Spete pretentii comerciale. Decizia 1410/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1410/2008
Ședința publică de la 12 Iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - - B împotriva încheierii din data de 20.03.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, privind și pe intimata-pârâtă - SRL, având ca obiect revendicare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic în reprezentarea intereselor intimatei-pârâte - SRL, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este legal timbrat și că la data de 12.06.2008 au fost transmise prin fax concluzii scrise din partea recurentei - -.
Reprezentantul intimatei depune la dosar delegația de reprezentare și întâmpinarea formulată de intimată, în două exemplare. Totodată, arată că înțelege să invoce excepția nulității recursului, raportat la dispozițiile art. 3021.pr.civ., motivat de faptul că prin recursul formulat, reclamanta nu a indicat expres nici unul din motivele de casare prevăzute de art. 304 pct.1 - 9.pr.civ.
Întrucât partea prezentă arată că nu mai are cereri de formulat sau excepții de invocat, după deliberare, curtea unește cu fondul excepția invocată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului formulat întrucât în mod corect instanța de fond a dispus suspendarea judecării cauzei, raportat la dispozițiile art.242 pct. 2.pr.civ. Consideră că afirmațiile recurentei potrivit cărora i-a fost prejudiciat dreptul la apărare întrucât prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii sale de amânare nu pot fi reținute și sunt caduce. Dosarul nu se afla la primul termen de judecată, așa cum susține recurenta, întrucât a fost strămutat de la Tribunalul Bacău, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a păstrat integral toate actele procedurale efectuate înainte de strămutare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin încheierea civilă din 20.03.2008 pronunțată în dosarul nr. unic - de Tribunalul Comercial Cluj, s-a dispus suspendarea judecării cauzei și trimiterea întregului dosar spre păstrare la arhivă până la o nouă stăruință a părților.
În motivarea acestei încheieri prima instanță a reținut faptul că nu s-a solicitat judecarea în lipsă de către niciuna dintre părți, constatând că este împiedicată să se pronunțe asupra cererilor de amânare a judecării cauzei formulate de ambele părți în cauza dedusă judecății.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termenul legal reclamanta solicitând admiterea recursului, casarea încheierii de suspendare din 20.03.2008, ca nelegală.
În motivarea recursului reclamanta a învederat că a depus la dosarul cauzei din fața primei instanțe o cerere prin care a solicitat acordarea unui termen pentru angajare apărător și pregătirea apărării.
Contrar dispozițiilor Cod pr. civ. instanța de fond nu a luat în considerare cererea de amânare a reclamantei, deși aceasta era întemeiata, având în vedere dispozițiile art. 156 (1 ).
Reclamanta a solicitat a se reține că instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel asupra cererii de amânare și că mențiunea făcuta de instanța de fond în încheierea din 20.03.2008 este ambiguă: "în ceea ce privește cererile de amânare formulate de părti;?, reținând faptul ca nu s-a solicitat judecarea in lipsa de către nici una dintre părți."
Consideră că în aceasta cauză nu au fost incidente dispozițiile art. 242 alin.1 pct. 2 Cod pr. civ. având în vedere faptul ca părțile, chiar dacă nu s-au înfățișat la strigarea pricinii, au depus la dosarul cauzei în termen legal cerere pentru apărare. Potrivit dispozițiilor art. 7206Cod pr. civ. " Instanța este datoare să asigure, potrivit legii, realizarea drepturilor si obligațiilor procesuale ale părților", că astfel prima instanță a încălcat principiul fundamental al dreptului la apărare.
Prin întâmpinare intimata - SRL jud. Bas olicitat respingerea recursului, argumentând că hotărârea este legală și temeinică pe considerentul că prima instanță a insistat în strigarea dosarului de două ori, constatând că la a doua strigare nu se prezintă niciuna dintre părți și că acestea nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, a suspendat judecata conform art. 242 alin. 1 pct. 2.pr.civ, că acest text nu intră în conflict cu dispozițiile art. 156 alin. 1.pr.civ. că ambele societăți trebuiau să fie prezente la strigarea pricinii, mai ales că instanța supremă a păstrat toate actele procedurale din dosar și ca atare cauza nu se afla la primul termen de judecată.
Pe de altă parte susține că recursul este inadmisibil deoarece recurenta a solicitat casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei la prima instanță în vederea rejudecării ceea ce practic este imposibil, deoarece în cauză nu a fost realizată o judecare efectivă a cauzei.
În fine, invocă neregularitatea recursului declarat în cauză și prin prisma faptului că acesta nu este motivat în drept încălcându-se astfel dispozițiile art. 3021.pr.civ.
Examinând recursul Curtea constată următoarele:
1. Conform legii procesuale civile române recursul este obligatoriu a fi motivat fie prin însăși cererea de recurs fie printr-un memoriu separat dar înăuntrul termenului de recurs sub sancțiunea nulității recursului (art. 303 alin. 1 corelat cu art. 306 alin. 1.pr.civ.).
Motivarea recursului presupune formularea unor critici de nelegalitate pertinente împotriva hotărârii atacate și invocarea unuia sau a mai multor motive de nelegalitate expres și limitativ prevăzute la art. 304.pr.civ.
De la această regulă legea procesual civilă prevede anumite derogări, cum ar fi bunăoară lipsa indicării în drept a unuia sau a mai multor motive de nelegalitate ori indicarea greșită a acestora, care nu atrag nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestuia face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute la art. 304 (art. 306 alin. 3.pr.civ.).
De asemenea, conform art. 3041.pr.civ. recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 304, instanța de recurs putând astfel să examineze cauza sub toate aspectele.
Curtea observă că în cauză a fost supusă recursului o încheiere pronunțată de prima instanță în condițiile prev. de art. 242 alin. 1 pct. 2.pr.civ. susceptibilă exclusiv de a fi atacată cu recurs conform art. 2441.pr.civ.
Totodată, Curtea observă că în memoriul de recurs recurentul a criticat explicit hotărârea atacată sub aspectul nelegalității acesteia invocând încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 156 alin. 1 corelate cu art. 128 și 129.pr.civ. nesocotind astfel principiului fundamental al dreptului la apărare cu atât mai mult cu cât nu s-a pronunțat deloc asupra cereri de amânare a cauzei.
Din această perspectivă Curtea va reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3041și ale art. 306 alin. 3.pr.civ. recursul putând fi încadrat în textul art. 304 pct. 9 și pct. 5 iar cauza poate fi cercetată sub toate aspectele, motiv pentru care nulitatea recursului conform art. 306 alin. 1.pr.civ. nu este dată în cauză.
De aceea, Curtea urmează a respinge ca nefondată excepția nulității recursului invocată de intimată.
2. Cât privește motivele de recurs, Curtea constată că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale pertinente incidente în materia analșizată așa cum se va arăta în continuare:
Cazul de suspendare a judecății care intervine conform art. 242 alin. 1 pct. 2.pr.civ. este unul din cele două cazuri de suspendare voluntară a judecății care intervine datorită manifestării de voință tacite a părților de a nu mai continua judecata, dedusă din împrejurarea că niciuna dintre ele nu se prezintă la termenul de judecată și nici nu a solicitat vreuna dintre ele, în scris sau oral, judecarea cauzei în lipsă.
Practic, o atare conduită semnifică abandonarea procesului, iar în situația în care condițiile de procedură sunt îndeplinite instanța este obligată să suspende judecarea pricinii știut fiind că norma juridică conținută de art. 242 alin. 1 pct. 2 este imperativă.
În speță, Curtea observă că litigiul a fost demarat în fața Tribunalului Bacău iar în cursul judecării acestuia Înalta Curte de Casație și Justiție -Secția Comercială a decis strămutarea cauzei de pe rolul Tribunalului Bacău ca primă instanță sesizată la Tribunalul Comercial Cluj, păstrând actele îndeplinite în cauză.
Urmare a acestui eveniment procesual, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj și s-a fixat primul termen de judecată în fața acestei din urmă instanțe la data de 20.03.2008 ( 2 dos. Trib, Com. C).
La data de 18 martie 2008 ( 5) respectiv la data de 19 martie 2008 ( 10) ambele părți au formulat cerere de amânare a judecării cauzei în vederea angajării de apărător și pregătirea apărării, deși până la acea epocă niciuna dintre ele nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prima instanță a statuat că prioritate au dispozițiile art. 242 pct. 2.pr.civ. fiind astfel împiedicată să se pronunțe asupra cererilor de amânare.
Este real că norma juridică din art. 242 alin. 1 pct. 2.pr.civ. este imperativă, astfel încât, dacă sunt îndeplinite cerințele acestui text de lege, instanța este obligată să suspende judecata, fără a mai efectua vreun alt act de procedură.
Dar, împrejurarea că la dosarul cauzei existau cereri din partea ambelor părți litigante prin care se solicita acordarea unui alt termen de judecată în vederea pregătirii apărării și angajării unui avocat, mai ales că cererile vizau o schimbare de esență în cursul normal al procesului, anume incidența strămutării de la o instanță aflată la o distanță considerabilă față de instanța la care a fost strămutată pricina, obliga instanța să o analizeze în substanță și să întrevadă dacă în realitate exprimă un acord tacit în vederea abandonării procesului sau dacă în realitate părțile urmăresc efectiv soluționarea procesului dar pe moment sunt împiedicate să-l gestioneze.
Altfel spus, deși instanța se afla în fața incidenței art. 242 alin. 1 pct. 2.pr.civ. aceasta era datoare să statueze asupra cererilor de amânare având în vedere justificările prezentate de părți. Abia dacă la termenul următor se observa că părțile au o conduită neconformă cu dreptul, respectiv nu doresc efectiv și nu urmăresc continuarea procesului și încalcă dispozițiile imperative prev. la art. 129 alin. 1 și art. 723.pr.civ. acestea puteau fi sancționate procesual prin aplicarea dispozițiilor art. 1081cât și prin aplicarea dispozițiilor art. 242 alin.1 pct. 2.pr.civ.
Refuzul explicit de a soluționa cererile de amânare justificată pe incidența art. 156 alin. pr.civ. unită cu incidența strămutării pricinii ce implica poate alegerea unui nou avocat și deplasarea la altă instanță aflată la o distanță relativ mare prin aplicarea prioritară a dispozițiilor art. 242 pct. 2.pr.civ. fac ca încheierea atacată să fie susceptibilă de casare și ca o consecință, în temeiul art. 2441corelat cu art. 312 alin. 1 și 6.pr.civ. Curtea va admite recursul, va casa încheierea atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecații.
Excepția de inadmisibilitate a recursului pe considerentul că s-a solicitat de către recurent casarea cu trimitere spre rejudecare nu poate fi admisă deoarece așa cum s-a observat anterior Curtea a dispus continuarea judecării cauzei, casarea încheierii impunând reluarea procedurii de la momentul anterior intervenirii actului de procedură anulat de instanța de control judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata pârâtă - SRL, jud.
Admite recursul declarat de reclamanta B, împotriva încheierii civile din 20.03.2008, pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
RED.
DACT. 2EX./20.06.2008
JUD.FOND.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
Către
TRIBUNALUL COMERCIAL CLUJ
Vă înaintăm alăturat dosarul acestei instanțe cu numărul de mai sus, întrucât prin decizia civilă nr. 1410/12.06.2008 s-a admis recursul declarat de reclamanta - - B împotriva încheierii din data de 20.03.2008 a Tribunalului Comercial Cluj, a fost casată încheierea atacată și s-a dispus trimiterea cauzei aceleiași instanțepentru continuarea judecății.
Dosarul este cusut, numerotat și conține 22 file și are atașate dosarele nr- al Tribunalului Comercial Cluj (15 file) și nr- al Tribunalului Bacău (143 file).
C-N, 20.06.2008.
JUDECĂTOR GREFIER
- - - -
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar