: "Pe durata cât mijloacele de transport și rechizitele stau la dispoziția clientului pentru încărcare, descărcare, operatorul de transport feroviar are dreptul să perceapă tarife de utilizare." Arată că și reclamanta face referire la data de 27.04.2001, ca fiind data la care a luat naștere dreptul la acțiune.
Pârâta susține că instanța de fond a fost indusă în eroare de afirmațiile reclamantei, și a admis în parte acțiunea acesteia, respectiv pentru perioada 01.03.2004 - 09.06.2006, apreciind că hotărârea este nelegală, întrucât pretențiile începând cu data de 15.03.2004, raportat la data introducerii acțiunii - 28.03.2007, sunt prescrise, pârâta solicitând respingerea în totalitate a acțiunii.
Pe fond, pârâta consideră că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, deoarece obligația ului constă în transportul mărfii la destinația stabilită, și nu în alt loc; transportul a fost plătit la expedierea mărfii pentru distanța specificată în scrisoarea de trăsură, respectiv stația CFR; reclamantei îi revine sarcina probei în dovedirea temeiniciei acțiunii sale, deși instanța de fond a reținut în sarcina pârâtei lipsa de diligență în rezolvarea problemei, pârâta apreciind că în cauză este vorba despre o culpă a reclamantei, și mai mult, a calculat taxe în sarcina pârâtei.
Prin decizia nr. 192/R/22.09.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, s-a anulat ca insuficient timbrat apelul formulat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA B - SUCURSALA REGIONALĂ FERATE T, constatând că aceasta deși aceasta a fost citată cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 2265 lei, aceasta nu s-a conformat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA, înregistrat la rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu motivarea că la data de 19.09.2007 a trimis prin poștă cu scrisoare recomandată, taxa judiciară de timbru în cuantum de 2265 lei, conform avizului nr. 3377/19.09.2007. Solicită să se constate că taxa judiciară de timbru în cuantum de 2265 lei a fost achitată la data de 20.08.2007, deci cu mult timp înainte de data ședinței de judecată.
Prin decizia civilă nr. 541/14.02.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul formulat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare.
Astfel, dosarul a fost reînregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Intimata SOCIETATEA NAȚIONALĂ TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ " MARFĂ" SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile apelate, arătând că a efectuat un transport cu materiale pentru infrastructura căii ferate, respectiv vagoanele nr. 676-0, 064-5, 607-5, aparținând ST nr. -, încărcate cu traverse pentru Stația L ca destinatar și vagoanele 833-2, 993-2, 442-5, 352-6, 837-9, aparținând ST nr. -, încărcate cu balast pentru același destinatar. Arată că instanța de fond a reținut faptul că transportul a fost efectuat, ajungând la Secția 2 L în data de 28.04.2001, intimata precizând că vagoanele au staționat încărcate până la data de 09.06.2006, dată la care Secția L2 Laî nceput descărcarea acestora, fără ca personalul CFR Marfă din Stația L să fie anunțat de acest lucru. Astfel, Secția L2 Laf ost înștiințată că nu se acceptă descărcarea vagoanelor fără plata - tariful orar de staționare - și a tarifului de staționare, aferente perioadei 2001-2006.
Reclamanta intimată arată că pentru perioada 27.04.2001 - 09.06.2006, când vagoanele au fost imobilizate cu marfa pârâtei, s-a calculat un tarif de staționare și în sumă de 164.216,99 lei conform art. 51.1 din OG nr. 7/2005 republicată, iar pârâta a refuzat efectuarea plății pe motiv că transportul nu a fost efectuat până la destinație, reclamanta apreciind că această afirmație este nefondată, din moment ce destinatarul - Secția 2 L, a ștampilat de primire în Registrul veghetor al Stației L, stație gestionară de care aparține stația.
Reclamanta intimată apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect aspectele privind: plata de către pârâtă a prețului, din care rezultă lipsa de interes a acesteia față de un transport pe care l-a achitat deja, faptul că pârâta ar fi urmărit acel transport sau că ar fi solicitat informații cu privire la acesta, precum și faptul că mărfurile au ajuns în stația de destinație.
Reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ " MARFĂ" SA susține că mărfurile au ajuns în stația de destinație, întrucât în Stația nu mai are angajat personal, activitatea din această stație desfășurându-se în Stația L, unde se țin toate evidențele privind transportul feroviar de mărfuri, printre care și registrul veghetor, în care se evidențiază predarea - primirea vagoanelor către și de la beneficiar. Arată că astfel se explică ștampila "Stație " aplicată de Stația L pe scrisoarea de trăsură, considerând că insinuările pârâtei că această ștampilă a fost aplicată ulterior, în mod nelegal, nu au nici un temei. Arată că Stația este afiliată Stației L, astfel că vagoanele au ajuns la destinație și au fost puse la dispoziția destinatarului, invocând prevederile art. 74 din Regulamentul de transport pe Ferate - Norme pentru Aplicare () - Ordinul nr. 746/1998 al Ministrului transporturilor, intitulat "Eliberarea mărfii la destinație", care se referă la creanțele cuvenite din executarea transportului, tariful orar de utilizare, tariful de staționare și tariful de depozitare.
Reclamanta mai arată faptul că susținerile pârâtei cu privire la faptul că nu s-a încercat soluționarea pe cale amiabilă a situației, sunt nefondate, dovada fiind procesul verbal de conciliere încheiat în data de 11.09.2006, având ca obiect stabilirea modului și termenelor de plată a creanței, ocazie cu care pârâta a solicitat stabilirea unui nou termen pentru lămurirea tuturor aspectelor și părțile au convenit ca la data de 18.09.2006 să aibă loc o nouă întâlnire.
Cu privire la excepțiile invocate de către pârâtă, reclamanta solicită respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată, apreciind că în speță este vorba despre o prestație succesivă pe care a efectuat-o pârâtei, de la data efectuării transportului și ajungerii acestuia la destinație și până la eliberarea efectivă a mijlocului de transport, instanța de fond apreciind corect că dreptul de se folosi reclamanta de bunul său s-a născut la data de 28.04.2001, acțiunea fiind însă întemeiată începând cu data de 15.03.2004.
Referitor la netemeinicia acțiunii, invocată de pârâtă, reclamanta arată că și-a îndeplinit obligațiile din contractul de transport, de a transporta marfa și de aoe libera destinatarului. Consideră că în speță a operat prescripția prevăzută de legea specială - Legea 100/2006 privind aprobarea Regulamentului de Transport pe Ferate din România. Arată că în condițiile în care destinatarul nu a preluat marfa transportată la data sosirii la destinație, ci abia la data de 09.06.2006, a calculat și solicitat plata contravalorii tarifului de utilizare și staționare a vagoanelor pe perioada aferentă, considerând că acțiunea sa este întemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului în baza art. 294 și următoarele Cod procedură civilă, raportat la motivele de apel invocate, precum și la susținerile din întâmpinarea depusă la dosar, Curtea constată și reține că apelul formulat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA B - SUCURSALA REGIONALĂ FERATE este neîntemeiat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește lipsa concilierii directe prealabile prevăzută de art. 720 Cod procedură civilă, invocată de pârâta apelantă, se reține că această susținere este nefondată, deoarece între părți s-a încercat o conciliere directă, așa cum rezultă din înscrisul de la filele 11-12 dosar fond, intitulat chiar "proces verbal de conciliere", încheiat la 11.09.2006 și din care rezultă că părțile nu au ajuns la un acord privind litigiul dintre ele, urmând a se întâlni din nou pentru soluționarea pe cale amiabilă a acestui litigiu la 18.09.2006.
Cât privește excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, invocată de pârâtă, în mod corect instanța de fond a constatat numai parțial prescrisă acțiunea formulată de reclamantă, deoarece dreptul material la acțiune al acesteia s-a născut la 28.04.2001, data la care vagoanele cu ajuns în stația de destinație, iar acțiunea a fost formulată la 28 martie 2007, astfel că sumele solicitate cu titlul de pretenții reprezentând tarife de staționare și utilizare sunt prescrise pe perioada 28.04.2001 - 01.03.2004, deoarece potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, în speță fiind vorba de o prestație succesivă, cu termene de prescripție diferite.
În ce privește fondul litigiului dintre părți, se reține că reclamanta a efectuat un transport de materiale, traverse de beton și balast, necesare pentru infrastructură căi ferate cu un număr de 9 vagoane de marfă pe distanța C -
Transportul a fost achitat la momentul efectuării de către pârâtă și s-a efectuat la data de 27.04.2001, plecând din stația C la orele 15,25 și ajungând la stația de destinație - L2 L, de care aparține Stația la 27.04.2001, orele 16,00.
Din acest moment ambele părți au încetat să se mai preocupe de existența celor 9 vagoane de marfă, sesizând abia după 5 ani și 2 luni că acestea nu au fost încă descărcate.
Cu toate că ambele părți au dovedit o pasivitate ieșită din comun față de marfa transportată, reclamantei, în calitate de, îi revenea ca obligație principală transportul mărfii la destinație, așa cum rezultă atât din Regulamentul de transport pe cale ferată, cât și din prevederile dreptului civil aplicabile în speță, concretizate în art. 969-970 Cod civil.
Această obligație a fost respectată de reclamantă, marfa fiind transportată de către aceasta la destinație în 35 de minute, după care a staționat peste 5 ani pe linia ferată, fără să fie descărcată din vagoane, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată în parte pentru perioada în care pretențiile sale nu s-au constatat a fi prescrise.
Chiar dacă pârâta susține că reclamanta nu a transportat marfa la destinație, stația de destinație fiind și nu L, se reține că aceste susțineri sunt nefondate, deoarece Secția L2 L, stație gestionară de care aparține Stația, a semnat de primire în Registrul pentru cele 9 vagoane de marfă, dintre care 4 au fost descărcate fără obiecțiuni la momentul când au fost "descoperite" staționând de mai mulți ani pe calea ferată, iar pentru restul de 5 vagoane s-a formulat prezenta acțiune.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materie și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de desființare ori de schimbare a hotărârii dintre cele prevăzute de art. 295-297 Cod procedură civilă, apelul de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge apelul formulat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA B - SUCURSALA REGIONALĂ FERATE T, cu sediul în T, Bd. 16 2. nr. 2, jud. T, împotriva sentinței civile nr. 989/25.05.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA NAȚIONALĂ TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ " MARFĂ" SA, cu sediul procedural ales în T,-, jud.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 mai 2008.
PT. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Aflată în concediu de odihnă
Semnează Președinte secție
Red./25.06.2008
Tehn./27.06.2008/4 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Petruța Micu
