Spete pretentii comerciale. Decizia 11/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIAL, MARITIM ȘI FLUVIAL
DECIZIE Nr. 11/
Ședința public de la 06 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -
Judector - dr. - -
Judector - - -
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astzi fiind amânat pronunțarea asupra recursului declarat de ctre pârâta 2001 SRL G, cu sediul social în G,-, împotriva sentinței civile nr. 2185/10.10.2007 pronunțat de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL G, cu sediul social în G,-, cauza având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința public din 6 februarie, fiind consemnate în încheierea de ședinț din aceeași dat, care face parte integrant din prezenta hotrâre, când, instanța având nevoie de timp deliberare a amânat pronunțarea la 12 februarie 2008.
CURTEA
Asupra apelului de faț;
Examinând actele și lucrrile dosarului, constat urmtoarele:
Prin sentința civil nr. 2185/10 octombrie 2007 Tribunalul Galați, secția comercial, a admis acțiunea formulat de SC "" SRL G împotriva pârâtei SC " 2001" SRL G, a dispus rezilierea contractului de închiriere privind hala 9 din incinta firmei B5 situat în comuna Vântori, județul G, în suprafaț de 2000 mp, a obligat-o pe pârât s plteasc reclamantei suma de 24358 lei reprezentând chirie neachitat și a respins captul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 5.303,94 lei reprezentând penalitți de întârziere.
Ca parte czut în pretenții în temeiul art. 274 Cod procedur civil a fost obligat pârâta s plteasc reclamantei suma de 3.989 lei.
Pentru a hotrî astfel, prima instanț a reținut c în baza unei înțelegeri verbale între prțile litigante, intimata-reclamant i-a închiriat apelantei-pârâte o hal; c a fost întocmit și un contract de închiriere care nu a fost semnat de ctre apelanta-pârât, deoarece nu putea s foloseasc hala respectiv, neavând cale de acces la aceasta; c la alte dou variante de contract propuse de ctre intimata-reclamant, apelanta-pârât a fcut observații; c primul contract întocmit de ctre intimata-reclamant constituie un început de dovad scris și c martorii audiați în cauz au declarat c între cele dou prți în litigiu a existat o înțelegere în sensul acordrii unui termen de grație timp de 3 luni în care s nu se perceap chirie, cu condiția efecturii de ctre chiriaș a unor amenajri la hal. Prima instanț a mai reținut c apelanta-pârât a folosit spațiul închiriat în perioada 1 martie 2004 - 31 august 2004, nu a efectuat îmbuntțirile stabilite în art. 6 din contract, c nu poate fi obligat la plata penalitților, nefiind stipulate clar în contract.
Împotriva menționatei hotrâri, în termen legal, pârâta SC " 2001" SRL Gad eclarat recurs, care în ședința de judecat din 6 februarie 2008 fost calificat ca fiind apel.
Pârâta prin declarația de apel a invocat c în mod abuziv și netemeinic prima instanț a considerat ca valid contractul de închiriere nr. 2/1.03.2004 deși este ștampilat numai de intimata-reclamant; a audiat martori care nu au afirmat niciodat c au fost martori ai înțelegerii verbale și nici nu puteau ști conținutul înțelegerii, c acel contract de închiriere nu poate fi considerat un început de dovad scris, deoarece înțelegerea verbal a avut cu totul un alt conținut, decât conținutul contractului semnat de intimata-reclamant, c prima instanț nu a luat în considerare expertiza efectuat în cauz, deși aduce probe certe de la fața locului, c utilajele sale sunt sechestrate fr titlu de la data de 1 iunie 2007 și sunt folosite de ctre intimata-reclamant, contrar adresei nr. 9/11 august 2004, prin care apelanta-pârât a solicitat restituirea acestora.
Apelul este fondat.
Verificând sentința apelat prin prisma motivelor de apel și din oficiu, Curtea constat c prima instanț a fcut o interpretare incorect a probelor administrate în cauz, c nu a analizat proba cu expertiza dispus și instrumentat în cauz, a dispozițiilor legale referitoare la încheierea și executarea contractului de închiriere și c a pronunțat o hotrâre nelegal și netemeinic.
Este de necontestat c intimata-reclamant a întocmit contractul nr. 2/1.03.2004 (fila 6 dosar nr. 8597/C/2004 al Judec toriei Galați ), care poart semntura și ștampila doar a SC "" SRL G și care în art. 3 prevede durata contractului de 3 ani ( cu posibilitatea prelungirii prin acte adiționale), începând cu data de 1 iunie 2004. În art. 4 din același contract de închiriere intimata-reclamant a prevzut c rezilierea contractului se face direct de ctre proprietar și c chiriașul poate renunța la închiriere fr preaviz iar în art. 5 și art. 10 stabilește o chirie lunar de 1000 Euro + TVA, respectiv penalitți de 0,15% pe o perioad de pân la 30 zile, calculat la suma datorat și neachitat. În cazul în care nu sunt îndeplinite obligațiile de la art. 10 din contract, proprietarul trece la evacuarea chiriașului și recuperarea creanței din bunurile societții. Tot în acest contract reclamanta a prevzut în art. 6 o perioad de grație de 3 luni socotit de la data încheierii contractului și anume 1.03.2004 - 1.06.2004 în care chiriașul nu datoreaz chirie.
Ulterior, prin adresa nr. 7642/20 iulie 2004 (fila 14 același dosar) intimata-reclamant îi comunic apelantei c pentru faptul c refuz s semneze contractul de închiriere datoreaz chirie de 1000 Euro, fr TVA pân la evacuarea utilajelor acesteia.
Rspunzând la aceast adres, apelanta prin adresa nr. 32/27 iulie 2004 (fila 15 același dosar) i-a comunicat intimatei-reclamante c a depozitat bunuri și utilajele de tâmplrie în hala respectiv și i-a propus negocierea unui contract de închiriere la prețul convenit de 0,5 euro/mp hal închiriat și un contract de colaborare. Totodat, a precizat lucrrile efectuate de societatea sa pân la data de 1 iunie 2004 pentru suprafața efectiv ocupat de 1000 mp. c proiectul de contract ce i-a fost înaintat "cuprinde o serie de prevederi noi pe care nu ni le putem însuși"și c pentru folosirea acelui spațiu trebuie rezolvate dou probleme: apa pluvial care ptrunde în hal și asigurarea accesului.
Cum nu s-a ajuns la o înțelegere în ceea ce privește perfectarea contractului de închiriere apelanta, prin adresa nr. 15/23.08.2004 (fila 17 același dosar), i-a cerut intimatei s-i pun la dispoziție cheia de la hal și s-i permit accesul oamenilor si și mijloacelor de transport s încarce utilajele și bunurile sale, îns, prin adresa nr. 7946/23 august 2004 (fila 16 același dosar), intimata i-a comunicat apelantei c problema ridicrii utilajelor nu poate fi disociat de celelalte elemente și anume, plata chiriei, plata produselor livrate și ridicarea - cu plat - a produselor executate și nelivrate din vina SC " 2001" SRL
Potrivit art. 969 alin. 1 cod civil "Convențiile legal fcute au putere de lege între prțile contractante", iar potrivit art. 948 Cod civil "Condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt:
1. capacitarea de a contracta;
2. consimțmântul valabil al prții ce se oblig;
3. un obiect determinat;
4. o cauz licit".
În speț, oferta de contract, respectiv, proiectul de contract nr. 2/1.04.2004, nu a fost acceptat de apelanta-pârât, astfel cum rezult din adresa de la fila 15 dosar nr. 8597/C/2004 al Judec toriei Galați, al crei conținut a fost analizat mai sus. Nici celelalte dou proiecte de contract nu au fost acceptate de apelanta-pârât, aspect reținut corect de prima instanț.
Întrucât oferta de a contracta nu a fost acceptat cu toate condițiile stabilite de ctre intimata-reclamant, nu se poate reține consimțmântul valabil exprimat, condiție indispensabil existenței convenției. De altfel, art. 39 Cod comercial prevede c acceptarea condiționat sau limitat se consider ca un refuz al primei propuneri și formeaz o nou propunere.
Nici în ceea ce privește obiectul convenției nu s-a fcut dovada c prțile litigante s-au înțeles verbal. În timp ce intimata a prevzut în oferta de a contracta la "obiectul contractului" închirierea "halei nr. 9 în suprafaț de 20002și terenul aferent în vederea folosirii ca spațiu de producție" apelanta-pârât a consimțit s-i fie închiriat suprafața de 1000 mp (fila 15 dosar nr. 8597/C/2004 al Judec toriei Galați ).
În ceea ce privește prețul chiriei, intimata-reclamant a propus în oferta de contract o chirie în sum de 1000 euro/lunar + TVA (art. 5 din contractul nr. 2/1.03.2004 la care apelanta a fcut obiecțiuni), iar apelanta pârât a oferit un preț de 0,5 euro/mp hal închiriat (adresa nr. 32/27 iulie 2004 - fila 15 același dosar). Acest aspect denot c nici cu privire la cuantumul chiriei prțile nu s-au înțeles nici în actul scris și nici verbal.
Rezult, așadar, c nu se poate vorbi de o convenție legal încheiat care s atrag obligarea apelantei pârâte la plata chiriei așa cum greșit a reținut prima instanț, fundamentându-și hotrârea pe dispozițiile art.1416 - art.1417 Cod civil. Simplul fapt al prezenței utilajelor apelantei-pârâte în hala nr.9 propus spre închiriere nu echivaleaz cu acceptarea ofertei de a contracta sau cu începerea executrii contractului. De altfel, din expertiza efectuat în cauz (fila 49 și urmtoarele din același dosar) rezult c intimata-reclamant nu a asigurat apelantei energie electric și ap necesar producției, astfel cum aceasta s-a obligat în oferta de a contracta și c nu i-a permis apelantei s se organizeze pentru producție prin faptul c i-a închis și sigilat spațiul propus pentru închiriere.
Deși în art. 11 din proiectul de contract nr. 2/2004 intimata a prevzut c în caz de neplat a chiriei proprietarul trece la evacuarea chiriașului și deși apelanta-pârât a cerut prin adresa nr. 15/2004 de la fila 17 același dosar s-i permit s-și ridice utilajele, intimata-reclamant nu a dat eficienț art. 11 și nici acestei cereri a apelantei.
Nici martorii audiați în cauz nu au elucidat așa-zisa înțelegere dintre prțile în litigiu, referitoare la suprafața de închiriat și cuantumul chiriei.
Din depozițiile martorilor (fila 29 și fila 34 același dosar), rezult c aceștia nu au fost de faț când prțile litigante s-au înțeles verbal în legtur cu eventualul contract de închiriere ce urmeaz a fi încheiat.
În raport de cele expuse mai sus, apelul declarat de pârâta SC " 2001" SRL G fiind fondat, urmeaz ca în temeiul art. 296 Cod procedur civil s fie admis cu consecința schimbrii sentinței nr. 2185 din 10 octombrie 2007 Tribunalului Galați.
În rejudecare, pentru aceleași considerente, urmeaz ca acțiunea reclamantei s fie respins ca nefondat.
Ca parte czut în pretenții, în temeiul art. 274 Cod procedur civil intimata va fi obligat s plteasc apelantei-pârâte suma de 925, 14 lei cu titlu de cheltuieli de judecat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de ctre pârâta 2001 SRL G, cu sediul social în G,-, împotriva sentinței civile nr. 2185/10.10.2007 pronunțat de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL G, cu sediul social în G,-, cauza având ca obiect pretenții și în consecinț:
Schimb sentința civil nr. 2184/10 octombrie 2007 Tribunalului Galați în sensul c respinge ca nefondat acțiunea reclamantei SC ""SRL G formulat împotriva pârâtei SC " 2001" SRL
Oblig pe intimata-reclamant s plteasc apelantei-pârâte suma de 925,14 lei cu titlu de cheltuieli de judecat în apel.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședinț public astzi, 12 februarie 2008.
PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - - | Judector dr. - Grefier - |
Red.
Tehno:
4 ex./20 Februarie 2008
Fond:
Președinte:Alexandrina ZahariaJudecători:Alexandrina Zaharia, Sarmisegetuza Tulbure, Rodica Dorin