Spete pretentii comerciale. Decizia 108/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială și de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR nr.-
DECIZIA NR.108/C/2008 -
Ședința publică din 28 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Tătar Ioana- -- JUDECĂTOR 2: Vîrtop Florica
- - -judecător
- - - grefier
********
Pe rol fiind soluționarea apelului comercial formulat de pârâta-" COM"SRLcu sediul în S M,-, jud. S M în contradictoriu cu intimata reclamantă-""-cu sediul în S M,-/A, jud. S M, împotriva sentinței nr.233/LC din 27 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect -pretenții -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru apelanta pârâtă -" COM"SRL S M - consilier juridic, în baza delegației emise de apelantă și pentru intimata reclamantă -""- S M - avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.432 din 01.09.2008, prezent fiind și directorul societății, dl..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, apelul este legal timbrat cu suma de 2688,41 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanța nr.- din 15.09.2008, plus 5 lei timbre judiciare, intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare în dublu exemplar, cauza este la al doilea termen de judecată în apel, după care:
Instanța, comunică un exemplar din întâmpinarea depusă de intimata reclamantă cu reprezentantul apelantei pârâte.
Reprezentantul apelantei pârâteînvederează instanței că nu mai are alte cereri și solicită cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta intimatei reclamante, de asemenea nu mai are alte cereri și solicită cuvântul asupra apelului formulat de pârâtă.
Instanța, nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantei pârâte învederează instanței de apel că, instanța de fond a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului și față de acest aspect invocă excepția nulității hotărârii, motiv de desființare a hotărârii atacate, în condițiile art.297 alin.1 teza I Cod procedură civilă. În susținerea acesteia aduce patru motive, respectiv argumente și anume; omisiunea încuviințării și administrării unor probe; mijlocul de probă în temeiul căruia a fost pronunțată hotărârea care nu a fost pus în dezbaterea contradictorie a părților; instanța a pronunțat o hotărâre fără a examina mijlocul de probă existent la dosar prin referire la un alt mijloc de probă care nu se afla la dosarul cauzei și ultimul, prin care instanța de fond a omis examinarea apărărilor de fond esențiale ale pârâtei. Astfel, cu referire la primul motiv arată că, cererea reclamantei formulată la instanța de fond, în sensul stabilirii valorii reziduale, a determinat instanța de a pune în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize de specialitate, însă la termenul din 15 aprilie 2008, aceasta apreciază necesar a mai acorda un termen de amânare pentru a se studia înscrisul depus de reclamantă în probațiune, respectiv un raport de evaluare întocmit de evaluator C și care nu a fost comunicat și pârâtei. Ulterior, acestui termen, instanța de fond a renunțat tacit asupra încuviințării și administrării probei cu expertiza de specialitate și astfel a pronunțat sentința nr.233 din 27 mai 2008, având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert, în dosarul 4239/2003 al Tribunalului Satu mare, sentință atacată cu apelul de față de către pârâtă, ori în opinia sa omisiunea instanței de a pune în discuția părților necesitatea probei, încalcă principiul rolului activ al judecătorului, hotărârea atacată fiind lovită de nulitate în sensul art.105 alin.2 Cod procedură civilă. Față de aceste aspecte invocă decizia nr.747/1995 a Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios Administrativ, precum și alte hotărâri arătate în motivele de apel. Al doilea motiv este acela că mijlocul de probă în temeiul căruia s-a pronunțat hotărârea nu a fost pus în dezbaterea contradictorie a părților, cu neobservarea principiului contradictorialității, motiv de nulitate a hotărârii, la fel invocând practici judiciare cuprinse de asemenea în motivele de apel. Un alt motiv este acela că, instanța de fond a pronunțat hotărârea fără a examina un mijloc de probă existent la dosar, prin referire la un mijloc de probă care nu se afla la dosarul cauzei, ceea ce în opinia sa echivalează cu o nemotivare, așa fiind hotărârea judecătorească, prin care se omite analizarea actelor de la dosar sau referiri și analize asupra unor acte care nu se regăsesc la dosarul cauzei, este nelegală, în acest sens invocând decizia nr.2364/2000 a Curții Supreme de Justiție. Al patrulea motiv este acela că instanța de fond a omis examinarea apărărilor de fond esențiale ale pârâtei, respectiv că prin concluziile scrise, pârâta a invocat caracterul nefondat al acțiunii, întemeiat pe jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Comercială, respectiv pe o decizie cu valoare de principiu, decizie publicată și în buletinul de casație, depusă și la dosarul cauzei, conform căruia la expirarea contractului de leasing imobiliar reglementat de OUG nr.88/1997, privind privatizarea societăților comerciale și HG nr.55/1998 pentru aprobarea normelor metodologice privind privatizarea societăților comerciale și vânzarea de active, se va efectua regularizarea redevenței și a plăților efectuate ținându-se cont de rata inflației, astfel că pretențiile locatorului, cu privire la modalitatea de calcul conform OG nr.51/1997 prin stabilirea distinctă a valorii reziduale și valorii ratelor, nu pot fi primite. Astfel, dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6 alin.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, include printre altele și dreptul părții de a prezenta observațiile pe care aceasta le consideră relevante în soluționarea cauzei. În acest sens invocă hotărârea din 19 aprilie 1994 - Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum și alte hotărâri menționate în motivele de apel, apreciind în consecință că, instanța de fond a ignorat în mod voit argumentele aduse de pârâtă, argumente care în opinia sa sunt întemeiate pe decizia cu valoare de principiu a instanței supreme. Față de concluziile expuse, solicită instanței a se pronunța asupra nulității hotărârii apelate, iar în măsura în care aceasta va fi respinsă va pune concluzii și pe fond.
Instanța,față de solicitarea reprezentantului apelantei învederează că aspectele pe care le-a arătat fac parte din apelul declarat astfel că, se va pronunța asupra acestor chestiuni prin decizia ce se va pronunța.
Reprezentantul apelantei pârâte, pe fondul cauzei solicită admiterea apelului, hotărârea pronunțată de instanța de fond fiind vădit netemeinică și nelegală. În susținerea apelului arată că invocă excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, excepție apreciată de instanța de fond că îmbracă forma unei apărări de fond. Astfel, noțiunea de valoare reziduală este extranee actelor normative care reglementează contractul de leasing imobiliar încheiat de părțile din litigiu, în acest sens OUG nr.88/1997 și HG nr.55/1998, acesta fiind pentru prima oară reglementat prin HG nr.577/2002. Apreciază că, în speță urmează a fi aplicate cu prioritate dispozițiile art.27 din OUG nr.88/1997 ca lege specială, în raport cu OG nr.51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing care reprezintă dreptul comun. În esență, legea specială nu reglementează valoarea reziduală ca element al contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare. Prin hotărârea apelată, instanța de fond admițând acțiunea introductivă, practic aceasta s-ar substitui voinței părților, modificând contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, respectiv modificând legea lor, și introducând un element ignorat de actul normativ, respectiv valoarea reziduală, ce reglementează regimul juridic al contractului arătat mai sus. Astfel instanța de fond a încălcat ordinea constituțională și a depășit atribuțiile puterii judecătorești, față de care solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca inadmisibilă. O altă excepție este aceea a autorității lucrului judecat, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata valorii reziduale cu privire la imobilul în litigiu, ceea ce înseamnă cu alte cuvinte că pe lângă plata prețului stabilit printr-un titlu executoriu, respectiv sentința nr.1493/2004 a Tribunalului Satu mare, reclamanta solicită în baza aceluiași contract de leasing imobiliar și plata valorii reziduale de la pârâtă, contravenind astfel principiului autorității lucrului judecat, acțiunea comercială fiind inadmisibilă. Astfel, prin sentința nr.1493/2004 a Tribunalului Satu mare, rămasă definitivă prin Decizia nr.63/2005 a Curții de APEL ORADEA, devenită irevocabilă prin decizia nr.5526/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție B, a fost obligată la respectarea dreptului COM, constând în posibilitatea cumpărării spațiului locativ cu destinație de magazin, după achitarea sumei de 348.584.743 lei și TVA-ul aferent. Admițându-se acțiunea reclamantei, cu obiectul din prezenta cauză, cu consecința obligării pârâtei la plata valorii reziduale, s-ar contrazice drepturile care i-au fost recunoscute acesteia prin sentința arătată mai sus, încălcând astfel principiul lucrului judecat. Și față de acest aspect solicită admiterea excepției și pe cale de consecință respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă. Acțiunea comercială formulată are un caracter vădit nefondat, și după cum s-a mai arătat regimul juridic al contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, încheiat de părțile din litigiu, este reglementat de art.27 din OUG 88/1997 și art.87 -91 din HG 55/1998. Art.6 alin.2 din contract specifică că la expirarea duratei acestuia, a fost efectuată regularizarea redevenței, adică a prețului și a plăților efectuate, ținându-se cont de rata inflației. Față de acest fapt, prețul imobilului de 348.584.743 lei și a TVA aferent, 414.820.000 lei a fost plătit reclamantei, prin virament bancar în aul 2006, astfel că, pretențiile reclamantei cu privire la modalitatea de calcul conform OG nr.51/1997, privind stabilirea distinctă a valorii activului, valorii ratelor și valorii reziduale, le apreciază ca fiind nefondate, în acest sens invocând decizia nr.72 a Curții de APEL ORADEA și decizia nr.1778 /2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție În consecință, față de aspectele arătate solicită admiterea apelului și respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată, cu cheltuieli de judecată, depunând în acest sens notă de cheltuieli la dosar.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului ca netemeinic și nefondat și drept consecință menținerea sentinței apelate, ca fiind legală și temeinică, conform motivelor expuse în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. În esență învederează instanței că, criticile aduse sentinței de apelanta pârâtă sunt nefondate având în vedere că, reclamanta a formulat trei petite de acțiune, și anume ca instanța de fond să stabilească valoarea reziduală a imobilului în litigiu, raportat la expirarea contractului de leasing și ca această valoare reziduală să fie efectuată raportat șa valoarea de piață cuprinsă în raportul de expertiză efectuată în dosarul 4239/2003 al Tribunalului Satu mare și completarea raportului de expertiză efectuat de expert. Totodată mai arată că, apelanta de azi a invocat în fața instanței de fond trei excepții, respectiv excepția necompetenței materiale a instanței, excepția autorității de lucru judecat și excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, prin hotărârea atacată, instanța de fond respingând excepțiile, iar acțiunea a fost admisă astfel cum a fost formulată. Față de criticile formulate de apelantă arată că, instanța de fond nu a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, neputându-se vorbi despre omisiunea încuviințării și administrării probei cu expertiza tehnică, iar afirmația invocată în motivele de apel d e la pct.1 și 3 nu este susținută, întrucât reclamanta a solicitat atașarea dosarului nr.4239/2003 și a dosarului 5676/2004, acte care existau la dosar, instanța analizând doar un mijloc de probă aflat la dosarul de față. Ca atare, hotărârea apelantă apreciază că nu este lovită de nulitatea prevăzută de art.105 alin.2 Cod procedură civilă și pe cale de consecință solicită respingerea motivului de apel privind desființarea hotărârii atacate. De asemenea instanța de fond corect a apreciat că nu este vorba de excedarea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât cererea a fost formulată în temeiul art.111 Cod procedură civilă raportat la art.2 pct.1 lit."d" Cod procedură civilă, față de care instanța avea obligația aos oluționa. În concluzie, solicită și respingerea acestei excepții invocate de apelanta pârâtă. Mai arată că, reclamanta a făcut dovada convocării de nenumărate ori a apelantei de azi, în sensul că s-a dorit a se rezolva pe cale amiabilă stabilirea prețului la care se va face transferul dreptului de proprietate și totodată că aceasta dorește a fi respectat și dreptul de opțiune, însă toate acestea au fost fără rezultat astfel că, acțiunea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă având în vedere considerentele arătate. În mod corect și legal a apreciat instanța de fond că nu se impune admiterea excepției de lucru judecat, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege, raportat și la prevederile art.1201 cod civil coroborate cu art.163 și 166 Cod procedură civilă. Apreciază astfel că, există autoritate de lucru judecat, întrucât nu există identitate de obiect, fiind necesar ca prima hotărâre rămasă definitivă să fi rezolvat procesul dintre părți cu privire la stabilirea valorii reziduale, ceea ce, însă nu s-a făcut. În ceea ce privește contractul de leasing imobiliar ce face obiectul cauzei, apreciază că este guvernat în principal de prevederile OG nr.51/1997 republicată, iar conform OUG nr.88/1997 și HG nr.55/1998, contractele de leasing imobiliar trebuie să cuprinsă obligatoriu anume clauze minime specifice acestor contracte, ori în speța de față contractului de leasing imobiliar îi lipsește un element important al vânzării - cumpărării, și anume prețul. În consecință apreciază că, instanța de fond în mod corect a stabilit valoarea reziduală cu privire la imobilul în cauză, obligând pârâta să plătească suma de 2.190.313.211 lei în termen de 30 de zile de la data rămâneri definitive a hotărârii, în caz contrar pârâta fiind obligată la predarea bunului. Față de aspectele arătate solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată, depunând în acest chitanțele ce fac dovada cheltuielilor solicitate.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra apelului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr.233/LC din 27 mai 2008, Tribunalul Satu Marea respins excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâta - " COM" SRL S M, precum și excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta - "" -, cu sediul în S M,-/1, jud.S M, în contradictoriu cu pârâta - " COM" SRL, cu sediul în S M, str.- nr.2, jud.S M și în consecință:
A stabilit valoarea reziduală privind imobilul ce constituie în natură Magazinul de desfacere nr.10, situat în S M,-, jud.S M, care a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar nr.1082/29.06.1998 desfășurat între părți, la valoarea de 2.190.313.211 lei Rol.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei valoarea reziduală de 2.190.313.211 lei în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri, în caz contrar pârâta fiind obligată la predarea bunului imobil mai sus arătat, reclamantei.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6375 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În temeiul art.137 Cod de procedură civilă s-a apreciat că trebuie a se pronunța cu precădere asupra excepțiilor invocate de către pârâtă, și anume:
Asupra excepției de necompetență materială a instanței, invocată de către pârâtă în ședința publică din data de 18.03.2008, motivată în sensul că natura cauzei este comercială, evaluabilă în bani, potrivit primului capăt din petit.
Tribunalul, examinând excepția invocată a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art.2 pct.1 Cod de procedură civilă.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, invocată tot de către pârâtă și expusă pe larg în întâmpinare, tribunalul, examinându-o, a găsit-o neîntemeiată astfel că respins-o, cu următoarele argumente:
Pârâta, în expunerea motivării acestei excepții, a arătat că s-a raportat la sentința pronunțată în dosarul nr.4239/2003 al Tribunalului Satu mare, în care pârâta - - SMa formulat cerere reconvențională la acțiunea reclamantei - Com SRL S M, solicitând obligarea reclamantei la plata "valorii reziduale" a obiectului (material al) contractului de leasing imobiliar nr.1082/29.06.1998.
Instanța a reținut că prin sentința civilă nr.1493/LC/26.10.2004 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în acel dosar, modificată în parte prin decizia nr.63/C/2005-A și devenită irevocabilă prin decizia nr.5526/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut de către pârâta din prezenta cauză că, - - a fost obligată la respectarea dreptului - Com SRL constând în posibilitatea cumpărării spațiului locativ cu destinație comercială "Magazin de desfacere nr.10", după achitarea sumei de 348.584.743 lei (Rol) și a TVA aferente.
Dacă s-ar admite acțiunea obiect al dosarului de față, cu consecința obligării pârâtei și la plata valorii reziduale, s-ar contrazice drepturile recunoscute pârâtei prin sentința civilă mai sus evocată și s-ar încălca principiul puterii lucrului judecat.
Principiul lucrului judecat, mai relevat pârâta, rezultând din art.1200 Cod civil, împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat cu identitate de obiect, cauză și părți, chiar cu poziția procesuală inversată, ci și contradicțiile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți, printr-o hotărâre definitivă, să nu fie contrazise printr-o hotărâre pronunțată ulterior, într-un alt proces.
Instanța a reținut că prin sentința civilă nr.1493/LC/26.10.2004 pronunțată în dosarul nr.4239/2003 de Tribunalul Satu Mare, modificată în parte prin decizia nr.63/C/03.05.2005-A pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosarul nr.5676/C/2005, devenită irevocabilă prin decizia nr.5526/17.11.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.2295/2005, nu s-a stabilit valoarea reziduală ci a fost obligată - - S M la respectarea obligației asumate prin art.3 lit.c din contractul de leasing imobiliar nr.1082/1998.
Art.3 lit.c) din contractul de leasing imobiliar nr.1082/1998 prevede obligația locatorului (- - S M), să respecte, la expirarea contractului de leasing imobiliar, dreptul de opțiune al utilizatorului ce constă în posibilitatea achiziționării bunului prin cumpărare.
Iar prin cererea reconvențională promovată de - - S M în dosarul nr.4239/2003 al Tribunalului Satu mare, aceasta a solicitat rezilierea contractului, evacuarea utilizatorului și obligarea acestuia la plata regularizării.
Instanța de apel a reținut că în contractul de leasing imobiliar nu este prevăzută valoarea totală a contractului și valoarea reziduală, la care are loc, la expirarea contractului, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, iar, în lipsa acestora, nu poate opera transferul dreptului de proprietate.
Față de considerentele ce preced, tribunalul, constatând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1201 Cod civil, a respins excepția puterii lucrului judecat, invocată de pârâtă.
Pe fondul cauzei, tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului, a reținut că între părți s-a încheiat la data de 29.06.1998 contractul de leasing imobiliar nr.1082, în baza căruia locatorul - - SMs -a obligat să transmită utilizatorului - COM SRL SMd reptul de folosință și posesie a Magazinului de desfacere nr.10, situat în S M, str.- nr.2, pe o durată de 5 ani, în schimbul unei redevențe totale de 171.596.000 lei, față de care redevența lunară s-a stabilit la suma de 2.859.000 lei.
Prin același contract, părțile au convenit ca la expirarea acestuia, locatorul să respecte opțiunea utilizatorului de achiziționare a bunului prin cumpărare.
Prin sentința civilă nr.1493/LC/2004 pronunțată în dosarul nr.4239/2003 de Tribunalul Satu Mare, astfel cum a fost modificată în parte prin decizia nr.63/C/2005-A a Curții de APEL ORADEA, devenită irevocabilă prin decizia nr.5526/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.2995/2005 reclamanta a fost obligată să respecte obligația asumată prin art.3 lit.c din contractul de leasing imobiliar nr.1082/1998 și anume aceea a respectării dreptului de opțiune al pârâtei constând în posibilitatea achiziționării prin cumpărare a bunului ce a făcut actul contractului de leasing.
Tribunalul, în temeiul art.111 Cod de procedură civilă și art.2 lit.c din OG nr.51/1997, a admis cererea reclamantei privind stabilirea valorii reziduale a bunului imobil ce a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar nr.1082/29.06.1998.
Regimul juridic al acestui contract este guvernat de prevederile OUG nr.88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, HG nr.55/1998, pentru aprobarea Normelor metodologice privind privatizarea societăților comerciale și vânzarea de active, acte normative care reglementează posibilitatea încheierii contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, prin negociere directă, negociere pe care părțile nu au reușit-o, fapt pentru care s-au adresat instanței.
Aceste acte normative cuprind dispoziții speciale, privind încheierea unor contracte de leasing imobiliar, cu clauză irevocabilă de vânzare, în situația unor imobile aparținând unor societăți comerciale, la care statul prin FPS este acționar majoritar, societăți în curs de privatizare, dispoziții în cuprinsul cărora sunt prevăzute și contractele cadru - cu caracter de model pentru părțile contractante, stabilindu-se că au un caracter orientativ, părțile având dreptul să-și fixeze și alte drepturi și obligații conform principiului libertății contractuale, în conformitate cu dispozițiile art.969 Cod civil, cu excepția clauzelor care definesc natura juridică a contractului de leasing imobiliar.
Aceasta duce la concluzia că aceste contracte sunt reglementate și de dispozițiile generale în materie de contracte de leasing, reglementate prin OG nr.51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, dispoziții generale care completează dispozițiile speciale prevăzute în actele normative privind privatizarea, arătate mai sus.
În speță, contractul părților nu cuprinde valoarea totală a contractului și valoarea reziduală, la care are loc, la expirarea contractului de leasing, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, părțile folosind în contract o singură noțiune, respectiv "redevență", totală și lunară, astfel că, pentru a opera transferul dreptului de proprietate asupra bunului către utilizator, se impune stabilirea clară a valorii reziduale.
Așadar, având în vedere concluziile Raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de către exp. în dosarul nr.4239/2003 al Tribunalului Satu mare și completarea acestuia efectuată în dosarul nr.5676/C/2004 al Curții de APEL ORADEA, din care rezultă că valoarea de piață a imobilului în cauză este de 1.651.285.224 lei Rol (fila 144 din dosarul nr.4239/2003 al Tribunalului Satu mare ) la care se adaugă valoarea de piață a subsolului, în cuantum de 953.847.987 lei Rol (fila 88 din dosarul nr.5676/C/2005 al Curții de APEL ORADEA ), iar din suma acestor două valori va fi scăzută valoarea redevenței totale, respectiv suma de 414.820.000 lei Rol, achitată de către pârâtă astfel cum aceasta a precizat în cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr.2205/2006 al Tribunalului Satu mare, cu OP nr.1/21.03.2006 (fila 1 din dosarul nr.2205/2006 al Tribunalului Satu mare, atașat), rezultă că valoarea reziduală (valoarea de transfer a dreptului de proprietate), rămasă de achitat este de 2.190.313.211 lei Rol.
În cazul în care pârâta nu va achita această sumă, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a acestei hotărâri, tribunalul obligă pârâta la predarea imobilului în cauză către reclamantă.
Tribunalul, a înlăturat apărările pârâtei concentrate în acea "excepție de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, constatând că nu este vorba de excedarea acestor atribuții care revin puterii judecătorești, este o cerere de chemare în judecată formulată în temeiul art.111 Cod de procedură civilă raportat la dispozițiile art.2 pct.1 lit.d) Cod de procedură civilă pe care instanța este datoare și de asemenea competentă de aos oluționa.
Pentru considerentele ce preced, tribunalul a admis cererea reclamantei conform dispozitivului prezentei sentințe iar în temeiul art.274 Cod de procedură civilă, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 6375 lei RON, cheltuieli de judecată ce includ taxele de timbru și onorariu avocat.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat apel, în termen și legal timbrat apelanta -" COM"SRL S M, solicitând instanței admiterea apelului și în principal desființarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar schimbarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel se învederează instanței că, instanța de fonda rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului. Cererea reclamantei de a se stabili valoarea reziduală a determinat instanța să pună în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize de specialitate la termenele fixate pentru 18 martie 2008 și 1 aprilie 2008, iar la termenul din 15 aprilie 2008 instanța a acordat termen pentru studiul înscrisului depus la dosar de reclamantă, respectiv raport de evaluare întocmit de evaluatorul C.
Ulterior acestui termen, instanța a renunțat tacit la necesitatea încuviințării și administrării probei cu expertiza de specialitate și a pronunțat hotărârea având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert în dosarul nr.4239/2003 al Tribunalului Satu mare. Omisiunea instanței de a pune în discuția părților necesitatea probei cu expertiza încalcă rolul activ al judecătorului, iar în această situație hotărârea este lovită de nulitatea prevăzută de art.105 alin.2 Cod procedură civilă, sens în care s-a statuat în jurisprudența Curții Supreme de Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Mijlocul de probă în temeiul căruia a fost pronunțată hotărârea apelată nu a fost pusă în dezbaterea contradictorie a părților, cu neobservarea principiului contradictorialității, sancționată cu nulitatea hotărârii.instanța de fond a pronunțat hotărârea fără a examina mijlocul de probă aflat la dosar prin referire la un mijloc de probă ce nu se afla la dosarul cauzei, ceea ce echivalează cu o nemotivare, hotărârea fiind nelegală. Instanța de fond a omis examinarea apărărilor de fond esențiale ale pârâtei, respectiv cu valoare de principiu în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție că, la expirarea contractului de leasing imobiliar reglementat de OUG nr.88/1997 și HG nr.55/1998 se va efectua regularizarea redevenței și a plăților efectuate ținând cont de rata inflației, pretențiile cu privire la modalitatea de calcul, conform OG nr.51/1997 prin stabilirea distinctă a valorii reziduale și a valorii ratelor, nu pot fi primite.
Dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 alin.1 din CEDO include și dreptul părții de a prezenta observațiile pe care le consideră relevante cauzei, instanța având obligația de a proceda la o analiză efectivă a acestora.
Invocă de asemenea excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești. Sub acest aspect arată că noțiunea de valoare reziduală este extranee actelor normative ce reglementează contractul de leasing imobiliar încheiat între părți, trebuind a fi aplicate dispozițiile cuprinse în legile speciale în raport cu legea generală OG nr.51/1997.
Prin admiterea acțiunii prima instanță s-ar substitui voinței părților, modificând "legea " lor, respectiv contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare. De asemenea, invocă excepția autorității lucrului judecat, prin cererea introductivă reclamanta solicitând obligarea pârâtei la plata valorii reziduale a imobilului din litigiu. Prin sentința nr.1493/26.10.2004 a Tribunalului Satu mare modificată în parte prin decizia nr.63/C/2005 a Curții de APEL ORADEA, rămasă irevocabilă prin decizia nr.5526/2005 -""- a fost obligată la respectarea dreptului -" COM"SRL constând în posibilitatea cumpărării spațiului locativ după achitarea sumei de 348.584.793 lei și a TVA -ului aferent. Dacă s-ar admite acțiunea, s-ar contrazice drepturile recunoscute prin titlu executoriu, încălcându-se principiului lucrului judecat. Acest principiu împiedică, nu doar judecarea din nou a unui proces judecat, ci și contradicțiile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți prin hotărâre definitivă, să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară.
Acțiunea este vădit nefondată, deoarece prețul imobilului a fost plătit reclamantei, iar pretențiile sale privind plata valorii reziduale sunt nefondate.
În drept au fost invocate prevederile art.287 alin.1 pct.3 și alin.2, art.297 alin.1 teza I Cod procedură civilă, art.1200 Cod civil, OUG nr.88/1997, HG nr.577/2002.
Intimata -""- S M, prin întâmpinarea depusă la filele 24-27 solicitat respingerea ca nefondat a apelului și menținerea în totalitate a sentinței atacate, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele invocate de apelantă sunt nefondate, prima instanță cercetând fondul cauzei, stabilirea valorii reziduale având loc în raport de raportul de expertiză și completările acestuia din dosarul nr.4239/2003 al Tribunalului Satu mare și nr.5676/2004 a Curții de APEL ORADEA. prima instanță, în mod corect a reținut că nu este vorba despre excedarea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât este obligată să soluționeze cererea formulată, în cauză nefiind îndeplinite, nici condițiile autorității lucrului judecat, atâta vreme cât între prezenta cauză și cele anterioare invocate, nu există identitate de obiect.
Pe fondul cauzei arată că acțiunea sa este întemeiată, deoarece contractul părților este guvernat în principal de OG nr.51/1997 republicată, iar pârâta apelantă are obligația, pentru a dobândi imobilul în proprietate, de a achita și valoarea reziduală rămasă.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu, curtea de apel reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă intimata reclamantă -""- SMa chemat în judecată pe apelanta pârâtă -" COM"SRL S M, solicitând instanței ca în principal să stabilească valoarea reziduală privind imobilul ce constituie în natură Magazinul de desfacere nr.10, situat în S M, str. -, nr.2 și obligarea pârâtei la plata acestei valori, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar în subsidiar să se dispună predarea bunului imobil în cazul în care pârâta nu înțelege să achite prețul pentru a se putea perfecta contractul de vânzare - cumpărare.
În fața primei instanțe, cât și în apel, pârâta apelantă a invocat excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, arătându-se că, atâta vreme cât în litigiul anterior soluționat prin sentința civilă nr.1493/LC/26.10.2004 a Tribunalului Satu mare, reclamanta intimată a fost obligată să-i respecte dreptul de opțiune al pârâtei la cumpărarea imobilului ce a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar încheiat între părți, după plata regularizării redevențelor achitate cu TVA-ul aferent, nu se poate solicita și obligarea la plata valorii reziduale, deoarece contractul este guvernat de dispozițiile HG nr.55/1998 și OUG nr.88/1997 ca legi speciale și nu de legea generală OG nr.51/1997, valoarea reziduală fiind extranee acestor acte normative speciale.
Dacă instanța ar admite acțiunea, s-ar substitui voinței părților și ar modifica "legea"părților.
Excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești vizează acele situații când instanța prin hotărârea pe care o pronunță intră în atribuțiile altor autorități legislative sau executive, statuând în domenii pe care legiuitorul le-a atribuit altor autorități ale statului.
Pronunțându-se asupra unei cereri de chemare în judecată vizând interpretarea și stabilirea naturii juridice a raporturilor contractuale dintre părțile unui contract și a obligațiilor pe care aceștia au înțeles să și le asume în contract, ori prin dezlegarea unei chestiuni litigioase legate de interpretarea și executarea acelui contract, prin prisma voinței comune a părților avută la contractare și a prevederilor legale incidente, nu constituie o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
În speță, între părțile din cauză au avut loc două litigii anterioare (dosare atașate prezentului dosar) privitoare la același contract de leasing imobiliar, litigii în cadrul cărora s-au clarificat dispozițiile legale aplicabile contractului, precum și faptul că transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea apelantei va avea loc după plata valorii reziduale.
Prin urmare, pronunțarea primei instanțe asupra acțiunii vizând stabilirea valorii reziduale, nu este o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești astfel că, în temeiul prevederilor art.137 Cod procedură civilă instanța urmează să dispună respingerea excepției invocate, reținând că sub acest aspect acțiunea formulată nu este inadmisibilă.
Motivele de apel invocate de apelantă în privința excepției autorității lucrului judecat în cauză sunt nefondate, în mod corect prima instanță respingând excepția invocată de apelantă.
Astfel, apelantul a invocat excepția prin raportare la sentința nr.1493/LC/26.10.2004 a Tribunalului Satu mare, modificată în parte prin decizia nr.63/C/2005- Aa C urții de APEL ORADEA, rămasă irevocabilă prin decizia nr.5526/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție B, hotărâri prin care -""- SMa fost obligată la respectarea obligației asumate prin art.3 lit."c" din contractul de leasing imobiliar nr.1082/1998, respectiv să respecte, la expirarea contractului, dreptul de opțiune al utilizatorului -" COM"SRL, ce constă în posibilitatea achiziționării bunului prin cumpărare.
În cuprinsul deciziei date în apel ce a modificat hotărârea primei instanțe, s-a reținut că, în cuprinsul contractului de leasing imobiliar, nu s-a stabilit valoarea totală a contractului și valoarea reziduală la care are loc, la expirarea contractului în caz de opțiune în sensul cumpărării imobilului transferul dreptului de proprietate, iar în lipsa lor, nu poate opera transferul.
În prezenta cauză, obiectul dedus judecății îl reprezintă stabilirea valorii reziduale pe care utilizatorul o mai are de achitat pentru a opera în favoarea sa transferul dreptului de proprietate asupra imobilului.
Deoarece, obiectul cauzei deduse judecății este diferit față de cel soluționat prin hotărârile judecătorești invocate, nefiind întrunită cumulativ condiția identității de părți, obiect și cauză, excepția autorității de lucru judecat a fost corect respinsă de prima instanță, în baza prevederilor art.1200 - 1201 Cod civil.
Motivele de apel invocate prin prisma prevederilor art.297 alin.1 teza I Cod procedură civilă, sunt fondate.
Astfel, prima instanță a procedat la soluționarea cauzei stabilind valoarea reziduală pe care o mai are de achitat pârâta, fără a se efectua o expertiză tehnică de specialitate prin care să se stabilească această valoare, raportat la prețul de piață al imobilului, sumele achitate pe parcursul derulării contractului, de către utilizator, regularizarea achitată de acesta, eventualele investiții efectuate de utilizator la imobil prin prisma dispozițiilor cuprinse la art.27 din OG nr.88/1997 și în HG nr.55/1998 și care au sporit valoarea de piață a imobilului.
Inițial, așa cum judicios a invocat apelanta, prima instanță a considerat util și pertinent a se efectua în cauză o expertiză de specialitate menționând în cuprinsul încheierilor de ședință din 18 martie 2008 și 1 aprilie 2008, că se va pune în discuția părților această probă, dar ulterior nu s-a mai discutat acest aspect, pronunțându-se hotărârea pe baza expertizei tehnice judiciare efectuate de expert, în dosarul nr.4239/2003 al Tribunalului Satu mare și a completării lucrării efectuate în dosar nr.5676/2004 al Curții de APEL ORADEA.
Drept urmare, s-a reținut că valoarea reziduală rămasă de achitat este de 2.190.319.211 ROL, rezultată ca urmare a scăderii din valoarea de piață a imobilului de 1.651.285.224 ROL și a subsolului în sumă de 953.847.987 ROL, a redevenței totale achitate în sumă de 414.820.000 ROL. Ori, la dosarul cauzei pentru stabilirea taxei de timbru s-a depus de către reclamanta intimată un raport de evaluare al imobilului din litigiu din care rezultă că valoarea de piață estimată a imobilului, inclusiv subsolul este de 1.906.628.000 lei.
Cele două lucrări de specialitate efectuate, s-au efectuat prin raportare la aceeași perioadă de timp, respectiv primul raport, cel din dosarul atașat a stabilit valoarea la data de 30 iunie 2003, iar cel extrajudiciar, valoarea la data de 14 iunie 2003, cu două săptămâni diferență ca dată de raportare între cele două lucrări.
Ori, din compararea sumelor reținute de experți, în cuprinsul lucrărilor la două săptămâni diferență, unul de celălalt, rezultă o Md iscrepanță de valoare stabilită. Astfel, în timp ce raportul de evaluare extrajudiciar, evalua imobilul cu subsolul cu tot la data de 14 iunie 2003, la suma de 1.906.628.000 ROL, cel efectuat în dosarul atașat estima, la data de 30 iunie 2003 ( după două săptămâni) o valoare totală a imobilului de 2.605.133.211 ROL ( 1.651.285.224 ROL spațiul plus 953.847.987 ROL subsolul acestuia).
Ambele lucrări de expertiză au evaluat imobilul la data la care a expirat contractul de leasing imobiliar, nefiind avut în vedere, momentul încheierii contractului de leasing când ar fi trebuit anticipat să se stabilească de către părți valoarea reziduală pe care ar fi avut-o de achitat utilizatorul în caz de exprimare a opțiunii, în sensul cumpărării imobilului la data expirării contractului.
Prin urmare, soluționând cauza în baza unei lucrări de specialitate efectuate într-un alt dosar, care avea alt obiect și în cadrul căruia nu s-a stabilit valoarea reziduală și fără a se analiza concluziile lucrării de evaluare depuse în acest dosar, neobservându-se diferența M de valoare a imobilului, stabilită de experți diferiți la aproximativ aceeași dată și fără a se dispune efectuarea unei lucrări de specialitate în această cauză, pentru a se stabili cu certitudine și prin raportare la toate elementele relevante, valoarea reziduală solicitată a se stabili, prima instanță a procedat la soluționarea cauzei practic fără a cerceta fondul cauzei deduse judecății care viza tocmai stabilirea acestei valori.
Motivele de apel invocate, privitoare la dispozițiile legale aplicabile contractului de leasing imobiliar încheiat și jurisprudența incidentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție B, sub acest aspect nu pot fi reținute, atâta vreme cât în cadrul celor două litigii anterioare dintre părți, privitor la același contract, s-au dezbătut și s-a statuat asupra acestor probleme, hotărârile pronunțate în cauză rămânând irevocabile, ca urmare a respingerii recursurilor declarate de părți, de către Înalta Curte de Casație și Justiție
Prin urmare, soluțiile de speță pronunțate în alte cauze privitor la aceleași aspecte, nu pot fi reținute, atâta vreme cât pe aceeași problemă juridică au existat două litigii între părțile din cauză și în cadrul cărora s-a statuat irevocabil asupra acestor aspecte, reiterate în prezent, dezlegările date în aceste litigii, intrând în puterea lucrului judecat.
Pentru aceste considerente, instanța de apel urmează să dispună respingerea excepției depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, admiterea ca fondat a apelului declarat în cauză în baza prevederilor art.297 alin. 1 teza I Cod procedură civilă și desființarea în parte a sentinței atacate cu trimitere spre o nouă judecare la aceeași instanță, la rejudecarea cauzei instanța urmând a avea în vedere considerentele prezentei decizii.
Hotărârea apelată urmează a fi menținută în partea privitoare la soluționarea celor două excepții, respectiv necompetența materială a instanței și autorității lucrului judecat, excepție pentru care motivele de apel s-au apreciat ca fiind nefondate.
De asemenea, cheltuielile de judecată solicitate de părți, urmează să fie avute în vedere de instanță, la rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția depășirii atribuțiilor puterii judecătorești.
Admite ca fondat apeluldeclarat de apelanta pârâtă -" COM"SRL cu sediul în S M,-, jud. S M în contradictoriu cu intimata reclamantă-""-cu sediul în S M,-/A, jud. S M, împotriva sentinței nr.233/LC din 27 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o desființează în parte și trimite cauza la Tribunalul Satu Mare, pentru o nouă judecare.
Menține dispozițiile hotărârii privind soluționarea excepțiilor.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 28 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec. - jud. -
- în concept, 04.11.2008 -
Jud. fond.
Tehnoredact. - -
06.11.2008 / 4 ex.
2 com./06.11.2008
1.-" COM"SRLcu sediul în S M,-, jud. S M
2.-""-cu sediul în S M,-/A, jud. S
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Vîrtop Florica, Sabău Mirela
