Spete pretentii comerciale. Decizia 12/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 12/
Ședința publică din 19 Februarie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
-judecător
Grefier -
În complet de divergență prin includerea domnului judecător în conformitate cu prevederile art. 54 al.4 din Legea nr. 304/2004 coroborat cu art. 99 al.7 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor judecătorești.
Pe rol pronunțarea asupra apelului promovat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.946 din 16 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei pe fond a avut loc în ședința publică din data de 9 februarie 2009, desfășurarea dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de 12 februarie 2009 și apoi pentru astăzi, 19 februarie 2009;
CURTEA,
Prin sentința nr. 946 din 16 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr- s-a respins cererea formulată și precizată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta " ASIGURĂRI GENERALE" B, s-a respins cererea reclamantului pentru acordarea cheltuielilor de judecată, s-a respins cererea pârâtei pentru acordarea cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
La data de 24.10.2003, reclamantul arată că a încheiat cu pârâta " ASIGURĂRI GENERALE" contractul de asigurare seria A nr. - pentru avariile autoturismului marca BMW Z3, an fabricație 2003, pentru o perioadă de un an. Suma asigurată a fost de 40.000 Euro, iar prima de asigurare de 2.290 Euro, la încheierea contractului fiind achitată suma de 17.809.788 lei cu titlu de avans primă asigurare, rămânând un rest de 1.832 Euro.
La data de 10.12.2003 autoturismul a fost avariat în proporție de 80 % în urma unui accident, motiv pentru care reclamantul a solicitat plata sumei asigurate.
La data de 12.12.2003 a fost dată declarația de daună nr. 114C J/2003, pentru avarierea autovehiculului într-un eveniment rutier produs pe raza localității de Câmpie, jud. M, conform procesului verbal seria M nr.-/11.12.2003 (autorizație de reparație seria - nr.-/11.12.2003 ), la volanul mașinii aflându-se dl.. în baza acestui aviz a fost deschis la societatea pârâtă dosarul de daună nr.l 14 CJ/2003, făcându-se constatarea avariilor conform procesului verbal de constatare din 12.12.2003.
I s-a pus în vedere reclamantului să depună dovada înmatriculări valabile a autovehiculului în România, însă această cerință nu a fost îndeplinită.
Prin adresa nr.441/23.12.2003 a fost solicitat ajutorul Centrului Zonal de Combatere a Organizate și C care, prin adresa nr. RS/ -/21.01.2004, i-a comunicat pârâtei că autovehiculul figurează ca fiind "furat" din Elveția la data de 02.09.2003, fapt care a fost comunicat reclamantului prin adresa nr.571/09.02.2004.
În dosarul nr.44/P/2004 a fost începută urmărirea penală împotriva reclamantului pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzute de art. 215, alin. 3 Cod penal.
Ca urmare, asiguratul fiind convocat la conciliere a menționat, la data de 23.12.2004, că potrivit art.47, lit. a din contract "poate amâna plata atâta timp cât există dubii cu privire la dreptul asiguratului de a obține despăgubiri", în condițiile în care există dosar penal pe rol.
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. M din 18.12.2006 (dosar nr.3018/P/2006) s-a dispus scoaterea sa de sub urmărirea penală în baza art. 10, lit.b Cod procedură penală.
După comunicarea acestei soluții, la data de 17.01.2007, a convocat din nou pârâta la conciliere, iar în procesul verbal încheiat la data de 28.02.2007 s-a consemnat refuzul asigurătorului de a plăti suma asigurată pe motiv că nu era proprietarul autoturismului în momentul procedurii riscului asigurat, deci nu a suferit nici un prejudiciu material. De asemenea, s-a arătat că autoturismul nu era înmatriculat în România astfel că numai pentru autoturismele înmatriculate în România contractul de asigurare și-ar produce efectele.
Întrucât nu s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească, intrată în puterea lucrului judecat, că reclamantul a fost dobânditor de rea credință al autoturismului, atâta timp cât buna credință se prezumă, potrivit art. 1899 Cod. civil, susținerile cu privire la proprietatea autoturismului sunt nerelevante în speță, în lumina dispozițiilor art.486, art. 1898 cod civil întrucât, potrivit documentelor depuse la data încheierii contractului de asigurare în 2003, acesta a făcut dovada proprietății asupra autoturismului cu contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 05.09.2003, actele și cheile mașinii.
În ceea ce privește însă înmatriculării autoturismului în România, s-a reținut că motivul invocat de reclamant și menținut și la interogatoriu - taxele de înmatriculare deosebit de mari pentru autoturismele noi, nu este absolut de loc relevant în cauză, întrucât condițiile contractuale nu pot fi schimbate în mod unilateral, pentru considerente de ordin strict personal (evitarea unor invocate pierderi patrimoniale, prin plata unor taxe mai ridicate). De asemenea, împrejurarea că reclamantul a informat asigurătorul că nu îl va înmatricula decât după împlinirea unui an de la fabricație, când taxele se reduceau la J, este la fel de irelevantă întrucât această informare nu a schimbat termenii contractuali. Asigurătorul nu avea nici un interes să someze sau să oblige reclamantul să înmatriculeze autoturismul în România pentru că aceasta era o condiție stipulată contractual, iar riscul neîndeplinirii ei era suportat de reclamant. Asigurătorul era însă obligat să aducă la cunoștința asiguratului, la data încheierii contractului, care este acest risc, însă această obligație a fost îndeplinită prin inserarea unei clauze clare, fără echivoc care stipulează la pct.l din capitolul Obiectul Asigurării (din Condițiile generale privind asigurarea de avarii a autovehiculelor) că asigurătorul, "în schimbul achitării primelor de asigurare, asigură în baza prezentelor condiții, autovehiculele înmatriculate în România", care coroborate cu pct. 54 care statuează că "nu se acordă despăgubiri dacă autovehiculul, în momentul producerii accidentului, nu avea certificat de înmatriculare valabil sau altă autorizație de circulație valabilă", atenționează și asupra riscului neînmatriculării autoturismului în România.
La momentul încheierii poliței de asigurare aceste Condițiile generale privind asigurarea de avarii a autovehiculelor au fost prezentate acte reclamantului, fapt certificat de semnătura acestuia pe polița de asigurare.
În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 10 și 56 din Legea 136/1995, însă nu în sensul invocat de reclamant. Astfel art. 10 prevede condiții de conținut și formă a contractului de asigurare - iar obiectul contractului de asigurare a fost identificat într-adevăr ca fiind un autovehicul înmatriculat în străinătate, însă această situație putea fi oricând schimbată de asigurat prin îndeplinirea condițiilor necesare și astfel îndeplinită o cerință contractuală. în ceea ce privesc dispozițiile art. 56 din Legea nr. 136/1995, acestea stabilesc doar condițiile de asigurare a autovehiculelor înmatriculate în străinătate și ar fi avut relevanță dacă în contract s-ar fi stipulat în mod clar că asigurarea este valabilă și pentru autovehicule înmatriculate în străinătate sau, eventual, dacă se stipula simplu că asigurarea se face pentru autovehicule înmatriculate - fără nici o altă referire.
Nu sunt de asemenea relevante dispozițiile legii speciale -art.34, alin.4 și art.37 din Legea nr.32/2000, potrivit cărora dacă un asigurat a încheiat o asigurare printr-un agent de asigurare, asigurătorul în numele căruia acționează agentul este răspunzător față de asigurat pentru toate actele sau omisiunile agentului de asigurare astfel că nici o astfel de faptă sau omisiune a asigurătorului sau agentului său nu poate fi invocată pentru anularea unui contract de asigurare. în speța noastră, asigurătorul nu își invocă propria culpă pentru neîndeplinirii unor cerințe legale în momentul încheierii asigurării, decurgând din faptele prepusului și nici nu solicită declararea nulității sau anulării actului de asigurare (astfel cum este cazul în speța soluționată de ÎCCJ - Secția Comercială, decizia 5632/2003 pronunțată în dosarul nr.8641/2004), ci agentul de asigurare a identificat la data încheierii contractului bunul și nu a omis să consemneze că acesta era înmatriculat în străinătate. Nu este nici o clauză contractuală care să prevadă că autovehiculul trebuie să fie înmatriculat la momentul încheierii contractului de asigurare în România, ci doar o clauză care prevede că sunt asigurate autovehiculele înmatriculate în România. Practic este o condiție care trebuie îndeplinită de asigurat (înmatricularea în România) - și este la latitudinea sa când o va îndeplini - dar de a cărei îndeplinire depinde asigurarea contractată. Nu este o condiție rezolutorie, întrucât neîndeplinirea ei într-un anumit termen nu are ca efect rezoluți unea contractului.
Într-adevăr "asigurarea privește riscul asigurat, iar acesta nu este reprezentat de circulația fără număr de înmatriculare a autovehiculului, ci de accidentul produs", însă excluderea răspunderii asigurătorului prevăzută de art. 20 din Legea nr. 136/1995 "când riscul asigurat a fost produs cu intenție" (decizia nr.819/2004 a ÎCCJ - Secția Comercială, pronunțată în dosar nr.5843/2001), nu exclude stabilirea în mod convențional a altor clauze de excludere a acestei răspunderi.
Întrucât la data producerii riscului asigurat, nu era îndeplinită o condiție contractual prevăzută de părți - înmatricularea autoturismului în România, s-a constatat că răspunderea asigurătorului nu operează, astfel că s-a respins în totalitate cererea formulată și precizată de reclamantul, domiciliat în,-, jud. M, în contradictoriu cu pârâta " ASIGURĂRI GENERALE"
În baza art. 274 Cod pr.civ. întrucât reclamantul a căzut în pretenții s-a respins și cererea sa pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Având în vedere dispozițiile art. 1169 Cod civil coroborate cu art. 129 alin. 1 Cod pr.civ. s-a respins cererea pârâtei pentru acordarea cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul solicitând schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 129.505,39 lei echivalentul a 38.067,61 Euro, cu titlu de obligație asumată personal de către pârâtă conform contractului de asigurare seria A nr.- din 24.10.2003 privind asigurarea de avarii a autovehiculelor, respectiv cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru și timbru judiciar.
În motivarea cererii de apel se arată că a încheiat contractul de asigurare de avarii pentru autoturismul marca BMW Z3, an de fabricație 2003, cu serie șasiu nr. suma asigurată fiind de 40.000 Euro iar prima de asigurare de 2.990 Euro. La data încheierii contractului a achitat suma de 17.809.788 Rol cu titlu de avans primă de asigurare, rămânând un rest de 1.832 Euro. La data de 10.12.2003 acest autoturism a fost avariat în urma unui accident în proporție de 80 % astfel că în baza contractului de asigurare a solicitat plata sumei asigurate. În urma acestei cereri asiguratorul a solicitat o serie de acte care nu au fost necesare la data încheierii contractului iar ulterior a sesizat organele de cercetare penală. În urma acestor sesizări s-a descoperit că autoturismul fusese furat din Elveția și a fost introdus în țară pe data de 3.09.2003 de către, autoturism pe care el l-a cumpărat la data de 5.09.2003. A urmat cercetarea penală, iar după rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-M prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, a convocat pârâta la o nouă conciliere în vederea achitării despăgubirilor conform contractului de asigurare. Refuzul asiguratorului de a efectua plata l-a determinat să formuleze acțiunea dedusă judecății. La pronunțarea hotărârii apelate instanța de fond nu a avut în vedere prev.art.5 din anexa la contractul de asigurare potrivit cărora asigurarea se consideră încheiată prin plata primelor și emiterea contractului de asigurare și este valabilă numai pentru riscurile și aria geografică menționată în contract. Nu era prevăzută în contract nici o condiție legată de înmatricularea autoturismului în România. De altfel la data încheierii contractului asiguratorul a fost atenționat că înmatricularea se va face după împlinirea unui an de la fabricație, când taxele se reduc la Instanța de fond nu a avut în vedere nici disp.art.34 alin.4 și art.37 din Legea nr.32/2000 care prevăd că asiguratorul în numele căruia acționează agentul este răspunzător față de asigurat pentru toate actele sau omisiunile agentului de asigurare și cele în conformitate cu care nici o faptă sau omisiune a asiguratorului ori agentului său constând în încălcarea oricărei prevederi a legii contractului de asigurare, a condițiilor sau a primelor de asigurare precum și a altor elemente privind încheierea contractului de asigurare. Se mai arată că Legea nr.136/1995 prin art.20 prevede o singură cauză de exonerare a asiguratorului de plata despăgubirilor și anume când riscul asigurat a fost produs cu intenție. Prin cererea de apel se mai solicită ca interpretarea contractului de asigurare să se facă după regulile prev. în art.970 - 977 și 985.civ. adică după intenția comună a părților contractante și nu după sensul literar al termenilor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar se solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și legală, arătând că instanța de fond a dat o interpretare corectă clauzelor înscrise în contract și a stabilit în mod temeinic și legal că reclamantul nu și-a îndeplinit condițiile prevăzute în contract pentru a beneficia de plata despăgubirilor. Nu s-a contestat încheierea contractului de asigurare, s-a susținut doar că acest contract a fost încheiat sub condiția îndeplinirii de către reclamant a obligației de înmatriculare a autovehiculului în România, condiție esențială pentru a putea beneficia de despăgubiri, prevăzută la capitolul obiectul asigurării din contract.
În mod corect a reținut de asemenea instanța de fond faptul că reclamantul nu justifică un interes patrimonial atâta timp cât s-a demonstrat că autovehiculul a fost furat, că adevăratul proprietar a revendicat acest autovehicul, reclamantul având posibilitatea să se îndrepte cu acțiune de recuperare a prețului plătit de la vânzător.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele prev. de art.292 - 294.pr.civ. Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 24.10.2003 reclamantul a încheiat cu pârâta SC ASIGURĂRI GENERAL SA contractul de asigurarea seria A nr.-, pentru avariile autovehicului marca BMW Z3, an de fabricație 2003. În anexa la acest contract(41) sunt prevăzute condițiile generale privind asigurarea de avarii a autovehiculelor iar la capitolul obiectul asigurării se prevede în mod expres că formează obiectul asigurării autovehiculele înmatriculate în România. Tot în cadrul acestui capitol se mai prevede că se pot asigura autovehiculele pentru care asiguratul are un interes patrimonial.
La data încheierii contractului i-au fost prezentate reclamantului condițiile de asigurare, acesta din urmă le-a acceptat și s-a obligat să facă demersurile în cel mai scurt timp posibil pentru înmatricularea autovehiculului în România(vezi în acest sens răspunsul la interogatoriu - fila 193 dos.fond).
Suntem așadar în prezența unui contract sub condiție, perfectarea convenției depinzând de voința exclusivă a asiguratului, aceea de înmatriculare a autovehiculului în România, de îndeplinirea acestei condiții depindea nașterea raportului juridic.
Din moment ce reclamantul în calitate de asigurat nu și-a îndeplinit această obligație, și-a asumat riscul ca, în cazul în care intervine evenimentul asigurat, pretenția de asigurare să nu opereze.
În acest sens se interpretează și disp.art.2 din Legea nr.136/1995 potrivit cărora în asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat și asigurator, precum și drepturile și obligațiile fiecărei părți, se stabilesc prin contractul de asigurare.
Relativ la interesul patrimonial al asiguratului, așa cum corect a reținut și prima instanță, acesta nu poate face dovada interesului asigurabil care să-l îndreptățească la plata despăgubirii de asigurare atâta timp cât s-a demonstrat că autoturismul ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat de asigurat cu o terță persoană a fost furat, obiectul acestui din urmă contract nefiind unul ilicit, situație în care reclamantul în calitate de cumpărător are dreptul la o acțiune în despăgubiri împotriva vânzătorului, acțiune pe care de altfel a și formulat-o, așa cum recunoaște prin răspunsul la interogatoriu(vezi răspuns întrebarea 7 - fila 194 dos.fond).
Față de aceste considerente, se apreciază că în mod temeinic și legal prima instanță a reținut că la data producerii riscului asigurat nu erau îndeplinite condițiile prevăzute în contract de ambele părți pentru a beneficia de prima de asigurare, respectiv înmatricularea autovehiculului și interesul patrimonial al asiguratului, astfel că în baza disp.art.296 pr.civ. cu opinie majoritară apelul va fi respins și se va menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de, domiciliat în,-, jud. M, împotriva sentinței civile nr.946 din 16 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 Februarie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehn.
21.04.2009
4 exemplare
Jud.fond.
Cu opinie divergentă,
în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță astfel cum a fost formulată.
Judecător
Opinia minoritară are în vedere modalitatea de interpretare a clauzelor contractuale, interpretare în directă legătură cu modul de soluționare a cauzei, din punctul de vedere al caracterului devolutiv al prezentei căi de atac ordinare.
Așadar, starea de fapt indicată în considerentele hotărârii, luate în majoritate, este aceeași, doar că modul de interpretare a clauzelor contractuale, din punctul de vedere al prezentei opinii minoritare, duce la admiterea apelului și, ca atare, la admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Reclamantul - apelant a solicitat obligarea pârâtei - intimate la plata sumei de 37.987,5 Euro, conform cursului de schimb la data plății, cu titlu de obligație asumată personal de pârâtă conform contractului de asigurare seria A, nr. - din 24.10.2003. De asemenea, a solicitat și obligarea la penalități de întârziere începând cu data scadenței și până la achitarea integrală a sumei asigurate.
Așa cum rezultă din declarația de asigurare - asigurare avarii auto ( 7 dos. nr- al Trib. Comercial Mureș ), la data de 24.10.2003 a fost încheiat contractul de asigurare, obiect al contractului fiind asigurarea autoturismului înmatriculat în Elveția sub nr. ZG 50251, cu seria sașiului înscrisă în declarație. De menționat că asigurarea pentru autovehicul străin, conform declarației, era valabilă doar pentru avarii produse în România (pe teritoriul României).
Faptul că "declarația" mai sus - citată face parte integrantă din contractul de asigurare este menționat în însăși această declarație, care consemnează că declarația "stă la baza încheierii contractului de asigurare și face parte integrantă din acesta".
Este adevărat că declarația de asigurare - asigurarea de avarii auto a fost încheiată de Sucursala din C - Nai ntimatei, însă în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 32/2000, după cum corect a arătat și apelantul, intimatul nu se poate prevala de o faptă sau omisiune a asigurătorului ori a agentului său, constând în încălcarea acestei legi, a legii aplicabile contractului de asigurare ori a condițiilor sau cuantumului primei de asigurare, precum și a altor elemente privind încheierea contractului de asigurare (art. 37). Acest din urmă text de lege se referă, e adevărat, la cazul în care se solicită anularea contractului de asigurare, însă din acest text rezultă răspunderea intimatului pentru contractele de asigurare încheiate de angajații săi sau de agenții săi de asigurare, față de care, sigur, există posibilitatea regresului.
La pct-ul 6 al condițiilor generale privind asigurarea de avarii a autovehiculelor prevede că în baza achitării primelor de asigurare se asigură autovehiculele înmatriculate în România sau autovehiculele înmatriculate și care circulă pe drumurile publice ( 41, dos. Tribunalul Comercial Mureș ), iar art. 54 lit. n prevede că nu se acordă despăgubiri "dacă autovehiculul în momentul producerii accidentului nu avea certificat de înmatriculare valabil sau altă autorizație de circulație valabilă".
Mai trebuie amintit că autoturismul asigurat s-a dovedit, în urma investigațiilor penale desfășurate de organele de urmărire penală, a fi fost furat din Elveția, fiind introdus în țară de un cetățean elvețian și achiziționat, de la acesta, de apelant. De asemenea, organele de urmărire penală a cercetat dacă apelantul reclamant a avut vreo contribuție la sustragerea acestui autoturism, concluzia fiind, conform ordonanțelor emise de Ministerul Public, din 26.06.2006 și 18.12.2006 ( 114 - 117 dosar Tribunalul Comercial Mureș ), că nu a avut nicio contribuție, respectiv că apelantul a fost cumpărător de bună credință al autoturismului obiect al contractului de asigurare.
Din cuprinsul Legii 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu privire la asigurările facultative nu rezultă din nicio prevedere legală că este interzisă asigurarea unui bun, respectiv autovehicul, care este înmatriculat în străinătate.
În cazul de față, autoturismul a fost înmatriculat în Elveția și, chiar dacă acesta a fost dovedit ca fiind furat, așa cum arată, de altfel, și procurorul în ordonanța din 18.12.2006, la data încheierii declarației de asigurare, declarație care face parte integrantă din contractul de asigurare, asigurătorul, prin angajatul său, avea cunoștință de faptul că autoturismul era înmatriculat în altă țară. Ca atare, cel puțin din punctul de vedere al asiguratului ca și al asigurătorului, declarația de asigurare trebuie să-și producă efectele, în sensul acoperirii de către asigurător a riscului asigurat, chiar dacă autoturismul a fost înmatriculat în străinătate iar acesta, ulterior, a fost dovedit ulterior ca fiind sustras.
În acest sens, deși clauzele generale ale contractului, respectiv art. 54 lit. n, prevăd că nu pot fi asigurate decât autoturismele înmatriculate în România, prin clauzele speciale, respectiv declarația de asigurare - asigurare de avarii auto, tocmai asigurătorul a înțeles să deroge de la aceste clauze generale, mai ales că în declarație a fost trecut ca bun asigurat cu numărul de înmatriculare din Elveția. Din acest punct de vedere, în opinia minoritară cred că asigurătorul, intimata în prezenta cauză, nu se poate prevala de clauza generală din moment ce tocmai ea, prin angajatul acesteia din sucursala C N, a înțeles să deroge prin clauza specială cuprinsă în declarația de asigurare (declarație care, așa cum am precizat anterior, face parte integrantă din contractul de asigurare potrivit mențiunii din declarație).
Art. 982 Cod civil prevede că "Toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg". În cazul de față, este adevărat că apelantul a luat cunoștință, la data semnării declarației de asigurare, de condițiile generale contractuale, dar, în egală măsură, faptul că asigurătorul a fost de acord să asigure un autoturism înmatriculat în Elveția are preeminență în raport cu clauza generală cuprinsă la art. 54 lit. n din condițiile generale contractuale. În opinia mea, clauza cuprinsă în declarația de asigurare, respectiv asigurarea unui autoturism înmatriculat în Elveția, este echivalentul unei clauze speciale ce are preeminență în raport cu clauza generală cuprinsă la art. 54 lit. n, tocmai prin voința asigurătorului, intimata - pârâtă, în cauză fiind incident principiulspecialia generalibus derogant,adică clauzele speciale se aplică cu prioritate față de clauzele generale.
Din acest motiv, în dezacord cu opinia instanței de fond și cu cea a opiniei majoritare, constituită în urma constituirii completului de divergență, opinez că acțiunea introductivă de instanță este întemeiată și că s-ar fi impus, din aceste rațiuni, admiterea apelului cu schimbarea în tot a hotărârii atacate.
Judecător
Red.
Tehnored.
4 exp./29.05.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
