Spete pretentii comerciale. Decizia 120/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÎNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 120
Ședința publică de la 22 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Geta Sandu
JUDECĂTOR 2: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu
Grefier - -
La ordine fiind pronunțarea în recursul formulat de "-Trans Serv" împotriva deciziei nr. 1 din 9 aprilie 2009 Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează::
- dezbaterile în recurs au avut loc În ședința publică din 15 februarie 2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărîre;
- la solicitarea părților de a amînare a pronunțării pentru a se depune la dosar note de concluzii scrise, instanța de recurs a amînat pronunțarea pentru azi, 22 februarie 2010. În termenul de pronunțate au depus note de concluzii scrise recurenta "-Trans Serv" și intimata ""
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată sub numărul - (12.02.2007), reclamanta "-TRANS SERV" Iac hemat în judecată pe pârâta "" I și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 70.812 lei cu titlu de despăgubiri (contravaloarea biletelor pentru transportul angajaților "-" pe traseul I - ). Cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare, pîrîta a invocat prematuritatea introducerii cererii de chemare în judecată față de dispozițiile art. 7201Cod procedură civilă, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii.
Prin încheierea din 18 iunie 2007 Judecătoria Iașia respins excepția prematurității acțiunii, fiind îndeplinită procedura concilierii prealabile conform art. 720 Cod procedură civilă.
În cursul procesului s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pîrîtului.
Prin sentința nr. 6162/16 mai 2008 Judecătoria Iași respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, admite acțiunea reclamantei și obligă pîrîta la plata sumei de 134.534 lei reprezentînd daune, 4937 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta "", invocând faptul că în mod greșit s-a respins excepția prematurității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar pe fondul cauzei a susținut că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 998 Cod civil.
Intimata "-Trans Serv", prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului.
Prin decizia nr. 1/9.04.2009 Tribunalul Iași - Secția comercială și contencios administrativ a admis apelul formulat de pârâta "", a schimbat sentința apelată în sensul respingerii acțiunii reclamantei "-Trans Serv"
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
În primul rând instanța constată că în mod corect a fost calificată calea de atac "apel", cauza fiind de materie comercială iar obiectul cererii, astfel cum a fost majorat de reclamantă, vizează pretenții peste 100.000 RON, calea de atac fiind apelul față de dispozițiile art. 2821Cod procedură civilă. Litigiul a fost corect soluționat de Judecătoria Iași ca instanță de fond, conform dispozițiilor art. 181Cod procedură civilă, modificarea privind obiectul cererii intervenind ulterior sesizării acestei instanțe.
Excepția prematurității a fost corect respinsă a fost corect respinsă de instanța de fond, având în vedere că reclamanta a făcut demersurile necesare finalizării acestei proceduri iar nerespectarea unora din prevederile art. 720 Cod procedură civilă nu atrage automat nulitatea concilierii, ci numai dacă pentru a dovedi o vătămare, ceea ce în speță nu s-a dovedit.
De asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive a fost corect reținută de prima instanță.
Pe fondul cauzei, tribunalul apreciază că situația este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, impunându-se a fi schimbată.
Temeiul în drept al acțiunii îl reprezintă art. 998 Cod civil, pretențiile reclamantei decurgând din răspunderea delictuală a pârâtei care, prin desfășurarea activității comerciale (transportul angajaților "-" I fără a avea licență de transport), a adus prejudicii reclamantei care era singura deținătoare a licenței de executare pe traseul I -.
Reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru a fi antrenată răspunderea pârâtei și a fi obligată la despăgubiri.
Astfel, între pârâtă și "-" Iai ntervenit un contract comercial care, potrivit art. 969, reprezintă legea părților și potrivit art. 973 Cod procedură civilă produce efecte inclusiv între părțile contractante. În baza acestui contract pârâta a primit suma de 134.534,09 RON pentru serviciile prestate. Prețul convenit a fost stabilit de părți în funcție de numărul kilometrilor efectuați și nu în funcție de numărul de persoane, așa cum procedează reclamanta. Sub nici un aspect nu s-ar putea considera că această sumă reprezintă prejudiciul produs reclamantei. Astfel nu există nici o dovadă în sensul că dacă ar fi transportat reclamanta angajații "-" I ar fi obținut această sumă de bani. În primul rând suma respectivă nu reprezintă profitul pârâtei, din această sumă ea suportând cheltuielile legate de combustibil, întreținerea mașinii, cheltuieli de personal etc. profitul pârâtei fiind mult mai mic. În al doilea rând suma a fost calculată potrivit înțelegerii între cele două părți după alte considerente ( în funcție de numărul de kilometri parcurși și nu de numărul persoanelor transportate). În al treilea rând nu există nici un fel de probă în sensul că angajații "-" I s-ar fi deplasat cu autovehiculul pârâtei, aceștia putând veni la serviciu cu mașina personală sau cu un alt mijloc de transport achiziționat de pârâtă în acest sens, astfel că nu poate fi reținut ca îndeplinită nici condiția privind legătura de cauzalitate între fapta pârâtei și eventualul prejudiciu.
În apel pârâta apelantă a făcut și dovada că pentru perioada în cauză deținea licență de transport rutier public (fila 52). Potrivit contractului încheiat între părți rezultă doar că pârâta a efectuat transport ocazional de persoane "de la la sediul " " I" în baza licenței de transport și potrivit art. 92. 1842/2001 nu avea obligația de a obține licența de traseu în cazul în care efectua o cursă specială în baza unui contract comercial d e prestări servicii, fiind suficientă deținerea licenței de transport.
Pentru considerentele arătate, apreciind că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică cu privire la soluționarea fondului cauzei, instanța a admis apelul formulat de apelanta "" și a schimbat în parte sentința apelată.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii nici uneia din condițiile prevăzute de art. 998 cod civil pentru a putea fi antrenată răspunderea apelantei. Nu se poate reține vreo faptă ilicită a pârâtei atît timp cît aceasta a prestat un serviciu în baza unui contract comercial încheiat cu un terț, în condițiile în care avea licență de transport, iar cursa era corectă, special fiind transportați angajații societății beneficiare la sediul acesteia. Nu s-a făcut dovada vreunui prejudiciu cert suferit de reclamantă, nefiind nici o dovadă în sensul că respectivii angajați s-ar fi deplasat cu mașina pârâtei în cazul în care orarul acesteia le-ar fi permis acest lucru. Prejudiciul solicitat de reclamantă prin acțiune raportat la un grad de ocupare de 70% și la 4 curse pe zi de 70.812 lei este complet arbitrar străin, în contradicție evidentă cu realitatea. Sub nici un aspect nu rezultă că angajații "-" I ar fi rezultat 70% din ocupanți și ar fi efectuat 4 curse pe zi. Prejudiciul stabilit de reclamantă la 134.534 RON este de asemenea greșit stabilit prin înțelegerea eronată a situației de fapt pentru considerentele relevate mai sus.
Pentru toate aceste motive, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamanta "-TRANS SERV" în contradictoriu cu pârâta "" ca nefondată.
Văzînd și disp.art. 274 tribunalul a obligat intimata ca parte căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta "-Trans Serv" a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1/2009 pronunțată de Tribunalul Iași, invocînd motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod procedură civilă.
1. În mod greșit se reține, în motivarea deciziei, că instanța de apel ar fi invocat motive
de apel din oficiu. Chiar și așa, acestea nu au fost puse în discuția contradictorie a părților.
2. Greșit reține instanța de apel că pârâta nu deține o licență de transport, în cererea de
chemare în judecată a făcut referire la nedeținerea unei licențe de traseu, aspecte total diferite. Diferența dintre cele două licențe constă în faptul că orice societate comercială ce desfășoară activități de transport trebuie să aibă o licență de transport public însă, pentru a putea efectua curse pe un anumit traseu, era absolut necesar să dețină și o licență de execuție pentru acel traseu, conform art. 2 din Ordinul 1842/2001.
În aceste condiții, hotărîrea instanței de apel se axează pe o situație premisă greșită și care nu a fost niciodată invocată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată (art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă).
3. Hotărîrea este nelegală și pentru faptul că instanța a înlăturat concluziile unui raport
de expertiză contabilă judiciară, probă admisă de instanța de fond, iar în considerentele deciziei nu sunt cuprinse motivele de drept care au condus instanța de judecată la ideea că acțiunea este nefondată, fiind aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Se susține că art. 92 din nr. 1842/2001 nu există și că instanța de apel a reținut
concluziile unui raport de expertiză extrajudiciară depus de pârâtă în loc să admită solicitarea de a se efectua o altă expertiză contabilă.
4. Apărarea potrivit căreia intimata-pârâtă efectua transport ocazional de persoane nu
constituit un motiv de apel, astfel că instanța a încălcat dispozițiile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă.
Mai susține reclamanta că, pentru efectuarea transportului ocazional sau turistic, pârâta
trebuia să dețină înscrisurile prevăzute de art. 42 din OM 1842/2001, art. 14 din Normele de aplicare a OM 1842/2001.
5. Greșit s-a reținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 998 Cod civil.
Susține recurenta că activitatea de transport rutier de persoane este strict reglementată de lege, iar neândeplinirea condițiilor impuse de lege pentru desfășurarea acestei activități pe un anumit traseu duce la efectuarea unui transport de persoane contrar dispozițiilor legale și care, implicit, cauzează un prejudiciu altui transportator ce efectuează în mod legal curse pe acel traseu.
Fapta ilicită săvîrșită de către intimată constă în aceea că a circulat pe traseul I -
fără a deține licență de execuție pe traseu, deci fără a respecta dispozițiile imperative ale legii. Neexistînd un deținător de licență de traseu pentru cursele regulate speciale, transportul persoanelor pe acel traseu putea fi efectuat doar de către "-Trans Serv", aceasta fiind singura care respecta cerințele legii și era deținătoarea unei licențe.
Mai susține recurenta că valoarea prejudiciului a fost corect stabilită prin expertiza efectuată în fața instanței de fond și că raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu este dovedit prin probele administrate în cauză.
Pentru aceste critici, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei și admiterea acțiunii.
Intimata "" a depus întâmpinare față de motivele de recurs, susținînd că instanța de apel a pus în discuția părților aspectele nelămurite, fapt ce rezultă din încheierile de ședință, că a clarificat aspectul legat de diferitele tipuri de licențe, că pârâta deținea documentele necesare pentru a presta serviciile de transport conform contractului cu "-", că a făcut referire la aspecte cuprinse în raportul de expertiză efectuată în cursul procesului, nu și la cel extrajudiciar, că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 998 Cod civil.
În recurs părțile au depus înscrisuri care nu sunt utile cauzei.
Analizând actele și lucrările prin prisma criticelor și apărărilor formulate, a dispozițiilor legale, instanța de recurs constată următoarele:
Cu privire la mențiunea "motivele de apel invocate și din oficiu" curtea constată că este o eroare materială, din cuprinsul considerentelor deciziei recurate nerezultând faptul că instanța de apel ar fi invocat, din oficiu, motive de nelegalitate ale hotărârii, astfel că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Nefondată este și critica referitoare la faptul că instanța de apel ar fi făcut confuzie între licența de transport și licența de execuție pentru traseu.
Astfel, în cererea de chemare în judecată, reclamanta susține că prejudiciul a fost cauzat de către pârâtă motivat de faptul că aceasta nu avea "licență de execuție" emisă de Autoritatea Rutieră Română în sensul că, în lipsa acestui document, pârâta nu putea transporta călători pe ruta I -. De altfel, aceasta este și motivația cuprinsă în convocarea pentru conciliere (fila 29 dosar fond).
Față de motivele de apel formulate de pârâtă și apărările reclamantei, instanța de apel a constatat că, potrivit dispozițiilor legale, pârâta avea licență de transport, licența de traseu nefiind necesară.
Astfel, licența de execuție pentru traseu este menționată la art. 2 lit. j din Ordinul nr. 1842/2001 emis de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței (act normativ în vigoare în anul 2004) printre documentele ce permit operatorului executarea operațiunilor de transport rutier de bunuri și persoane. Însă, în funcție de categoriile și tipurile de transport, dar și de condițiile impuse de Ordinul nr. 1842/2001, urmează a stabili, pentru fiecare în parte, documentele necesare efectuării operațiunilor de transport.
Art. 42 din Ordinul 1842/2001 (dintr-o eroare materială tribunalul a reținut dispozițiile art. 92) face referire la transportul rutier de persoane prin servicii regulate speciale și pentru care este necesară licența de execuție pentru traseu, pârâta din prezenta cauză efectuînd un serviciu ocazional de transport de persoane, așa cum este definit în anexa 1 la OG nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, modificată și completată prin Legea nr. 105/2000: "activitate ce poate fi efectuată de operatorii de transport numai pe baza unui contract unic, pentru un anumit grup de persoane anterior constituit, nominalizat în lista de pasageri".
Pe de altă parte, potrivit aceluiași act normativ (OG nr. 44/1997), licența de execuție pentru traseu este definită ca fiind documentul în baza căruia operatorul de transport rutier obține dreptul de a executa transporturi publice de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate speciale în trafic național sau internațional pe un anumit traseu conform caietului de sarcini, anexă la aceasta.
Din definiția dată lipsește categoria serviciului ocazional de transport de persoane, ceea ce înseamnă că legiuitorul a exclus acest serviciu de la obligativitatea obținerii licenței de execuție pentru traseu.
În susținerea necesității obținerii licenței de execuție pentru traseu și pentru serviciul ocazional de transport de persoane, recurenta invocă, prin motivele de recurs, atât dispozițiile art. 42 din Ordinul 1842/2001, cât și deținerea suplimentară a două documente și anume: documentul de tarifare globală a transportului și documentul de control pentru transport rutier de persoane prin servicii ocazionale, documente ce se eliberează de Autoritatea Rutieră Română.
Documentul de tarifare globală a transportului este prevăzut de art. 43 lit. b din ordin și reprezintă unul din înscrisurile necesare efectuării transporturilor rutiere de persoane prin curse ocazionale.
Din conținutul dispozițiilor art. 42 și 43 din Ordinul 1842/2001 rezultă că, în cazul pârâtei, în calitate de operator de transport rutier public ce efectuează servicii ocazionale de transport de persoane, îi sunt necesare documentele prevăzute la lit. a, b, c din art. 42 și lit. a, b din art. 43, nicidecum licența de execuție de traseu.
De altfel, pentru această categorie de serviciu de transport, actul normativ invocat mai sus nici nu prevede autoritatea responsabilă cu emiterea unei asemenea licențe, dispozițiile cuprinse în capitolul B2 și C făcând referire doar la serviciul regulat și serviciul special regulat, astfel că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Cum recurenta s-a raportat prin cererea de chemare în judecată la licența pentru traseu, iar acest document nu este necesar, curtea de apel nu va mai analiza legalitatea documentelor invocate pentru prima dată în recurs ( documentul de tarifare globală, caietele de sarcini, documentul de control prevăzut de art. 14 din ordin, etc.).
Neântemeiată este și critica referitoare la neândeplinirea condițiilor prevăzute de art. 998 Cod civil.
Reclamanta a susținut, în esență, că pârâta i-a produs un prejudiciu prin faptul că a efectuat transport de persoane pe un traseu pentru care nu deținea licență.
Reținând că pârâta efectua transportul angajaților " " pe traseul I - și retur în baza unui contract de prestări servicii, reclamanta nu a dovedit, prin probele administrate în prezenta acuză, că aceasta ar fi oprit autovehiculul în stațiile contractate și că ar fi asigurat transportul unor călători ce nu erau angajații " ", astfel că toate criticile referitoare la expertiza judiciară/extrajudiciară sunt lipsite de relevanță.
Pentru aceleași argumente, reclamanta nu a dovedit existența unei legături, chiar indirecte, între încasările eferente perioadei în discuție și executarea transportului angajaților " " de către pârâtă.
Lipsa faptei ilicite, a prejudiciului și a raportului de cauzalitate atrag neândeplinirea condițiilor prevăzute de art. 998 Cod civil.
În ceea ce privește calificarea serviciului de transport ca fiind ocazional, aceasta nu reprezintă o depășire a limitelor investirii instanței de apel, ci o încadrare a activității desfășurate de către pârâtă într-una din categoriile de transport prevăzută de OG nr. 44/1997 în baza înscrisurilor depuse de această parte.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul declarat de "-Trans Serv" și va menține decizia recurată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă reclamanta va suporta cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă (5000 lei onorariu de avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta "-TRANS SERV" împotriva deciziei civile nr. 1 din data de 9.04.2009 a Tribunalului Iași, Secția comercială și contencios administrativ, decizie pe care o menține.
Obligă recurenta "-TRANS SERV" să achite intimatei "" suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored. /2 ex.
25 Februarie 2010
Tribunalul Iași -;
Judecătoria Iași -.
Președinte:Geta SanduJudecători:Geta Sandu, Cipriana Poiană, Camelia Gheorghiu
