Spete pretentii comerciale. Decizia 116/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR. 116/Ap DOSAR NR-
Ședința publică din 14 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Gabriel Ștefăniță JUDECĂTOR 2: Codruța Vodă
- - - - JUDECĂTOR 3: Lucica Gogiu
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta & împotriva sentinței civile nr. 1074 din 10 aprilie 2008, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 7 octombrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 14 octombrie 2008.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 1074/S/10.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ s-a respins acțiunea formulată de reclamanții & și - în contradictoriu cu pârâta ASIGURĂRI prin SUCURSALA
A reținut Tribunalul că la data de 25.02.2005 între reclamanta & și pârâtă s-a încheiat Polița nr.- privind asigurarea pentru avarii și furt a autoturismului marca S 3.21 cu nr. de înmatriculare -. Asigurarea s-a încheiat pe o perioadă de 12 luni începând cu data de 26.02.2005 și până la data de 25.02.2006.
La data de 15.06.2005 s-a întocmit de către Poliția Municipiului procesul verbal seria - nr.- conform căruia, la aceeași dată, reclamantul - a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare - pe DN 1A și, în zona, La Stânci", într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului intrând în parapetul de beton și rupând indicatorul,curbă periculoasă".
Conform Anexei nr.2 întocmită de IPJ B - Poliția Municipiului accidentul s-a produs pe DN 1A, în zona, La Stânci", când reclamantul, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului, a urcat pe parapetul din beton din dreapta și s-a răsturnat pe carosabil. Potrivit aceleiași anexe în urma accidentului au rezultat următoarele avarii: bară față, faruri, aripi față, față, spate, parbriz spart, pavilion rupt, geamuri și uși stânga + dreapta sparte, bară spate și aripi spate înfundate, stop stânga spart, airbaguri sărite, radiator spart.
La solicitarea reclamantei s-a întocmit dosarul de daune nr-///15.06.2005 soluționat prin respingerea cererii de plată a despăgubirilor cu motivarea că aceasta a furnizat date inexacte cu privire la producerea riscului asigurat, în temeiul art.91 și art.85 lit.b liniuța 2 din condițiile contractuale stabilite prin polița nr.-.
Potrivit art.969 cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
În conformitate cu prevederile art.91 și art.85 lit.b liniuța a doua din condițiile generale respectarea riguroasă a obligațiilor ce-i revin asiguratului, precum și presupunerea că declarațiile și răspunsurile acestuia sunt adevărate, vor fi o condiție ce precede orice răspundere care revine asigurătorului, iar dacă asiguratul a comunicat date inexacte sau incomplete ori nu a informat asigurătorul despre orice modificare intervenită în legătură cu datele luate în considerare la încheierea poliței, precum și schimbarea împrejurărilor esențiale privind posibilitatea riscului asigurat, asigurătorul are dreptul, după producerea riscului asigurat, să refuze plata despăgubirii.
În speță refuzul de a plăti despăgubirea solicitată este justificat prin concluziile Raportului de expertiză tehnică extrajudiciară nr.126/17.08.2005 conform cărora din dinamica producerii evenimentului rutier analizată în cadrul raportului de expertiză tehnică auto extrajudiciară, coroborată cu constatările directe efectuate la fața locului și documentele aflate la dosarul de daune, reiese că avariile autoturismului nu s-au produs la locul și în circumstanțele ce rezultă din declarațiile reclamantului - și din conținutul Anexei nr.2 întocmită de către IPJ B - Poliția Orașului.
S-a reținut astfel de către expertul ing. că autoturismul era, conform Cărții de Identitate seria E nr.-, de culoare, iar cu ocazia vizionării la locul de adăpostire din incinta & acesta era de culoare galbenă în condițiile în care reclamanta a declarat că a revopsit autovehiculul la data de 15.11.2004 în galben deși la data de 25.02.2005, în momentul inspectării în vederea asigurării, autoturismul era de culoare.
Expertul a constatat și că potrivit configurației locului producerii impactului nu se permitea avarierea frontală a spoilerului și că pe întăritura barei de protecție din zona centrală nu exista nici o urmă de avarie care să corespundă cu cea de pe spoiler. S-a reținut și că pe partea laterală a autoturismului nu se observă urme de zgâriere specifice fenomenului de târâre, precum și că nu se justifică nici urmele de avarii plasate pe plafonul și de motor ale autoturismului ori avariile plasate pe spoilerul din spate. Expertul a precizat totodată că nu se justifică, raportat la configurația locului producerii evenimentului rutier declarat, la modul de plasare a avariilor pe dedesubtul autoturismului și la dimensiunile de gabarit ale acestuia, impactul băii de ulei cu parapetul, ruperea tirantului din stânga spate și înfundarea podelei de caroserie pe cea mai mare parte din lățimea ei, existența vegetației între carenajele prinse pe podeaua de caroserie.
Potrivit concluziilor Raportului de expertiză nr.-/2007 întocmit în cauză de expertul ing. rezultă că locul posibil al producerii accidentului este plasat pe drumul național DN 1A, în zona, La Stânci", într-o curbă la stânga, unde partea frontală dreapta a autoturismului a intrat în impact cu parapetul de beton existent pe partea dreaptă a drumului. Pentru a exclude dubiile existente referitoare la modul de producere a accidentului expertul afirmă că era necesară extinderea și aprofundarea cercetărilor cu ocazia întocmirii expertizei extrajudiciare prin prelevarea unor probe de ulei luate din de ulei rămasă pe carosabilul drumului și din pelicula de ulei existentă pe pereții băii de ulei a autoturismului, care să fie analizate la un laborator specializat și prin care să se determine dacă uleiul scurs pe carosabil provine de la autoturism și prin prelevarea unor probe din urmele de beton existente pe podeaua autoturismului (provenite ca urmare a frecării cu parapetul podului) și compararea prin analiză de laborator cu materialul de beton existent pe partea superioară a parapetului, pentru a stabili în ce măsură aceste probe au aceleași componente. Expertul precizează că avariile suferite de autoturism fiind de mare complexitate nu se poate stabili cu certitudine în ce măsură acestea au fost produse în totalitate prin impactul și coliziunea cu parapetul de beton, că accidentul s-a putut produce ca urmare a părăsirii de către autoturism a părții carosabile și intrarea părții frontale dreapta a caroseriei în contact cu capătul parapetului de beton, după care autoturismul s-a răsturnat cu 180 grade, pe plafonul caroseriei și s-a oprit prin frecarea cu suprafața carosabilului, precum și că în momentul producerii accidentului autoturismul era revopsit în culoarea galbenă, stratul de culoare galbenă fiind așezat peste un inițial de culoare.
Expertul consilier ing. numit la cererea pârâtei a concluzionat că procesul verbal întocmit de organele de poliție este în neconcordanță cu modalitatea de producere a evenimentului rutier declarat de reclamantă și că, din analizarea urmelor și probelor materiale instrumentate în cadrul expertizei tehnice, a rezultat că evenimentul nu s-a produs în condițiile declarate întrucât avariile autoturismului nu corespund modalității de impact declarată de conducătorul auto, între amprentele avariilor și modalitatea de producere a acestora neexistând un raport de cauzalitate directă.
Astfel, expertul consilier a arătat că pe pragul din dreapta al autoturismului nu au fost constatate urme de impact, că pe bascula inferioară dreaptă nu se constată urme de impact, compartimentul anterior este vopsit în culori diferite fapt atipic pentru autoturisme, urmele de frecare de pe armătura metalică a pavilionului textil indică ca mod de deplasare a autoturismului după răsturnare în direcția axei sale longitudinale, urmele de frecare pe iarbă precum și cele de pământ identificate la partea posterioară a pavilionului nu se puteau produce în zona și în circumstanțele indicate de conducătorul auto, pe partea laterală a autoturismului ar trebui să se poată identifica urme de coliziune tangențială între aceasta și stâlpul indicator de curbă periculoasă, direcția urmelor de zgâriere constatate pe subansamblele avariate prezentate la expertiza tehnică nu corespunde cu traiectoria postrăsturnare a autoturismului și nu s-a constatat existența urmelor de frecare specifice fenomenului de deplasare a autoturismului în contact direct cu parapetul.
Instanța constatat, față de concluziile expertizei extrajudiciare, expertizei întocmită în cauză și concluziile consilierului expert numit la cererea pârâtei, dl., că la data efectuării Raportului de expertiză nr.-/2007 autoturismul în cauză era reparat și revopsit în alb și că nu se face dovada faptului că avarierea autoturismului asigurat s-a produs în condițiile și împrejurările declarate de reclamantă, respectiv că autovehiculul asigurat este același cu cel implicat în accident.
În consecință, pentru motivele de fapt și de drept expuse, văzând și dispozițiile art.2 din Legea nr.136/1995 și art.274 Cod procedură civilă, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanta & în contradictoriu cu pârâta ASIGURĂRI prin Sucursala B ca neîntemeiată, respectiv ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă în ceea ce îl privește pe reclamantul -.
Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamanta & aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii. Se solicită cheltuieli de judecată.
În expunerea motivelor de apel se arată că hotărârea este nelegală în raport de raportul contractual dintre părți. Astfel se arată că, invocarea aspectului că s-ar fi furnizat date inexacte nu poate fi opusă față de producerea riscului asigurat risc dovedit cu procesul verbal întocmit de organele de poliție cu dată certă și cu valoarea unui înscris autentic.
Totodată, având dovedite avariile cu un proces verbal întocmit de organele de poliție este făcută dovada producerii riscului de asigurare ce declanșează obligatoriu acoperirea prejudiciului.
În continuare se critică hotărârea în raport de norma de procedură legată de probațiune. Astfel expertiza ordonată în cauză a arătat și certificat locul procedurii accidentului pe DN 1A în zona " La Stânci" unde partea frontală dreapta a autovehiculului a intrat în impact cu parapetul de beton. Se mai arată de expert că, la momentul producerii accidentului 2005 se puteau prelua probe de ulei și beton, prin extinderea și aprofundarea cercetărilor.
Ori intimata, dacă contesta procesul-verbal, avea obligația de-a conserva acele elemente probatorii. Apelanta a întocmit dosarul de daune și a produs probele necesare prin procesul verbal și devizul de lucrări, expertul confirmând că avariile sunt aceleași cu cele din procesul verbal, ceea ce înseamnă că, cele două probe se coroborează.
În fine, soluția este nelegală cu referire la expertiza extrajudiciară întrucât ea nu poate fi acceptată judiciar, câtă vreme este contestată și s-a făcut în absența citării apelantei, numai pe baza susținerilor și documentelor puse la dispoziție de societatea de asigurare. Referirile la culori nu au relevanță întrucât autoturismul se identifică prin seriile motor șasiu. Oricum, concluziile expertului consilier sunt simple alegații, depuse ulterior raportului, fără a avea suport probatoriu.
În concluzie instanța de judecată era obligată să se raporteze la contract prin prisma art. 2 din Legea nr. 136/1995, respectiv mijloacele decisive pentru soluționarea procesului: polița de asigurare Casco cu ratele plătite la zi, avarierea autoturismului (riscul asigurat), devizul de reparație (paguba), procesul verbal de constatare (mijlocul probator asupra datei, locului, împrejurărilor), dosarul de daune. Întrucât s- raportat la probe extrajudiciare și la poziția unui prepus plătit, instanța și-a fundamentat actul de judecată contrar legii contractului dintre părți și probelor judiciare ce se aflau la dosar.
Apelul este fondat.
Prin procesul verbal seria - nr. - din 15.06.2005 s-a instituit prezumția legală relativă, că - a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare - pe DN 1A, și-n zona "La " a pierdut controlul volanului intrând în parapetul de beton. Urmările accidentului, respectiv bunurile avariate ori distruse s-au evidențiat în anexa 2 la procesul-verbal contravențional.
Astfel, înscrisul face dovadă, până la înscrierea în fals, refuzul pârâtei Asigurări, întemeiat pe art. 91 și 85 lit.b linia 2 din condițiile contractuale stabilite prin polița nr. - trebuind analizat din această perspectivă.
Ori, procesul verbal întocmit de organele de poliție nu a fost anulat prin procedura înscrierii în fals, forța legală și prezumția fiind obligatorie pentru instanță.
Într-adevăr dovada riscului produs revine asiguratului, în raport de art. 83, el fiind dovedit cu procesul verbal întocmit de organele de poliție. Răsturnarea prezumției legale relative revine însă pârâtului, reclamanta apelantă fiind limitată însă a semnala societății de asigurare producerea riscului asigurat, în a întocmi dosarul de daune, respectiv depunerea procesului verbal și a devizului de lucrări.
În ceea ce privește raportul de expertiză judiciară, ordonat și efectuat în cauză de expert ing., acesta a arătat la pct.4 din concluzii finale că "accidentul s-a putut produce ca urmare a părăsirii de către autoturism a părții carosabile și intrarea părții frontale dreapta a caroseriei în contact cu capătul parapetului de beton, după care autoturismul s-a răsturnat cu 1800pe plafonul caroseriei și s- oprit prin frecarea cu suprafața carosabilului.
Expertul certifică deci, locul producerii accidentului pe DN 1A în zona " La Stânci" unde partea frontală dreapta auto, a intrat în impact cu parapetul de beton, și confirmă că avariile sunt aceleași cu cele din procesul verbal.
Totodată, la pct. 4 din aceleași concluzii se confirmă revopsirea în culoarea galbenă, și că inițial acesta a avut culoare arătându-se că, la locul faptei, după aproape trei ani, s-au găsit resturi ce atestă producerea accidentului.
Intimata pârâtă, așa cum arată expertul, contestând riscul asigurat, putea preleva la momentul producerii accidentului 2005, probe de ulei și respectiv beton, conservând aceste elemente probatorii (in reus actor).
Se susține critica apelantei privitoare la nelegalitatea hotărârii instanței de fond, în ce privește raportul de expertiză tehnică extrajudiciară 126/17.08.2005. Aceasta, având în vedere valoarea ei extrajudiciară nefiind respectat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare. Totodată ea urmează să fie înlăturată, întrucât s-a făcut fără citarea părților, și fără efectuarea de verificări, analize, măsurători, fiind nulă.
Concluziile expertului consilier urmează a fi înlăturate, față de opinia expertului ing. ce arată că, avariile la partea dreaptă față a caroseriei, la din dreapta față, inclusiv radiatorul și ventilatorul de apă, sunt tipice unui impact frontal cu un capăt de parapet de beton., suferite la B de ulei și la partea inferioară a caroseriei sunt tipice unui proces de frecare prin frânare pe o suprafață de beton similară părții superioare unui parapet, iar avariile la partea superioară a plafonului caroseriei în evidență că-n partea finală autoturismul s-a răsturnat cu 1800, căzând pe plafon, după care s-a deplasat prin frecare cu asfaltul carosabilului până la locul în care a rămas după accident, în zona petei de ulei. Concluzionează expertul că avariile menționate în procesul verbal de constatare din 15.06.2005 și în procesul verbal de reconstatare din 14.07.2005, corespund cu cele constatate la autoturism, astfel că avarierea autoturismului asigurat s-a produs în condițiile și împrejurările reclamate, autovehiculul asigurat fiind identic cu cel implicat în accident, întrucât în momentul accidentului, autoturismul era revopsit în culoarea galbenă.
Astfel, întrucât s-a dovedit că avarierea autoturismului este consecința directă a evenimentului rutier, reținut în procesul verbal de constatare, potrivit art. 969 Cod civil, pârâta intimată este ținută la acoperirea prejudiciului în suma de 39.190 Euro, valoarea și avariile la autoturismului asigurat nefiind contestate.
Pentru rațiunile de fapt și de drept sus amintite conform art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va admite prezentul apel, schimbând în parte sentința apelată, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanta & în contradictoriu cu pârâta ASIGURĂRI - SUCURSALA B, obligând-o pe aceasta să plătească reclamantei suma de 39190 Euro, sau echivalentul în lei la momentul plății, cu titlu daune și 11853 lei, cheltuieli de judecată la fond și-n apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta & împotriva sentinței civile nr. 1074/10.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosar nr-, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamanta & în contradictoriu cu pârâta ASIGURĂRI - Sucursala B, și-n consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 39.190 Euro sau echivalentul în lei, la momentul plății efective, cu titlu daune și 11853 lei, cheltuieli de judecată, la fond și- apel.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
/14.11.2008
Dact:/21.11.2008
- 6 ex. -
Judecător fond:
Președinte:Gabriel ȘtefănițăJudecători:Gabriel Ștefăniță, Codruța Vodă, Lucica Gogiu