Spete pretentii comerciale. Decizia 112/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
Decizia comercială nr. 112
Ședința publică de la 2 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentina Vrabie
JUDECĂTOR 2: Veronica Păcurariu
Grefier - -
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta C GRUP SRL prin & ASOCIATII, cu sediul în B, sect.4,-,.118,.1,.1,.3, împotriva sentinței civile nr.802 pronunțată la data de 24.06.2009 de către Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimata-reclamantă -, cu sediul în G,- și prin lichidator judiciar - 2000, cu sediul în G,-, -.1,.45, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27 noiembrie 2009 și s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 2.12.2009.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare in judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr.1720 din data de 27.03.2009, reclamanta - -, prin administrator special a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta - Grup SRL să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 64.587,6 lei reprezentând taxa abuzivă impusa prin contractul nr.039/7.12.2007, profit nerealizat și pierderi efective ca urmare a interzicerii accesului la rampa de descărcare.
De asemenea, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-și în fapt cererea a învederat instanței faptul că prin contractul nr.12651/7.12.2007 a închiriat de la pârâtă linia de cale ferată și rampa de descărcare din Baza de producție, în vederea descărcării unei cantități de agregate. Pentru a avea acces la rampa de descărcare, reclamanta trebuia să circule pe linia ferată de tranzit aflată în concesiunea pârâtei, care a impus un tarif foarte mare. Fiind sigurul mod de acces la rampa, reclamanta a semnat contractul nr.39/7.12.2007, la un tarif de 23 lei/vagon fără TVA, în condițiile în care OG nr.60/2004 prevede un tarif de 5,34 lei/convoi/km, adică 0,16 lei/vagon/km. Mai arată că a respectat procedura de conciliere prevăzută de art.7201pr.civ.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta legal citată nu s-a prezentat în instanța dar a formulat întâmpinare prin care a arătat că reclamanta era obligată să încheie întâi un contract cu să asigure ca aceasta deținea un contract de tranzit pe calea ferată aflată în concesiunea pârâtei. A mai arătat că potrivit HG nr.2299/2004 e obligat să asigure accesul doar pentru, proprietarul liniei.
de acces prevăzut in Ordonanța nr.60 nu poate fi aplicat în cauză, deoarece CFR - nu deține linii ferate industriale. Prin urmare, pârâta și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale deși reclamanta a întârziat în mod repetat efectuarea plăților.
Tribunalul Galați, prin sentința nr. 802/24.06.2009, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 25.857,89 lei, reprezentând taxă de acces plătită nedatorat și suma de 78.022 lei, cu titlu de despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, următoarele:
Societatea reclamantă a încheiat cu - - contractul nr.12651/7.12.2007 având ca obiect închirierea liniei de cale ferată și a rampei de descărcare din Baza de producție, cu scopul descărcării de către reclamanta-chiriașă a unei cantități de 80.000 tone agregate. (filele6-8).
In aceeași zi a fost încheiat și contractul de exploatare nr.039/7.12.2007 cu societatea pârâtă, având ca obiect dreptul reclamantei de a folosi linia ferată de tranzit industrială de pe platforma.
Potrivit art.6.2 din contractul părților, taxa de acces pentru vagoanele tranzitate, indiferent de tipul lor este de 23 lei/vagon, fără TVA. Această taxă se aplică pentru fiecare vagon, indiferent de numărul vagoanelor tranzitate într-un convoi, respectiv la o comandă de circulație. Art.6.3 prevede că pentru vagoanele tranzitate în afara programului normal de lucru taxa de 35 lei/vagon fără TVA.
In temeiul disp.art.969 civ. contractul reprezintă voința și legea părților, ambele fiind ținute de obligațiile astfel asumate.
In același timp, potrivit art.948 pct.4 civ. ca regula generală, orice convenție trebuie să aibă o cauza licită, ca o condiție general-obligatorie de validitate. Altfel spus, actul încheiat trebuie să respecte atât principiul libertății contractuale cât și actele normative în vigoare, părțile neputând conveni peste sau în contra legii.
Potrivit art.14 al.3 din OG nr.60/2004, pentru accesul pe liniile ferate industriale de tranzit, proprietarii acestora pot solicita plata unui tarif de acces care nu poate depăși nivelul practicat de Compania Națională de Ferate "" - pe linii cu condiții tehnice similare.
a contrario, dacă proprietarul - - nu poate depăși un astfel de nivel, cu atât mai mult nici concesionarul, respectiv societatea pârâtă, nu o poate face.
Or, tariful pentru accesul convoaielor de manevra pe infrastructura feroviară stabilită prin dispoziția nr.40/2007 a directorului CNCF CFR - este de 5,34 lei /convoi/km, mult mai mic decât cel impus de concesionar prin contractul nr.039/2007.
Nu a reținut apărările pârâtei întemeiate pe HG nr.2299/2004, potrivit căreia ar fi obligată să asigure doar accesul, care este proprietarul liniei, având în vedere prevederea aceluiași act normativ (recunoscută și de pârâta în întâmpinare), potrivit căreia accesul liber si nediscriminatoriu va fi asigurat pentru operatorii de transport feroviar și de manevra care au încheiate contracte cu proprietarii de din amonte. Or, în cauză, reclamanta - are contract închiriat cu proprietarul din amonte, -, fiind îndreptățita sa aibă acces la aflata in concesiunea pârâtei.
Din înscrisurile depuse de reclamanta la dosar a rezultat că aceasta a suferit prejudicii ca urmare a atitudinii pârâtei. Au fost afectate relațiile comerciale ale reclamantei cu alte societăți, cum ar fi - -, care s-a și înscris în tabelul preliminar al creditorilor reclamantei, în dosar nr-.
Având in vedere situația de fapt reținută și dispozițiile legale sus menționate instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 25.857,89 lei, reprezentând taxa de acces plătită în plus și nedatorată de către reclamantă, precum și despăgubiri în sumă de 78.022 lei, apărute în urma executării necorespunzătoare de către societatea pârâtă a obligației de garanție asumată conform art.8.2 din contract, potrivit căreia concesionarul garantează că nu va împiedica în nici un fel libera circulație a beneficiarului și îi va asigura prioritate în trafic dinspre și înspre HM.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel pârâta Grup SRL B, înregistrat sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI, secția comercială, maritimă și fluvială.
Apelanta-pârâtă a solicitat și suspendarea executării sentinței apelate până la soluționarea apelului, cerere admisă prin încheierea din 9.10.2009.
Sentința apelată a fost criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, pentru următoarele motive:
Instanța de fond a acordat, prin sentința apelată mai mult decât s-a solicitat.
Astfel, pârâta a fost obligată la plata sumei de 25.857,89 lei, reprezentând taxă de acces pe linia ferată și a sumei de 78.022 lei, daune, iar prin cererea de chemare în judecată, reclamanta s solicitat doar plata sumei totale de 64.587,6 lei, reprezentând taxă abuzivă impusă prin contractul nr. 039/7.12.2007, profit nerealizat și pierderi efective ca urmare a interzicerii accesului la rampa de descărcare.
Instanța de fond, cu o motivare contradictorie, a aplicat în mod greșit prevederile Dispoziției nr. 40/2001 a Directorului CFR
Prin dispoziția sus-arătată s-au stabilit tarife minimale pentru serviciile auxiliare efectuate de CFR pentru terți, și nu poate reprezenta un criteriu de comparație pentru raportul juridic de față.
Reclamanta ar fi trebuit să dovedească care sunt tarifele practicate de compania națională pentru accesul pe o cale ferată industrială sau pe linii ferate cu condiții tehnice similare celor de pe platforma racordate la halta de mișcare. Cu privire la acest aspect, apelanta s-a adresat Companiei Naționale de Ferate ( prin adresa nr. 1/4929/24.07.2009), precum și Autorității Române - ( prin adresa nr. 15033/27.07.2009).
Pentru stabilirea tarifului de acces pe linia pusă la dispoziție societății reclamante, instanța de fond trebuia să aibă în vedere tariful similar pe care pârâta însăși îl plătește către CNCF CFR pentru folosirea racordului de acces la halta de mișcare, racord de numai 64 de metri, în raport cu distanța pusă la dispoziție reclamantei de 100 metri. În acest sens a invocat contractul de închiriere și prestații la exploatarea liniilor de cale ferată L2/35 din anul 2003, încheiat cu pârâta Compania Națională și prelungit și pentru anul 2009.
A mai susținut apelanta-pârâtă că reclamanta, în condițiile în care se consideră vătămată prin tarifele impuse de pârâta trebuia să sesizeze Autoritatea Feroviară Română - conform art. 14 alin.4 din OG60/2004.
Contractul încheiat de părți, prin stabilirea taxei de acces ( pct.6.2.) nu a încălcat prevederile art. 14 din OG60/2004.
Astfel, nivelul taxei de acces trebuie să asigure atât acoperirea cheltuielilor privind activitatea de întreținere, revizii tehnice, reparații periodice și capitale pentru linia ferată industrială și instalații aferente acesteia, cât și cheltuielile directe de exploatare (asigurarea coordonării circulației și emiterea ordinelor privind circulația).
de acces utilizat poate fi comparat și cu taxa de utilizare a infrastructurii ().
Instanța de fond a ignorat faptul că tariful la care face referire Dispoziția nr. 40/2007 acoperă numai operațiunile directe de exploatare pentru accesul convoaielor de manevră în stațiile și oricum, sunt tarife minimale.
O ultimă critică vizează faptul că pârâta și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale, în vreme ce reclamanta nu și-a executat aceste obligații ( referitoare la plata tarifului la termenele scadente, neasigurarea unui responsabil al punctului de lucru și a impiegatului de mișcare ). Prin urmare, pârâta îi poate opune reclamantei excepția de neexecutare a contractului.
În drept, a invocat prevederile art. 969 Cod civil.
Înainte de prima zi de înfățișare (2.11.2009) pârâta și-a suplimentat motivele de apel, prin înscrisul depus la data de 29.10.2009 ( filele 40-46 din dosar), susținând următoarele:
La termenul din 10.06.2009, reclamanta a depus o cerere, prin care "și-a mărit câtimea obiectului cererii" și un set de înscrisuri, iar această cerere și înscrisurile anexă nu au fost comunicate pârâtei.
Deși cererea a fost calificată de instanța de fond ca având ca obiect o mărire a câtimii daunelor solicitate, în realitate a fost vorba de o modificare a cererii introductive de instanță, ce trebuia comunicată părții adverse, potrivit art. 132.pr.civ.
Astfel, prin cererea depusă la termenul din 10.06.2009, reclamanta a modificat temeiurile de fapt ale cererii introductive. Inițial, reclamanta a susținut că nu operat două trenuri, suma daunelor fiind cuantificată la 39.298,8 lei, iar prin cererea ulterioară a susținut că nu a operat 6 trenuri, în termen de 3 zile, iar prejudiciul a fost produs prin imposibilitatea executării obligațiilor decurgând dintr-un alt contract, nr. 1C/14.01.2008 încheiat de reclamantă cu Combi, fiind în sumă de 78.022 lei.
Ca atare, a solicitat să se constate că hotărârea a fost dată cu nerespectarea formelor legale prevăzute de lege ( art. 96. art. 114 indice 1 și art. 132.pr.civ.) sancționată cu nulitatea prev. de art. 105 alin.2 și art. 107.pr.civ.
O altă critică nouă a constat în inadmisibilitatea acțiunii promovate de reclamantă, în raport cu disp. art. 20 lit. h și l din Legea 85/2006, sub două aspecte:
Debitoarea nu poate promova acțiuni pentru recuperarea creanțelor, decât în situația în care aceste creanțe sunt înscrise în evidențele contabile ale debitoarei aflate în procedura insolvenței, prev. de Legea 85/2006 și sunt constatate prin facturi fiscale emise în condițiile legii.
Sub un al doilea aspect, o atare acțiune nu putea fi promovată de administratorul special ( ca în cauza de față) ci numai de administratorul judiciar. A apreciat apelanta pârâtă că numai acesta din urmă poate reprezenta societatea debitoare.
În fine, a mai susținut apelanta pârâtă că în speță,contractul nr.1C din data de 14.01.2008, încheiat de reclamantă cu Combi, din imposibilitatea executării căruia se pretinde producerea de daune reclamantei, ar reprezenta un contract fictiv, întrucât cele două societăți au aceiași asociați și administratori.
Celelalte critici formulate prin înscrisul depus la filele 40-46 dosar apel, reprezintă o reluare a motivelor expuse anterior în hotărârea de față.
În dovedirea apelului, pârâta s-a folosit de proba cu interogatoriul intimatei reclamante ( filele 101-103 și 109-111) și proba cu înscrisuri.
Astfel, a depus la dosar adresele formulate către CFR și, precum și răspunsurile acestora ( filele 47-50), copia contractului de utilizare a liniei ferate industriale, încheiat de pârâta cu Transporturi Auto Astra ( filele 51-55), contractul L- încheiat de pârâtă cu CFR -Regionala CFR B ( filele 56 - 65), o situație a trenurilor remorcate de către către în perioada decembrie 2007- mai 2008 ( fila 67).
A depus de asemenea fișe de informații eliberate de de pe lângă Tribunalul Galați ( filele 69-71).
Prin întâmpinare, reclamanta-intimată Aas olicitat respingerea apelului, ca nefondat, întrucât hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
În ce privește nerespectarea dispozițiilor, art. 132.pr.civ. a susținut că prin cererea depusă la termenul din 10.06.2009 a solicitat majorarea câtimii obiectului cererii, iar instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 132 alin.2 pct. 2.pr.civ. constatând că cererea introductivă de instanță nu a fost modificată.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, a susținut că, prin sentința nr. 960/8.10.2008a Tribunalului Galațis -a deschis procedura generală a insolvenței, iar debitoarei nu i-a fost ridicat dreptul de administrare.
Ca atare, din coroborarea disp. art. 49 alin.1, lit. a, art. 3 pct. 26 și art. 18 din Legea 85/2006, rezultă că administratorul special este reprezentantul legal al debitoarei în promovarea unor astfel de acțiuni.
A susținut, de asemenea că prevederile art. 20 din Legea 85/2006 nu îngrădesc dreptul debitoarei aflată în procedura insolvenței de a promova acțiuni, pentru repararea daunelor cauzate prin neexecutarea unor obligații contractuale. O atare prevedere, dacă ar exista, ar fi în contradicție cu principiul fundamental al accesului liber la justiție, consacrat de prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de art. 21 din Constituția României, de art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și de art. 14 pct.1 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Intimata a combătut, de asemenea motivele de apel referitoare la fondul cauzei, reiterând susținerile formulate la judecata în primă instanță.
În drept, invocat disp. art. 282 și următoarele pr.civ.
În combaterea apelului s-a folosit de proba cu înscrisuri: copia sentinței nr. 960/8.10.2008, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galați ( filele 83-84), copia procesului verbal întocmit în ședința adunării acționarilor S:, în care am fost desemnat administratorul special ( fila 85) și copia adresei formulată de administratorul judiciar - 2000 G, prin care își însușește acțiunea formulată de debitoare prin administrator special ( fila 86).
A depus, de asemenea copia procesului-verbal al ședinței comitetului creditorilor din 20.05.2009 ( fila 87) copia unei facturi fiscale emise de CFR cu borderoul anexat ( filele 88-89).
Prin adresa nr. 3128/11.12.2007, reclamanta intimată a susținut că a solicitat un punct de vedere cu privire la tarifele practicate de pârâta ( fila 90 dosar apel), însă potrivit adresei depuse de instituția solicitată ( Autoritatea Feroviară Română) nr. 1030/1114/26.11.2009, această adresă nu figurează în registrele de evidență a corespondenței.
A depus, totodată copii facturi fiscale emise de pentru încasarea de contravaloare prestări servicii de la Combi SRL și fișa contului acestui client ( filele 91-94), copia contractului încheiat de cu CFR. precum și contractele încheiate de Combi SRL cu beneficiarii săi, și - SRL.
Apelul este fondat însă numai pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ce privește lipsa calității de reprezentant a administratorului special în raport cu societatea reclamantă, precum excepția inadmisibilității acțiunii, constată următoarele:
Într-adevăr, împotriva AGs -a deschis procedura generală a insolvenței, așa cum rezultă din sentința nr. 960/8.10.2008, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galați. Societatea debitoare se află în perioada de observație, așa cum este definită această perioadă de disp. art. 3 pct. 15 din Legea 85/2006 ( cuprinsă între data deschiderii procedurii și data confirmării planului de reorganizare sau, după caz, a intrării în faliment).
Însă, în această perioadă, câtă vreme debitoarei nu i s-a ridicat dreptul de administrare, societatea comercială poate fi reprezentată de administratorul special, așa cum rezultă din prevederile art. 3 pct. 26 și pct. 30 din Legea 85/2006, coroborate cu disp. art. 18 din același act normativ.
Pe perioada de observație, debitorul poate să continue desfășurarea activității curente, care se încadrează în condițiile obișnuite unei atare activități, sub supravegherea administratorului judiciar, conform art. 49 alin.1 lit. a din Legea 85/2006, câtă vreme debitorul a formulat o cerere de reorganizare ( ca în speța de față) și nu i-a fost ridicat dreptul de administrare.
Apreciem că o acțiune în despăgubiri, rezultată din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a unui contract promovată de societatea debitoare și care este de natură a crește averea debitoarei și de a îndestula creditorii săi, nu depășește condițiile activității curente la care face referire art. 49 alin.1 din Legea 85/2006. De altfel, în exercitarea atribuțiilor de supraveghere a administratorului judiciar, acesta a autorizat administratorul special să promoveze acțiunea de față fiind pe deplin respectate disp. art. 49 alin.2 din actul normativ sus-arătat.
Cât privește susținerea potrivit căreia o astfel de acțiune este inadmisibilă întrucât, conform art. 20 lit. e din Legea 85/2006, debitoarea ar putea promova numai acțiuni pentru recuperarea unor creanțe înregistrate în contabilitatea firmei și constatate prin facturi fiscale reține că este vădit nefondată.
Conform textului de lege sus-citat, administratorul judiciar ( și așa cum s-a arătat în precedent, administratorul special, până la ridicarea dreptului de administrare al debitorului) poate formula și susține orice acțiuni în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului. Așa cum rezultă în mod explicit din cele sus-arătate, legea nu limitează acțiunea de recuperare a creanțelor numai la creanțele înscrise în contabilitate și constatate prin anumite documente contabile, apelanta adăugând la textul de lege.
Este evident că daunele interese, solicitate de societatea debitoare, pe cale judecătorească, pentru pretinsa neexecutare unei convenții, reprezintă o creanță în sensul art. 20 lit. e din Legea 85/2006, de natură a fi realizată de aceasta și după deschiderea procedurii. O atare acțiune se subscrie scopului Legii 85/2006 de acoperire a pasivului debitorului aflat în insolvență ( art. 1) și principiul subsecvent de maximizare a averii debitoarei.
Față de cele sus-arătate, motivele de apel referitoare la inadmisibilitatea acțiunii și lipsa calității de reprezentant, a administratorului special în raport cu societatea reclamantă sunt nefondate.
Instanța de apel constată însă întemeiată critica referitoare la încălcarea de către instanța de fond a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.2 pr.civ.
Concret, obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pretenția reclamantei a constat în obligarea societății pârâte la plata a două sume de bani, cu titlu de daune interese; suma de 25.857,89 lei, reprezentând taxă abuzivă impusă prin contractul nr. 039/7.12.2007 și, respectiv, suma de 39.298,8 lei, daune interese cauzate prin neexecutarea de către pârâtă a obligației contractuale de a permite accesul la rampa de descărcare.
Cauza cererii de chemare în judecată ( fundamentul pretențiilor ce au fost supuse judecății) a fost diferită în raport de cele două capete de cerere.
Astfel, în ce privește suma de 25.857,89 lei, reclamanta a pretins că ar consta în diferența de tarif pretinsă prin contract și cuantumul tarifului de acces practicat de CFR pe linii cu condiții tehnice similare. Ca și temei de drept al acestei pretenții, reclamanta a indicat prevederile art. 14 alin.3 din OG60/2004, care ar limita cuantumul tarifelor de acces pe care le pot pretinde proprietarii de linii ferate industriale.
În ce privește cea de a două sumă pretinsă, de 39.293,8 lei, cauza cererii de chemare în judecată ( situația de fapt, calificată juridic) a fost diferită. Astfel, reclamanta a pretins că pârâta a încălcat prevederile art. 4.1. din contract, în sensul că i-a interzis accesul pe linia ferată industrială, începând cu data de 8.04.2008. Prejudiciul concret produs a constat în anularea a două trenuri.
Deși reclamanta omite a preciza, prin cererea de chemare în judecată, perioada în care nu i s- permis accesul pe linia ferată de tranzit și modul cum a cuantificat prejudiciul, aceasta face trimitere la anexa 8 ( fila 19 dosar fond) din care rezultă că accesul i-a fost interzis în perioada 8-10.04.2008 și că a anulat 2 trenuri. În cuantificarea prejudiciului, ia în considerare pierderi efective și profitul nerealizat.
Prin cererea depusă la data de 10.06.2009, reclamanta a precizat că își majorează câtimea obiectului cererii, potrivit art. 132 alin.2 pct.2 pr.civ. la suma de 103,879,89 lei ( filele 39-40 dosar fond). La același termen, pentru prima dată reclamanta a depus înscrisuri în dovedirea cuantumului prejudiciului pretins, respectiv extras din registrul dispeceratului reclamantei), precum și copii de pe contracte încheiate cu terțe societăți, din care ar fi trebuit să rezulte că reclamanta, din cauza conduitei pârâtei, a fost în imposibilitate să își execute propriile obligații contractuale.
Din conținutul concret al cererii depuse la termenul din 10.06.2009 ( termen la care instanța de fond a declarat dezbaterile închise), rezultă că nu este vorba de o cerere de mărire a câtimii obiectului cererii, prev. de art. 132 alin.2 pct.2 pr.civ.
Astfel, societatea reclamantă a modificat cauza cererii de chemare în judecată (situația de fapt calificată juridic) susținând, în esență că reclamantei i s-a interzis accesul 3 zile ( și nu 2 zile, cum susținuse inițial), că nu a realizat un număr de 6 trenuri ( și nu 2). Ca și temei concret al prejudiciului, a invocat neexecutarea propriilor obligații decurgând din contractul nr. 1C/14.01.2008.
Față de cele sus-arătate rezultă că, fiind vorba de o modificare a cererii de chemare în judecată inițială și de propunerea de noi dovezi, instanța de fond avea obligația de a dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate societății pârâte.
Neprocedând astfel, instanța de fond a încălcat prevederile art. 132 alin.1 pr.civ. și a pus în imposibilitate pârâta să își formuleze apărări, în raport cu cererea modificată.
Concret, instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității procesului civil, precum și dreptul la apărare al pârâtei.
Nu în ultimul rând, urmează să reținem că în ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, hotărârea apelată nu cuprinde nici măcar succint, temeiurile de fapt care au format convingerea instanței și modul în care s-a cuantificat prejudiciul produs pârâtei, de natură a fi acoperit prin acordarea de daune interese, în sumă de 78.022 lei.
Concret, aserțiunea că "pârâta va acorda despăgubiri în sumă de 78.022 lei apărute în urma executării necorespunzătoare de către societatea pârâtă a obligației cu garanție asumate, conform art. 8.2 din contract" nu echivalează cu o motivare în fapt și nu este de natură să justifice soluția pronunțată.
Dispoziția legală prin care s-a consacrat principiul general, potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate ( art. 261 alin.1 pct. 5.pr.civ.) a fost edictată în scopul de a se asigura o bună administrare a justiției de a întări încrederea justițiabililor în hotărârile judecătorești și de a da posibilitatea instanțelor superioare să își exercite controlul judiciar. Motivarea trebuie să se refere la actele dosarului și să fie în concordanță cu ele, ceea ce, în cauză, nu s-a întâmplat.
Cum, în speță, prima instanță nu respectat aceste prevederi, hotărârea pe care a pronunțat-o nu poate fi analizată sub aspectul legalității și temeiniciei.
Așa fiind, va reține că instanța de fond a încălcat prevederile art. 132 alin.1 pr.civ. și art. 261 alin.1 pct.5 pr.civ. și că, astfel s-a cauzat pârâtei o vătămare evidentă,constând în încălcarea dreptului sau la apărare, precum și a contradictorialității procesului civil. Vătămarea astfel cauzată nu poate fi înlăturată, în condițiile art. 105 alin.2 și art. 106 alin.1 pr.civ. decât prin anularea actului de procedură astfel îndeplinit precum și a actelor subsecvente ( în speță, hotărârea apelată).
În condițiile în care instanța de fond s-a pronunțat fără a-i comunica pârâtei cererea modificată și înscrisurile doveditoare, practic, a pus apelanta în situația de a-și formula apărări, pentru prima dată, în apel. Mai mult, nemotivarea hotărârii a determinat imposibilitatea pentru apelantă de a formula critici în raport cu soluția atacată, ci în raport cu cererile și susținerile reclamantei.
O atare situație poate fi asimilată cu rezolvarea procesului, în lipsa părții și permite potrivit art. 297 alin.1 pr.civ. admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanțe pentru a asigura părților parcurgerea tuturor gradelor de jurisdicție prevăzute de lege.
În rejudecare, instanța de fond va analiza și celelalte motive de apel, ce vizează în mod exclusiv fondul raportului juridic dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta Grup SRL prin & Asociatii, cu sediul în B, sect.4,-,. 118,.1,.1,.3, împotriva sentinței civile nr.802 pronunțată la data de 24.06.2009 de către Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimata-reclamantă -, cu sediul în G,- și prin lichidator judiciar - 2000, cu sediul în G,-, -.1,.45.
Anulează sentința nr. 802/24.06.2009 a Tribunalului Galați și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința nepublică de la 2 decembrie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - -
Red.
Tehnored.-- 5 ex.
21.12.2009.
Fond-
Președinte:Valentina VrabieJudecători:Valentina Vrabie, Veronica Păcurariu
