Spete pretentii comerciale. Decizia 107/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.107/COM

Ședința publică de la 15 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere

JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu

Grefier - -

S-a luat în examinare apelul comercial declarat de reclamanta - MAREA NEAGRA SA, cu sediul în Nord,-, județ C, împotriva sentinței civile nr.3811/COM din 19 mai 2009, pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant - SRL, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic, pentru - Neagra SA, în baza delegației nr.7584 din 21.09.2009, lipsind intimata pârâtă - SRL.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este declarat și motivat în termen, timbrat cu taxă judiciară de timbru de 2.746,33 lei, conform ordinului de plată nr.770 din 17.08.2009 (fila 4 dosar apel) și cu 4,50 lei timbru judiciar.

Consilier juridic, pentru apelanta reclamantă - Neagră SA, precizează că depune la dosar ordinul de plată nr.850/21.09.2009, în sumă de 63 lei - diferență taxă. Precizează că nu are alte cereri de formulat în cauză.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic, pentru apelanta reclamantă - Neagră SA, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, desființarea sentinței, cu trimitere spre rejudecare. - SRL are calitatea de debitor al - Neagră SA, debitul datorat de intimata pârâtă este consemnat în hotărâri judecătorești definitive, irevocabile și în curs de executare silită. Compensarea legală a datoriilor nu presupune acordul debitorului, în speță - SRL, ci operează de drept, conform art.1143 Cod civil. Interesul - Neagră SA este evident și anume ca intimata să despăgubească pentru lipsirea de folosință a activelor.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta la data de 16.01.2009, reclamanta - Neagra SA a chemat in judecata pe parata - SRL, solicitând instanței să dispună obligarea paratei la plata sumei de 230.614 lei, cu titlu de daune interese in scopul acoperirii prejudiciului pe care reclamanta l-a suferit in perioada 20.06.2006 - 31.12.2008 urmare a lipsei de folosință a activelor Vile, Vile Lacul si Vile, cât și a beneficiului nerealizat, plata dobânzii legale la debitul principal de la data pronunțării hotărârii judecătorești și până la achitarea efectiva a debitului, la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sent.civ.nr.3811/COM/19.05.2009 Tribunalul Constanțaa admis excepția lipsei de interes și a respins cererea astfel formulată ca lipsită de interes.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele, prin sentința civilă nr. 3877/ COM/20.06.2006 pronunțată in dosarul nr.456/2003 Tribunalul Constantaa admis cererea formulata de reclamanta - Neagra SA in contradictoriu cu - SRL, a dispus rezilierea contractului de locație de gestiune nr.2731/1993 încheiat între părți și evacuarea paratei - SRL, admitand însă în parte si cererea reconvențională formulată de pârâtă, în sensul că a constatat în favoarea acesteia existenta unui drept de creanță de 220.385 RON, reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate de aceasta la imobilele primite în locație si a instituit un drept de retenție asupra complexului "Vile " pana la plata de catre - Neagra SA a sumei de 220.385 lei către - SRL.

In doctrina, interesul, ca și condiție de exercitare a acțiunii civile, a fost definit ca fiind folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea in mișcare a procedurii judiciare. Una din cerințele pe care trebuie să le îndeplinească interesul este aceea de a fi legitim, adică să nu vină în conflict cu legea.

In speță, s-a constatat ca reclamanta pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosință a unor imobile proprietatea sa, deținute de către societatea parata, însă aceasta din urma are o detenție legitimă a acestora, respectiv in baza dreptului de retenție instituit in favoarea sa prin sentința civila nr.3877/COM/20.06.2006 pronunțata în dosarul nr.456/2003 de Tribunalul Constanta.

Reclamanta nu a făcut dovada că a plătit paratei suma de bani datorata, pentru care s-a instituit dreptul de retenție sau ca a încetat în orice fel obligația sa de plata, astfel încât dreptul de retenție al paratei subzista si in prezent.

Simplul interes economic al reclamantei, care înregistrează pagube prin imposibilitatea exploatării imobilelor in litigiu nu justifica un interes legitim, câtă vreme pretențiile sale sunt in contradicție cu obligația sa de a plăti sumele la care a fost obligată prin hotărâre judecătorească si dreptul paratei de a retine acele imobile pana la data plații.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta - Neagră SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, învederând că, în mod greșit prima instanță a reținut faptul că intimata - SRL are o detenție legitimă asupra, Lacul și în baza dreptului de retenție instituit prin hotărâre judecătorească.

La rândul său intimata pârâtă are calitatea de debitor către reclamanta apelantă pentru suma de 86.387,5 lei, debit consemnat în hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în curs de executare silită.

Față de existența acestor hotărâri apelanta invocă compensația legală care nu presupune acordul debitorului urmând astfel a se constata că nu mai subzistă dreptul de retenție asupra activului Vile.

Intimata pârâtă - SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe, din perspectiva criticilor formulate, Curtea consideră apelul nefondat motivat de următoarele considerente,

Obiectul acțiunii introdusă la instanța de fond de către reclamantă îl reprezintă pretenții, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 230.614 lei cu titlu de daune interese în scopul acoperirii prejudiciului pe care - Neagră SA l-a suferit în perioada 20.06.2006-31.12.2008 urmare a lipsei de folosință a activelor Vile, Vile Lacul și Vile, cât și a beneficiului nerealizat, plata dobânzii legale până la achitarea efectivă a debitului precum și cheltuieli de judecată.

Corect a reținut instanța de fond faptul că această lipsă de folosință nu s-a datorat culpei pârâtei ci propriei sale conduite, întrucât asupra complexului Vile, proprietatea reclamantei, s-a instituit un drept de retenție în favoarea intimatei pârâte până la plata sumei de 220,385 lei de către prima.

Rezultă, așadar, că nu ne aflăm în prezența unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, art.998 civ text în virtutea căruia reclamanta și-a întemeiat acțiunea, ci în fața excepției lipsei de interes corect soluționate de prima instanță.

Mai mult decât atât, pentru prima dată în apel reclamanta a invocat compensația ca modalitate de stingere a unor datorii reciproce, schimbând astfel obiectul cererii de chemare în judecată.

Astfel prin sent.civ.nr.2179/COM/25.04.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța în dos.nr.8015/COM/2003 rămasă irevocabilă prin dec. civ. nr. 26/COM/11.02.2008 a Curții de Apel Constanța intimata pârâtă a fost obligată la plata către apelantă a sumei de 332.122 lei.

Aplicând astfel compensația cu celălalt titlu executor reținut de prima instanță ar rezulta o diferență de 86.385,5 lei pe care intimata pârâtă îi datorează în continuare apelantei reclamante, sumă ce este cu totul alta decât cea indicată în acțiunea principală.

Potrivit art.294 pr.civ, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Principiul devolutiv al apelului este limitat la regula prezentată mai sus Curtea fiind învestită a să controleze numai ceea ce a judecat prima instanță nefiind posibil a efectua o compensație, care poate formula obiectul unei acțiuni separate.

Din cele prezentate mai sus în baza art.296 pr.civ, Curtea va păstra sentința atacată ca legală și temeinică cu consecința respingerii apelului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul comercial declarat de reclamanta - MAREA NEAGRA SA, cu sediul în Nord,-, județ C, împotriva sentinței civile nr.3811/COM din 19 mai 2009, pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant - SRL, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect pretenții.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Jud.fond-.

Jud.red--/24.11.2009

Emis 2 com__________

Președinte:Georgiana Pulbere
Judecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 107/2009. Curtea de Apel Constanta