Spete pretentii comerciale. Decizia 109/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 110/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 109

Ședința publică de la 27 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Trestianu

JUDECĂTOR 2: Diana Manole

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta SC lichidator judiciar al SC SRL C, împotriva sentinței comerciale nr. 12863 din 7.11.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că apelanta a depus la dosar cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra apelului de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială sub nr- reclamanta C prin lichidator judiciar a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 186.658 lei reprezentând diferența dintre prețul oferit de adjudecatarul și cel obținut efectiv din vânzarea activului denumit "teren agricol" în suprafață de 12.200 mp situat în județul I, comuna, satul, tarlaua 20, parcela 20/9/1, ținând seama atât de cauțiunea depusă cât și de cheltuielile ocazionate de ținerea unei noi licitații.

Prin sentința comercială nr.12863 din 07.11.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C prin lichidator judiciar și pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 186.309,5 lei reprezentând diferență preț și s-au respins celelalte pretenții.

În motivarea sentinței instanța de fond a reținut că la data de 30.06.2006 s-a ortganizat licitația publică, deschisă cu strigare, la sediul C, în vederea valorificării prin vânzare a bunurilor mobile și imobile din patrimoniul Terenul agricol în suprafață de 12.200 mp, cu număr cadastral 73 situat în satul, comuna, județul I, tarlaua 20, parcela 20/9/1 a fost adjudecat în favoarea pârâtului pentru prețul de 190.000 lei RON. Acesta avea obligația de a plăti prețul în termen de 30 zile de la data ținerii licitației, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal și în conformitate cu dispozițiile art.512 Cod procedură civilă și art.147 Cod procedură civilă din Legea nr.64/1995.

Pârâtul a achitat doar cauțiunea de participare la licitație în valoare de 335,50 lei, nerespectându-și obligația de plată a prețului bunului adjudecat.

În aceste condiții, în conformitate cu dispozițiile art.513 Cod procedură civilă s-a organizat o nouă licitație în contul adjudecatarului, la data de 01.09.2006. Terenul menționat mai sus a fost adjudecat în favoarea lui pentru suma totală de 3.455 lei RON fără TVA, acesta achitând suma de 4.111,45 lei cu TVA, conform procesului-verbal de adjudecare nr.1710/29.09.2006.

Potrivit dispozițiilor art.512 alin.1 Cod procedură civilă, adjudecatarul imobilului va depune prețul la dispoziția executorului judecătoresc, în termen de cel mult 30 de zile de la data vânzării, ținându-se seama de cauțiunea depusă în contul prețului.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art.513 alin.1 Cod procedură civilă, dacă adjudecatarul nu depune prețul în termenul prevăzut de art.512 alin.(1), imobilul se va scoate din nou în vânzare în contul acestuia, el fiind obligat să plătească cheltuielile prilejuite de noua licitație și eventuala diferență de preț. va putea să achite la termenul de licitație prețul oferit inițial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor ocazionate de noua licitație.

Față de situația expusă, s-a apreciat în raport de dispozițiile art.512-513 Cod procedură civilă că pârâtul adjudecatar datorează diferența de preț în valoare de 186.309,5 lei către reclamantă, mai puțin suma de 348,5 lei cu titlu de cheltuieli care nu au fost dovedite.

Împotriva sentinței comerciale nr.12863/07.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială a declarat apel prin lichidator judiciar, apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială sub nr- din 14.01.2008.

În motivarea apelului, apelanta arată în esență că în mod greșit instanța de fond a respins cererea privind plata cheltuielilor cu publicitatea licitației din septembrie 2006, suportate din cauțiunea pentru participarea la licitația din 30.06.2006 depusă de numitul.

Din actele de la dosar rezultă că pârâtul datorează și suma de 348,50 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor cu publicitatea licitației din septembrie 2006.

În susținerea apelului s-au depus la dosar acte.

Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate în limitele dispuse de art.295 Cod procedură civilă și ținând cont de principiulnon reformatio in pejus causa, consacrat expres de art.296 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

La data de 30.06.2006 a avut loc licitația publică cu strigare organizată de C prin lichidator judiciar.

Prin procesul-verbal de adjudecare încheiat la data de 30.06.2006 s-a stabilit că terenul agricol în suprafață de 12.200 mp cu număr cadastral 73 situat în județul I, comuna, satul, tarlaua 20, parcela 20/9/1 a fost adjudecat de participantul pentru suma de 190.000 lei (RON).

Întrucât adjudecatarul nu a achitat prețul bunului adjudecat s-a organizat o nouă licitație la data de 01.09.2006 iar terenul agricol în suprafață de 12.200 mp cu număr cadastral 73 situat în județul I, comuna, satul, tarlaua 20, parcela 20/9/1 a fost adjudecat de numitul pentru suma de 3.455 lei fără TVA, fapt ce rezultă din procesul-verbal de adjudecare nr.1710 din 29.09.2006.

Pentru diferența de preț obținută la a doua licitație și față de prima licitație în cuantum de 186.309,5 lei plus cheltuielile ocazionate cu organizarea licitației din 01.09.2006 în cuantum de 348,5 lei s-a solicitat să fie suportată de primul adjudecatar - - în raport de dispozițiile art.512-513 Cod procedură civilă.

Potrivit art.513 Cod procedură civilă, după adjudecarea bunului, imediat adjudecatarul este obligat să depună întregul preț în cel mult 30 zile iar dacă prețul nu a fost depus, se va relua licitația iar primul adjudecatar este răspunzător atât de scăderea prețului obținut la a doua vânzare cât și de cheltuielile făcute.

Sumele determinate de scăderea prețului precum și cheltuielile făcute cu a doua licitație se vor stabili de executorul judecătoresc prin procesul-verbalcu putere de titlu executoriu.

Ca urmare executorul judecătoresc în faza de executare este cel care stabilește prin procesul-verbal de licitație suma datorată de fostul adjudecatar, act ce constituie titlu executoriu.

În speța de față procesul-verbal de licitație încheiat la data de 01.09.2006 când a avut loc a doua licitație conform art.513 Cod procedură civilă în contul intimatului pârât, constituie titlu executoriu în raport de dispozițiile art.513 alin.3 Cod procedură civilă, titlu prin care s-a stabilit atât diferența de preț cât și cheltuielile prilejuite de noua licitație.

De altfel, orice solicitare invocată de creditor în faza executării silite este de competența instanței de executare dar acest aspect nu poate fi invocat de instanța de apel pentru a nu aduce atingere principiului de drept non reformatio in pejus, principiu consacrat de dispozițiile art.296 Cod procedură civilă modificat și completat prin OUG nr.138/2000.

Față de considerentele expuse, Curtea în temeiul art.296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta cu sediul în C,-,.79,.1,.2,.8, județul D, lichidator judiciar al C, împotriva sentinței comerciale nr.12863 din 07.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul cu domiciliul în B, str. -. -, nr.80, sector 3.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red.Jud. - 17.03.2008

Tehnored. - 20.03.2008

Nr.ex.: 5

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:

Președinte:Viorica Trestianu
Judecători:Viorica Trestianu, Diana Manole

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 109/2008. Curtea de Apel Bucuresti