Spete pretentii comerciale. Decizia 11/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 11/A-
Ședința publică din 06 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Diana Ungureanu judecător
- - -, judecător
- -, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare,apelul declarat de pârâta - SA - SUCURSALA, cu sediul în C, str. - -,.2, împotriva sentinței nr. 776 din 05 octombrie 2007,pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Comercial și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata- reclamantă - SRL și intimații- pârâți - SA și.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata- reclamantă - SRL prin consilier jr., în baza delegației de la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
Apelul este timbrat legal prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,75 lei, precum și a ordinului de plată nr.1222/2007, din care rezultă că s-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 2465 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosar a fost depusă o cerere din partea intimatei- pârâte - SA prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare.
Curtea respinge cererea de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare și constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra lui.
Reprezentantul intimatei- reclamante - SRL, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele menționate în întâmpinarea depusă la dosar și susținută oral în ședința publică.
La întrebarea instanței, reprezentantul reclamantei arată că inițial au chemat în judecată pe - și, iar ulterior și-au precizat acțiunea și au chemat în judecată și pe pentru a răspunde pentru partea lor.
CURTEA
Deliberând, asupra apelului comercial d e față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată la data de 18 august 2006 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta SRL - a chemat în judecată pe pârâții SA C și, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâților în solidar la plata sumelor de: 37975 EURO contravaloarea lucrărilor de reparații autobasculantă tip avariată, 3000 EURO contravaloarea lucrărilor de reparații la supra structura, în lei la cursul EURO/leu, 2500 lei contravaloarea operațiunilor de decongestionare a căilor rutiere și de transport și 36165,52 lei contravaloarea lipsei de folosință a autovehiculului avariat, începând cu data de 9.06.2006 până la data reparației și punerii în funcțiune.
În motivarea cererii s-a arătat că în urma producerii unui accident de circulație la data de 9.06.2006, autovehiculul marca cu suprastructură - ce aparținea reclamantei - a fost avariat, vinovat de producerea prejudiciului fiind conducătorul auto, ce conducea autovehiculul cu număr de înmatriculare -, proprietatea SA, al cărei prepus era pârâtul.
Întrucât, cererea reclamantei adresate societății asigurătoare. SA, la care era asigurată proprietara autovehiculului -, nu a fost acceptată, nefiind realizată convenția dintre asigurații RCA, s-a formulat prezenta acțiune, în temeiul dispozițiilor art.998-999 cod civil și art.1000 alin.3 Cod civil.
Prin întâmpinare pârâta SA a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vâlcea, excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia și a solicitat introducerea în cauză a societății asigurătoare, în baza contractului de asigurare obligatorie, potrivit poliței de asigurare RCA seria - nr.--filele 18 și 37 dosar.
La data de 15.09.2007, reclamanta și-a modificat și precizat acțiunea solicitând introducerea în cauză a pârâtei. - Sucursala D, având în vedere că autovehiculul condus de pârâtul era asigurat la data producerii accidentului, modificare efectuată în temeiul dispozițiilor art.54 din Legea nr.136/1995 (filele 23-24 dosar).
O altă precizare a cererii a fost făcută la data de 9.05.2007 (fila153 dosar) în temeiul dispozițiilor art.132 alin.2 pct.2 Cod procedură civilă, fiind precizată câtimea pretențiilor, având în vedere că pe parcursul litigiului au fost definitivate reparațiile autovehiculului avariat aparținând reclamantei.
Astfel, reclamanta a solicitat sumele de 129.223,69 lei contravaloare reparații autobasculantă, de 5.050,11 lei contravaloare reparații structura, de 7.013,26 lei contravaloare operațiuni de decongestionare a căilor rutiere și de 117.133,12 lei contravaloare lipsă de folosință.
Pârâta SA - Sucursala Daf ormulat întâmpinare prin care a invocat: excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vâlcea, conform prevederilor art.7 alin.1 din Codul d e procedură civilă și art.11 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, solicitând declinarea competenței în favoarea Tribunalului Dolj; excepția lipsei calității procesuale pasive a SA - Sucursala D, determinată de lipsa capacității de exercițiu, având în vedere că potrivit art.43 din Legea nr.31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică; excepția inadmisibilității cererii, întrucât nu există stabilită vinovăția certă a conducătorilor auto implicați în evenimentul rutier, aspect ce nu intră în competența instanței de judecată, care s-ar substitui astfel unor alte instituții și anume organelor de cercetare penală.
În fond, s-a solicitat respingerea cererii întrucât nu se face vinovat de producerea accidentului, accident ce a avut loc într-o deosebit de periculoasă în momentul în care autocamionul reclamantei a depășit axul drumului intrând pe sensul său de mers.
descrisă mai nu era semnalizată la data producerii accidentului, astfel că nu se impunea reducerea vitezei, măsură prevăzută în art.158 din nr.OUG195/2002.
Lipsa semnalizării corespunzătoare a dus la imposibilitatea conducătorului auto de a anticipa traiectoria carosabilului, astfel că răspunderea revine administratorului drumului care nu a respectat obligația legală impusă de prevederile art.159 din OUG nr.195/2002.
Cu privire la prejudiciu, s-a arătat că sumele referitoare la contravaloarea reparațiilor nu sunt certe, întrucât nu există deviz final și factura aferentă, iar cu privire la profitul nerealizat acesta este nereal, deoarece nu se poate reține culpa societății asigurătoare în întârzierea reparației autovehiculului, pentru calculul profitului nerealizat, fiind necesare documente justificative privind normarea timpul de lucru efectiv.
Prin încheierea din 15 decembrie 2006 instanța a respins motivat excepțiile privind necompetența teritorială, a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SA și a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată-fila 51 dosar.
Referitor la ultima excepție, instanța a reținut că stabilirea vinovăției în producerea unui accident de circulație intră în competența materială a instanțelor de judecată, din momentul în care acestea sunt învestite cu soluționarea litigiilor ce decurg din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.
În cazul în care paralel cu sesizarea instanțelor de judecată se desfășoară cercetări penale referitoare la stabilirea vinovăției în producerea accidentelor de circulație, soluția care se impune este suspendarea judecării cauzei, potrivit dispozițiilor art.244 pct.2 Cod procedură civilă, iar nu desesizarea instanței investită cu judecarea unei cereri formulate în baza dispozițiilor art.54 din Legea nr.136/1995.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SA, excepția a fost unită cu fondul în vederea administrării de probe.
Prin sentința nr.776 din 5 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Comercial și Contencios Administrativ Fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta -. SA, așa cum a fost modificată la fila 23 și precizată la termenul din 5.10.2007 și obligată pârâta la plata sumei de 226.385,96 lei cu titlu de despăgubiri către reclamantă.
A fost respinsă cererea față de pârâții - SA și.
Totodată a fost obligată pârâta SA - Sucursala D la plata sumei de 5.957 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, la data de 9.06.2006 a avut loc un accident de circulație pe DJ 646A, pe raza comunei, în urma căruia a fost avariat autovehiculul marca cu nr. de înmatriculare - condus de G, ca urmare a faptului că numitul, în timp ce conducea autovehiculul marca Volvo cu nr. de înmatriculare -, a pierdut controlul asupra vehiculului, într-o la dreapta, pătrunzând pe contrasens și intrând în coliziune cu autovehiculul marca. Autovehiculul marca aparținea reclamantei, iar autovehiculul Volvo se află în proprietatea pârâtei SA.
S-a reținut că, prin Rezoluția din 18.12.2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlceaa dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.35-39 din Legea nr.90/1996 și respectiv de art.184 Cod penal, reținându-se că în raport de împrejurările în care s-a produs accidentul rutier au fost încălcate doar dispozițiile privind circulația pe drumurile publice (fila 104 dosar). Această situație de fapt a rezultat din declarațiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu Nota de constatare întocmită de către expertul, precum și cu Procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit de Serviciul Poliției Rutiere V (fila 113 dosar). Din aceleași probe a reieșit și faptul că accidentul s-a produs în condiții meteo nefavorabile, carosabilul fiind umed.
Prin Nota de constatare s-a reținut că în în care a avut loc accidentul, vizibilitatea era redusă, neexistând nici un indicator rutier care să semnalizeze în vreun fel respectivă. În aceste condiții, autotrenul condus de pârâtul a pătruns pe contrasens către ieșirea din și a lovit violent cu partea frontală autobasculanta în partea laterală, împingând-o în șanț.
Față de caracteristicile drumului, expertul a concluzionat că segmentul de drum pe care a avut loc evenimentul rutier trebuia semnalizat cu indicatorul de avertizare a pericolului " deosebit de periculoasă", astfel că absența unui asemenea indicator a favorizat producerea accidentului, pârâtul nefiind informat concret despre pericolul constituit de respectivă.
S-a mai reținut că asupra inexistenței semnalizării corespunzătoare a curbei în care a avut loc accidentul, reclamanta nu a formulat obiecțiuni, situația de fapt fiind confirmată de atât de procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice înaintate de Serviciul Poliției Rutiere, cât și de expertiza extrajudiciară.
Tribunalul a apreciat că faptul că ulterior producerii accidentului, administratorul drumului instalat indicatorul " deosebit de periculoasă", așa cum se arată în concluziile scrise depuse de către societatea asigurătoare, nu înlătură însă vinovăția pârâtului în producerea accidentului.
În acest sens s-a reținut că, din planșele fotografice și expertiza extrajudiciară, rezultă că, în care s-a produs accidentul era lipsită de vizibilitate, în direcția de mers - în care se deplasa pârâtul existând totuși un indicator rutier de atenționare " la dreapta". După cum rezultă și din adresa înaintată de Poliția Rutieră Județeană V (fila 3 dosar), șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil umed, fiind încălcate prevederile art.158 alin.1 lit.c din nr.HG85/2003. Prin textul -menționat se impunea obligația conducătorului auto de a reduce viteza, dacă prevede un pericol, în curbe periculoase sau lipsite de vizibilitate, text care nu condiționează reducerea vitezei de existența indicatoarelor de atenționare.
Acest text, coroborat cu cel al art.1 al aceluiași act normativ aflat în vigoare la data producerii accidentului, în care se arată că participanții la trafic trebuie să se comporte pe drumurile publice astfel încât să nu constituie un pericol pentru circulația rutieră, conduce la ideea vinovăției pârâtului în producerea prejudiciului cauzat reclamantei-proprietara autovehiculului marca.
În drept, Tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art.998-999 Cod civil, răspunderea, în materia faptelor ilicite, este angajată pentru cea mai ușoară culpă, obligația de reparare a prejudiciului cauzat fiind integrală, caz în care cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului, nu de gravitatea vinovăției.
S-a apreciat astfel că, în speță, pârâtul a condus imprudent, neadaptând viteza la condițiile unui carosabil umed, iar simplul fapt că la această faptă ilicită s-a adăugat împrejurarea că administratorul drumului nu a semnalizat corespunzător în care s-a produs accidentul, nu este de natură să înlăture răspunderea pârâtului. Chiar dacă la producerea prejudiciului ar fi concurat și culpa administratorului drumului, în circumstanțele descrise mai, față de victima accidentului, coautorii ar fi răspuns solidar, potrivit prevederilor art.1003 Cod civil.
Fiind stabilită vinovăția persoanei care a condus autovehiculul ce aparținea pârâtei SA - asigurată RCA la pârâta - Sucursala D, Tribunalul a stabilit că, potrivit prevederilor art.51 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările, despăgubirile se acordă și în cazul în care cel care conducea autovehiculul, răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul. Cum, potrivit prevederilor art.54 din lege, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limite obligației acestuia, pârâta SA-Sucursala Vaf ost obligată la plata despăgubirilor față de reclamantă.
Referitor la cuantumul asigurărilor, pârâta SA -Sucursala V și-a formulat apărările prin întâmpinare, arătând că prejudiciul cauzat reclamantei nu are caracter cert, întrucât nu sunt depuse la dosar acte justificative privind cuantumul prejudiciului, apărări care nu au fost primite de tribunal, deoarece reclamanta a depus la dosar toate facturile în baza cărora a achitat contravaloarea reparațiilor.
Cu privire la timpul necesar efectuării reparațiilor autovehiculului reparat, Tribunalul a reținut că, potrivit art.35 și art.38 din Ordinul nr.3108/2004 pentru aprobarea Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente, despăgubirile ce se pot acorda de către societățile asigurătoare trebuie să reprezinte cuantumul pagubei egal cu costul reparațiilor părților componente sau pieselor avariate, cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare, aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate.
Toate aceste cheltuieli trebuie probate cu documente justificative, ceea reclamanta a făcut, fiind depusă întreaga documentație ce a stat la baza solicitărilor cuprinse în acțiune, așa cum a fost precizată la data de 9.05.2007, suma totală a acestor despăgubiri fiind de 141.287,08 lei: 129.223,69 lei lucrări de reparații autobasculantă; 5.050,11 lei lucrări de reparații la suprastructura și 7.013,26 lei operațiuni de decongestionare a căilor rutiere.
Cererea privind lipsa de folosință a bunului avariat formulată față de societatea asigurătoare s-a reținut a fi întemeiată, având în vedere că aceste despăgubiri pot constitui chiar obiectul convenției dintre asigurați, persoanele păgubite și asigurători RCA, în cazul societăților care au ca obiect de activitate transporturi de mărfuri, așa cum este și reclamanta.
Timpul normat la care se referă societatea asigurătoare pârâtă, privește însă numai convențiile -amintite, reglementate de art.31 din ordinul amintit mai, text care nu are incidență în speța de față, în care despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească.
Întrucât prin expertiza dispusă în cauză s-a stabilit cuantumul acestor despăgubiri ca fiind de 85.098,90 lei, expertiză față de care pârâta SA nu a formulat obiecțiuni, aceasta a fost obligată să suporte și aceste cheltuieli.
Față de cele reținute, tribunalul a apreciat că nu se mai impune analizarea calității procesuale pasive a SA, cererea fiind analizată raportat la dispozițiile art.54 din Legea nr.136/1995, introducerea în cauză a persoanei vinovate de producerea accidentului fiind necesară pentru asigurarea opozabilității hotărârii pronunțate.
Prin urmare, cererea reclamantei a fost admisă față de pârâta SA - Sucursala D, care a fost obligată la plata sumei de 226.385,96 lei cu titlu de despăgubiri, la care s-au adăugat cheltuielile de judecată în valoare de 5.957 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta - SA - Sucursala D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie prin prisma următoarelor motive:
Asupra capătului principal de cerere s-au invocat următoarele motive:
1. În mod nejustificat, instanța de fond nu a administrat proba cu expertiza tehnică solicitată de pârâtă și nu a insistat în transmiterea adreselor către Primăria și Poliția pentru a putea stabili cu certitudine persoanele răspunzătoare de producerea evenimentului rutier.
În speță, șoferul nu putea prevede un pericol dacă semnalizările rutiere lipsesc, acestea fiind montate după producerea accidentului.
Pârâta a solicitat instanței de fond să ceară relații de la instituțiile administrative și de Poliție ale comunei, însă tribunalul fără vreo justificare a renunțat după un termen în a stabili dacă s-ar fi impus semnalizarea zonei respective cu indicatoare și dacă s-au efectuat demersuri în acest sens.
2. Instanța de fond în special (și instanțele în general) nu puteau judeca cererea de chemare în judecată, nefiind competentă în condițiile art.15 și 30 din O 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, pentru că Legea nr.135/1995 dă posibilitatea instanțelor să stabilească numai despăgubirile pe cale judecătorească, nu și vinovăția, sarcină care, în cazul evenimentelor rutiere, aparține exclusiv poliției rutiere.
Apelanta susține că nu s-ar fi putut face aplicarea art.244 pct.2 Cod procedură civilă, instanța fiind în eroare, întrucât suspendarea poate surveni numai când se începe urmărirea penală nu când se efectuează cercetarea penală, motiv pentru care instanța trebuia să se declare necompetentă și să aștepte întocmirea actelor în condițiile art.30 din O2/2001 din care să rezulte vinovăția în producerea evenimentului.
3. Judecata litigiului s-a făcut în data de 05.09.2007, dată la care s-a depus o nouă precizare, o cerere nouă care trebuia să fie comunicată părților, în lipsa acestei comunicări ele neputând formula apărări pe acea cerere, cuprinsă în concluziile scrise.
Susține apelanta că, după intrarea în dezbateri, nu mai pot fi primite cereri noi sau dacă acestea se impun cauza trebuie repusă pe rol pentru a se respecta procedura legală și principiul contradictorialității.
4. Asigurata pârâtei face dovada faptului că intimatul pârât nu a fost angajatul societății respective și că s-ar impune introducerea în cauză a angajatorului său. Privitor la acest aspect, instanța nu a analizat calitatea procesuală pasivă a - SRL, deși cererea privind folosul nerealizat se îndrepta împotriva conducătorului auto și a angajatorului acestuia, pe care instanța era obligată să-l stabilească și să-l introducă în cauză având în vedere principiul disponibilității.
II. Referitor la capătul de cerere privind folosul nerealizat, instanța de fond în mod cu totul nelegal a trecut peste voința părții și în contradicție cu principiul disponibilității a obligat apelanta pârâtă la plata sumei de 85.098.90 lei.
Apelanta susține că cererea de chemare în judecată a reclamantei a fost modificată și precizată pentru termenul din 15.09.2006, în sensul că s-a solicitat ca intimata să nu răspundă decât de cheltuielile legate de avaria auto.
Se mai susține că, cuantumul folosului nerealizat este stabilit cu încălcarea principiului conform căruia fiecare este răspunzător de partea din prejudiciu pe care a creat-o, instanța admițând proba cu expertiză contabilă pentru a stabili suma nerealizată pe timpul reparațiilor, fără a stabili cui se datorează timpul de staționare.
Or, nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tocmai pentru că era o probă pe cererea de beneficiu nerealizat în care apelanta nu avea nici o calitate, întrucât nu era indicată ca pârâtă pe acel capăt de cerere, acțiunea introductivă fiind modificată și precizată.
Intimata - SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului pentru următoarele considerente:
1.În mod corect, instanța de fond a respins cererea apelantei-pârâte de administrare a probei cu expertiza tehnică, întrucât aceasta nu putea fi utilă soluționării cauzei, fără ca pârâta să formuleze o cerere de chemare în garanție împotriva administratorului drumului, dispozițiile art.998-999 Cod civil prevăzând că în materia faptelor ilicite răspunderea este angajată pentru cea mai ușoară culpă.
2. Cererea de precizare a fost depusă pentru termenul din data de 11.05.2007, fiind comunicată părților, iar cu ocazia judecății pe fond, care a avut loc în data de 05.10.2007, prin intermediul concluziilor orale, cât și a celor scrise, s-a solicitat obligarea asiguratorului la plata contravalorii prejudiciului suferit de societatea reclamantă, o asemenea cerere nefiind o cerere nouă și care să necesite să fie pusă în discuția contradictorie a părților.
3.Instanța de fond a soluționat în mod corect cererea reclamantei de obligare la contravaloarea lipsei de folosință a autovehiculului pentru întreaga perioadă de staționare a acestuia, întrucât perioada lungă de reparații s-a datorat comportamentului asiguratorului, care a invocat tot felul de motive pentru a nu realiza convenția și care nu a fost de acord cu plata lucrărilor de reparații.
La termenul din 18.12.2007, cererea de suspendare a fost respinsă, pentru considerentele arătate în încheierea de ședință de la acea dată.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate, Curtea apreciază apelul ca fiind fondat numai în parte.
Astfel, asupra capătului principal de cerere, Curtea reține următoarele:
1. Este nefondată critica apelantei referitoare la neadministrarea de către instanța de fond a probei cu expertiza tehnică.
Este adevărat că, prin încheierea de ședință din data de 15.12.2006 (fila 50), s-a încuviințat proba cu expertiza tehnică solicitată de pârâtă, urmând ca obiectivele acesteia să fie stabilite după administrarea celorlalte probe.
Prin cererea depusă la fila 155, pârâta a reiterat, motivat, cererea de încuviințare a probei cu expertiza tehnică, arătând și obiectivele acesteia, cerere respinsă, prin încheierea din 11.05.2007, ca fiind inutilă cauzei.
Potrivit regulilor generale în materie de administrare a probelor, dacă instanța a încuviințat o probă, în condițiile art.168 proc.civ. ea nu mai poate reveni asupra ei decât motivat și numai dacă proba a devenit neconcludentă sau inutilă.
În speță, ne aflăm în această ultimă ipoteză, întrucât, în raport de materialul probator administrat în cauză până la acea dată și de obiectivele formulate prin cererea de la fila 155, prin încheierea din 11.05.2007, instanța a revenit motivat asupra probei, apreciind-o ca fiind inutilă cauzei.
Astfel, instanța de fond a reținut că în în care a avut loc accidentul, vizibilitatea era redusă, neexistând nici un indicator rutier care să semnalizeze în vreun fel respectivă, acest aspect fiind necontestat, că segmentul de drum pe care a avut loc evenimentul rutier trebuia semnalizat cu indicatorul de avertizare a pericolului " deosebit de periculoasă", astfel că absența unui asemenea indicator a favorizat producerea accidentului, pârâtul nefiind informat concret despre pericolul constituit de respectivă.
De altfel, asupra inexistenței semnalizării corespunzătoare a curbei în care a avut loc accidentul, reclamanta nu a formulat obiecțiuni, situația de fapt fiind confirmată atât de procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice înaintate de Serviciul Poliției Rutiere, cât și de expertiza extrajudiciară, astfel încât administrarea și a unei expertize judiciare cu aceleași obiective era inutilă.
Pe de altă parte, aceste împrejurări nu erau de natură să înlăture în totalitate vinovăția pârâtului în producerea accidentului, care, după cum rezultă și din adresa înaintată de Poliția Rutieră Județeană V (fila 3 dosar), nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil umed, fiind încălcate prevederile art.158 alin.1 lit.c din nr.HG85/2003, care impuneau obligația conducătorului auto de a reduce viteza, dacă prevede un pericol, în curbe periculoase sau lipsite de vizibilitate, text care nu condiționează reducerea vitezei de existența indicatoarelor de atenționare, cu atât mai mult cu cât, în direcția de mers - în care se deplasa pârâtul exista totuși un indicator rutier de atenționare " la dreapta".
De asemenea, art.1 al aceluiași act normativ, în vigoare la data producerii accidentului, prevede că participanții la trafic trebuie să se comporte pe drumurile publice astfel încât să nu constituie un pericol pentru circulația rutieră, text care conduce, dincolo de circumstanțele favorizante ale producerii accidentului, la ideea vinovăției pârâtului în producerea prejudiciului cauzat reclamantei-proprietara autovehiculului marca.
Or, potrivit dispozițiilor art.998-999 Cod civil, răspunderea, în materia faptelor ilicite, este angajată pentru cea mai ușoară culpă, obligația de reparare a prejudiciului cauzat fiind integrală, caz în care cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului, nu de gravitatea vinovăției.
În consecință, într-un proces care are ca obiect repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, proba cu expertiză solicitată de pârâtă pentru a dovedi dacă absența indicatoarelor pe ambele sensuri la intrarea în menționată a influențat în vreun fel producerea accidentului, deși este pertinentă, nu este și concludentă, deoarece art.1003 prevede că răspunderea este solidară, astfel încât, chiar dacă s-ar reține și culpa administratorului drumului, în lipsa unei cereri de chemare în garanție a acestuia, acest aspect nu ar putea influența răspunderea pârâtei față de reclamantă. Astfel, chiar dacă la producerea prejudiciului ar fi concurat și culpa administratorului drumului, în circumstanțele descrise mai, față de victima accidentului, coautorii ar fi răspuns solidar, potrivit prevederilor art.1003 Cod civil.
Atâta timp cât, în speță, din materialul probator administrat în cauză, raportat la textele de lege menționate mai, a rezultat că pârâtul a condus imprudent, neadaptând viteza la condițiile unui carosabil umed, împrejurarea că la această faptă ilicită s-au adăugat condițiile de trafic nu este de natură să înlăture răspunderea pârâtului, stabilirea culpei administratorului drumului care nu a semnalizat corespunzător în care s-a produs accidentul putând forma eventual obiectul unei acțiuni în regres a asigurătorului, în condițiile art.22 din Legea 136/1995.
Pentru aceleași considerente, nu se poate imputa instanței de fond că nu a insistat în transmiterea adreselor către Primăria și Poliția pentru a se stabili dacă s-ar fi impus semnalizarea zonei respective cu indicatoare și dacă s-au efectuat demersuri în acest sens.
De altfel, deși în cererea de apel s-a solicitat administrarea acestor probe, având cuvântul asupra probelor în apel apelanta nu a mai insistat în această cerere de probatorii.
2. Este nefondată critica referitoare la necompetența instanței de fond în special (și a instanțelor în general) față de dispozițiile art.15 și 30 din OG2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Este lipsită de fundament juridic susținerea apelantei potrivit căreia Legea nr.135/1995 dă posibilitatea instanțelor să stabilească numai despăgubirile pe cale judecătorească, nu și vinovăția, sarcină care, potrivit acesteia, în cazul evenimentelor rutiere, aparține exclusiv poliției rutiere.
Astfel, în sensul art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, noțiunea de instanță se caracterizează prin rolul său jurisdicțional și prin plenitudinea acestui rol jurisdicțional, potrivit căruia " instanțele trebuie să soluționeze, pe baza unor norme de drept și în urma unei proceduri organizate, orice problemă ținând de competența lor", fiind prin ea însăși contrară principiului liberului acces la justiție orice exceptare a unei chestiuni litigioase de natura celei de față (o acțiune în răspundere care presupune implicit și stabilirea vinovăției) de la cenzura instanțelor judecătorești.
Este inadmisibil astfel și contrar jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, cauza Vasilescu contra României) punctul de vedere al apelantei potrivit căruia instanța "trebuia să se declare necompetentă și să aștepte întocmirea actelor în condițiile art.30 din OG2/2001 din care să rezulte vinovăția în producerea evenimentului".
3. Este nefondată și critica referitoare la necomunicarea cererii de precizare depuse la termenul din 9.05.2007 (fila 153 din dosar).
Cererea de precizare depusă la fila 153 din dosar reprezintă, față de dispozițiile art.132 alin.2 pct.2 proc.civ. doar o majorare a câtimii obiectului cererii, astfel încât, potrivit acestui text, cererea nu se socotește modificată și nu era necesară acordarea unui termen, fiind suficientă consemnarea în încheierea de ședință a acesteia.
4. Tocmai principiul disponibilității este cel care împiedica instanța să introducă în cauză un alt pârât, astfel încât este nefondată și ultima critică formulată pe capătul principal de cerere.
II. Este însă fondată critica referitoare la nerespectarea principiului contradictorialității.
Acest principiu presupune că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății.
În cauză, prin cererea de modificare a acțiunii depuse la fila 23 din dosar, la data de 18.09.2006, reclamanta a arătat că înțelege să-și retragă pretențiile în ceea ce privește pe pârâții - SA și la suma de 36.165,52 lei (RON) reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a autovehiculului în perioada 09.06.2006 - 12.08.2006 și în continuare până la data punerii acestuia în stare de funcționare, pentru celelalte sume precizate în acțiunea inițială înțelegând să chemăm în judecată asiguratorul de răspundere civilă și anume -. SA, Sucursala D, cu sediul în C, str.- -, Bl.2, parter
Este adevărat că, la termenul din 05.09.2007, când a avut loc judecata litigiului, termen la care pârâta-apelantă a lipsit, s-a precizat în încheierea de ședință (fila 220 ) că: "eprezentantul reclamantei, având cuvântul, solicită instanței admiterea cererii așa cum a fost formulată, modificată și precizată,obligarea asiguratorului - SA - sucursalala plata sumei de 226.385,96 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații și autobasculantă, a lucrărilor de reparații la suprastructura, a operațiunilor de decongestionare a căilor rutiere și de transport, a profitului nerealizat conform raportului de expertiză, iar în subsidiar dacă instanța va considera că asiguratorul nu răspundeși pentru profitul nerealizat să fie obligat acesta la sumei de 141.287,06 lei. De asemenea urmează ca pentru profitul nerealizat în cuantum de 85.098,90 lei așa cum reiese din raportul de expertizăsă fie obligați în primul rând în solidar pe pârâtul și - SAdacă se va considera că între aceasta și nu există raport de prepușenie, în temeiul art.998,999 și 1000 alin.3 Cod civil coroborat cu art.1003, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale ale acestora și anume cele prevăzute de art.998 și 999 Cod civil."
Însă această precizare reprezenta, față de acțiunea precizată de la fila 23 o cerere nouă, introducând un capăt nou de cerere față de pârâta-apelantă, în privința unor sume pe care inițial nu le solicitase de la aceasta. Nefiind vorba de o simplă precizare a cuantumului pretențiilor, ci de o veritabilă modificare a acțiunii, aceasta nu putea fi făcută după închiderea dezbaterilor.
Chiar dacă instanța ar fi apreciat că reclamanta este în termen pentru o astfel de modificare (deși evident nu era), ea trebuia să fie comunicată părților, în lipsa acestei comunicări apelanta (care la acel termen a lipsit) neputând formula apărări pe acea cerere, reiterată în concluziile scrise.
În speță, instanța de fond a reținut că nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, însă aceasta nu avea un astfel de interes la acel moment, tocmai pentru că era o probă pe cererea de beneficiu nerealizat în care apelanta nu avea nici o calitate, întrucât nu era indicată ca pârâtă pe acel capăt de cerere, acțiunea introductivă fiind modificată și precizată în acest sens prin cererea de la fila 23.
În consecință, în ceea ce privește capătul de cerere privind folosul nerealizat, instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității, obligând apelanta pârâtă la plata sumei de 85.098.90 lei, solicitate pentru prima dată față de aceasta după închiderea dezbaterilor, în concluziile orale și în cele scrise.
Pentru aceste motive, se va admite apelul sub acest ultim aspect și, în temeiul art.297 proc.civ. se va schimba în parte sentința, în sensul că va fi obligată pârâta - SA- Sucursala D doar la plata sumei de 141.287,08 lei RON reprezentând contravaloare reparații autobasculantă și platformă (suprastructură) și lucrări de decongestionare a căilor rutiere, înlăturând obligarea acesteia la plata sumei de 85.098,90 lei RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință.
Văzând și dispozițiile art.276 proc.civ. având în vedere cheltuielile de judecată de la fond, pârâta - SA- Sucursala D va fi obligată proporțional doar la plata sumei de 3008 lei cheltuieli de judecată în fond, înlăturându-se obligarea acesteia la plata taxei de timbru aferente sumei înlăturate în apel reprezentând contravaloarea lipsei de folosință.
Se va menține în rest sentința.
Față de dispozițiile art.276 proc.civ. va fi obligată intimata-reclamantă - SRL la plata sumei de 1475 lei cheltuieli de judecată în apel către apelanta-pârâtă - SA - Sucursala
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta - SA -SUCURSALA, cu sediul în C, str.- -, bloc 2, împotriva sentinței nr.776 din 05 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Comercial și Contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta - SRL, cu sediul în,-, județul V și pârâții - SA, cu sediul în C,-, județul D și, domiciliat în comuna de, sat, C, județul
Schimbă în parte sentința, în sensul că obligă pe pârâta - SA- Sucursala D la plata sumei de 141.287,08 lei RON reprezentând contravaloare reparații autobasculantă și platformă (suprastructură) și lucrări de decongestionare a căilor rutiere, precum și la plata sumei de 3008 lei cheltuieli de judecată în fond, înlăturând obligarea acesteia la plata sumei de 85.098,90 lei RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință și a taxei de timbru aferente acestei sume.
Menține în rest sentința.
Obligă pe intimata-reclamantă - SRL la plata sumei de 1475 lei cheltuieli de judecată în apel către apelanta-pârâtă - SA - Sucursala
Definitivă.
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.8/11.02.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Elena Diana UngureanuJudecători:Elena Diana Ungureanu, Ingrid Emina Giosanu, Polixenia Mincă
