Spete pretentii comerciale. Decizia 110/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 110/
Ședința publică de la 03 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanta - SRL C și pârâții: Municipiul C prin Primar, Consiliul local C și Primăria municipiului C, împotriva Sentinței civile nr. 1628/CA/2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Se constată că la dosar s-au înregistrat concluzii scrise din partea - SRL, precum și un supliment la aceste concluzii. S-au înregistrat totodată la dosar, din partea pârâților apelanți, note de ședință, la care au fost anexate, în copie xerox, toate înscrisurile la care s-a făcut trimitere.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 septembrie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor de față,
Constată că prin sentința nr. 1628/CA/2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului C, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 98.889 RON beneficiu nerealizat la locurile de parcare nepredate pe perioada sept.2004 - 31 dec.2005, a fost obligat pârâtul să predea reclamantei diferența de parcări până la 1.500 locuri, a fost respinsă în rest acțiunea reclamantei - SRL și a reclamanților Municipiul C prin Primar, Consiliul Local al Municipiului C și Primăria C, fiind obligat pârâtul Consiliul Local C la plata sumei de 5074 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Părțile au încheiat contract de asociere privind amenajarea și exploatarea parcărilor din municipiul C nr.13 din 26 ianuarie 2001 în care Consiliul Local al Municipiului C avea calitatea de proprietar, - SRL C, calitatea de asociat și obiectul contractului îl reprezenta amenajarea de către - SRL și exploatarea în comun a parcărilor închise și deschise de pe raza municipiului C, identificate conform anexei 1 la contract.
Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 25 de ani, termen calculat de la data semnării contractului și în conținutul său se prevedea aportul și participarea părților, drepturile și obligațiile acestora, încetarea contractului, instanța competentă să soluționeze eventualele litigii, regimul bunurilor.
Prin Hotărârea nr.97 din 26 august 2004, Consiliul Local al Municipiului Caa probat modificarea anexei 1 la contractul de asociere în sensul anulării poziției 11 Parcare - - în suprafață de 1680 mp. și completarea acesteia cu 3 poziții în suprafață echivalentă: str. - -, parcare pasaj, parcare str. C - Complex.
Prin Hotărârea nr.76 din 26 aug.2004 s-au aprobat actualizarea tarifelor orare pentru parcările închise și deschise prevăzute în art.14 alin.2 din contractul de asociere nr.13/2001 și actualizarea tarifelor lunare la abonamente pentru folosirea parcărilor publice prevăzute în anexa 4 la Regulamentul de funcționare al activității de parcări cu plată.
Consiliul Local al Municipiului Caî ncheiat contractul de asociere nr.13/2001 în baza art.20 și art.84 din Legea nr.69/1991, republicată, privind administrația publică locală, în vigoare la data de 26 ianuarie 2001, când a fost întocmit contractul, astfel că nu se poate reține nulitatea absolută a contractului pe lipsa consimțământului valabil exprimat la data încheierii contractului, conform art.948 Cod civil.
Prin Sentința civilă nr.379/2002 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr.1980/2002, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL C împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului C și în consecință a fost obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului C să permită și să asigure reclamantei exploatarea parcărilor închise și deschise astfel cum au fost amenajate de către aceasta, precum și încasarea de către aceasta a taxelor stabilite pentru aceste parcări conform contractului de asociere nr.13/2001, fiind respinsă în rest acțiunea și cererea reconvențională formulată de pârâtă privind rezilierea contractului.
S-a reținut în esență că, reclamanta nu a încălcat clauzele contractuale, pârâtul fiind cel care în mod nelegal nu îi permite realizarea obiectului contractului de asociere încheiat.
Prezenta sentință a fost recurată de ambele părți, însă Curtea de Apel Galația respins ca nefondate recursurile prin decizia civilă nr.641/R/2002 pronunțată în dosarul nr.758/2002.
Ulterior, - SRL C a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtului Consiliul Local al Municipiului C (dosar nr.6745/2003 al Tribunalului Dolj ) prin care a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1.000.000.000 lei cu titlu de prejudiciu suferit de reclamantă prin neexploatarea parcărilor - și B-dul - -, la majorarea tarifului conform clauzelor contractuale, în temeiul art.14 din contract pentru perioada 26 ianuarie 2001 și până la data la care hotărârea rămâne definitivă și irevocabilă, 300.000.000 lei reprezentând prejudiciu suferit pentru nemajorarea tarifului și daune cominatorii de 5.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere cu privire la neexecutarea contractului.
Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat rezilierea contractului de asociere încheiat între părți pentru nerespectarea clauzelor contractuale.
Prin Încheierea nr.4878/04 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială - a dispus strămutarea dosarului la Tribunalul Timiș unde a fost înregistrat sub nr. 28/05 ianuarie 2005.
Prin sentința civilă nr.1972 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 28/2004 s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL C și s-a luat act de renunțarea la judecarea cererii reconvenționale.
S-a reținut că la termenul din 01septembrie 2004, s-a depus la dosar declarația autentificată sub nr. 891/31 august 2004, de Biroul notarului public din C, prin care asociatul și administratorul unic al reclamantei - SRL Car enunțat la însuși dreptul pretins prin acțiunea inițială, iar pârâta reclamantă reconvențională a renunțat la judecarea cererii.
În data de 31 august 2004, părțile au încheiat procesul - verbal prin care reprezentantul - SRL C a renunțat la drepturile pretinse iar Primăria Municipiului Car enunțat la judecată în dosarul nr. 28/COM/2004 al Tribunalului Timiș cu următoarele condiții: majorarea tarifelor de staționare conform contractului nr.13/2001, și să se efectueze predarea - primirea locurilor de parcare, diferența până la numărul de 1500 locuri, în afară de cele preluate inițial, și cele care au fost preluate prin procesul - verbal nr. 38470/2004 - conform clauzelor contractuale, în termen de 6 luni.
Procesul - verbal a fost încheiat de către Primăria Municipiului C potrivit art.68 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, astfel că instanța nu poate reține că acest act ar fi lovit de nulitate absolută cu atât mai mult cu cât la art. 67 din aceeași lege se prevede că primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție.
Prin declarația autentificată de notarul public la data de 31 august 2004, numitul al, în calitate de asociat și administrator unic al - SRL C, a renunțat la însuși drepturile pretinse conform art.247 Cod pr.civilă, astfel că, Consiliul Local al Municipiului C nu poate fi obligat la beneficiul nerealizat pentru perioada 2001 - 31 august 2004.
Tribunalul a reținut că, Consiliul local C nu a respectat clauzele contractuale prevăzute la art.14 din contract prin care se obliga să asigure dreptul exclusiv de exploatare a parcărilor publice ce fac obiectul contractului pentru - SRL deoarece nu au fost predate locurile de parcare decât pentru 695 locuri, cu toate că numărul locurilor de parcare prevăzute în contract este de 1500.
S-a mai apreciat că, prin neexploatarea tuturor locurilor de parcare - SRL C a fost prejudiciată pentru diferența de locuri neexploatate, respectiv 800 locuri pentru perioada septembrie 2004 - 31 decembrie 2005, cu suma de 98.889 RON- beneficiu nerealizat, la plata căruia a fost obligat Consiliul Local al Municipiului
Totodată, Consiliul Local al Municipiului Caf ost obligată să predea către - SRL C diferența de parcări până la 1500 locuri.
La art.14 din contract s-a stipulat ca, Consiliul local să promoveze modificarea periodică a tarifelor de plată în funcție de indicele de inflație iar în regulamentul de funcționare la art.4.1 se prevede că modificarea tarifelor pentru parcare se va face la solicitarea firmei - SRL motivată de acoperirea inflației și după aprobarea Consiliului Local al Municipiului C, o dată la numai 6 luni.
- SRL C nu a făcut dovada că s-a adresat, în scris, motivat, pârâtului, așa cum se prevede la art.4.1. din regulament pentru a solicita modificarea tarifelor pentru parcare.
Ca urmare, Consiliul Local al Municipiului C nu a putut fi obligat nici la majorarea tarifului și nici la plata sumei de 100.000.000 lei prejudiciu suferit de - SRL datorită nemajorării tarifului pentru perioada 2001 - 26 august 2004 precum și perioada 27 august 2004 și până la data la care hotărârea rămâne definitivă și irevocabilă.
Potrivit art. 580/2 Cod pr. civilă, dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somației, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane pe cheltuiala debitorului, și debitorul poate fi obligat potrivit art. 580/3(1) Cod pr.civilă la aplicarea unei amenzi civile pentru a-l constrânge la îndeplinirea ei.
Acest text de lege se referă la executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face și privește instanța de executare ceea ce presupune existența deja a unui titlu executoriu și, prin urmare, tribunalul a apreciat că daunele cominatorii solicitate în baza art. 580/2 și urm. Cod pr. civilă nu pot fi acordate cu ocazia judecării pe fond a cauzei.
Din raportul de expertiză tehnic efectuat în cauză instanța de fond a reținut că, - SRL C și-a îndeplinit toate obligațiile stabilite prin contractul de asociere nr.13/2001, că începând cu luna martie 2003 activitatea de exploatare a parcărilor a reprezentat unicul obiect de activitate a acestuia pentru care a condus evidența potrivit Legii nr.82/1991, completată și republicată, că are acte justificative pentru perioada 2001 - 2004 privind investirile efectuate, că a transmis decontul aferent veniturilor încasate ca bază de calcul a obligației din contract, că a achiziționat tichetele de parcare.
Rezilierea contractului se poate solicita când una dintre părți nu și-a executat parțial sau în totalitate obligația prin contract.
Cum Consiliul Local al Municipiului C, Primăria Municipiului C și Primarul Municipiului C nu au făcut dovada că - SRL C nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, nu s-a admis cererea de reziliere a Contractului de asociere în participațiune nr.31/2001, acestea neputând invoca propria culpă privind nepredarea locurilor de parcare.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții Municipiul C prin Primar, Consiliul Locaș al Municipiului C, Primăria Municipiului C, Primarul Municipiului C solicitând în principal anularea sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare a cauzei la Tribunalul Hunedoara - secția contencios administrativ iar în subsidiar schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii în fond în totalitate a acțiunii promovată de - SRL.
În dezvoltarea motivelor de apel reclamanții susțin că întrucât contractul de asociere nr.13/2001 trebuia asimilat unui act administrativ în sensul dispozițiilor Legii nr. 215/2001 și HG nr. 965/2002, având ca obiect punerea în valoare a bunurilor ce aparțin proprietății publice a municipiului
Pe fondul cauzei se învederează că numărul locurilor de parcări predate efectiv și exploatate de - SRL este de 1309, dublu față de cel reținut de instanța de fond, iar suma de 98.889 RON cu titlu de beneficiu nerealizat nu poate fi dedusă din raportul de expertiză contabilă.
Se mai arată că nu se poate susține ineficiența pactului comisoriu încheiat de părți față de prevederea rezilierii automate a contractului în cazul neîndeplinirii obligațiilor, iar intimata reclamantă nu a făcut dovada realizării obligațiilor contractuale.
În drept se invocă art. 282 și următoarele Cod pr.civilă - 1020, 969 Cod civil, Legea nr. 215/2001.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și reclamanta - SRL solicitând modificarea în parte a acesteia în sensul admiterii în totalitate a acțiunii introductive așa cum a fost precizate.
În cadrul motivelor de apel se susține că instanța nu s-a pronunțat asupra unor capete din cererea de chemare în judecată, respectiv predarea parcării de la Universitate și obligarea intimatei la beneficiul nerealizat ca urmare a nepredării celor 805 locuri de parcare, beneficiu ce urmează a se individualiza de către executorul judecătoresc în baza art. 371/2 alin.2 Cod pr.civilă.
Apelanta critică și modul de soluționare a celorlalte capete de cerere pe care instanța, fie le-a respins, fie le-a admis în parte arătând că din adresele anexate la dosar reiese că a notificat în mai multe rânduri Consiliul local cu privire la majorarea tarifului, că a suferit un prejudiciu care rezultă din neexecutarea obligațiilor stabilite printr-un titlu executoriu, iar prejudiciul produs trebuia calculat din anul 2001 când trebuiau predate cele 1500 locuri de parcare.
Apelurile au fost legal timbrate ( filele 37, 53 din dosarul de fond).
Intimații au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea apelului declarat de apelanți ( filele 44, respectiv 54).
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate de apelanți, curtea de apel reține următoarele:
Primul motiv de apel care urmează să fie analizat din perspective normelor imperative ce reglementează competența după materie este cel invocat de Municipiul C prin Primar, Consiliul Local al Municipiului C, Primăria Municipiului C și Primarul Municipiului C referitor la necompetența materială a secției comerciale de a soluționa cauza față de natura pricinii de contencios administrativ care atrăgea competența secției de contencios administrativ și fiscal.
Prin încheierea de ședință din 16 noiembrie 2007 (fila 333) s-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Tribunalului Sibiu, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 419/31.10.2006 a Consiliului local C prin care s-a aprobat rezilierea unilaterală a contractului de asociere nr.13/2001 încheiat între acesta și - SRL.
Cauza a fost repusă pe rol la cererea - SRL după soluționarea irevocabilă a dosarului nr- prin respingerea de către Curtea de Apel - secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 750/CA/2008 (fila 350) a recursului declarat de - SRL împotriva Sentinței nr. 345/CA/2008 a Tribunalului Sibiu, prin care s-a respins acțiunea reclamantei privind anularea Hotărârii nr.419/31.10.2006 a Consiliului local C, s-a menținut această hotărâre și s-a luat act de renunțarea la judecata cererii privind obligarea pârâtului la plata de daune interese compensatorii și penalități de întârziere.
Ambele acțiuni formulate de părțile potrivnice au drept cauză invocarea nerespectării clauzelor Contractului de asociere nr. 13/2001 încheiat între Consiliul Local al Municipiului C și - SRL, litigiul fiind calificat de instanța de fond ca având natură comercială.
Obiectul contractului de asociere nr. 13/2001 îl constituie amenajarea de către - SRL și exploatarea în comun a parcărilor publice de pe raza municipiului
Potrivit art.2 alin.1 lit.c din Legea nr. 554/2004 în vigoare la data declanșării litigiului dedus judecății "sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice."
Or, contractul de asociere a fost încheiat de o autoritate publică - Consiliul Local al Municipiului C în temeiul Legii nr. 215/2001 și are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică reglementate de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică, fiind deci asimilat cu un contract administrativ.
De altfel, natura Contractului de asociere nr.13/2001 a fost tranșată irevocabil prin Decizia nr. 750/CA/2008 pronunțată în dosarul nr- a Curții de APEL ALBA IULIA - secția de contencios administrativ și fiscal (fila 351 verso, alin.1), în sensul că acesta este un contract administrativ, iar potrivit art. 8 alin.2 din Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ.
Mai mult, chiar în cuprinsul contractului de asociere (depus în xerocopie la fila 11 în dosarul nr. 367/COM/2005 al Tribunalului Dolj ) se prevăd, la capitolul I, drept bază legală a încheierii contractului prevederile Legii nr. 69/1991 și HCL C nr. 62/2000, fără a se face nicio referire la asocierea în participațiune reglementată de art. 251-256 Cod comercial.
Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că raportat la natura litigiului, competența de soluționare a cauzei aparținea instanței de contencios administrativ, astfel că secția comercială a Tribunalului Hunedoara și-a încălcat competența soluționând după regulile aplicabile în materie comercială, iar nu cele din materia contenciosului administrativ.
Apreciind întemeiat motivul de apel referitor la necompetența materială a secției comerciale, curtea constată că aceasta face de prisos analiza celorlalte motive de apel ale părților ce privesc fondul cauzei, astfel că, în baza art. 297 Cod pr.civilă vor fi admise apelurile declarate de Municipiul C prin Primar, Consiliul Local al Municipiului C, Primăria Municipiului C, Primarul Municipiului C și de - SRL cu consecința anulării sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Hunedoara - secția de contencios administrativ.
Instanța de contencios administrativ urmează să verifice și cheltuielile de judecată solicitate de părți în cele două cicluri procesuale.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite apelurile declarate de reclamanții Municipiul C prin Primar, Consiliul Local al Municipiului C, Primăria Municipiului C, Primarul Municipiului C și de reclamanta - SRL C și în consecință:
Anulează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Hunedoara - Secția de contencios administrativ.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 3.10.2008.
Președinte Judecător
- - - -
Grefier
- -
Red.
Th.
Ex.6/13.11.2008
Jud. fond:
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan