Spete pretentii comerciale. Decizia 11/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - pretenții -

R O ÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV

ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 11

Ședința publică din 18 februarie 2010

PREȘEDINTE: Galan Marius

JUDECĂTOR 2: Artene Doina

Grefier - -

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta - - S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr.1616 din 12.10.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

La apelul nominal au răspuns consilier juridic pentru reclamanta apelantă și consilier juridic pentru pârâtul intimat Municipiul S - prin primar, lipsă fiind pârâții intimați Școala cu clasele I-VIII nr. 2 S și Primăria Municipiului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantei apelante a depus delegație, taxa de timbru stabilită prin rezoluție și a cerut a-i fi comunicată întâmpinarea depusă la dosar și acordarea unui termen pentru a răspunde în scris la aceasta.

S-a înmânat duplicatul întâmpinării și cauza a fost lăsată la a doua strigare.

La reluarea cauzei instanța, constatând apelul legal timbrat și în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic pentru reclamanta apelantă a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul obligării în solidar a pârâților la plata sumei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Consilier juridic pentru pârâtul intimat Municipiul S - prin primar a cerut respingerea apelului și menținerea sentinței ca legală și temeinică, motivat de faptul că municipiul nu are calitate procesuală pasivă, contractul fiind încheiat între reclamantă și prim pârâta. A mai arătat că Municipiul S - prin primar are obligația unilaterală doar față de unitățile bugetare pe care le finanțează nu și față de terți.

În replică, reprezentanta apelantei a precizat că este vorba de obligații bugetare.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra apelului de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată la data de 19.05.2009, reclamanta - - Sas olicitat obligarea pârâților Școala cu clasele I-VIII nr. 3 S, Primăria și Municipiul S - reprezentate de primar la plata sumei de 119.312,70 lei reprezentând penalități de întârziere la plata energiei termice furnizate.

Prin sentința nr. 1616 din 12 octombrie 2009, Tribunalul Suceava - secția comercială de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea societății reclamante față de Primăria municipiului S și față de Municipiul S - prin primar - reținând excepția lipsei calității procesuale pasive și a admis acțiunea față de pârâta Școala cu clasele I-VIII nr.3 S sens în care a dispus obligarea acestei pârâte la plata sumei de 119.312,70 lei cu titlu de penalități întârziere.

În motivarea soluției - în esență - s-a reținut că, în raport de prevederile art. 77 din Legea 215/2001 și de cele ale contractelor de prestări servicii nr. 2431/2005 și 2419/2006 încheiate între reclamantă și instituția școlară, pârâtele Primăria și respectiv Municipiul S nu justifică calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că, deși reclamanta și-a onorat la timp în mod complet obligațiile asumate prin cele două contracte de prestări servicii menționate mai sus, instituția școlară nu a onorat plata penalităților de întârziere în cuantumul solicitat, astfel încât, instanța a apreciat temeinicia acțiunii promovate prin raportare la art. 969 Cod civil.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel reclamanta și a arătat că "Primăria reprezintă o structură funcțională - persoană juridică - are conturi de virament deschise la trezorerie așa încât, apare ca nelegală soluția primei instanțe care reține excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei entități. A mai arătat că potrivit Legii 215/2001 Municipiul S - reprezentat de primar, chiar dacă nu este parte în contractele de prestări servicii încheiate, în baza legii, împreună cu Primăria S are obligația de a asigura finanțarea reclamantei, în calitatea sa de ordonator principal de credite, astfel încât, și acest pârât justifică calitate procesuală pasivă.

Apelul este întemeiat în sensul celor ce urmează:

Potrivit art. 120(1) din Constituție și art. 2(1) din Legea 215/2001, administrația publică locală se organizează și funcționează în temeiul unor principii, printre care: principiul autonomiei locale; principiul descentralizării și principiul deconcentrării serviciilor publice.

de autonomie locală - așa cum este definit și în art.3 paragraful 1 din carta europeană a autonomiei locale - definește dreptul autorităților administrației publice locale de a hotărî, cu respectarea legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor organe.

Potrivit art. 4(2) din /2001, autonomia locală privește două aspecte: organizarea și funcționarea administrației publice locale și gestionarea sub propria responsabilitate a resurselor care aparțin unităților administrativ-teritoriale.

În acord cu respectarea acestor principii, OUG 32/2001 privind reglementarea unor probleme financiare - aprobată prin Legea 374/2001 - prevede că finanțarea învățământului preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.

Din perspectiva celor evocate mai sus, unitatea administrativ teritorială avea și are obligația legală de a prevedea în bugetul local sumele de bani necesare pentru asigurarea, respectiv finanțarea instituției școlare pârâte, în sensul achitării contravalorii serviciilor prestate de societatea reclamantă.

În condițiile în care această pârâtă nu și-a onorat o obligație ce decurge din lege, urmează să suporte consecințele, în sensul obligării la plata penalităților de întârziere în cuantumul solicitat de reclamantă.

Așa fiind, Curtea în conformitate cu art. 296 Cod procedură civilă va schimba în parte sentința apelată în sensul obligării și a Municipiului S - reprezentat de primar - la plata penalităților de întârziere solicitate, prin înlăturarea excepției greșit reținute.

Curtea va respinge ca nefondate criticile apelantei care vizează greșita reținere de către prima instanță a excepției privind lipsa calității procesuale pasive a Primăriei S, întrucât art. 77 din Legea 215/2001, definește această structură funcțională, iar atribuțiile sale stabilite prin această normă legală nu vizează și problematica supusă analizei din prezenta cauză.

În conformitate cu art. 277 Cod procedură civilă Curtea va dispune obligarea Municipiului S - prin primar - să ramburseze apelantei cheltuielile de judecată din apel în sumă de 1875 lei justificate cu plata taxelor judiciare de timbru.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamanta - - S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr.1616 din 12.10.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.

Schimbă în parte sentința.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului S - prin primar.

Obligă pârâtele Școala cu clasele I-VIII nr. 3 S și Municipiul S să plătească, în solidar suma de 119.412,70 lei, penalități de întârziere.

Obligă aceleași pârâte să plătească reclamantei suma de 1875 lei, cheltuieli de judecată din apel.

Menține dispoziția privind admiterea acțiunii.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2010.

Președinte, Judecător, Grefier,

6ex/16.03.2010

jud.fond.

Președinte:Galan Marius
Judecători:Galan Marius, Artene Doina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 11/2010. Curtea de Apel Suceava