Spete pretentii comerciale. Decizia 117/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 117/A/2009
Ședința publică de la 11 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 2: Nicolae Durbacă
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta SC SRL Sibiu împotriva sentinței civile nr.693/C/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Se constată că la dosar s-au înregistrat concluzii scrise din partea intimatei SC SA Sibiu.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 4 2009 prin care s-a dispus amânarea pronunțării, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de față;
Constată că prin sentința nr.693/C/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- s-a admis în parte acțiunea comercială formulată și precizată de reclamantul Municipiul Sibiu reprezentat de SC SA Sibiu cu, obligarea pârâtului SC SRL Sibiu să plătească reclamantului suma de 247.868 lei cu titlu de preț al spațiului situat în Sibiu,-.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.514/22.01.2005 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă prin decizia nr.689 a Tribunalului Sibiu și irevocabilă prin decizia nr.1364/5.10.1998 a Curții de APEL ALBA IULIA reclamanta a fost obligată să vândă pârâtei spațiul comercial situat în Sibiu,-, deținut în baza contractului de închiriere încheiat cu SC SA, cu plata prin negocierea prețului.
La data de 19.01.1999 pârâta a achitat la SC SA, cu ordinul de plată nr.34/21.10.1999, suma de 265.000.000 ROL cu titlu contravaloare imobil apreciind că obligația de plată a fost îndeplinită, motiv pentru care a solicitat intabularea dreptului său de proprietate în cartea funciară, drept înscris în baza încheierii de CF nr.662/19.01.1999, însă la data de 21.01.1999 SC SA a restituit suma ca fiind nedatorată, împrejurare recunoscută de pârâtă.
Cât privește excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, ridicată de pârâtă, s-a apreciat în sensul că de vreme ce prețul imobilului supus vânzării nu a fost plătit, textul art.16 din Decretul nr.167/1958 trebuie interpretat în sensul că termenul de 3 ani începe să curgă de la data de 1.10.2004, data pronunțării deciziei nr.710/2004 a Curții de APEL ALBA IULIA chiar dacă acțiunile au fost respinse, de vreme ce prin procesul - verbal de negociere directă s-a recunoscut faptul că transferul proprietății, conform art.1295 cod civil nu a avut loc, chiar dacă dreptul a fost intabulat în CF, deoarece unul din elementele contractului nu a fost îndeplinit și anume plata prețului.
În teoria generală a actului de drept privat, plata prețului fiind o condiție esențială în vânzare, asumată conștient și voluntar, nu poate fi tratată ca o condiție, prin excelență, element accidental și exterior voinței părților. Plata prețului fiind un element esențial al contractului nu poate privit ca un element accesoriu.
Cât privește prețul vânzării, pe baza lucrărilor de expertiză efectuate în cauză, s-a apreciat că pârâta datorează prețul la valoarea imobilului existentă la momentul soluționării acțiunii de obligare la plata acestuia prin decizia nr.514/22.01.2008, respectiv la 247.868 lei conform suplimentului de expertiză efectuat în cauză și nu la data promovării acțiunii de obligare, respectiv 15.11.2006.
Împotriva acestei soluții a declarat apel pârâta, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea apelului se invocă excepția puterii lucrului judecat și al prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.
Cu privire la prima excepție, se invocă sentința civilă nr.514/22.01.1998 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin decizia nr.689/27.04.1998 a Tribunalului Sibiu și irevocabilă prin decizia nr.1364/5.10.1998 a Curții de APEL ALBA IULIA prin care reclamanta a fost obligată să vândă pârâtei imobilul în discuție, prin negocierea prețului. La data de 19.01.1999 pârâta a virat reclamantei suma de 265.000.000 lei ( vechi), apreciată ca fiind suficientă, sumă pe care însă, în aceeași zi reclamanta i-a returnat-o apreciind-o ca fiind insuficientă.
Cu același temei, al autorității lucrului judecat, este invocată și sentința nr.2235/30.03.2004 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr.9888/2003, definitivă prin decizia nr.1388/24.09.2004 a Tribunalului Sibiu și irevocabilă prin decizia nr.1101/24.11.2005 a Curții de APEL ALBA IULIA prin care s-a statuat în sensul că toate elementele necesare transferului proprietății au fost respectate iar faptul că reclamanta refuză primirea sumei pe care pârâta a virat-o în contul acesteia nu este de natură a infirma transferul proprietății.
Cât privește prescripția dreptului material la acțiune se apreciază că dreptul material la acțiune al reclamantei s-a născut la data de 19.01.1999 când a devenit irevocabilă sentința civilă nr.514/22.01.1998 a Judecătoriei Sibiu.
Cât privește fondul cauzei, se invocă împrejurarea că după efectuarea plății, respectiv după ce pârâta a transmis în contul reclamantei suma de 265.000.000 lei (vechi), în data de 19.01.1999, odată cu rămânerea irevocabilă a sentinței nr.514/22.01.1998 prin care reclamanta a fost obligată la transmiterea proprietății, ocazie cu care a și cerut intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate, reclamanta în mod nejustificat, cu rea - credință, i-a returnat, în aceeași zi, suma plătită, astfel încât, în prezent nu mai poate solicita plata prețului, cu atât mai mult cu cât spațiul este revendicat de către foștii proprietari, procesul nefiind încă finalizat.
Prin întâmpinare, reclamanta intimată solicită respingerea apelului cu motivarea că, pe de o parte, în ce privește prescripția dreptului de a cere plata prețului, dreptul să nu este prescris, prețul, ca element esențial al vânzării, nefiind plătit nici la acest moment iar în ce privește autoritatea de lucru judecat ea nu există în condițiile în care prin sentința nr.514/22.01.1998, în interpretarea dată prin decizia nr.1364/5.10.1998 a Curții de APEL ALBA IULIA, s-a stabilit doar obligarea sa la a transmite în favoarea pârâtei a dreptului de proprietate pe baza negocierii prețului, fără însă ca pârâta să se prezinte la aceste negocieri. Tot astfel, se apreciază că inclusiv procesul legat de intabularea dreptului de proprietate al pârâtei în cartea funciară, finalizat prin sentința nr.2235/30.03.2004 a Judecătoriei Sibiu, are un alt obiect decât plata prețului transmiterii proprietății care se solicită prin prezentul proces.
Pe de altă parte, pe fondul cauzei, se solicită a se observa că nici până în prezent pârâta nu a plătit prețul imobilului transmis în condițiile susmenționate, suma de 265.000.000 lei fiind restituită imediat după ce i-a fost depusă în cont de către pârâtă, reclamanta neacceptând această sumă stabilită unilateral de către pârâtă pe baza unei expertize extrajudiciare.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată următoarele:
Prezenta acțiune, având ca obiect cererea reclamantei, în calitate de vânzătoare a imobilului vândut pârâtei în condițiile HG 389/1946, ca acțiune personală, pentru plata prețului imobilului transmis, prescriptibilă în termenul general de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, nu este prescrisă.
Într-adevăr, prin sentința nr.514/22.01.1998 a Judecătoriei Sibiu definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.689/27.04.1998 și, respectiv decizia civilă nr.1364/5.10.1998 s-a stabilit obligația reclamantei în sensul de a transmite pârâtei proprietatea imobilului în litigiu în conformitate cu dispozițiile HG 389/1996, prin negocierea prețului. Dat fiind această dispoziție total imprecisă și nedeterminabilă în conținutul ei întrucât ar fi presupus un acord de voință al părților în acest sens, și întrucât acest acord nu s-a realizat, între părți s-a pornit un nou proces, la cererea reclamantei, prin care aceasta a solicitat obligarea pârâtei cumpărătoare să se prezinte pentru negocierea prețului în conformitate cu sentința nr.514/22.01.1998.
Deși acțiunea reclamantei a fost respinsă prin sentința nr.2235/30.03.2004 pronunțată de Judecătoria Sibiu, definitivă prin decizia nr. 1388/24.09.2004 a Tribunalului Sibiu și irevocabilă prin decizia nr.1101/24,01.2005 a Curții de APEL ALBA IULIA, prin niciuna dintre aceste hotărâri nu s-a stabilit și nu s-a determinat cu exactitate prețul pe care reclamanta în calitate de vânzător urma să îl primească. S-a acceptat prin aceste hotărâri că proprietatea asupra imobilului este pe deplin transferată în patrimoniul pârâtei, în temeiul sentinței nr.514/1998 chiar fără plata prețului. În considerentele deciziei nr.1388/A/2004 pronunțată în apel se arată textual că " Dacă consideră că nu s-a negociat și nici achitat prețul, reclamanta trebuia să ceară anularea hotărârii".
Doar ulterior, cu ocazia unui alt proces, pornit de reclamantă pentru anularea încheierii prin care pârâta și-a intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate, finalizat prin decizia nr.710/1.10.2004 a Curții de APEL ALBA IULIA ( fila 23 dosar de fond) se stabilește în considerentele acestei decizii, după ce în preambul constată că nu s- făcut dovada că prețul este determinat, faptul că este determinabil în condițiile art.2 din HG 389/1996.
În aceste condiții, în care doar la acest moment reclamanta a putut fi în măsură să cunoască prețul legal al transmiterii imobilului, el nefiind până la acest moment determinat și nici determinabil, urmează că doar începând cu acest moment să curgă termenul de prescripție de 3 ani pentru promovarea cererii de față, prin care se solicită plata prețului bunului vândut, moment față de care ( 1.10.2004) acțiunea reclamantei înregistrată la data de 15.11.2006 în dosar nr- al Judecătoriei Sibiu nu este prescrisă, urmând a fi respinsă această excepție.
Față de starea de fapt mai sus menționată, se va respinge inclusiv excepția autorității de lucru judecat al hotărârii pronunțate prin sentința nr. 514/1998 a Judecătoriei Sibiu având ca obiect obligarea reclamantei la transmiterea proprietății în favoarea pârâtei cât și a hotărârii pronunțate prin sentința nr.2235/2004 a Judecătoriei Sibiu prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la a se prezenta în vederea negocierii prețului în condițiile sentinței nr.514/1998 fără a se stabili, în mod efectiv, o atare obligație în sarcina acesteia.
Cât privește susținerea apelantei, pe fondul cauzei, referitoare la împrejurarea că reclamanta intimată a refuzat primirea sumei de 265.000.000 lei ( vechi) plătită acesteia cu ordin de plată în data de 19 ianuarie 1999 ( dată la care i-a și fost returnată de către reclamantă), motiv pentru care o atare plată nu s-ar mai justifica în prezent, aceasta urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Într-adevăr, plata prețului vânzării lucrului este obligația principală ce cade în sarcina cumpărătorului în temeiul art.1361 Cod civil. În condițiile în care pârâta recunoaște că a reprimat suma de bani transmisă inițial reclamantei cu titlu de preț, nu se poate spune că a făcut o plată efectivă a prețului în favoarea reclamantei, banii rămânând mai departe în patrimoniul său. Față de refuzul reclamantei în calitate de creditor al prețului de a-l primi, pârâta avea la îndemână posibilitatea consemnării prețului în condițiile art.1114 Cod civil, singura împrejurare care ar fi condus la concluzia ( prezumtivă) că reclamanta a avut banii la dispoziție din acel moment, o nouă cerere semnificând, într-adevăr o îmbogățire fără just temei.
Câtă vreme însă, așa cum se observă o atare consemnare nu s-a făcut, soluția obligării pârâtei la plata prețului transmis este legală și temeinică, urmând a fi menținută prin respingerea prezentul apel.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâta SC SRL Sibiu împotriva sentinței civile nr.693/C/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11.12.2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact.4 ex./30.12.2009
Jud.fond
Președinte:Mircea NoșlăcanJudecători:Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă
