Spete pretentii comerciale. Decizia 136/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 136
Ședința publică de la 14 Mai 2008
PREȘEDINTE: Mariana Moț
JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă Mateucă
Grefier: - Gabriela
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de reclamantul și pârâta - SA AIî mpotriva sentinței nr.968/CA/2007, pronunțate de Tribunalul Alba -Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra apelurilor de față au avut loc în ședința publică din 7 mai 2008, fiind consemnate în încheierea redactată la acea dată -parte integrantă din prezenta decizie-, când instanța a amânat pronunțarea la data de 14 mai 2008 pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Alba - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, reclamantul a solicitat instanței ca pe baza hotărârii ce o va pronunța în cauză s-o oblige pe pârâta - de SA la plata sumei de 27706,88 Euro reprezentând contravaloare comision de agent, a sumei de -,78 Euro reprezentând penalități de întârziere de 0,5% pe zi de întârziere, de la data scadenței până la plata integrală a comisioanelor, plus cheltuieli de judecată, invocându-se prevederile art. 969 Cod civil.
S-a depus întâmpinare de către pârâtă, care a solicitat respingerea acțiunii ca prematur introdusă, pentru nerespectarea prevederilor art. 7201pr. civ. iar pe fond a invocat faptul că, actul juridic s-a încheiat cu - SRL și nu cu reclamantul, iar pe de altă parte, a încasat într-un cont personal contravaloarea produselor livrate de către pârâtă beneficiarilor externi, prin falsificarea unei facturi fiscale pe care a întocmit-o pe numele său.
Potrivit sentinței nr. 968/CA/22 iunie 2007, Tribunalul Alba - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 16821,4 Euro cu titlu de pretenții precum și suma de 3800,58 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost anulat ca insuficient timbrat capătul de cerere privind obligarea la plata de penalități.
S-a reținut că, din coroborarea înscrisului denumit "Contract de agent" cu interogatoriul pârâtei și înscrisurile depuse de pârâtă între reclamant și societatea pârâtă s-au stabilit raporturi juridice specifice contractului de agent, astfel cum este acesta reglementat prin Legea 509/2002.
Instanța a constatat deasemenea și existența unor relații comerciale specifice contractului de comision, între societatea pârâtă și - - SRL a cărui unic asociat și administrator este reclamantul - de SA AIa părând astfel ca subiect în două raporturi juridice distincte.
Faptul că reclamantul a încheiat un contract de agent cu pârâta rezultă și din atitudinea acesteia care, deși inițial a negat existența unui astfel de contract afirmând că actul juridic a fost încheiat cu - - SRL, ulterior a susținut că înscrisul în care apare reclamantul a fost desființat și s-ar fi încheiat un nou contract de agent cu - -.
Instanța de fond a opiniat că, înfățișarea de către pârâtă a înscrisului intitulat " de reziliere unilaterală a contractului nr. 1/03.12.2002, datat 10 decembrie 2002 și adresat reclamantului prin care se arată intenția de a se denunța contractul de agent nr.1 din 3 decembrie 2002, propunându-se continuarea relațiilor comerciale cu - -, este lipsit de orice putere doveditoare, întrucât pârâta nu a dovedit că a notificat acest înscris reclamantului.
Dimpotrivă, din înscrisurile emise de firma a rezultat că livrările efectuate de către societatea pârâtă către această firmă, s-au realizat în baza comenzii nr.22788/12.12.2002 și că au fost realizate prin reclamantul ca și agent.
Faptul că reclamantul a acționat în calitate de agent în cadrul contractului încheiat cu pârâta, rezultă și din înscrisurile depuse la dosar, prin care se confirmă că pentru facturile în discuție comanda a fost acordată de către reclamant, fiind doar certificată de către - - SRL, această certificare neavând decât natura unei garanții personale pe care această societate și-a asumat-o față de cumpărător.
În raport și de expertiza efectuată în cauză, instanța de fond a constatat, în conformitate cu dispozițiile art. 969 Cod civil, faptul că, în sarcina pârâtei s-a născut obligația de a plăti reclamantului comisionul aferent.
Cum, potrivit clauzei înserate în contractul de agent comisionul se calculează la suma încasată efectiv de către pârâtă, instanța a avut în vedere numai suma efectiv plătită pârâtei pentru factura nr. -/30.06.2003, calculată ca diferență între 15091,20 Euro și 2646 Euro, la care se aplică procentul de 20 %.
La calcularea comisionului cuvenit reclamantului instanța a ținut cont de faptul că prin P nr. 41/28 martie 2003 pârâta a achitat reclamantului prin contul - - suma de 3794,08 Euro.
Din suma de 23415,28 Euro, calculată de expertul contabil, fost scăzută suma de 529,2 Euro, comision calculat în plus pentru factura -/30.06.2003, rezultând un venit brut de 22906,08 Euro, din care se va scădea 2290,06 Euro, reprezentând impozit calculat conform art. 52 lit. e din Codul fiscal, rezultând un venit net de 20616,2 Euro.
Instanța de fond a reținut că, din această sumă pârâta a achitat reclamantului suma de 3794,08 Euro, cu nr. 41/28 martie 2003, astfel că suma datorată se ridică la suma de 16821,4 Euro.
Pretențiile reclamantului în legătură cu factura fiscală nr. -/11 august 2003, sunt neântemeiate, în condițiile în care această factură a fost emisă de pârâtă către - - SRL.
Au fost apreciate ca neântemeiate și susținerile pârâtei cum că, reclamantul îi datorează suma de 24028,56 Euro, atâta timp cât instanța, nu a fost investită cu o cerere necontencioasă.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata penalităților de întârziere pentru neachitarea la termen a facturilor fiscale emise de către, instanța de fond a constatat că, din suma de 8701,42 lei datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru, pentru capătul I și II, reclamantul a achitat numai suma de 5200 lei, care acoperă integral taxa de timbru pentru capătul I, astfel că, vor fi avute în vedere prevederile art. 20 alin. 3 din Legea 146/1996, pentru capătul II de cerere.
Împotriva acestei hotărâri au promovat apel atât reclamantul cât și pârâta.
Referitor la apelul formulat de reclamantul, acesta a depus o cerere de renunțare la calea de atac, ilustrativă fiind în acest sens declarația autentificată sub nr. 2939/4 septembrie 2007.
Pârâta - SA, fostă - DE SA AIa solicitat, în principiu anularea sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare, urmând să se pronunțe o soluție de anulare a acțiunii ca insuficient timbrată, iar în subsidiar, schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în ambele faze procesuale.
Cu privire la motivul principal, apelanta a învederat că, din interpretarea art. 20 alin. 1 din Legea 146/1997, rezultă cu certitudine că lipsa oricărei părți din timbraj se sancționează cu anularea cererii.
Chiar dacă după înregistrarea cererii se reduc pretențiile reclamantului, taxa de timbru este tot la valoarea inițial calculată.
În opinia apelantei dispozițiile art. 14 din Legea 146 din 1997 invocate de instanța de fond, nu sunt aplicabile în sensul interpretării date în argumentarea sentinței, nefiind nici în spiritul și nici în litera legii 146/1997.
Cu privire la varianta subsidiară, apelanta a arătat că a încheiat cu reclamantul două contracte de agent, chiar dacă pentru cel de al doilea nu are posibilitatea să aducă probe scrise, însă această împrejurare rezultă din derularea faptelor.
Apelanta consideră că pentru analizarea acțiunii principale nu are relevanță că există sau nu al doilea contract, cât timp cel dintâi a fost reziliat, în baza pct. VII.2 din contractul de agent încheiat între părți.
Pentru derularea contractului de agent se impunea ca părțile să încheie anexa 1 la contract cuprinzând produsele pentru care reclamantul era mandatat să facă promovarea, lipsa anexei echivalând cu lipsa mandatului.
Apelanta a arătat că, din facturile emise de către - - SRL rezultă că sumele facturate reprezintă comision exact pentru vânzările pentru care reclamantul, în calitate de persoană fizică, mai solicită odată comision în prezenta cauză.
Potrivit prevederilor art. 12 din Legea 509/2002, comisionul agentului este datorat de comitent doar în situația în care agentul este acela care a intermediat încheierea operațiunii comerciale, sau implicit, reclamantul recunoaște că nu a încheiat în calitate de agent persoană fizică operațiunile pentru care solicită plata comisioanelor pentru aceleași operațiuni, pe care le-a și încasat.
Apelanta considerat că se impune aplicarea dispoz. art. 225 pr. civ., în condițiile în care interogatoriul a fost depus cu mult timp înainte finalizării dosarului la instanța de fond.
Curtea de Apel Alba Iulia - Secția Comercială prin Încheierea comercială nr. 1/A/29.03. 2008 a dispus scoaterea dosarului de pe rol și înaintarea lui la Curtea de APEL CRAIOVA, având în vederea Încheierea nr. 694/21 februarie 2008, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea formulată de pârâtul și a dispus-/107/2006 la Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Comercială.
La Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Comercială s-a depus întâmpinare cu titlul de concluzii scrise de către apărătorul reclamantului pentru termenul din 7 mai 2008, solicitând ca instanța să respingă apelul pârâtei și să ia act de renunțarea sa la judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate în cauză, Curtea apreciază ca fiind nefondat apelul pârâtei - SA A
În ceea ce privește apelul declarat de apelantul Curtea, în raport de dispozițiile Art. 246 pr. civ. va lua act de renunțarea acestuia la calea de atac.
Referitor la teza principală invocată de apelantă, trebuie evidențiuat că, în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligațiilor de plată până la termenul stabilit de instanță se sancționează prin anularea cererii sau acțiunii.
Pe de altă parte, art. 14 din același act normativ, reglementează situația acțiunii cu mai multe capete de cerere cu finalități diferite, în acest caz taxa judiciară de timbru datorându-se pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lor, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.
Apelanta a considerat că art. 14 nu este incident în cauză, întrucât timbrajul invocat, se referă la faptul că fiecare capăt de cerere are un timbraj separat, fără ca timbrajul mai mare să poată fi considerat că include și timbrajul mai mic, sau că timbrarea capătului principal de cerere exclude timbrarea capetelor de cerere subsidiară.
Curtea apreciază că interesul urmărit de legiuitor, nu a fost să sancționeze partea care nu-și îndeplinește în totalitate obligația de plată cu anularea în totalitate a acțiunii, în condițiile în care există mai multe capete de cerere.
În aceste condiții, instanța de fond a apreciat în mod corect, cum că, în speță are aplicabilitate art. 14 din Legea 146/1997 sancționându-l pe reclamant numai în ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere.
Cât privește teza subsidiară, apelanta pune accentul pe aplicarea prevederilor art. 225 pr. civ. în sensul că prin lipsa răspunsului la interogatoriu, intimatul - reclamant recunoaște implicit că nu a încheiat în calitate de persoană fizică operațiunile pentru care solicită plata comisioanelor.
Practica judiciară este constantă în ceea ce privește poziția, conform căreia, aplicabilitatea art. 225 pr, civ. este limitată de principiul rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 129 pr.civ. conform căruia judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul și a cunoaște fără greșeală faptele.
Altfel spus, atunci când este posibilă o verificare a stării de fapt pe baza altor probe, instanța nu este scutită de obligația de a-și exercita rolul activ pentru descoperirea adevărului și de a administra din oficiu acele probe posibile, ceea ce Tribunalul Albaa și făcut.
Instanța de fond a fost investită cu o acțiune în pretenții, izvorând din contractul de agent comercial reglementat prin Legea 509/2002.
Conform art. 1 din Legea 509/2002, prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre agenții comerciali permanenți și comitenții acestora, iar la art. 6 se precizează că, în raporturile cu agentul, comitetul este obligat să acționeze cu bună credință și cu diligența unui profesionist.
Apelanta a invocat dispozițiile art. 12 din Legea 509/2002, potrivit cărora, comisionul agentului este datorat de comitent doar în situația în care agentul este cel care a întermediat încheierea operațiunilor comerciale, susținând că, de fapt, întermedierea a fost făcută prin societatea reclamantului respectiv - - SRL.
Concret, la data de 03 decembrie 2002, între intimatul - reclamant și apelanta-pârâtă a intervenit contractul de agent nr. 1, pe o durată de 5 ani prin care reclamantul se obliga să acționeze ca intermediar independent al pârâtei în scopul de a promova și vinde produsele acesteia pe piețele europene, în schimbul unui comision de 20 % din valoarea facturilor emise.
Apelanta-pârâtă susține că între părți s-a încheiat și un al doilea contract de agent, însă nu are posibilitatea să producă proba scrisă, această împrejurare rezultând din derularea faptelor.
În această privință, conform art. 18 din Legea 509/2002, contractul de agent încheiat pe perioadă determinată sau nedeterminată, inclusiv modificările și adăugirile ulterioare, poate fi probat, numai prin înscris, indiferent de valoarea acestuia, atât în raporturile dintre părți, cât și față de terți.
Ori, instanța de fond a apreciat ca fiind valabil contractul de agent nr. 1/03.12.2002, cu implicațiile ce rezidă din derularea acestui contract.
Pentru apelantă, nu are relevanță că există sau nu un al doilea contract, atâta timp, cât cel dintâi a fost reziliat, în baza prevederilor pct.VII.2 din contractul de agent.
Numai că, dispozițiile pct. VII.2. din contractul de agent se completează cu prevederile art. 21 din Legea 509/2002 conform căruia, se prezumă încetarea contractului la data primirii notificării scrise a intenției de denunțare a contractului și a motivului denunțării.
În speța de față, tribunalul a apreciat în mod just că înscrisul intitulat " de reziliere unilaterală" nu are putere doveditoare, atâta timp cât nu s-a probat că acesta a fost comunicat reclamantului.
Cât privește lipsa anexei I la contract, acesta nu este de natură să afecteze valabilitatea contractului, atâta timp cât nu reprezintă o condiție de validitate, putându-se pune în discuție doar întinderea clauzei de exclusivitate cu privire la un anumit produs și acesta, în funcție de probele administrate.
În opinia apelantei, între părți nu s-au îndeplinit obligațiile contractuale, că intermedierea a fost făcută prin - - SRL, societate în care reclamantul este unic asociat, care a și încasat comisionul facturat.
Nici aceste susțineri ale apelantei nu pot fi primite, în condițiile în care probele administrate au evidențiat că, obligația de a plăti reclamantului comisionul aferent, s-a născut în sarcina pârâtei.
În acest sens, înscrisurile emise de firma au evidențiat că, livrările efectuate, conform facturilor de către societatea pârâtă către firma germană, s-au realizat prin reclamantul ca și agent ( dovada fiind adresa acestei firme din 9.11. 2006 către apelanta - pârâtă).
Aceiași firmă, a precizat că pentru lucrările menționate comanda a fost certificată de - - SRL A I, în condițiile în care comanda fusese acordată de către reclamant.
Prin urmare, atâta timp cât reclamantul nu și-a încasat comisionul ce i se cuvenea din contractul de agent încheiat cu pârâta, soluția instanței de fond este temeinică și legală.
Față de aceste considerente, Curtea, în raport de dispozițiile art. 296 pr. civ. va respinge apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de pârâta - SA A I, cu sediul în A I, str. -, nr. 38, județul A,împotriva sentinței nr.968/CA/2007, pronunțate de Tribunalul Alba -Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-.
Ia act de renunțarea formulată de reclamantul, cu domiciliul ales în AIs tr. - -, - 7,.11, județul A, la apelul declarat împotriva aceleiași sentințe.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14 mai 2008.
Președinte, | Judecător, Mateucă |
Grefier, Gabriela |
15 Mai 2008
Jud.red.RM
Tehnored.MD/4 ex/30.05.2008
Președinte:Mariana MoțJudecători:Mariana Moț, Radu Mateucă
