Spete pretentii comerciale. Decizia 107/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 107/A/
Ședința publică din 31 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul ales în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 383/C din 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC SA-REPREZENTATĂ DE LICHIDATOR JUDICIAR EXPERT, cu sediul în Pitești,-, et1,.17, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimata-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care instanța pune în discuție calificarea juridică corectă a căii de atac.
Avocat pentru intimata-reclamantă lasă la aprecierea instanței.
Curtea, califică calea de atac ca fiind apelul, se retrage pentru constituirea legală completului de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Apărătoarea intimatei-reclamante depune la dosar notă cu cheltuieli și concluzii scrise. Solicită respingerea cererii de suspendare a executării sentinței, ca rămasă fără obiect, având în vedere faptul că apelul se judecă la acest termen. Pe apel, având cuvântul, solicită respingerea lui ca nefondat, pentru motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar și susținute oral în ședință. Arată că bunurile au ieșit din patrimoniul societății pe care o reprezintă. Solicită obligarea recurentei și la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față,
Constată că prin acțiunea introdusă la data de 25 februarie 2008, precizată ulterior, reclamanta, prin lichidator judiciar EXPERT Pitești a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru a fi obligată să-i plătească suma de 130.300 lei, reprezentând contravaloarea activului "Moara Ciupa" și a terenului în suprafață de 1.600 mp. situat în comuna Ciupa, județul
În motivarea acțiunii a susținut că este o societate cu capital integral privat, privatizată conform nr.OUG88/1997 și că prin sentința civilă nr.3042/30 martie 2000, definitivă și irevocabilă, s-a dispus restituirea activului constând în moară și terenul aferent, către foștii proprietari.
Deși potrivit art.324din Legea nr.99/1999, pârâta era obligată să-i plătească contravaloarea bunurilor restituite foștilor proprietari, ca urmare a diminuării activului inițial, aceasta nu a înțeles să dea curs notificării, de aceea se impune obligarea sa la plata sumei menționate, cu titlu de despăgubiri.
Tribunalul Comercial Argeș, prin sentința comercială nr.383/C/27 mai 2008 a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 130.300 lei reprezentând contravaloarea activului "Moara Ciupa" și a terenului în suprafață de 1.600 mp. plus 600 lei cheltuieli de judecată.
Ca să pronunțe această sentință, instanța de fond a reținut mai întâi, referitor la excepțiile invocate de pârâtă, că potrivit art.12 Cod procedură civilă, reclamantul are posibilitatea să aleagă între mai multe instanțe deopotrivă competente și că în exercitarea acestui drept a ales Tribunalul Comercial Argeș, fiind inexact că această instanță nu este competentă teritorial.
În privința prescripției dreptului la acțiune în raport de dispozițiile art.3228din Legea nr.99/1999 a arătat că termenul de 3 luni de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la nașterea dreptului, privește numai acțiunile de competența curților de apel ca instanțe de drept comun conform art.32/31 (1) și sunt supuse unor reguli derogatorii speciale.
Or, în cauză competența de soluționare a revenit tribunalului în primă instanță, așa că se aplică normele procedurale generale, inclusiv termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958 și nu termenul special de 3 luni invocat.
Pe fond a reținut că prin sentința civilă nr.3042/21 martie 2000 pronunțată de Judecătoria Pitești, definitivă prin decizia civilă nr.173/12 februarie 2001 pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a admis acțiunea promovată de reclamanții, și împotriva care a fost obligată să le restituie aceste bunuri, deținute anterior de autorii lor și preluate abuziv de stat.
În executarea acestei hotărâri judecătorești reclamanta din acțiunea pendinte, societate cu capital integral privat, privatizată conform nr.OUG88/1997, a predat bunurile moștenitorilor foștilor proprietari și a solicitat pârâtei să plătească contravaloarea acestora.
Instanța a reținut că potrivit art.324din Legea nr.99/1999 de modificare a nr.OUG88/1997, instituțiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor create societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.
Aceste instituții publice implicate vor plăti societăților comerciale o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societățile comerciale către foștii proprietari, prin efectul unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, cu precizarea că despăgubirile cuvenite se stabilesc de comun acord, iar în caz de divergență prin justiție.
În cauză, instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile legale evocate, pârâta fiind o instituție publică obligată să despăgubească pe reclamanți cu contravaloarea imobilelor restituite către moștenitorii foștilor proprietari, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Cum însă nu s-a putut realiza un acord în legătură cu despăgubirile, reclamanta a fost nevoită să apeleze la justiție, prin raportul de expertiză întocmit stabilindu-se cuantumul acestora în sumă de 130.300 lei, reprezentând contravaloarea activului "Moara Ciupa" și a terenului aferent, la valoarea de circulație.
Pârâta a declarat apel împotriva sentinței de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectele ce vor fi prezentate în cele ce urmează:
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei prin prisma dispozițiilor art.39 din Legea nr.137/2002, modificată, ceea ce potrivit art.297 alin.1 Cod procedură civilă, atrage desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Deosebit, instanța s-a pronunțat cu încălcarea competenței teritoriale a altei instanțe, respectiv Tribunalul Municipiului B, Secția comercială, în aplicarea greșită a dispozițiilor art.12 Cod procedură civilă și ignorarea dispozițiilor art.5 alin.1 Cod procedură civilă, precum și art.10 pct.1 Cod procedură civilă, privitoare la domiciliul pârâtului, respectiv locul executării contractului - sediul vânzătorului.
În această situație, a apreciat că se impune anularea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Municipiului
Soluția adoptată este nelegală și privitor la statuarea că acțiunea nu este prescrisă, nereținându-se că data nașterii dreptului la acțiune o reprezintă data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de restituire, potrivit art.324din nr.OUG88/1997, respectiv 12 iunie 2001, când s-a pronunțat decizia civilă nr.1699/R de către Curtea de APEL PITEȘTI. În funcție de această dată s-a împlinit și termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Pe fondul judecării cauzei, pârâta a susținut că instanța a greșit apreciind cuantumul despăgubirilor la valoarea de circulație al bunurilor și nu la valoarea de înregistrare a acestora în evidențele contabile ale societății, cum era corect, din care reclamantei i se cuvine procentul de 90,19%, cât a vândut AVAS prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni invocat ca temei al despăgubirii.
De asemenea, potrivit art.30 alin.1 din Legea nr.137/2002, legiuitorul a limitat despăgubirile la maximul 50% din prețul plătit de cumpărător, pentru valoarea acțiunilor pe care instanța trebuia să-l rețină.
Pârâta a solicitat, deosebit, suspendarea executării sentinței până la soluționarea apelului, apreciind că prin obligarea sa la plata sumei de 130.300 lei către reclamantă, se creează un grav prejudiciu bugetului statului.
Apelul este nefondat față de considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Motivul de apel prin care s-a susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului la acțiune față de dispozițiile art.39 din Legea nr.137/2002, este nefondat.
Conform art.39 din Legea nr.137/2002, modificată, termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.88/1997 aprobată prin Legea nr.44/1998, cu modificările și completările ulterioare, precum și celelalte legi speciale din domeniul privatizării, ori se valorifică un drept conferit de acestea, este de 1 lună de la data la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la data nașterii dreptului.
Este adevărat că prin apărarea pe care și-a făcut-o, exprimată în conținutul întâmpinării depusă la dosar, pârâta a ridicat această excepție, iar instanța în considerentele sentinței, apreciind că acțiunea nu este prescrisă, nu a motivat și asupra acestei susțineri.
Potrivit art.297 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, numai atunci când aceasta nu a intrat în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, situație neincidentă în cauză deoarece tribunalul a soluționat fondul, iar părțile au fost legal citate.
Potrivit alin.2 al aceluiași articol, instanța de apel anulează hotărârea atacată atunci când prima instanță a soluționat cauza deși nu era competentă, situație în care o va trimite spre judecare instanței competente.
Atunci când, însă, există alt motiv de nulitate, iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel anulând în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea pronunțată, reține procesul spre judecare.
Rezultă în consecință că sesizând omisiunea instanței de a-și motiva soluția privitor la excepția prezentată, instanța de apel evocând fondul constată că aceasta este nefondată, deoarece așa cum corect a reținut tribunalul, în cauză se aplică termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, care începe să curgă de la data executării hotărârii de restituire, respectiv 6 iunie 2004.
Așa fiind, data nașterii dreptului la acțiune nu este momentul în care hotărârea judecătorească de restituire a devenit irevocabilă, 12 iunie 2001, susținerea din apel, în acest sens, fiind de asemenea neîntemeiată, după cum nu poate fi primită nici critica potrivit căreia acțiunea s-a prescris și prin raportare la dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958.
Din această perspectivă, interpretarea art.324din nr.OUG88/1997, care dispun că instituțiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate prin restituirea foștilor proprietari a bunurilor imobile preluate de către stat este că legiuitorul a înțeles să se raporteze la momentul restituirii efective a acestora, concretizată prin intrarea în posesia foștilor proprietari.
În termenul de trei ani de la obținerea titlului executoriu foștii proprietari pot cere executarea silită potrivit dispozițiilor art.6 din Decretul nr.167/1958, iar în tot acest interval de timp, societățile comerciale obligate la restituire pot spera în neaducerea la îndeplinire a celor dispuse prin hotărârea judecătorească.
În cazul în care s-ar aprecia că termenul de prescripție curge de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de restituire a imobilelor, interesele societății comerciale ar putea fi vătămate, iar prejudiciul nu ar mai putea fi recuperat dacă spre exemplu, s-ar proceda la executarea silită în ultima zi a termenului de prescripție prevăzut de art.6 din Decretul nr.167/1958.
La data restituirii efective a imobilului, patrimoniul societății comerciale este diminuat și suferă un prejudiciu, până la acest moment având folosința bunul respectiv, iar în caz de neexecutare a hotărârii putând dobândi proprietatea prin prescripție, în condițiile art.645 coroborat cu art.1837 și urm. Cod civil.
În această ipoteză este evident că nu ar mai putea suferi o pagubă care să justifice obligarea instituției implicate în privatizare la plata unei despăgubiri, în acest context și art.29 din Legea nr.137/2002 subliniind asupra acestui moment când se referă la executarea hotărârii prin care s-a dispus restituirea imobilului.
Critica referitoare la încălcarea competenței teritoriale a altei instanțe prin aplicarea greșită a dispozițiilor art.5, art.10 și art.12 Cod procedură civilă, este nefondată.
Potrivit art.5 Cod procedură civilă cererea se face la instanța domiciliului pârâtului, aceasta fiind norma cu caracter general, iar art.10 Cod procedură civilă, instituie o competență alternativă, dispunând că în afară de instanța domiciliului pârâtului mai sunt competente și alte instanțe, la pct.1 fiind menționată instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, chiar în parte, a obligațiunii, iar la pct.4 instanța locului unde a luat naștere obligațiunea sau cea a locului plății.
Art.12 Cod procedură civilă instituie însă în favoarea reclamantului, posibilitatea alegerii între mai multe instanțe deopotrivă competente, în cauză față de natura comercială a litigiului, reclamanta a optat potrivit art.10 pct.4 Cod procedură civilă, pentru instanța locului plății despăgubirilor, respectiv Tribunalul Comercial Argeș care este și instanța de la locul executării contractului ca fiind sediul vânzătorului, Fondul Proprietății de Stat - Direcția Teritorială
Tot nefondată este și critica în sensul că despăgubirile trebuiau acordate în limita valorii contabile a bunurilor restituite, deoarece prejudiciul suferit de reclamantă, căreia i-a ieșit din patrimoniu aceste bunuri, nu poate fi limitat la valoarea evidențiată în contabilitatea societății.
În această ordine de idei, chiar dispozițiile art.324alin.2 din nr.OUG88/1997 stabilesc că instituțiile publice implicate în privatizare vor plăți societăților comerciale, o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari, prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Deosebit, valoarea bunurilor se determină de principiu în funcție de valoarea de circulație a acestora, cu excepția cazurilor în care se fac referiri exprese la alte criterii de evaluare și care nu se regăsesc în situația analizată.
Mai mult, pârâta amestecă noțiunile privind patrimoniul unei societăți și capitalul social al acesteia, fiind irelevant că vânzarea acțiunilor s-a făcut în raport de valoarea contabilă a capitalului, așa încât acoperirea prejudiciului de către trebuie să se facă integral, neputând reprezenta decât valoarea efectivă a bunurilor ce au ieșit din patrimoniul reclamantei.
Invocarea dispozițiilor art.30 alin.1 din Legea nr.137/2002 este lipsită de suport, întrucât potrivit alin.3 din acest act normativ, prevederile art.324 din nr.OUG88/1997 se aplică contractelor de vânzare-cumpărare acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.137/2002, or, în cauză contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în anul 2000.
Față de toate considerentele prezentate, rezultă în concluzie că apelul este nefondat și urmează a fi respins.
În raport de soluționarea apelului la primul termen de judecată, cererea de suspendare a executării formulată nu mai are obiect.
În baza art.274 Cod procedură civilă, va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 2.250 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă onorariu de avocat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul ales în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.383/C din 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă -reprezentată de LICHIDATOR JUDICIAR EXPERT, cu sediul în Pitești,-, etaj 1,.17, județul
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.250 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./20.11.2008
GM/5 ex.
Jud.fond:
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Dumitru
