Spete pretentii comerciale. Decizia 14/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 14/
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta - SRL împotriva sentinței civile nr. 1207/PI/30.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta - SRL, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedură completă.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 ianuarie 2010, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când pronunțarea a fost amânată pentru astăzi 21.01.2010.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1207/PI/30.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a respins excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă.
S-a admis în parte acțiunea reclamantei - SRL, în contradictoriu cu pârâta - SRL, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 154.946,23 lei cu titlu de cotă parte ce revine reclamantei din producția obținută în baza convenției nr. 240/01.02.2006 încheiată între părți și suma de 15.951,12 lei cheltuieli de judecată (4.346,12 lei taxă timbru, 5 lei timbru judiciar, 4600 onorarii experți, 7000 lei avans avocat).
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că între părți a intervenit Convenția nr. 240/01.02.2006, având ca obiect colaborarea în scopul comun de a obține câștiguri în urma activității desfășurate în agricultură, convenție prin care și-au stabilit drepturi și obligații reciproce, precum și metoda de contabilizare a acestor operațiuni pentru fiecare societate în parte, prin evidențierea producției în contul 331 "produse în curs de execuție" și stabilirea a câte unui cont analitic aferent fiecărei culturi, precum și un termen de 25 zile pentru informarea celeilalte părți în legătură cu cheltuielile efectuate în scopul derulării contractului.
Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză (fila 108) rezultă că, potrivit situațiilor de lucrări puse la dispoziția expertului, s-a constatat că cele 283 ha teren ce formează obiectul convenției au fost cultivate cu soarelui ( 156 ha) și cu porumb ( 127 ha), care în evidențele contabile ale - SRL nu sunt prezentate separat; că, pârâta a înregistrat în contul 331 "produse în curs de execuție", consumurile de materiale consumabile, materiale auxiliare, salarii și alte taxe și impozite în baza bonurilor de consum, fără trecerea acestora pe cheltuieli și venituri, evitând astfel să afecteze contul de profit și pierdere, existând diferențe între sumele înregistrate în contabilitatea - SRL și sumele înscrise în recapitulația cheltuielilor efectuate pentru înființarea culturilor. Din informațiile puse la dispoziție de către aceasta din urmă, expertiza a stabilit recepția a 69.400 kg soarelui evaluată de pârâtă la 31.480 lei precum și recepția a cel puțin 462.745,34 kg porumb evaluate la 162.567,66 lei, valori la care au fost și vândute stocurile de cereale. Spre deosebire de pârâtă, mai reține expertiza că reclamanta a încercat să țină o evidență a cheltuielilor efectuate pentru fiecare tip de cultură în parte, încât pentru porumb a obținut o valoare de 72.927,91 lei iar pentru soarelui de 101.740,41 lei (sume ce se compun din cheltuieli efectuate cu materiile prime, materiale și serviciile afectate procesului de producție și care au fost împărțite proporțional, pentru fiecare tip de cultură). Astfel, a rezultat o valoare totală a investițiilor de 133.220,41 lei, aferentă recoltei de soarelui pentru care participarea reclamantei este de 76,37%, respectiv 53.000,78 kg iar valoarea investițiilor la recolta de porumb în cuantum de 235.495,57 lei din care reclamantei i-a revenit un procent de 30,97%. Față de prevederea contractuală expresă, prin care niciuna dintre părți nu poate beneficia de un procent mai mare de 50% din producția realizată, cu referire la sumele ce se cuvin ambelor părți, expertiza face distincție între două situații raportat la modul în care părțile au înțeles să interpreteze prevederile convenției, respectiv: a) în care limitarea privind 50% din producția realizată este interpretată pe fiecare tip de cereale cultivate în parte, reclamantei i-ar reveni o valoare totală de 219.488,20 lei (101.740,41 lei pentru soarelui și 117.747,79 lei pentru porumb) și b) în situația în care limitarea de 50 % este privită la nivelul întregii recolte obținute în baza contractului, reclamantei i se cuvin 184.358 lei (66.610,21 lei pentru soarelui și 117.747,79 lei pentru porumb), în ambele variante scăzându-se suma de 29.411,77 lei (fără TVA) reprezentând echivalentul a 83.627,43 kg porumb achitați de către pârâtă reclamantei cu -/12.12.2006, ceea ce presupune în varianta a) că s-ar reduce cuantumul datoriei pârâtei la 190.036,43 lei iar în varianta b) la 154.946,23 lei.
Întrucât părțile nu au stabilit în mod expres că limitarea de 50% privește fiecare tip de cultură în parte, instanța a agreat varianta b) din expertiza contabilă, constatând astfel că, pârâta datorează reclamantei suma de 154.946,23 lei.
Nu a fost reținută apărarea pârâtei în sensul că convenția încheiată conține clauze contradictorii și că s-ar încălca independența economică și financiară a fiecărui participant, față de prevederile art. 969.civil care consacră principiul forței obligatorii a contractelor "pacta sunt servanda", statuând că "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante" adică, contractele civile și comerciale legal încheiate, se impun autorilor lor întocmai ca legea, deoarece contractele juridice sunt obligatorii pentru părți și nu facultative. Pârâta nu a solicitat a se constata nulitatea Convenției nr. 240/2006 încheiată între părți, care nu ar fi îndeplinit condițiile unui contract și ar conține clauze discriminatorii, astfel cum susține aceasta, până la momentul pronunțării hotărârii, convenția având caracterul unui contract juridic legal încheiat, semnat și parafat de ambele părți și care conferă drepturi și obligații reciproce.
Pârâta recunoaște că datorează doar suma stabilită prin expertiza agricolă, în cuantum de 21957 lei, expertiză pe care instanța nu a luat-o în considerare la determinarea cotei părți ce revine reclamantei deoarece, această expertiză a avut ca repere informații solicitate de la Camera Agricolă a Comunei Pădureni, de la Direcția Agricolă de pe lângă Primăria Pădureni și de la CO SRL cu experiență în domeniu, întrucât la data efectuării expertizei, se arată în introducerea la aceasta, "nu se mai poate determina cu exactitate dacă - SRL a cultivat în condiții optime suprafața de teren care face obiectul convențieideoarece culturile nu mai există.". Pe de altă parte, în același raport se afirmă că actele contabile puse la dispoziție de - SRL nu sunt în concordanță cu realitatea (fila 82).
Pentru cele expuse, instanța a considerat că expertiza contabilă reflectă realitatea faptică, în concordanță cu documentele financiar contabile la care aceasta face trimitere, supuse analizei expertului contabil, sens în care a admis în parte acțiunea reclamantei și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 154.946,23 lei, cotă parte ce-i revine acesteia din producția obținută în baza Convenției nr. 240/2006.
Cu privire la excepția necompetenței materiale a tribunalului, pusă în discuția contradictorie a părților și de către Judecătoria Timișoara la termenul de judecată din 04.09.2008, instanța a constatat că, astfel cum a reținut și Judecătoria Timișoara, deși la prima vedere par a fi incidente dispozițiile art. 181pr.civ. potrivit cărora instanța învestită raportat la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă chiar dacă, ulterior intervin modificări privind cuantumul valorii aceluiași obiect, urmare a efectuării expertizelor dispuse în cauză când s-a putut estima obiectiv valoarea pretențiilor, indicarea noului cuantum astfel rezultat nu echivalează cu o modificare în sensul art. 181pr.civ. ci reprezintă o majorare a pretențiilor formulate ca urmare a îndreptării erorii pe care însuși reclamantul a săvârșit-o cu prilejul primei evaluări - considerent pentru care s- respins excepția invocată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta - SRL, solicitând în principal să se dispună anularea hotărârii atacate, trimiterea cauzei la instanța competentă, respectiv la Judecătoria Timișoara, ca instanță competentă să soluționeze cauza în primă-instanță și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, să se dispună modificarea sentinței atacate și rejudecând, să fie obligată pârâta la plata sumei de 21.957 lei, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată că sentința atacată este nelegală și netemeinică deoarece a fost dată cu încălcarea normelor referitoare la competența materială a instanței de judecată. În acest sens, solicită să se aibă în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Judecătoria Timișoara care, în urma majorării cuantumului pretențiilor reclamantei, intervenită după administrarea probei cu expertiza și determinată de concluziile acesteia, și-a declinat competența de soluționare a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului Timiș.
Pârâta apelantă apreciază că instanța competentă să soluționeze în primă instanță prezenta cauză este Judecătoria Timișoara, ca instanță de drept comun, legal sesizată prin cererea de chemare în judecată, în funcție de valoarea obiectului cererii, apreciată de reclamantă la suma de 70.000 lei. Chiar dacă, urmare a administrării probei cu expertiza contabilă, a intervenit o majorare a cuantumului pretențiilor reclamantei, la suma de 219.488,20 lei, Judecătoria Timișoara rămâne instanța competentă să soluționeze cauza, întrucât momentul de referință pentru determinarea competenței unei instanțe de judecată este cel al introducerii acțiunii, potrivit art. 181Cod procedură civilă, care prevede că instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii, va rămâne competentă să soluționeze cauza, chiar dacă ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.
În motivarea sentinței, Tribunalul Timiș, deși a reținut că la prima vedere par incidente prevederile art. 181Cod procedură civilă, a respins excepția de necompetență materială invocată de pârâtă la primul termen de judecată în fața acestei instanțe, reținându-i o culpă pentru că nu a atacat cu recurs hotărârea Judecătoriei Timișoara, prin care s-a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului Timiș. În legătură cu acest aspect, sentința este nelegală pentru următoarele motive:
Excepția de necompetență materială este o excepție absolută, de ordine publică, așa cum prevăd expres dispozițiile art. 159 al. 2.proc.civ.: "necompetența este de ordine publică când pricina este de competența unei instanțe de alt grad."
Fiind o excepție de ordine publică, ea poate fi invocată de părți sau de către instanță, din oficiu, în orice stare a judecății, chiar și în fața instanței de recurs, potrivit art. 136.proc.civ. Apelanta pârâtă a invocat excepția la primul termen de judecată în fața Tribunalului Timiș, astfel că oricum tardivitatea în această materie nu poate fi reținută.
Având în vedere aceste considerente și în baza art. 297, al. 2 Cod procedură civilă, apreciază că hotărârea este dată cu încălcarea normelor de competență materială a instanței de judecată, pricina fiind de competența unei instanțe de alt grad decât cea care a soluționat pricina, motiv pentru care solicită instanței de apel anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare către Judecătoria Timișoara, ca instanță competentă material să soluționeze cauza în primă instanță.
În mod greșit instanța de fond a apreciat că înscrisul denumit convenție, cu nr. 240/2006 nu ar conține clauze discriminatorii, deoarece pârâta apelantă nu a solicitat constatarea nulității convenției în cauză. Este adevărat că nu a făcut acest lucru deoarece convenția în ansamblul ei reprezintă voința părților și a solicitat ca numai clauza prin care se stipulează că societatea pârâtă nu poate beneficia de mai mult de 50% din profit, este o clauză discriminatorie. Deși pârâta apelantă a susținut că, prin clauza potrivit căreia nu poate beneficia de mai mult de 50% din producție s-a încălcat principiul echilibrului contractual al prestațiilor părților, instanța de fond răstălmăcește respectiva clauză contractuală și apreciază că "niciuna dintre părți nu poate beneficia de mai mult de 50% din producția obținută."
În ceea ce privește cuantumul pretențiilor reclamantei, el își găsește izvorul în expertiza contabilă efectuată în cauză. Expertiza contabilă efectuată în cauză nu poate fi luată în considerare în stabilirea întinderii pretențiilor reclamantei deoarece, așa cum se observă în concluzii, expertul își exprimă regretul de a nu putea răspunde la obiectivele de expertiză, decât parțial. Expertiza nu reprezintă decât inserarea unor considerente teoretice privind legea contabilității și nu poate constitui temei al asumării vreunei obligații de plată.
Este de observat că reclamanta își majorează pretențiile la 219.488,20 lei interpretând eronat raportul de expertiză contabilă, această sumă neregăsindu-se în niciuna din concluziile expertizei. Reclamanta nu ia în considerare în nici un fel și nu face referire la datele furnizate de expertiză privind totalul vânzărilor la -soarelui de 31.480 lei, respectiv la porumb, de 162.567, 66 lei. Dacă ar fi luat în considerare aceste cifre (chiar dacă sunt nefavorabile pârâtului) și ar scădea din ele costurile și după care ar fi făcut împărțirea profitului aferent celor două societății, ar fi ajuns la un alt cuantum.
Mai mult, societatea nu a pus la dispoziția expertului contabil toate facturile care au legătură cu derularea convenției nr. 240/2006. La data redactării prezentului apel s-au mai identificat alte două facturi, factura nr. - din 18.01.2007 și factura nr. - din 06.02.2007, însumând 45.981, 12 lei, sumă care a profitat numai societății, ascunzându-se cu bună-știință acest lucru.
Apelul este fondat, urmând a fi admis, însă numai raportat la criticile de fond aduse sentinței, pentru considerentele ce succed:
Critica privind necompetența materială a Tribunalului Timiș urmează a fi respinsă, întrucât valoarea pretențiilor reclamantei este de 219.488,20 RON, valoare ce atrage competența materială a tribunalului, potrivit art. 2, pct. 1, lit. a proc.civ.
Dispozițiile art. 181.proc.civ. nu se aplică în cauză, întrucât ele vizează situația în care, după ce instanța este învestită, potrivit valorii pretențiilor, aceste pretenții se modifică; modificarea lor, potrivit acestui text de lege, nu este de natură să atragă competența altei instanțe.
În speță însă, nu se poate spune că Judecătoria Timișoaraa fost legal învestită, raportat la valoarea pretențiilor, întrucât cuantumul pretențiilor nu a fost cunoscut de către reclamantă, astfel că nici nu a putut fi precizat, în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Ulterior, la cererea instanței ( Judecătoria Timișoara ), în vederea îndeplinirii obligațiilor privind plata taxelor judiciare, reclamanta a precizat, strict pentru rațiuni de timbraj, o valoare provizorie de 70.000 RON, urmând să precizeze exact cuantumul pretențiilor, după efectuarea expertizei contabile dispusă în vederea determinării cuantumului pretențiilor.
Numai după ce raportul de expertiză contabilă a fost întocmit și depus la dosarul cauzei, reclamanta a putut să precizeze în mod exact și definitiv cuantumul pretențiilor, la suma de 219.488,20 RON (fila 151 din dosarul Judecătoriei Timișoara ).
În aceste condiții, atipice și asimetrice, însă justificate de faptul că reclamanta nu avea cum să cunoască nici măcar orientativ cuantumul pretențiilor sale, regulile privind învestirea instanței, potrivit criteriului valoric al cererii de chemare în judecată nu au putut fi aplicate decât la momentul precizării pretențiilor de către reclamantă, când, în mod corect competența de soluționare a fost declinată în favoarea Tribunalului Timiș.
Una din rațiunile art. 181.proc.civ. a fost aceea de a împiedica părțile să poată, oricând în timpul procesului, să schimbe competența instanței și, implicit instanța, prin majorări sau micșorări ale pretențiilor inițiale. În speța de față, însă, nu se poate spune că s-a urmărit o asemenea finalitate.
În ceea ce privește criticile pe fondul litigiului, Curtea constată că sunt fondate.
Între cele două părți s-a încheiat Convenția cu nr. 240/01.02.2006, prin care au stabilit, de comun acord, că vor desfășura o activitate de exploatare a terenurilor agricole, astfel: contribuia cu o suprafață de teren de 283 ha, în vederea exploatării agricole, motorina necesară lucrărilor agricole, îngrășământul necesar, iar - SRL contribuia cu personalul muncitor, sămânța necesară cultivării suprafeței de 283 ha, erbicidul, utilajele necesare însămânțării, împrăștierii îngrășământului și erbicidului și recoltării culturii agricole, mijloacele de transport pentru transportul de pe câmp la depozitul - SRL și depozitul pentru păstrarea recoltei în bune condiții până la vânzarea ei.
De asemenea, s-a recunoscut de ambele părți că a executat lucrări în valoare de 26.585,39 RON, până la data încheierii convenției.
Conform art. 8 din Convenție, împărțirea producției realizate urma să se facă proporțional cu sumele evidențiate și confirmate reciproc de părți, prin situații de lucrări în contabilitate, însă, prin același articol, profitul - SRL a fost plafonat la 50% din producția realizată, indiferent de cuantumul cheltuielilor înregistrate.
În scopul descoperirii adevărului și a operațiunilor reale desfășurate între părți și între ele și terți, dar în legătură cu executarea convenției nr. 240/01.02.2006, Curtea a dispus, la cererea pârâtei - SRL, efectuarea unei noi expertize contabile, în apel.
Raportul de expertiză a relevat că, potrivit documentelor și înregistrărilor contabile, a efectuat pentru cele 283 ha teren agricol exploatat cheltuieli totale de 174.668,32 RON, iar - SRL a efectuat, pentru aceeași suprafață, cheltuieli de 200.675,33 RON.
Veniturile totale obținute din exploatarea celor 283 ha sunt în sumă de 169.457,40 RON, beneficiind de suma de 68.051,37 RON, iar - SRL beneficiind de suma de 101.406,03 RON.
Având în vedere suma veniturilor totale (169.457,40 RON) și modul în care părțile au înțeles să împartă câștigul realizat din exploatarea în comun a terenului agricol, de maxim 505 pentru - SRL, reiese că fiecare din cele două societăți are dreptul la venituri de câte 84.728,70 RON.
Având în vedere că - SRL a înregistrat câștiguri mai mari decât cota de 50% prevăzută de art. 8 din Convenție, reiese că aceasta este datoare să returneze reclamantei suma de 16.677,33 RON (la care se va adăuga TVA).
Diferența față de suma acordată de prima instanță și cea stabilită în apel rezultă din aceea că, în apel, la dispoziția expertului contabil, s-au pus și alte facturi, din care au rezultat vânzări de produse agricole efectuate de către reclamanta și, implicit, câștiguri despre care prima expertiză contabilă nu a avut cunoștință.
Nu se poate spune că clauza contractuală prin care s-a stabilit că - SRL nu va putea beneficia de mai mult de 50% din profit este discriminatorie, întrucât această clauză este rodul acordului de voință al celor două părți și este obligatorie, conform art. 969, alin. 1.civ. iar pe de altă parte, nici nu produce un dezechilibru major între părți, având în vedere că și diferența între costurile de producție suportate de fiecare societate în parte este redusă.
În consecință, față de noile probe din apel, în baza art. 296.proc.civ. Curtea va admite apelul și va schimba parțial sentința, în sensul că o va obliga pe pârâta - SRL să plătească reclamantei suma de 16.677,33 RON plus TVA, cu titlu de cotă parte ce revine reclamantei din producția obținută în baza convenției nr. 240/01.02.2006 încheiată între părți.
Se vor menține, în rest, dispozițiile hotărârii atacate.
În baza art. 274.proc.civ. reclamanta intimată - SRL va fi obligată să plătească pârâtei apelante - SRL suma de 2460,7 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxe judiciare și onorariu provizoriu de expert (501,70 RON).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat pârâta - SRL împotriva sentinței civile nr. 1207/PI/30.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, pe care o schimbă parțial, în sensul că o obligă pe pârâta - SRL să plătească reclamantei suma de 16.677,33 RON plus TVA, cu titlu de cotă parte ce revine reclamantei din producția obținută în baza convenției nr. 240/01.02.2006 încheiată între părți.
Menține, în rest, dispozițiile hotărârii atacate.
Obligă pe reclamanta intimată - SRL să plătească pârâtei apelante - SRL suma de 2460,7 RON cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - Dr. - -
GREFIER,
- -
Red. /17.02.2010
Dact. /17.02.2010
4 ex./2 com
Prima instanță - Trib
Judecător -
Președinte:Cătălin Nicolae ȘerbanJudecători:Cătălin Nicolae Șerban, Marian Bratiș
