Spete pretentii comerciale. Decizia 1308/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 1308/R-Cont
Ședința publică din 02 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Andreea Tabacu
JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
JUDECĂTOR 3: Gina Achim
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtaSC FERATE ȘI ALTE DE COMUNICAȚII SA- cu sediul în S,--11, județul P, împotriva sentinței nr.349/CAF/03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - reclamanți COMUNA și CONSILIUL LOCAL - cu sediul în comuna, sat, Județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurenta - pârâtă în baza împuternicirii avocațiale de la dosar și avocat - pentru intimata - reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea chitanței nr. -S 56771 emisă de Primăria S, în sumă de 1.637,69 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Avocat -, având cuvântul pentru intimatele - reclamante, invocă excepția tardivității formulării recursului.
Curtea, acordă cuvântul asupra excepției privind tardivitatea declarării recursului și asupra recursului pe fond.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta - pârâtă, solicită respingerea excepției invocate arătând că societatea pe care o reprezintă și-a schimbat sediul iar la adresa din Rm.V nu exista nici o persoană cu drept de semnătură pentru a primii decizia recurată. Pe fond, solicită admiterea recursului și trimiterea spre rejudecare, pentru motivele expuse pe larg în scris și pe care le susține oral în ședință publică.
Avocat -, având cuvântul pentru intimatele - reclamante, solicită în principal respingerea recursului ca tardiv formulat și în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar note de ședință pe care le susține oral în ședință publică.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
S-a înregistrat inițial la nr-, pe rolul Judecătoriei Drăgășani, cererea formulată de reclamanții Comuna reprezentată prin Primar, și Consiliul Local al Comunei, împotriva pârâtei SC FERATE ȘI ALTE DE COMUNICAȚII SA RM V, prin care s-a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată aceasta la plata suma de 88.748,9289 lei Ron reprezentând plată nedatorată cât și la plata sumei de 36.538,9 lei Ron dobândă pe care reclamanta a plătit-o BCR - Sucursala V, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 579/05 martie 2007, Judecătoria Drăgășania declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal, unde a fost înregistrată sub nr-.
În dosarul cu numărul de mai sus, Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială a pronunțat sentința cu nr. 1164/C /28.11.2007, prin care s-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Drăgășani, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat cauza și s-a înaintat dosarul Curții de APEL PITEȘTI care, prin Sentința nr. 12/F - CC din 6 februarie 2008 stabilit competența în favoarea Tribunalului Vâlcea.
După stabilirea competenței în favoarea Tribunalului Vâlcea, reclamanții au depus la dosarul cauzei contractul de credit încheiat cu Banca Comercială Română iar, pârâta a depus dovada noului sediu social.
Prin sentința nr.349/CAF/03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții Comuna prin Primar. A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 832.198.574 lei (rol) plus dobânda datorată de reclamanți către Banca Comercială Română aferentă perioadei 15.04.2005 - 25. 01.2006, calculată la suma de mai sus și la plata sumei de 3769,9 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe, la data de 04 noiembrie 2009 declarat recurs pârâta SC FERATE ȘI ALTE DE COMUNICAȚII SA.
La termenul de judecată din data de 02 2009 apărătorul intimatelor - reclamante, a invocat excepția tardivității formulării recursului.
Potrivit art.301 Cod procedură civilă, sentința tribunalului este supusă recursului în termen de 15 zile de la comunicarea făcută către fiecare parte din proces.
Având în vedere actele și lucrările de la dosar, respectiv dovada de comunicare a deciziei către recurenta - pârâtă (fila 93 din dosarul de fond), se constată că această comunicare s-a făcut la 06 aprilie 2009, sub semnătura și ștampila aplicată de SC FERATE ȘI ALTE DE COMUNICAȚII SA.
Întrucât de la data primirii comunicării și până la 04 noiembrie 2009, când recurenta a introdus recursul, au trecut mai mult de 15 zile, se constată că recursul este tardiv și urmează a fi respins în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâtaSC FERATE ȘI ALTE DE COMUNICAȚII SA- cu sediul în S,--11, județul P, împotriva sentinței nr.349/CAF/03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - reclamanți COMUNA și CONSILIUL LOCAL - cu sediul în comuna, sat, Județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 02 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Tehnored.
5 ex/ 07.12.2009
Jud fond
Președinte:Andreea TabacuJudecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim