Spete pretentii comerciale. Decizia 1316/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 767/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1316

Ședința publică de la 21 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Trestianu

JUDECĂTOR 2: Diana Manole

JUDECĂTOR 3: Alina Eugenia

GREFIER

Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții și CEC BANK SA împotriva sentinței comerciale nr. 4 pronunțată din data de 26.01.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta CEC Bank prin consilier juridic, cu delegație la fila 26 din dosar, lipsind recurentul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recurentul a depus la dosar concluzii scrise și solicită judecarea cauzei în lipsă.

Curtea din oficiu, invocă excepția inadmisibilității recursurilor în raport de art. 299 alin. 1 și 297 alin. 2.

Recurenta CEC Bank, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției cu privire la recursul declarat de, iar cu privire la recursul CEC Bank, solicită respingerea excepției invocată.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa de Economii și Consemnațiuni, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor la valoarea sumelor depuse anterior datei de 01.11.1990, respectiv contravaloarea unui număr de 16 librete de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme.

Prin sentința civilă nr.42/2008, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Sectorului 3 B, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, pârâta CEC fiind obligată să restituie suma de 80.000 lei plus dobânda legală de la data constituirii depozitului până la plata efectivă.

Prin decizia comercială nr.46A/2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială s-a anulat apelul formulat de apelantul împotriva sentinței civile nr.42/2008 a Judecătoriei Sectorului 3 B și s-a admis apelul formulat de apelanta pârâtă CEC Bank SA împotriva sentinței civile nr.42/2008 a Judecătoriei Sectorului 3

Instanța a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 3 B, a anulat sentința atacată cu reținerea spre competentă soluționare în primă instanță.

Atât reclamantul cât și pârâta CEC Bank SA au solicitat completarea deciziei comerciale nr.46/2008, cerere respinsă de instanță prin decizia comercială nr.4A/2009.

Împotriva deciziei comerciale nr.4A/2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială au formulat recurs reclamantul și pârâta CEC Bank SA, arătând în esență că în mod greșit s-a respins cererea de completare a deciziei nr.46/2008.

În ședința publică din data de 21.10.2009 instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului în raport de dispozițiile art.299 alin.1, 297 alin.2 și 2813Cod procedură civilă, excepție întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin decizia comercială nr.46A/2008 pronunțată în dosarul nr- instanța a admis apelul formulat împotriva sentinței civile nr.42/2008 a Judecătoriei Sectorului 3 B și în raport de dispozițiile art.297 alin.2 Cod procedură civilă a dispus anularea sentinței apelate cu reținerea cauzei spre competentă soluționare. Decizia nr.46/2008 poate fi atacată odată cu fondul având în vedere dispozițiile art.299 alin.1 raportat la art.297 alin.2 teza finală Cod procedură civilă.

În acest fel s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr.32/16.04.2007 publicată în Monitorul Oficial al României nr.177/2007.

Astfel, recursul declarat împotriva hotărârii judecătorești pronunțată de instanțele de apel prin care s-a anulat hotărârea apelată cu reținerea cauzei spre judecată, este inadmisibil.

Aceste hotărâri pot fi atacate cu recurs numai odată cu deciziile pronunțate asupra fondului, după judecarea cauzelor în apel.

Ca urmare, împotriva deciziei comerciale nr.46/2008 nu se poate formula recurs. Recurenții în cauza de față au formulat recurs împotriva deciziei comerciale nr.4/2009, decizie pronunțată în raport de dispozițiile art.2812Cod procedură civilă privind completarea dispozitivului deciziei comerciale nr.46/2008, însă hotărârea pronunțată potrivit art.2812Cod procedură civilă este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea cu care s-a solicitat completarea în raport de dispozițiile art.2813Cod procedură civilă.

Ca atare, atâta timp cât împotriva deciziei comerciale nr.46/2008 nu se poare formula recurs decât odată cu fondul și împotriva deciziei comerciale nr.4/2009 de completare a deciziei comerciale nr.46/2008 se poate formula recurs numai odată cu decizia pronunțată asupra fondului.

Având în vedere situația expusă Curtea în temeiul art.137 raportat la art.299 alin.1, 297 alin.2 și 2813(1) Cod procedură civilă admite excepția inadmisibilității recursurilor formulate de și CEC Bank SA împotriva deciziei comerciale nr.4A/2009 a Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială și în consecință respinge recursurile ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția inadmisibilității.

Respinge recursurile formulate de recurenții cu domiciliul în localitatea,-, județul S, și CEC Bank SA cu sediul în B, Calea, nr.13, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.4 A din data de 26.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, ca inadmisibile.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - -

Grefier,

Red.Jud. - 4.11.2009

Tehnored. - 4.11.2009

Nr.ex.: 4

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:

Președinte:Viorica Trestianu
Judecători:Viorica Trestianu, Diana Manole, Alina Eugenia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 1316/2009. Curtea de Apel Bucuresti