Spete pretentii comerciale. Decizia 13/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 13
Ședința publică de la 06 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
Judecător I -
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea cauzei comerciale privind pe apelanta SC" "SRL în contradictoriu cu intimat COMPANIA NAȚIONALA DE AUTOSTRAZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA PRIN DIRECTIA REGIONALĂ DE DRUMURI PODURI I, având ca obiect pretenții, apel formulat împotriva sentinței numărul 786/E/13.04.2007 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care care învederează instanței că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03.03.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre și din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi, când:
INSTANȚA
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 7346/9.05.2006, reclamanta "-" SRL B (succesoare în drepturi și obligații a " SRL ) a chemat în judecată pe pârâtele Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri I și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România B și a solicitat obligarea acestora în solidar la plata sumei de 560.707,48 lei cu titlu de penalități, cu actualizarea acestora până la data plății efective. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta precizează că între pârâta CNADNR SA B (prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri I) în calitate deachizitorși asociația formată din SC SRL, SC și SC SRL reprezentată în calitate de lider de asociație de " " SRL, devenită ca urmare a fuziunii prin absorbție, " -" SRL, în calitate deprestator, s-au încheiat contractele nr. 161-168/1.11.2004 și nr. 205/18.11.2004 ca obiect prestarea de servicii -închirierea de autoutilaje cu deservenți, necesare întreținerii drumurilor naționale în timpul iernii 2004/2005.
În derularea contractelor s-au emis facturile nr. -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, toate din 11.04.2005, acceptate și însușite de către pârâte.
Potrivit art. 14.1. alin. 3 din contracte, data scadenței era "în termen de 90 de zile de la înregistrarea facturii la. I pentru decontare". Susține reclamanta că până la data introducerii acțiunii pârâtele nu și-au respectat obligația de plată.
Reclamanta a mai invocat și dispozițiile nr.HG 726/2005, Scrisoare de confort nr. -/20.07.2005, cât și Convenția 14209/25.08.2005 potrivit cărora pârâtele recunosc debitul și aplicarea clauzei 17.2 din contractele încheiate între părți, clauză referitoare la obligația achizitorului de a plăti 0,06% din valoarea facturilor neachitate până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
Se mai susține că, deși s-a inițiat procedura de conciliere directă prev. de art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă, pârâtele nu s-au prezentat, ci au comunicat adresa nr. 4323/14.03.2006 emisă de CNADNR -DRDP
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 969, 1069 Cod civil.
Pârâta CNADNR - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iaf ormulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii.
Se susține că plata facturilor emise de prestator nu poate fi realizată decât la data alocării fondurilor de către SA, condiție opozabilă prestatorului care a semnat contractele în integritatea lor și nu pro -parte, perioadă până la care nu pot fi percepute nici penalități de întârziere.
Se mai susține că s-a acceptat, prin convențiile încheiate între părți, că plata sumelor datorate s-a eșalonat în zece rate trimestriale (biletele la ordin).
La termenul de judecată din 10 octombrie 2006 Tribunalul Iașia invocat, din oficiu, excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a pârâtei CNADNR -DRDP I (pârâta fiind o subunitate a CNADNR SA, înființată conform art. 1 alin. 3 din nr.OUG 84/2003).
Prin sentința civilă nr. 5307/E/7 nov. 2006 pronunțată de Tribunalul Iașis -a respins cererea formulată de reclamanta "Com -" SRL B în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională de Drumuri și Poduri I, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de exercițiu și s-a dispus disjungerea cererii reclamantei în contradictoriu cu pârâta CNADNR și continuarea judecății (sentința a devenit irevocabilă prin neapelare).
Prin sentința civilă nr. 786/E/13 aprilie 2007 Tribunalul Iașia respins acțiunea formulată de reclamanta "Com -" SRL B în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut, în esență, să suntem în prezența unei clauze îndoielnice (clauzele de la pct. 1 și 2 din convenția 14209/25.08.2005) și se impune aplicarea regulilor prev. de art. 977 -985 cod civil în vederea interpretării acesteia.
Astfel, ținând seama că, la baza convenției încheiate între părți, se află nr.HG 726/2005 și scrisoarea de confort nr.-/2005, în care sunt prevăzute alte termene de scadență decât cele din contractele inițiale, și că la pct. 2 din convenție se face trimitere expresă la scadența stabilită în anexa la scrisoarea de confort, instanța consideră că, din interpretarea coordonată a clauzelor acestei convenții, potrivit art. 982 Cod procedură civilă, și aplicând regula conform căreia clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect (art. 978 Cod civil) prin convenția încheiată, părțile au stabilit modalitatea de plată a debitului principal și noi termene de scadență în condițiile eșalonării plății acestui debit. De altfel, reclamantul nu a făcut dovada că voința reală a părților la încheierea convenției a fost alta decât cea care s-a reușit a se exprima prin cuvinte în cuprinsul convenției.
Mai mult, pârâtul a dovedit că neplata debitului principal nu-i poate fi imputată deoarece sumele necesare sunt alocate de la bugetul de stat. CNADNR SA, având doar atribuții de administrare a acestor fonduri după cum rezultă din scrisoarea de confort nr. -/2005.
În aceste condiții sunt aplicabile disp. art. 1082 Cod civil, operând în favoarea pârâtului acest caz de exonerare de răspundere contractuală, motiv pentru care instanța apreciază că reclamantul nu are dreptul la plata penalităților de întârziere nici pentru perioada anterioară încheierii convenției nr. 1429/2005 cuprinsă între 11.07.2005 -25.08.2005.
Pentru aceste considerente instanța a respins acțiunea reclamantului ca nefondată.
Reclamanta "Com -" SRL Bad eclarat apel împotriva sentinței 786/E/13 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași considerând-o ca fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, cât și a voinței părților.
În motivarea apelului reclamanta susține că instanța a interpretat greșit Convenția nr. 14209/25.08.2005 și voința părților, omițând aspecte importante din pct. 1,4 și 5, care stabilesc dreptul său de a primi penalități pentru întârzierea la plată.
În ce privește debitul principal, la data de 25.08.2005 s-a încheiat Convenția nr. 14209, potrivit cu care SA recunoaște integral debitul față de societatea reclamantă (în anexa acesteia fiind incluse și facturile aferente contractelor 161, 162, 163, 164, 165, 166, 167, 168 și 205 emise de societatea reclamantă pentru plata debitului) se angajează să achite valoarea lucrărilor pentru emiterea unor bilete la ordin, fiind autorizată în acest sens prin nr.HG 726/2005 și Scrisoarea de confort nr. -/20.07.2005 de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și de Ministerul Finanțelor.
Potrivit pct. 1 din Convenția nr. 14209/25.08.2005 sumele datorate de CNADNR România SA prin DRDP I, conform clauzelor contractuale menționate mai sus aflate, nedecontate până la data prezentei convenții, vor fi achitate în baza biletelor la ordin emise în baza prevederilor nr.HG 726/2005 în conformitate cu anexa la Scrisoarea de confort nr. -/20.07.2005 emisă de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și de Ministerul Finanțelor Publice, fără ca aceasta (convenție) să modifice prevederile contractuale referitoare la modalitățile de plată și termenele de plată prevăzute în contractele enumerate mai sus.
Potrivit punctului 4 din aceeași Convenție semnată de pârâte se arată în mod expres că pentru toate sumele datorate de CNADNR prin DRDP I rămân aplicabile clauzele prevăzute în contractele nominalizate mai sus.
Mai mult la punctul 5 se specifică "Celelalte clauze rămân nemodificate", adică rămân aplicabile toate clauzele contractelor nr. 161,162,163,164,165,166,167,168 și 205, deci inclusiv clauza 14.1 referitoare la scadența plății și clauza 17.2 referitoare la plata de către achizitor a penalităților de întârziere.
Potrivit art. 17.2 din contractele enumerate mai sus, în cazul în care achizitorul nu onorează facturile la expirarea perioadei prevăzute la clauza 14.1, acesta are obligația de a plăti, ca penalități respectiv 0,06% pe zi de întârziere din suma neachitată, calculată până la data efectuării plății.
Rațiunea încheierii acestei convenții a fost pentru că societatea reclamantă să obțină plata contravalorii lucrării executate într-un termen rezonabil, inclusiv o garanție sub aspectul recunoașterii datoriei, iar pentru pârâtă detensionarea situației financiare.
Prin încheierea acestei convenții nu s-a modificat scadența obligației de plată a debitului principal, cum eronat motivează instanța de fond. Astfel nu vede care ar fi rațiunea pentru care ar fi introdus o clauză specială în acest sens: la pct. 1 din Convenție se face mențiunea expresă fără ca aceasta să modifice prevederile contractuale referitoare la modalitățile de plată și termenele de plată prevăzute în contractele enumerate mai sus.
Astfel, prin introducerea punctului 1, atât societatea apelantă, cât și societatea pârâtă nu și-au exprimat expres și neechivoc voința de a nu renunța la scadența plății. Rezultă așadar că nu poate fi vorba de clauze contradictorii și care ar pune pe seama echivocului interpretarea acestora.
Acceptarea biletelor la ordin s-a făcut doar pentru obținerea unei garanții de plată a debitului principal, acest lucru neîmpiedecând societatea reclamantă să urmărească realizarea creanței accesorii.
Interpretarea de către instanța de fond a convenției echivalează cu lipsirea de efecte juridice a unei clauze contractuale, respectiv a pct. 1,4 și 5 din convenție și a art. 14.1 și art. 17.2 din contracte.
Or, potrivit principiului interpretării actelor juridice stabilit de art. 978 Cod civil, actele juridice trebuie interpretate în sensul de a produce efecte juridice: "când o clauză este primitoare de două înțelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul".
Deși instanța a amintit această regulă din Codul civil, aceasta a aplicat-o nepotrivit, având în vedere că în această convenție sunt 3 puncte ce stabilesc dreptul reclamantei de a solicita în continuare penalități de întârziere.
Mai precizează apelanta că în ceea ce privește natura juridică a biletului la ordin, acesta este titlul de credit (și nu de plată) prin care emitentul se obligă să plătească beneficiarului său la ordinul acestuia, o sumă de bani, la scadență, într-un anumit loc.
Rezultă așadar că biletele la ordin reprezintă doar o garanție că se vor plăti sumele datorate, pârâtele putându-și achita debitele restante mai înainte de scadența biletelor la ordin sau la data scadenței acestora să nu își onoreze obligația de alimentare a contului și efectuare a plății, situație practicată de altfel până la acest moment de către pârâte.
În ceea ce privește natura juridică a penalităților solicitate, aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969 și art. 1069 Cod civil.
a)Potrivit art. 969 Cod civil "Clauza penală este o compensație a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale. Nu poate dar creditorul cere deodată și penalitatea și obiectul obligației principale, afară dacă penalitatea nu s-a stipulat pentru simpla întârziere a executării".
Rezultă așadar faptul că penalitatea este datorată pentru simpla întârziere a executării obligației principale, nefiind necesară o atitudine culpabilă a debitorului obligației principale, tot ceea ce trebuie demonstrat fiind simpla întârziere la plată a debitului principal, or acest lucru este dovedit din plin de actele dosarului și recunoscut chiar de către pârâte.
Astfel este de observat că: au fost prestate serviciile conform situațiilor de plată a prestațiilor efectuate, acceptate și semnate de ambele părți și a facturilor emise de către societatea reclamanta recurentă.
Situațiile de lucrări însoțite de atașamente au fost depuse la sediul achizitorului conform art. 14.1 din contracte, și numai după însușirea acestora de către pârâte au fost emise facturi în condițiile alin. 3 al art. 14.2 din contracte și depuse la sediul achizitorului.
În concluzie, reclamanta susține că și-a executat obligațiile contractuale întocmai, lucrarea a fost recepționată și aprobată atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ.
Potrivit art. 17.2 din contracte "în cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termenul prevăzut de art. 14.1, atunci acesta are obligația de a plăti, ca penalități 0,06% din valoarea facturilor neachitate, până la îndeplinirea efectivă obligațiilor".
Date fiind cele de mai sus se susține că sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art.17.2 din contractele menționate, debitul principal fiind scadent și exigibil în termen de 90 de zile de la data înregistrării facturii la sediul achizitorului.
Potrivit art. 1073 din Codul civil creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunări.
În prezenta cauză, neexecutarea obligației de plată incumbă pârâtei, iar scadența menționată în contract determină activarea clauzei penale înserate la art. 17.2 din contracte, conform căreia în cazul în care pârâta nu onorează facturile în termen de 90 de zile de la înregistrarea facturii la sediul achizitorului, are obligația de a plăti penalități în sumă echivalentă cu 0,06% din plata neefectuată, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligației.
De asemenea este profund nelegală și susținerea instanței de fond potrivit cu care:
"Pârâtul a dovedit că neplata debitului principal nu-i poate fi imputată deoarece sumele necesare sunt alocate de la bugetul de stat, CNADNR SA, având doar atribuții de administrare a acestor fonduri, după cum rezultă din scrisoarea de confort. În acest caz, sunt aplicabile dispozițiile art. 1082 Cod civil, operând în favoarea pârâtului acest caz de exonerare de răspundere contractuală, motiv pentru care instanța apreciază că reclamantul nu are dreptul la plata penalităților de întârziere nici pentru perioada anterioară încheierii Convenției".
Conform dispozițiilor alin. 1 al art. 11 din nr.OUG 84/2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, așa cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 47/17 martie 2004: "Bugetul de venituri și cheltuieli al cuprinde venituri proprii ale companiei, venituri din prestări servicii și surse de reabilitare a drumurilor în conformitate cu contractul încheiat cu Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, alocații de la bugetul de stat, credite interne/externe, fonduri externe nerambursabile, alte surse legal constituite", iar conform dispozițiilor alin. 2 litera b) a aceluiași articol 11, "Veniturile se utilizează, potrivit legii [] pentru proiectarea, repararea, administrarea, exploatarea, reabilitarea, dezvoltarea, modernizarea, precum și construcția de noi autostrăzi și drumuri naționale".
Mai susține apelanta că bugetul este format și din alte surse decât cele bugetare. Prin urmare, dispunea de sumele necesare plății sumelor restante către subscrisa societate.
Faptul că Ministerul Finanțelor și SA nu ar fi virat efectiv banii, nu poate fi imputat reclamantei, iar riscul nu poate fi suportat de către reclamantă, acest aspect ținând efectiv de raporturile dintre pârâte și minister, reclamanta având calitatea de terț față de raporturile juridice dintre aceste instituții, cu atât mai mult cu cât, potrivit nr.OUG 84/2003 este persoană juridică română de interes strategic național, care se organizează și funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, conform legilor în vigoare și statutului de funcționare.
Concluzionează apelanta că refuzul de a achita debitele restante nu poate fi fundamentat decât pe reaua credință a, fapt ce face aplicabile dispozițiile alin. (1) al articolului 5 din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale.
Alocarea resurselor financiare este o problemă internă a celor două debitoare care nu poate fi imputabilă creditoarei, ea neputând fi asimilată nici măcar forței majore.
Pentru toate aceste motive solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și modificată în tot sentința nr. 786/E/13.04.2007 iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată, respectiv obligarea pârâtelor la:
- În principal la plata sumei de 560.707,48 RON cu titlu de penalități de întârziere, cu actualizarea acestora până la data plății efective a debitului restant respectiv scadența biletelor la ordin și
- În subsidiar la plata sumei de 123.682,50 RON cu titlu de penalități calculate până la data încheierii convenției de plăți nr. 14209, respectiv 25.08.2005.
- La plata cheltuielilor de judecată de 10.293,59 RON efectuate în fond și a cheltuielilor de judecată ce vor fi efectuate în prezentul apel.
Pârâta -intimată Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri I, a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca temeinică și legală.
Se susține că instanța a interpretat corect convenția 14259/25.08.2005 în sensul că părțile au stabilit modalitatea de plată a debitorului principal și noi termene de scadență în condițiile eșalonării plății acestui debit, astfel că reclamanta nu are dreptul la plata penalităților de întârziere pentru perioada anterioară încheierii convenției (11.07.2005 -25.08.2005).
Se mai susține că această convenție are ca obiect exclusiv stabilirea modului de plată a serviciilor efectuate de către prestator, adică modificarea clauzelor contractuale privind modul de plată, cât și termenele de plată, termene prorogate la datele cuprinse în convenție.
Cum creanța nu a ajuns la scadență, nu pot fi percepute nici penalități de întârziere.
La solicitarea apelantei -reclamante, în apel s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice contabile.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale, instanța de control judiciar constată următoarele:
Între SA B, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri I (în calitate de achizitor) și asociația formată din SRL, SC SRL și SC SRL, reprezentată în calitate de lider de asociație de SRL, devenită prin absorbție SC SRL, în calitate de prestator, au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii (nr. 161 -168/1.11.2004 și nr. 205/18.11.2004) având ca obiect închirierea de autoutilaje cu deservenți necesare întreținerii drumurilor naționale în timpul iernii 2004 -2005, durata contractelor fiind între 15.11.2004 și 15.03.2005.
În baza acestor contracte și în conformitate cu situațiile de plată ale prestațiilor efectuate în perioada nov. -dec. 2004, au fost emise, în data de 11.04.2005, facturile - --, nr. - -- și nr. - --.
Potrivit art. 14.1 alin. 3 din contracte, decontarea facturilor se va efectua în termen de 90 de zile de la înregistrarea acestora la. I, în funcție de resursele financiare alocate de către SA
De asemeni, părțile au stipulat la art. 17.2 din contracte: "În cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termenul prev. de art. 14.1. atunci acesta are obligația de a plăti, ca penalități, 0,06% pe zi din valoarea facturilor neachitate, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor".
În situația în care s-a ajuns la termenul de scadență pentru debitul principal, cât și începerea curgerii penalităților de întârziere, au intervenit nr.HG 726/2005, scrisoarea de confort din iulie 2005 încheiată între Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Ministerul Finanțelor Publice (fila 176 dosar fond) și convenția nr. 14209/25.08.2005 încheiată între părțile litigante (fila 182 dosar fond).
Potrivit HG726/2005, pârâta din România era autorizată să emită bilete la ordin, în condițiile legii, către executanții de lucrări, prestări de servicii și furnizorii de produse care la data de 31 decembrie 2004 au înregistrat drepturi de creanță față de companie, neachitate până la data intrării în vigoare a hotărârii. Se mai precizează că sumele alocate vor fi scadențate la plată în perioada 1 sept. 2006 - 1 dec. 2007.
Totodată, cele două ministere (Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Ministerul Finanțelor Publice) sunt autorizate să semneze scrisori de confort către executanți (prestatori) furnizori în vederea onorării la termen a debitelor.
Scrisoarea de confort nominalizează în anexă, la pct. 17, reclamanta din prezenta cauză cu suma de 4.580.943 lei.
În baza celor două înscrisuri, părțile au încheiat convenția nr. 14209/25.08.2005 prin care au prevăzut că reclamanta beneficiază de bilete la ordin în sumă totală de 4.580.943 lei, suma fiind eșalonată la plată în 10 rate trimestriale (1.09.2006 -337.015 lei; 1.12.2006 - 337.015 lei; 1.03.2007 -337.015 lei; 1.06.2007 -337.015 lei; 1.09.2007 -337.015 lei; 1.12.2007 -337.015 lei; 1.03.2008 - 639.715 lei; 1.06.2008 - 639.751 lei; 1.09.2008 -639.751 lei: 1.12.2008 - 639.751 lei) și că prezenta convenție nu modifică procedurile contractuale referitoare la modalitățile de plată și termenele de plată.
Rezultă, așadar, că scadența facturilor este stabilită la 90 de zile de la înregistrarea acestora la. I (conform art. 14.1 alin. 3 din contractele încheiate în anul 2004), astfel că nu poate exista un alt termen, aleatoriu, în funcție de momentul primirii sumelor de la buget.
Nu se poate reține că, prin încheierea convenției nr. 14209/2005, pârâta -intimată a renunțat la daunele -interese rezultate din clauza penală din moment ce, la art. 4 din convenție, părțile au stabilit că: "Pentru toate sumele datorate de CN ADN România SA prin DRDP I, rămân aplicabile clauzele prevăzute în contractele nominalizate".
Din acest punct de vedere, curtea apreciază că tribunalul a interpretat greșit clauzele cuprinse în convenția nr. 14209/2005 considerându-le ca fiind îndoielnice.
Interpretarea convenției nr. 14209/2005 în sensul că pârâta -intimată ar datora penalități de întârziere doar după data scadenței Biletului la ordin echivalează cu încălcarea dreptului creditorului de a obține daune -interese pentru neplata debitului principal în perioada cuprinsă între cea prevăzută la art. 17.2 din contractele din 2004 și data achitării sumelor cuprinse în biletul la ordin, ceea ce nu corespunde intenției creditorului (acceptată și de debitor) exprimată prin clauzele de la pct. 1,4 și 5 din convenția din 2005.
Având în vedere disp. art. 969 Cod civil care prevăd că între părți convențiile legale au putere de lege, curtea apreciază că pârâta -intimată datorează penalități de întârziere de la data stipulată în contractele încheiate de părți în anul 2004 și până la achitarea integrală a debitului principal și că prin convenția nr. 14209/2005 nu a intervenit o rescadențare a debitului principal.
La solicitarea apelantei -reclamante, în cauză s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate contabilă, penalitățile de întârziere fiind calculate în baza prevederilor contractuale (cuprinse în contractele încheiate între părți în anul 2004), respectiv prin aplicarea unei cote de majorare de 0,06% pentru fiecare zi întârziere, după 90 de zile de la data emiterii facturilor, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
Deși apelanta -reclamantă nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, atât prin concluziile orale susținute în fața instanței cu ocazia dezbaterilor, cât și prin concluziile scrise, aceasta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 560.707,48 RON cu titlu de penalități de întârziere, actualizate până la data plății efective a debitului.
De asemeni, apelanta -reclamantă a susținut, prin cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru, că aceasta este achitată în cuantum legal față de suma solicitată - 560.707,49 RON.
În această situație, curtea apreciază că raportul de expertiză contabilă nu are valoare probatorie, prin voința apelantei -reclamante.
Raportat tuturor acestor considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, curtea va admite apelul declarat de apelanta "Com " SRL B și va schimba în tot sentința civilă nr. 786/E/13.04.2007 pronunțată de Tribunalul Iași.
Va admite acțiunea formulată de reclamanta "Com " SRL B în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri
Va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 560.707,48 lei penalități de întârziere, sumă ce urmează a fi actualizată la data plății efective.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată la plata sumei de 10.298,59 lei cheltuieli de judecată efectuate la fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta -reclamantă "Com " SRL B împotriva sentinței civile nr. 786/E/13.04.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o schimbă în tot.
Admite acțiunea formulată de reclamanta "Com " SRL B în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 560.707,48 lei penalități de întârziere, sumă ce urmează a fi actualizată la data plății efective.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă obligă pârâta să achite reclamantei suma de 10.298,59 lei cheltuieli de judecată efectuate la fond.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 6.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR 2: Iulia Miler
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
13.03.2008
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană, Iulia Miler
