Spete pretentii comerciale. Decizia 131/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 131
Ședința publică din 7 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Hrudei
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - apelul formulat de către reclamanta - SRL C-N împotriva Sentinței comerciale nr. 1417 din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată BANK ROMÂNIA SA, având ca obiect pretenții.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 30 septembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin sentința comercială nr. 1.417 din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr-, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta C-N în contradictoriu cu pârâta BANK ROMANIA (fostă B și, în consecință, a fost obligată pârâta să-i achite reclamantei, cu titlu de daune interese, reprezentând dobânda legală practicată în materie comercială, pe perioada 03.05.2003 - 17.03.2005, suma de 190.689,37 lei, precum și cheltuieli de judecată suma de 33.250,13 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în conformitate cu dispozițiile deciziei nr. 281/31 ianuarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr-, instanța de drept comun, în rejudecare, a fost chemată să se pronunțe asupra pretențiilor deduse judecății formulate de reclamanta pe perioada 3 mai 2003 - 17 martie 2005, pretenții ce vizează obligarea pârâtei BANK la plata unor despăgubiri și a dobânzii solicitate prin precizările de acțiune.
A mai reținut instanța de fond că reclamanta a formulat o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei la restituirea unei plăți nedatorate, faptul licit al plății nedatorate fiind confirmat cu putere de lucru judecat prin decizia nr.102/17 martie 2005, devenită irevocabilă urmare a respingerii recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Întrucât momentul nașterii dreptului la acțiune și respectiv perioada pentru care reclamanta era îndreptățită să solicite despăgubiri au fost stabilite tot printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție având nr.281/31 ianuarie 2008 pronunțată în dosar nr-, tribunalul a avut în vedere perioada cuprinsă între data de 3 mai 2003 și 17 martie 2005 și a luat în considerare și concluziile expertizei contabile efectuate în cauză de expert.
De asemenea, au fost avute în vedere concluziile raportului de expertiză completat, completare efectuată urmare solicitării reclamantei de a se proceda la calculul dobânzii prin capitalizare.
Astfel, reține instanța de fond, după cum a rezultat din calculul efectuat de expert, pe perioada cuprinsă între 3 mai 2003 - 28 februarie 2009 reclamantei i se cuveneau despăgubiri în cuantum de 190.689,37 lei, reprezentând dobândă pentru plata nedatorată făcută în favoarea unității bancare.
Suma stabilită de expertă a fost recunoscută de pârâtă prin concluziile scrise, ca de altfel și cu ocazia acordării cuvântului pe fondul cauzei, litigioasă rămânând doar problema dobânzii capitalizate.
Cu privire la această dobândă capitalizată, instanța de fond a făcut mențiunea că reclamanta nu a formulat o cerere în contradictoriu cu pârâta, sub forma precizării cererii introductive sau completării acesteia, prin care să solicite instanței să se pronunțe asupra noii pretenții deduse judecății, întrucât este evident că solicitarea cuprinsă în concluziile scrise de obligare a pârâtei la plata acestei dobânzi capitalizate este o cerere nouă.
Reclamanta a solicitat, însă, completarea raportului de expertiză și întocmirea de către expert a unui mod de calcul al dobânzii, ținând cont de această capitalizare anuală, cerere care nu investește instanța cu un nou petit dedus judecății.
Instanța a încuviințat, însă, la termenul din data de 13 ianuarie 2009 cererea formulată de reclamantă de completare a raportului de expertiză, astfel încât instanța va analiza și aceste pretenții și le va respinge ca fiind nefondate, raportat la următoarele considerente:
Solicitarea reclamantei de a se calcula dobândă la dobândă, instanța de fond a arătat că se impunea a fi stabilită de părți printr-o convenție, întrucât doar în situația în care părțile, de comun acord, au stabilit în acest sens, aplicarea anatocismului este permisă de lege.
Dispozițiile legale în materie comercială care reglementează modul în care se calculează dobânda sunt cuprinse în cadrul nr.OG 9/2000, respectiv art. 3 din acest act normativ, dobânda legală se stabilește, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referința a Băncii Naționale a României, legiuitorul prevăzând și situația în care această dobândă este aplicabilă în alineatul 2 al aceluiași articol, arătând că potrivit art. 7 din Codul comercial, sunt comercianți cei care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuită, și societățile comerciale.
În toate celelalte cazuri dobânda legală se stabilește la nivelul dobânzii de referința a Băncii Naționale a României, diminuat cu 20%. Nivelul dobânzii de referința a Băncii Naționale a României, în funcție de care se stabilește dobânda legală, este cel din prima zi lucrătoare a anului, pentru dobânda legală cuvenită pe semestrul I al anului în curs, și cel din prima zi lucrătoare a lunii iulie, pentru dobânda legală cuvenită pe semestrul II al anului în curs.
În cazul în speță, a relevat prima instanță, între reclamantă și pârâtă nu a fost încheiată o convenție în care să fi fost prevăzută obligația pârâtei de a achita o dobândă, alta decât cea legală, cu atât mai puțin dobândă la dobândă, atâta timp cât pretențiile formulate de reclamantă vizează despăgubiri urmare a unor plăți nedatorate făcute în favoarea societății bancare.
Ambele părți fiind societăți comerciale, în ceea ce le privește sunt aplicabile disp. art. 3 alin. 1 din nr.OG 9/2000, aceste dispoziții găsindu-și aplicabilitatea și deoarece debitul principal asupra căruia s-au calculat daunele interese a rezultat dintr-un contract de credit bancar.
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că disp. art. 1.089.civ. nu sunt aplicabile în cazul în speță, întrucât aceste dispoziții nu se referă decât la situația în care raporturile dintre părți au o altă natură decât comercială, respectiv civilă, ori, în cazul în speță izvorul cererii în despăgubire și a pretențiilor deduse judecății îl reprezintă un contract de natură comercială, o linie de credit pusă la dispoziția reclamantei, credit restituit de aceasta cu plata unei sume achitate în plus.
Așa fiind, instanța a admis doar în parte cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să-i achite cu titlu de daune interese suma de 190.689,37 lei reprezentând dobânda legală în materie comercială aferentă perioadei 3 mai 2003-17 martie 2005.
În baza prev. art.274 pr.civ. pârâta a fost obligată să-i achite reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 33.250,13 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru proporțional cu pretențiile deduse judecății - suma plătită la fond 5.060,98 lei, timbru judiciar - 5 lei, taxă judiciară de timbru în apel dosar nr- - 40 lei și timbru judiciar 0,15 lei, taxă judiciară de timbru în recurs - 4 lei, nefiind achitat timbrul judiciar, contravaloare raport de expertiză - 1.140 lei, nefiind acordată contravaloarea onorariului datorat expertului pentru suplimentul la expertiză ce vizează capitalizarea dobânzii și onorariu avocațial în toate fazele de judecată (8.500+8.500+10.000 lei).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta C-N, solicitând schimbarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii și a capătului de cerere privind suma de 92.258,09 RON cu titlu de capitalizare a dobânzii, pe perioada începând din data de 3 mai 2003 și până în luna februarie 2009 inclusiv, precum și obligarea intimatei la plata completă a cheltuielilor de judecată în toate instanțele.
În motivarea apelului, reclamanta arată că, prin sentința recurată, capătul de cerere privitor la suma de 92.258,09 RON reprezentând capitalizarea dobânzii i-a fost respinsă de instanța de fond pe considerentul că în raporturile juridice dintre comercianți, dobânda la dobândă nu ar putea fi acordată decât în ipoteza în care a fost stabilită de părți printr-o convenție, iar nu și pentru obligațiile care au alt izvor decât contractul în speță, fiind vorba de un raport juridic întemeiat pe îmbogățirea fără justă cauză, art. 1089.civ. nefiind aplicabil.
Această soluție și motivarea ei în drept au fost apreciate de reclamantă ca fiind greșite. Raționamentul instanței de fond, care pornind de la premisa că în materie comercială dobânda legală este stabilită de dispozițiile art. 3 (1) din nr.OG 9/2004, trage concluzia că numai în materie civilă ar fi aplicabile dispozițiile art. 1.089.civ. (care se referă la capitalizarea dobânzii), nu și în materie comercială, este unul fundamental greșit.
Astfel, relevă reclamanta, într-adevăr, art. 3 (1) din nr.OG 9/2000 privind nivelul dobânzii legale în obligațiile bănești se referă cât se poate de limpede la cuantumul dobânzii în materie comercială (chiar prin titlul său actul normativ care conține aceste dispoziții precizează că se referă la " nivelul dobânzii legale"), nicidecum la problema capitalizării dobânzilor, așadar, între premise și concluzii nu există nici o legătură.
În privința capitalizării dobânzilor, reclamanta a susținut că textul de lege aplicabil este art. 1.089.civ. acesta întrucât, pe de o parte, conform dispozițiilor art. 1.com. "în comerț se aplică legea de față, iar unde ea nu dispune se aplică codicele civil", iar pe de altă parte, întrucât legislația comercială, nu reglementează nicăieri problema capitalizării dobânzilor, în materie comercială dispozițiile art. 1.089.civ. se aplică drept normă supletivă.
În fine, a mai relevat reclamanta, dacă dispozițiile art. 1089 (2) civ. care interziceau capitalizarea dobânzilor prin convenție în raporturi juridice civile, materie în care întotdeauna dispozițiile legale au fost mai restrictive decât în materie comercială, au fost în mod expres abrogate prin dispozițiile art. 11 din nr.OG 9/2000, fiind astfel permise, cu atât mai mult, în materie comercială, nu există nici o rațiune pentru care capitalizarea dobânzilor să fie restricționată.
Analizând apelul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:
Urmare a pronunțării, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a DC 281/31.01.2008, Tribunalul Comercial Cluja fost investit cu soluționarea acțiunii reclamantei - SRL împotriva pârâtei BANK SA (fostă Eurom Bank ) privind plata daunelor interese aferente perioadei 3 mai 2003 - 17 martie 2005, calculate pentru suma de 316.176.351 lei, plată nedatorată.
Cu privire la această solicitare, instanța de fond s-a pronunțat în sensul obligării pârâtei la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 190.689,37 lei, dobândă legală practicată în materie comercială pentru perioada arătată.
Apelul reclamantei vizează neacordarea dobânzii capitalizate pentru intervalul 3 mai 2003 - februarie 2009, pretențiile sale sub acest aspect ridicându-se la suma de 92.258,09 lei.
Trebuie subliniat faptul că, în mod corect, instanța a reținut în considerentele hotărârii atacate faptul că, în privința dobânzii capitalizate, reclamanta nu a formulat cerere în contradictoriu cu pârâta, prin care să se solicite instanței să se pronunțe asupra noii pretenții deduse judecății, o astfel de solicitare fiind menționată doar în concluziile scrise.-60 dosar fond.
Este real faptul că, la termenul de judecată din 13.01.2009, reclamanta a solicitat suplimentarea obiectivelor expertizei contabile cu un obiectiv nou, acela de calculare a dobânzilor capitalizate pentru perioada 3 mai 2003 - prezent -41 dosar fond.
Suplimentarea obiectivelor raportului de expertiză nu investește însă instanța cu un petit nou dedus judecății și, pe cale de consecință, instanța nu se poate considera legal sesizată cu această nouă cerere.
În baza principiului disponibilității, consacrat în art. 129 alin 6 Cod proced. civilă, instanța nu poate depăși limitele obiectului acțiunii, fixate de reclamant, cererile în probațiune neputând fi apreciate ca solicitări noi.
Cu alte cuvinte, reclamanta nu a investit instanța cu privire la un petit vizând dobânzile capitalizate astfel încât, în mod corect Tribunalul Comercial Clujs -a pronunțat cu privire la dobânzile legale, nu și cu privire la cele capitalizate.
Textul art. 1089 Cod civil, la care face referire apelanta, condiționează plata dobânzii capitalizate de existenta unei convenții între părți sau de introducerea unei cereri de chemare în judecată.
În speță, apelanta face trimitere la această a doua ipoteză fără însă ca susținerile sale să aibă un suport în înscrisurile de la dosar. Așa cum am arătat anterior, nu există un petit distinct formulat de către reclamantă în acest sens ci doar un obiectiv suplimentar la expertiza contabilă efectuată în cauză ( și o solicitare formulată prin concluzii scrise, care nu investește însă instanța, fiind ulterioară fazei probatorii ).
Fără a nega posibilitatea aplicării, în materie comercială, a art. 1089. civil, curtea apreciază că apelanta nu a făcut dovada circumscrierii la textul legal astfel încât susținerile sale apar ca nefondate.
Sub acest aspect, considerentele instanței de fond cu privire la motivele neaplicării art. 1089. civil sunt discutabile însă ele nu schimbă soluția pe fond întrucât nu a fost formulată o cerere de chemare in judecată care să aibă ca obiect dobânzile capitalizate.
Față de aceste considerente, curtea va respinge apelul declarat de C-N împotriva sentinței civile nr. 1.417 din 14 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o va menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de C-N împotriva sentinței civile nr. 1.417 din 14 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR GREFIER
- - - - ---
Red.
Dact.C/4 ex./16.10.2009
Jud.fond:
Președinte:Maria HrudeiJudecători:Maria Hrudei, Eleonora Gheța
