Spete pretentii comerciale. Decizia 13/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 13/A-
Ședința publică din 06 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Diana Ungureanu judecător
- - -, judecător
- -, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamanta C A TRANSPORT,cu sediul în P, str. -, -.A,.2, județul A, împotriva sentinței nr.1001/C din 24 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații- pârâți SC SA- SUCURSALA P și SC SA CENTRALA.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta-reclamantă SC SA TRANSPORT SRL prin administrator și avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsind intimații-pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
Apelul este timbrat legal prin anularea timbrului judiciar în valoare de 5,00 lei, precum și a chitanței nr. 2693/2008, emisă de Primăria Mun. P, din care rezultă că s-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 1663 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea, constatând apelul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra lui, punând în discuția părților și excepția privind lipsa calității procesuale active a reclamantei invocată la instanța de fond de intimate.
Av., având cuvântul pentru apelanta - reclamantă SC SA TRANSPORT SRL, având cuvântul, solicită respingerea excepției, arătând că au calitate procesuală activă ca, pentru aspectele expuse la fond.
În ceea ce privește apelul, solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, pentru motivele menționate în scris și susținute oral în ședința publică, cu cheltuieli de judecată. Arată că, în mod greșit, instanța a reținut că apelanta nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractul de asigurare, deoarece societatea de asigurări a fost avizată de producerea evenimentului în momentul în care au fost în posesia unui document eliberat de organele de poliție. De asemenea, în mod netemeinic s-a reținut de instanța de fond culpa posesorului autoturismului, respectiv, deoarece din foile de parcurs aflate la dosar, rezultă că locul de parcare era stabilit de asigurat în localitatea, iar faptul că autovehiculul era parcat în curtea conducătorului auto denotă faptul că acesta a manifestat o grijă în plus față de autovehicul. Împrejurarea că făptuitorul după ce a consumat în prealabil băuturi alcoolice a luat fără încuviințarea conducătorului auto, titular al autovehiculului, autovehiculul în scopul de a și-l însuși fără drept, nu poate fi interpretată ca fiind o înlesnire a acțiunii de sustragere.
De asemenea urmează să fie restituite contravaloarea ratelor de CASCO întrucât în situația în care bunul asigurat nu mai există, primele de asigurare se încasează în mod nejustificat. Urmează ca pârâtele să acorde și contravaloarea ratelor de leasing achitate de apelantă după producerea evenimentului, deoarece apelanta nu a mai putut utiliza bunul asigurat producându-i-se astfel un prejudiciu evident. Cu privire la beneficiul nerealizat, instanța de fond în mod nelegal a respins acest capăt de cerere în cauză fiind evidentă culpa asiguratorului în plata acestor despăgubiri.
CURTEA
Asupra apelului de față, deliberând:
Constată prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Argeș la data de 11.04.2007, reclamanta TRANSPORT, cu sediul în P, a chemat în judecată pe pârâtele - Sucursala P, cu sediul în aceeași localitate și - Centrala B, cu sediul în B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele să-i plătească următoarele despăgubiri:
- 68.927 lei cu titlu de indemnizație de asigurare, sumă ce reprezintă contravaloarea reparației autovehiculului 46. prejudiciu calculat estimativ prin devizul eliberat de unitatea service România;
- 35.000 lei cu titlu de indemnizație de asigurare, reprezentând c/valoarea ratelor de leasing plătite de către reclamantă societății de leasing ROMANIA pe perioada cât autovehiculul a fost avariat și nu a putut fi reparat din cauza atitudinii culpabile a pârâtelor, respectiv de la data de 24.12.2005 și până în prezent, precum și a ratelor CASCO din aceeași perioadă pe care pârâtele le încasează în mod nejustificat, această valoare fiind și ea apreciată estimativ;
- indemnizația de asigurare, reprezentând beneficiul nerealizat pe care reclamanta l-a suportat ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 24.12.2006, estimat la valoarea de 200 lei/zi, având în vedere că autovehiculul era folosit pentru transportul de persoane și că în această perioadă nu a produs nici un venit, valoare ce urmează și ea să fie stabilită printr-o expertiză judiciară.
În plus, reclamanta a solicitat ca pârâtele să fie obligate și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în baza contractului de leasing nr.- din data de 28.06.2005 a preluat de la proprietarul ROMANIA dreptul de folosință asupra microbuzului IVECO cu numărul de înmatriculare 46. contra plății ratei de leasing.
În data de 24.12.2006 autovehiculul a fost avariat de conducătorul auto, angajatul său, din cauza neatenției și a vitezei excesive cu care a circulat, după ce, profitând de neatenția lui, și el angajat al reclamantei, sustrăsese autovehiculul din curtea casei acestuia.
Întrucât la data producerii accidentului autovehiculul marca IVECO cu numărul de înmatriculare 46. era asigurat pentru furt și avarii la, potrivit poliței de asigurare seria C, nr.- din 28.09.2005, reclamanta s-a adresat reprezentantului legal al acestei societăți pentru constatarea avariilor existente și pentru întocmirea formalităților necesare acordării despăgubirilor și s-a întocmit dosarul de daune CA/AG/06/7011 și devizul estimativ al service-ului autorizat de firma IVECO, însă la 6 luni de la producerea evenimentului asigurat, fără nici o explicație, reprezentanții - Sucursala P au refuzat despăgubirea.
Reclamanta a mai arătat în cererea introductivă că, deși autovehiculul este avariat în totalitate, a achitat lunar la scadență și fără nici o întârziere factura de plată către proprietarul ROMANIA, factura cuprinzând atât valoarea ratei de leasing, precum și valoarea primei de asigurare care se virează de către proprietar în contul asigurătorului.
Cât privește beneficiul nerealizat, a arătat reclamanta în motivare, acesta este dovedit prin licența de execuție pentru traseu transport rutier de persoane prin servicii regulate valabilă de la 01.07.2005 până la data de 30.06.2008 și cu licența de execuție pentru vehicul seria - nr.-.
În drept, s-au arătat ca temeiuri legale ale cererii dispozițiile Legii 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, ale OG 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, Condițiile de asigurare CASCO și furt, parte integrantă din contractul de asigurare, Convenția nr.2055/05.05.2004, parte integrantă din același contract, precum și prevederile art.274, 112 și urm. proc.civ.
În dovedirea cererii s-au depus, în copie, la dosar înscrisuri (5-78).
La data de 30.05.2007 reclamanta și-a precizat acțiunea (137), în sensul că a solicitat ca pârâtele să fie obligate, în solidar, să-i plătească și dobânda legală pentru fiecare din sumele pretinse, în raport de dispozițiile OG 9/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Legal citată, pârâtele - Sucursala P și - Centrala B au formulat întâmpinare (84-86) prin care au solicitat să se respingă acțiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că dosarul de daună a fost respins în primul rând pentru faptul că reclamanta nu a manifestat grijă față de bunul asigurat, prin lăsarea autovehiculului în posesia numitului, care l-a folosit în afara orelor de muncă, pentru uz personal, situație care dacă ar fi fost adusă la cunoștința societății de asigurare, aceasta nu ar fi încheiat polița de asigurare, invocându-se în acest sens prevederi ale Condițiilor Generale Contractuale CC.00.00.G, care în art.4.2 stipulează că: "După producerea evenimentului asigurat, are dreptul să refuze plata indemnizației, dacă față de acele împrejurări, nu ar fi încheiat contractul".
De asemenea, pârâtele au mai arătat în apărare că reclamanta a avizat societatea de asigurări despre producerea evenimentului rutier abia în data de 18.01.2006, și nu în 48 de ore de la producerea daunei, așa cum se stipulează în art.16.12 lit.b) din Condițiile Generale Contractuale, că nu a manifestat grija cuvenită față de bunul asigurat și nu a respectat regulamentele privind gararea. Acestea toate îndreptățesc societatea de asigurare să facă aplicația art.8.2 din Condițiile Generale Contractuale, potrivit cărora " este îndreptățit să nu acorde despăgubiri în cazul în care: a) Asiguratul/Contractantul nu și-a îndeplinit obligațiile decurgând din polița și din condițiile generale contractuale".
Tot în apărare s-a mai arătat că vinovatul de producerea accidentului și persoana care a sustras autovehiculul asigurat era și el, la rândul lui, prepus al reclamantei și, mai mult decât atât, se afla sub influența băuturilor alcoolice, ceea face aplicabile prevederile contractuale ale art.3 "Excluderi" din Condițiile specifice pentru furt CC.02.00.E, potrivit cărora "În temeiul prezentelor Condiții specifice, nu acordă despăgubiri: 3.1.2. Dacă la comiterea furtului sau a tentativei de furt au luat parte membrii familiei asiguratului, persoane care locuiesc sau gospodăresc împreună cu acestea, precum și orice prepus al Asiguratului" și ale art.3.1.1. care stipulează că nu acoperă daunele produse în condițiile în care "Conducătorul autovehiculului asigurat se afla sub influența băuturilor alcoolice".
În fine, cât privește contravaloarea ratelor de leasing, ale ratelor CASCO și ale beneficiului nerealizat, și ele pretinse de reclamantă prin acțiune, pârâtele au arătat că în nici o prevedere contractuală nu se stipulează obligativitatea să acopere aceste sume, ba mai mult decât atât, există înscrisă în contractul de asigurare, la pct.8.1, că nu acordă despăgubiri pentru daunele cauzate direct sau indirect de "reducerea valorii autovehiculelor după reparații sau prin lipsa de folosință a autovehiculului, chiar ca urmare a unor riscuri cuprinse în asigurare".
La termenul de judecată din 11 iulie2007 pârâtele au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, motivat de faptul că nu reclamanta este titulara poliței de asigurare, ci ROMANIA, societatea de leasing de la care reclamanta a primit numai dreptul de utilizare, astfel cum s-a consemnat în încheierea de ședință de la acea dată (219), iar instanța a unit cu fondul excepția invocată.
În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri și interogatorii, respingându-se proba cu expertiză contabilă solicitată de reclamantă.
Prinsentința comercială nr. 1001/C din 24 octombrie 2007,Tribunalul Comercial Argeșa respins excepția lipsei calității procesuale active cât și acțiunea, ca neîntemeiate.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că prin contractul de leasing nr.-AC din data de 28.06.2005 (5-10), reclamanta TRANSPORT a preluat de la ROMANIA dreptul de folosință asupra microbuzului IVECO cu numărul de înmatriculare B 46, în schimbul plății ratei de leasing.
La data de 24 decembrie 2005, microbuzul a fost sustras de către numitul din curtea casei lui, din com. jud.A, unde microbuzul se afla parcat și, din cauza neatenției, a vitezei excesive și a faptului că se afla sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un cap de pod, rezultând avarierea microbuzului.
Atât persoana căreia îi revenea paza juridică a microbuzului -, cât și cel care l-a sustras și l-a avariat - sunt angajați ai reclamantei și se aflau la data producerii evenimentului în afara orelor de program.
Reclamanta a avizat societatea de asigurare despre producerea daunei abia la data de 18 ianuarie 2006, așa cum rezultă din Înștiințarea din acea dată (43-44), însă aceasta a refuzat să-i plătească contravaloarea reparațiilor microbuzului asigurat.
În această împrejurare, reclamanta a formulat acțiunea de față prin care a solicitat ca pârâtele să fie obligate nu doar la contravaloarea reparațiilor autovehiculului asigurat, ci și la contravaloarea prejudiciului pe care pretinde că l-a înregistrat drept consecință a avarierii microbuzului: contravaloarea ratelor de leasing plătite în tot acest timp, contravaloarea primelor de asigurare CASCO și furt plătite deși obiectul asigurării nu mai exista, precum și contravaloarea beneficiului nerealizat ca urmare a imposibilității de utilizare a autovehiculului ca mijloc de transport persoane, acesta nemaiproducând în prezent nici un venit, împreună cu dobânzi legale calculate pentru fiecare din sumele pretinse.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepție invocată de pârâte și motivată prin aceea că autovehiculul asigurat era utilizat în regim de leasing, astfel că proprietarul și titularul poliței de asigurare (deci și cel care putea pretinde suma cuvenită din asigurare) era societatea de leasing ROMANIA și nu reclamanta, care avea numai calitatea de, a fost apreciată ca nefondată, în raport de dispozițiile contractului arătat, legea părților, ale cărui dispoziții se completează cu cele prevăzute de actul normativ-cadru în materie, OG51/28.08.1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, în forma sa aflată în vigoare și cu modificările intervenite până la data de 28.06.2005 - data când s-a încheiat contractul de leasing financiar nr.- (5-10).
a uzat de dreptul său de dispoziție cât privește despăgubirile cuvenite în urma producerii daunei autovehiculului, împuternicind-o în acest sens pe reclamantă prin adresa aflată la fila 42 din dosar.
Pe fondul cauzei, astfel cum a fost precizat, instanța a constatat că acțiunea reclamantei nu este întemeiată, cu următoarea motivare:
Cât privește capătul de cerere privind obligarea la plata indemnizației de asigurare, reprezentând contravaloarea reparației autovehiculului asigurat, al cărui temei legal este dat de răspunderea contractuală derivată din contractul de asigurare, s-a reținut că potrivit acestui contract, reclamantei îi reveneau mai multe obligații (18-19), între care să manifeste grijă față de bunul asigurat, iar în cazul producerii evenimentului asigurat să avizeze societatea de asigurare, în scris, în termen de 48 de ore, despre producerea daunei, dând informațiile necesare despre împrejurările în care s-a petrecut evenimentul asigurat, precum și obligația să depună la documentele întocmite de autoritățile care au cercetat evenimentul și, după caz, actele din care rezultă costul reparației (art.16.2, 16.12 lit. b și g).
Tot astfel, potrivit art.16.12 lit. h), reclamantei îi revenea obligația să prezinte asigurătorului documente din care să rezulte că persoana care condus autovehiculul în timpul producerii evenimentului avea acest drept și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice (19).
Or, în speță, reclamanta nu și-a respectat aceste obligații și, chiar dacă ar fi vrut, nu ar fi fost în măsură să le respecte întrucât autovehiculul a fost avariat din culpa exclusivă a celor doi prepuși ai săi.
Nu a fost reținut punctul de vedere al reclamantei potrivit căruia parcarea autovehiculului în curtea casei șoferului care-l conducea este, în realitate, o dovadă de grijă în plus față de bunul încredințat, în împrejurarea în care acestui șofer i s-au putut sustrage cheile microbuzului și chiar microbuzul însuși, pe timpul zilei - în jurul orei 14,00 - și nu al nopții, fără știrea sa. Acest lucru rezultă din chiar declarația dată de în fața organului de poliție și depusă de reclamantă la dosar (22-23) potrivit căreia acesta nu a aflat de dispariția microbuzului din curtea sa decât în momentul în care agentul de poliție a venit la domiciliul său și i-a făcut cunoscut acest lucru, adică după producerea accidentului.
În raport de împrejurările în care a avut loc evenimentul asigurat, instanța a apreciat culpa celor doi prepuși ai reclamantei în producerea daunei.
Tot astfel, instanța a mai reținut că reclamanta și-a încălcat și obligația avizării în scris a societății de asigurare, în scris, în termen de 48 de ore de la producerea evenimentului, fapt rezultat atât din înscrisurile depuse la dosar (43), cât și din răspunsul la interogatoriu (155), care atestă că avizarea daunei s-a făcut abia la data de 18 ianuarie 2006, la trei săptămâni după producerea evenimentului.
Obligativitatea semnalării producerii evenimentului asigurat era, de altfel, înscrisă și în art.3.6.2. din contractul de leasing financiar, potrivit căruia "În cazul producerii unor riscuri asigurate, are obligația să avizeze în maximum 24 de ore, în scris, compania de asigurări și pe FINANȚATOR."
Instanța a apreciat ca nefiind relevant aspectul dacă cei doi prepuși ai reclamantei au fost sau nu înțeleși cu privire la folosirea microbuzului și nici faptul că era asigurat și riscul de furt, câtă vreme în art.3 "Excluderi" din Condițiile specifice pentru furt CC.02.00.E, se stipulează că "În temeiul prezentelor Condiții specifice, nu acordă despăgubiri: 3.1.2. Dacă la comiterea furtului sau a tentativei de furt au luat parte membrii familiei asiguratului, persoane care locuiesc sau gospodăresc împreună cu acestea, precum și orice prepus al Asiguratului" și ale art.3.1.1. care stipulează că nu acoperă daunele produse în condițiile în care "Conducătorul autovehiculului asigurat se afla sub influența băuturilor alcoolice".
Nici cererea subsecventă, privind obligarea pârâtelor la plata prejudiciului suferit de reclamantă, prejudiciu compus din contravaloarea ratelor de leasing plătite, a ratelor CASCO, de asemenea plătite de reclamantă societății de leasing pe perioada cât autovehiculul nu a mai putut fi utilizat, precum și din beneficiul nerealizat pentru aceeași perioadă, nu s-a constatat a fi întemeiată.
Temeiul juridic al acestei cereri subsecvente nu ar mai fi răspunderea contractuală, pentru că în contractul de asigurare nu este stipulată o clauză privind toate aceste sume, ci răspunderea civilă delictuală, sens în care reclamanta ar fi trebuit să facă dovada întrunirii cumulative a condițiilor antrenării acestui tip de răspundere.
Cum însă, în raport de cele anterior arătate, instanța a reținut că nu societatea de asigurare este în culpă pentru producerea prejudiciului suferit de reclamantă, ci cei doi prepuși ai acesteia care au dat dovadă cel puțin de neglijență în ce privește folosința și paza microbuzul avariat, nici aceste cereri subsecvente nu pot fi primite.
De altfel, potrivit art.3.6.5. din contractul de leasing financiar (7) "Daunele provocate de orice evenimente care nu vor fi despăgubite de către societatea de asigurare, indiferent din ce motive, vor fi suportate de ", iar potrivit art.3.6.8. din același contract "pe parcursul perioadei de valabilitate a acestui contract, va răspunde pentru toate riscurile de avariere sau pierdere parțială sau totală a vehiculelor, chiar dacă aceste incidente sunt rezultatul unor circumstanțe neprevăzute".
Împotriva sentinței, în termen legal a formulat apel reclamanta TRANSPORT, care a criticat-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, după cum urmează:
1. Instanța, în mod greșit a reținut că nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractul de asigurare, fără ca în cazul acestor nerespectări, clauzele contractuale să prevadă vreo sancțiune. Societatea de asigurări a fost avizată despre producerea evenimentului asigurat în momentul în care a fost în posesia unui document eliberat de poliție cu privire la circumstanțele producerii evenimentului asigurat. Acest termen este unul de recomandare și nerespectarea lui justifica refuzul acordării despăgubirilor doar dacă s-ar fi mărit dauna, nu s-ar fi cunoscut împrejurările, etc.
2. Greșit a fost reținută culpa posesorului autovehiculului,. Potrivit înscrisurilor depuse la dosar - foi de parcurs -, locul de parcare era în comuna, iar împrejurarea că se afla în interiorul proprietății acestuia denotă o grijă în plus față de autovehicul. De aici, fără consimțământul posesorului legal, a fost sustras de către, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 208 Cod penal.
3. În mod nelegal s-a reținut că acțiunea nu putea fi admisă pentru că persoana care a sustras autovehiculul era prepus al reclamantei și că acesta constituia un motiv de excludere conform condițiilor de asigurare. Autovehiculul a fost sustras din posesia celui căruia i se încredințase, fără o acțiune concertată a celor doi, iar excluderea ar fi operat doar dacă ar fi fost sustras chiar de către posesorul legitim.
4. Instanța nu a reținut că acea cerere de despăgubire se întemeiază și trebuia admisă conform art. 4 alin. 1 intitulat "", din convenția nr. 2055/5.05.2004, parte integrantă din polița de asigurare, pentru că a produs dauna direct, fără să existe o motivație, iar sensul acestei este tocmai acela de a despăgubi cu prioritate asiguratul în baza poliței de asigurare, urmând ca ulterior să se exercite regresul pentru recuperarea despăgubirilor de la persoanele vinovate de producerea accidentului.
5. Greșit s-a reținut că temeiul juridic al pretinderii ratelor CASCO l-ar constitui răspunderea civilă delictuală și că nu s-a demonstrat îndeplinirea condițiilor cumulative ale existenței acesteia. În realitate, temeiul juridic îl constituie răspunderea contractuală, potrivit cu care în situația în care bunul asigurat nu mai există, primele de asigurare se încasează în mod nejustificat și urmează să fie restituite, și în considerarea art. 21 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.
6. Se impune și acordarea contravalorii ratelor de leasing, achitate după producerea evenimentului asigurat, în condițiile în care nu a putut folosi bunul asigurat mai bine de un an și
7. Și beneficiul nerealizat i se cuvine, pentru că este evidentă culpa asigurătorului în plata acestor despăgubiri.
La data de 09 ianuarie 2008, intimatele-pârâte au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, motivat, în esență, prin aceea că reclamanta nu a respectat condițiile din contractul de asigurare, iar plata nu se impunea, date fiind clauzele contractuale.
Examinând sentința, prin prisma criticilor formulate, cât și în raport de ansamblul probatoriului administrat în cauză, curtea constată următoarele:
Apelul este nefondat.
În legătură cu prima critică, se constată că soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii, chiar dacă a antamat și nerespectarea clauzelor contractuale privind avizarea societății de asigurare în termen de 48 de ore despre producerea evenimentului asigurat și prezentarea unor anumite documente justificative, nu se întemeiază strict pe acest aspect, ci pe faptul că autovehiculul a fost avariat după ce a fost sustras de către un prepus al reclamantei și că astfel operează clauza de excludere de la art.3 din condițiile specifice pentru furt CC.02.00. Este drept că nerespectarea obligației de avizare a societății de asigurare într-un anumit termen nu justifică,de plano, refuzul de plată a indemnizației de asigurare, ci trebuie verificate împrejurările concrete care au condus la anunțarea evenimentului asigurat la o dată ulterioară survenirii lui, însă, chiar dacă s-ar împărtăși punctul de vedere al apelantei - reclamante, aceasta nu este de natură a conduce la schimbarea soluției ce se impune în cauză. Așa cum a reținut și instanța de fond, reclamanta nu este îndreptățită la plata indemnizației de asigurare, deoarece potrivit art. 3 "Excluderi" din condițiile specifice pentru furt, cod CC.02.00.E, pct. 3.1.2, nu acordă despăgubiri " dacă la comiterea furtului sau a tentativei de furt au luat parte (.) orice prepus al asiguratului". Și la art. 8 din Condițiile generale contractuale, cod CC.00.00.H se prevede aceeași clauză de excludere a plății indemnizației, pentru ipoteza săvârșirii unei fapte penale de către un prepus al asiguratului, cum s-a dovedit în speță.
Nici cea de a doua critică adusă sentinței nu este fondată. Culpa celuilalt prepus al reclamantei, în a cărui curte era garat autovehiculul, și de unde acesta a fost sustras, are mai puțină relevanță în cauză, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, opera clauza de excludere a plății indemnizației de asigurare, ca urmare a avarierii autovehiculului, după ce a fost luat, fără drept, de către un alt prepus al reclamantei, numitul. Oricum, indiferent de faptul că locul de parcare ar fi fost la domiciliul șoferului microbuzului avariat, în sarcina acestuia poate fi reținută lipsa de diligență în asigurarea pazei bunului încredințat, cu atât mai mult cu cât nici nu a observat dispariția autovehiculului din gospodăria sa, fiind înștiințat despre acest lucru de către organele de poliție, care au cercetat împrejurările comiterii accidentului, situație recunoscută prin declarația de la 22-23 din dosarul de fond.
Nefondată este și susținerea apelantei - reclamante, conform căreia clauza de excludere ar fi operat doar în ipoteza sustragerii bunului asigurat doar de către cel căruia îi fusese încredințat. Prevederile art.3, pct. 3.1.2. din condițiile de asigurare cod CC.02.00.E sunt clare sub acest aspect, stipulându-se că nu se acordă despăgubiri în situația săvârșirii furtului de către orice prepus al asiguratului. Redactarea textului nu lasă loc interpretării date de apelanta - reclamantă, condiția fiind îndeplinită pentru toate cazurile în care prepușii sustrag bunul, indiferent de calitatea lor de deținători ai autovehiculului.
Nici susținerea apelantei - reclamante, în sensul că acțiunea sa se întemeiază pe prevederile art.4 alin. 1 intitulat "", din convenția nr. 2055/2004, nu poate fi împărtășită. Textul invocat are în vedere doar faptele săvârșite de terțe persoane, nu și pe acelea rezultate în urma producerii daunei prin faptele prepușilor asiguratului.
Ultimele trei critici, ce vor fi analizate grupat, sunt, de asemenea, nefondate, prima instanță apreciind în mod temeinic și legal că părțile au convenit prin contractul de asigurare (pct. 8.1) că nu acordă despăgubiri pentru daunele cauzate direct sau indirect de reducerea valorii autovehiculului după reparații sau prin lipsa de folosință a acestuia, chiar ca urmare a unor riscuri cuprinse în asigurare. Dispozițiile art. 21 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, invocate de apelanta - reclamantă nu sunt incidente în cauză, acestea având în vedere alte situații decât cele ce fac obiectul prezentei cauze, motiv pentru care toate criticile vor fi apreciate ca nefondate.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, curtea va respinge apelul ca nefondat, în temeiul art. 296 Cod proc.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta C A TRANSPORT, cu sediul în P, str. -, -. A,.2, județul A, împotriva sentinței nr.1001/C din 24 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații- pârâți SC SA- SUCURSALA P, cu sediul în P,-, județul și SC SA CENTRALA B, cu sediul în B,-, sector 1.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red.
5 ex/4.03.2008
Jud. fond:
Președinte:Elena Diana UngureanuJudecători:Elena Diana Ungureanu, Ingrid Emina Giosanu, Polixenia Mincă
