Spete pretentii comerciale. Decizia 113/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr intern 1154/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 113

Ședința publică de la 03 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Vințanu

JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță

Grefier ---

*********

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect apelul formulat de reclamanta - B - împotriva Sentinței comerciale nr.4424/ 26.03.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA SECTORULUI 1

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta prin avocat HG-, cu împuternicire avocațială depusă la fila 22 și intimata prin avocat, cu împuternicire avocațială comună depusă la fila 23 plus consilier juridic, cu delegație în dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având cuvântul pe eventuale alte cereri, reprezentanții părților susțin că nu au cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în apel.

Apelanta reclamantă, prin avocat, solicită admiterea apelului și depune concluzii scrise la dosar, precizând că nu solicită cheltuieli de judecată.

Intimata pârâtă, prin consilier juridic, susține oral motivele invocate în combaterea apelului prin întâmpinare și solicită respingerea apelului.

Intimata pârâtă, prin avocat, pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială în data de 20.12.2006, reclamanta - B -, în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA SECTOR 1 B, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 978.234,95 ron, reprezentând contravaloare facturi neachitate privind efectuarea serviciului de stropire a străzilor în perioada 1.06.2006 - 15.10.2006 și penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că suma pretinsă de reclamantă nu este datorată, întrucât aceasta din urmă nu a respectat prevederile contractului de salubritate modificat prin actul adițional nr. 11/1.03.2004 încheiat între părți; pârâta a invocat, totodată excepția de neexecutare a contractului.

Prin sentința comercială nr. 4424/26.03.2008 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VI a Comercială cererea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a emis facturile în litigiu fără să aibă la bază rapoartele confirmate de către pârâtă, încălcând astfel procedura contractuală reglementată de părți cu privire la etapele premergătoare pății astfel încât refuzul pârâtei - beneficiar al serviciilor prestate este justificat de nerespectarea procedurii contractuale de către prestatori.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal prevăzut de art 284 alin 1 Cod procedură civilă reclamanta - B -, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială motivul invocat fiind acela că, în mod nelegal, prima instanță i-a respins cererea de administrare a probei testimoniale, ea neputând astfel combate susținerile pârâtei cu privire la executarea necorespunzătoare a prestației - stropirea mecanizată a străzilor, precum și la modificarea tacită a prevederilor contractuale.

Apelanta susține că și-a îndeplinit toate obligațiile importante din contract și nu poate fi sancționată în mod atât de drastic, prin neplată, pentru faptul că părțile au agreat în mod tacit o altă procedură contractuală, iar reclamanta, cu bună credință, a respectat cutuma astfel stabilită.

În drept: art.282 și urm. Cod procedură civilă.

Intimata Primăria Sectorului 1 Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, răspunzând punctual motivelor de apel invocate.

În faza procesuală a apelului, au fost administrate, la cererea părților, probele cu înscrisuri și interogatorii.

Analizând sentința atacată în raport de probele administrate, criticile formulate, susținerile părților și temeiul de drept invocat, Curtea constată că apelul este nefondat având în vedere următoarele considerente:

Între - - și Primăria Municipiului B s-a încheiat contractul de prestări servicii de salubritate în data de 10.01.1997, modificat și completat prin actul adițional nr.11/1.03.2004 (precum și actele adiționale ulterioare), ce avea ca obiect ridicarea, transportul de depozitarea deșeurilor menajere și stradale, curățenia stradală, deszăpezirea și combaterea poleiului, precum și alte activități prevăzute la art.4 al Actului adițional menționat mai sus; contractul a fost încheiat pe o durată de 10 ani, iar tariful de facturare, termenul și modalitatea de plată au fost stabilite prin clauze asumate de ambele părți.

La art.23 alin 1 din actul adițional menționat mai sus, părțile au prevăzut că "orice modificare a prezentului act adițional se va face ca urmare a convenției părților, consemnată prin act adițional".Din această perspectivă, susținerea apelantei în sensul că procedura contractuală a fost schimbată în mod tacit, prin voința părților, nu are nici un suport probator, câtă vreme părțile, în mod expres au înlăturat această posibilitate.

Așadar, în mod corect a fost respinsă proba testimonială de către prim a instanță (ca, de altfel și de către instanța de apel), aceasta neputând dovedi mai mult decât conținutul actului juridic încheiat între părți. Este, în acest context, cel puțin curioasă afirmația apelantei (fila 4 dosar apel, alineatul 3) în sensul că niciodată părțile nu au respectat procedura asumată, apelanta ignorând, cu bună știință, prevederile art.9 din actul adițional care reglementează obligațiile prestatorului, deci ale sale, asumate în deplină cunoștință, care sunt cu mult mai numeroase decât ale intimatei, care s-a obligat doar să efectueze plata serviciilor,după analizarea și confirmarea rapoartelor de activitate ale prestatorului.

Reaua credință a reclamantei în prezentarea situației de fapt și în conturarea motivelor de apel rezidă și în citarea trunchiată a concluziilor expertizei efectuată la fondul cauzei. Astfel, expertul contabil afirmă că "circuitul, precum și documentele care au stata la baza decontărilor dintre cele două părți contractante (respectiv procesul verbal de recepție a lucrărilor, semnat de ambele părți) conform actului adițional nr. 11/2004 s-a respectat până la facturile care fac obiectul litigiului prezentului dosar. Facturile aflate în litigiu nu conțin semnătura de confirmare a lucrărilor pe procesul verbal de către Direcția Utilități Publice";or, apelanta susține că doar ea a respectat circuitul documentelor financiar contabile, ceea ce nu corespunde realității.

Concluzionând, constatând că emiterea celor 8 facturi în litigiu au încălcat clauzele contractuale din actul adițional nr. 11/2004 - capitolul IV, art.18 alin 3 și 4 în sensul că ele nu poartă semnătura de confirmare a prestării serviciilor de către beneficiar - Primăria sectorului 1, procedură obligatorie de parcurs, în temeiul dispozițiilor art 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta - B -, cu sediul în B,- sector 5, împotriva Sentinței comerciale nr.4424/ 26.03.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA SECTORULUI 1, cu sediul în B,- sector 1.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

--- -

Grefier,

---

Red.Jud.

Tehnored.

4 ex

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Gabriela Vințanu
Judecători:Gabriela Vințanu, Ruxandra Monica Duță

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 113/2009. Curtea de Apel Bucuresti