Spete pretentii comerciale. Decizia 148/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 148/
Ședința publică de la 26 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 2: Doina Hârceagă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de reclamanta TRANS, jud. A împotriva Sentinței comerciale nr. 78/COM din 24 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă, în calitate de director, pentru reclamanta apelantă Trans și consilier juridic pentru pârâta intimată Transilvania Import-Export
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că la dosar s-a depus completare la întâmpinare din partea pârâtei intimate.
Reprezentanta reclamantei apelante depune la dosar chitanța în sumă de 3231,54 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbre judiciare în valoare de 2,55 lei.
Se comunică un exemplar al completării la întâmpinare formulată de pârâta intimată cu reprezentanta reclamantei apelante.
Instanța acordă cuvântul reprezentantului pârâtei intimate asupra cererii în probațiune formulată de apelanta reclamantă.
Reprezentantul pârâtei intimate învederează că acest aspect s-a discutat la termenul anterior. Consideră că nu este utilă și se încearcă o tergiversare a cauzei. Reprezentanta reclamantei apelante susține că s-au prezentat la stația de sortare și au dus toate piesele necesare. Au adus un specialist, reprezentant al SA B și au reparat- Mai susține că s-a încheiat un proces verbal, care a fost semnat doar de reprezentantul nu și de pârâtă, considerând că au fost de rea-credință.
Cu privire la cererea de audiere a martorilor solicitată de reclamanta apelantă, Curtea constată că este inutilă acestei cauzei, având în vedere că au mai fost audiați martori și o respinge.
Părțile declară că nu au alte cereri de formulat, împrejurare față de care constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Reprezentanta reclamantei apelante solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și în rejudecare, admiterea acțiunii formulată de Trans și respingerea acțiunii reconvenționale formulată de pârâtă.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea apelului, menținerea sentinței pronunțate în primă instanță, pentru motivele pe care le-au detaliat în întâmpinare, cu precizarea că, într-adevăr reclamanta a adus piese dar nu au reparat stația și nu a funcționat până la finele lunii august. Abia în cursul lunii septembrie și octombrie activitatea stației a fost normală. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
În deliberare asupra apelului de față se constată că prin sentința nr. 78/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- a fost admisă în parte acțiunea comercială formulată de reclamanta Trans în contradictoriu cu pârâta Transilvania Import Export T, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 60.000 lei cu titlu de penalități contractuale, au fost respinse celelalte cereri ale reclamantei.
A fost admisă în parte acțiunea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională Transilvania Import Export împotriva pârâtei reconvenționale Trans și a fost obligată pârâta reconvențională să plătească reclamantei reconvenționale suma de 125.600 lei cu titlu de prejudiciu cauzat prin nefuncționarea stației și suma de 7.817 lei cu titlu de cheltuieli pentru repararea stației în perioada de garanție.
S-a luat act de renunțarea reclamantei reconvenționale la judecarea petitelor 4 și 5 din acțiunea reconvențională și au fost respinse celelalte cereri ale reclamantei reconvenționale. S-a constatat compensarea de drept a creanțelor reciproce ale pârâților urmând ca pârâta reconvențională să mai achite reclamantei reconvenționale suma de 73.417 lei și au fost compensate cheltuielile de judecată făcute de cele două părți, urmând ca pârâta reconvențională să mai achite reclamantei reconvenționale suma de 2.436 lei.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul de la fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 225/10.04.2006, reclamanta Trans a vândut pârâtei Transilvania Import Export Los tație de sortare completă situată în -com.u împreună cu dreptul de folosință al terenului pe care se găsea stația și contractul de excavare situată pe râul între bornele 14 și 16.
Prețul convenit de părți a fost de 200.000 lei stabilit a se achita în felul următor: 100.000 lei la data semnării actului și 100.000 lei "peste 7 zile dar nu mai târziu de 15 zile de la data semnăturii contractului."
Pentru neplata la termen a prețului părțile au stabilit o clauză penală în art. 4 paragraful 3 constând în "penalități de 15 %/zi de întârziere".
Pârâta cumpărătoare a achitat prima tranșă de 100.000 lei la data de 11.04.2006 și suma de 40.000 lei la data de 25.04.2006 cu OP nr. 5/2006, respectiv suma de 20.000 lei la data de 19.05.2006 cu OP nr. 48/2006.
După expirarea termenului de plată-26.04.2006, pârâta a achitat în mai multe tranșe diferența de preț, rămânând o restanță de 4458,61 lei.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata debitului restant.
Însă, așa cum a rezultat din preavizul din 26.04.2006, reclamanta avea de plată către suma de 2166,18 lei pentru perioada ianuarie-martie 2006, sumă pe care pârâta a achitat-o cu dispoziția de plată nr. 233 din 25.07.2006. S-a constatat astfel, în condițiile art. 1107 Cod civil, prezența unei subrogații consimțite de către creditorul astfel că pârâta a devenit la rândul său creditor față de reclamantă pentru creanța achitată.
Fiind vorba despre două creanțe exigibile reciproce, față de dispozițiile art. 1144 Cod civil, s-a constatat că a operat compensarea legală, sens în care suma de 2166,18 lei a fost dedusă din debitul restant de 4458,6 lei.
Diferența de 1796,77 lei a fost achitată de pârâtă la data de 10.10.2006 cu OP 203/2006.
În aceste condiții, astfel cum s-a reținut de către expertul contabil, instanța a constatat că prețul a fost integral achitat de către pârât, sens în care petitul nr. 1 al acțiunii principale a fost respins.
Deși prețul a fost achitat integral, a rezultat că acesta a fost achitat cu întârziere.
În aceste condiții reclamanta a înțeles că invoce clauza penală stipulată în contract solicitând penalități de 15 % pe fiecare zi de întârziere.
Pentru a da eficiență unei asemenea clauze este necesar a se stabili mai întâi valabilitatea acesteia.
Pârâta-reclamantă reconvențională a contestat însă valabilitatea acesteia pe motiv de viciere a consimțământului, susținând existența dolului. Acesta ar consta în introducerea în cuprinsul contractului de către reprezentantul vânzătorului, în mod unilateral, a procentului de 15 % în loc de 0,15 % cât a fost negociat.
Martorul, audiat fiind, a declarat că a fost prezent la negocierea contractului în ziua anterioară redactării acestuia și cunoaște că a fost întocmită o ciornă în care s-a stipulat că penalitățile de întârziere sunt în cuantum de 0,15 % pe zi. El nu a fost însă prezent la redactarea și semnarea contractului de reprezentanții celor două societăți.
Martora a fost secretara care a tehnoredactat contractul, angajată fiind la acel moment la Transilvania Import Export
Ea a precizat că deși a existat o ciornă, cei doi reprezentanți ai societății au continuat să negocieze clauzele și la momentul redactării contractului acestea fiindu-i dictate de către administratorul pârâtei,.
Față de aceste declarații, instanța a reținut că deși a existat o ciornă întocmită în ziua anterioară redactării contractului, clauzele acestuia au fost negociate și a doua zi de către reprezentanții legali ai celor două societăți comerciale. În aceeași zi a fost de altfel și semnat contractul, fiind astfel evident că acea clauză reflectă opțiunea neechivocă a părților.
În lipsa altor elemente probatorii instanța a apreciat că proba manevrelor dolosive nu a fost făcută în condițiile art. 960 alin. 2 Cod civil, astfel încât solicitarea de anulare a clauzei penale formulată de reclamanta reconvențională este nefondată și a fost respinsă.
Constatând că această clauză penală prevăzută de art. 4 paragraful 3 din contract este valabilă instanța i-a dat eficiență, însă în condițiile legilor.
Cum din cuprinsul clauzei penale nu rezultă că părțile ar fi stipulat în mod expres posibilitatea depășirii debitului, acestea au fost reduse la valoarea debitului.
Scadența obligației de plată a prețului era data de 26.04.2006 iar până la acest moment era achitată suma de 140.000 lei din totalul de 200.000 lei.
Diferența de 60.000 lei a fost achitată eșalonat până la data de 10.10.2006.
În aceste condiții, reținând că pârâta datorează penalități de întârziere de 15 % pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 26.04.2006, instanța a constatat că acestea depășesc cu mult debitul de 60.000 lei iar față de dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea 469/2002le-a redus la acest cuantum.
În consecință, pârâta a fost obligată să achite reclamantei suma de 60.000 lei cu titlu de penalități contractuale.
Referitor la prejudiciul invocat de reclamanta reconvențională, instanța a reținut că art. 4 paragraful 2 din contract cuprinde o clauză de garanție conform căreia "Cumpărătorul acordă o garanție de 3 luni în buna funcționare a stației, asumându-și repunerea în funcțiune pe propria cheltuială în timp optim, în perioada de garanție (cumpărătorul poate repune stația în funcțiune cu recuperarea cheltuielilor de la vânzător)".
Astfel, obligația de garanție incumbă vânzătorului și nu cumpărătorului, aspect de altfel recunoscut de către reprezentantul pârâtei reconvenționale prin interogatoriu. În consecință, clauza a fost interpretată în sensul în care poate produce efecte juridice, conform art. 987 Cod civil, respectiv ca stabilind acea obligație în sarcina vânzătorului.
Având în vedere că acest contract s-a încheiat la 10.04.2006, a rezultat că obligația de garanție se întinde până la data de 10.07.2006.
Pentru a intra în vigoare această clauză era necesar ca reclamanta reconvențională să notifice existența defecțiunilor pârâtei reconvenționale. Acest lucru s-a realizat la data de 08.06.2006, deci în termenul de garanție, prin adresa nr. 298/2006. În aceeași zi, reprezentanții celor două părți s-au întâlnit și au încheiat procesul verbal de constatate a defecțiunilor. Pârâta reconvențională s-a obligat să remedieze aceste defecțiuni în termen de 4 zile, respectiv până la data de 12.06.2006.
La data de 14.06.2006 Trans SRL a încheiat un proces verbal prin care a arătat că a adus piesele consemnate în procesul verbal de constatare a defecțiunilor, acestea urmând a fi schimbate de reprezentantul firmei, Acest proces verbal a fost semnat doar de reprezentantul acestei firme și de cel al pârâtei reconvenționale, reprezentantul reclamantei reconvenționale refuzând acest lucru.
Prin adresa nr. 48/22.06.2006 pârâta reconvențională Trans SRL a adus la cunoștință că înțelege să se folosească de obligația alternativă stabilită în clauza de garanție, conform căreia "cumpărătorul se obligă să-și repună în funcțiune pe propria cheltuială" utilajul cumpărat.
După acest moment și până la data de 23.08.2006 reclamanta reconvențională a realizat operațiuni de reparare a stației.
Așa cum a rezultat din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expertul, realizarea de producție, respectiv de profit coincide cu data terminării reparațiilor, respectiv cu luna septembrie 2006, în perioada 10.04.2006-23.08.2006 reclamanta reconvențională suferind pierderi însemnate în lipsa activității de exploatare.
Față de aceste împrejurări, instanța a constatat că pârâta reconvențională nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 4 paragraful 2 din contract.
Obligația de garanție ia naștere în momentul în care bunul s-a defectat iar proprietarul acestuia, în speță reclamanta reconvențională, a notificat celui obligat, în speță pârâtei reconvenționale, existența defecțiunii.
Această obligație se stinge în momentul în care cel obligat face dovada că bunul se află în stare perfectă de funcționare. Până la acest moment, indiferent de întinderea sa în timp, termenul de garanție este întrerupt, adică el nu mai curge.
Reclamanta reconvențională a notificat la 08.06.2006 pârâtei reconvenționale existența defecțiunilor iar acestea au fost constatate în aceeași zi. Din acest moment a luat naștere obligația sa și întrucât nu a făcut dovada repunerii în funcțiune a stației, instanța a reținut că ea nu și-a îndeplinit corespunzător această obligație. Demersurile invocate prin aducerea acelor piese nu au fost suficiente în acest sens, atâta timp cât nu s-a dovedit să stația funcționa perfect.
Mai mult chiar, la data de 22.06.2006 a cerut reclamantei reconvenționale să-și repare singură stația.
Având în vedere că stația a fost repusă în funcțiune doar la 23.08.2006, instanța a apreciat că pârâta reconvențională îi datorează reclamantei reconvenționale atât cheltuielile de reparație, conform art. 1077 Cod civil, pentru neefectuarea corespunzătoare a obligației de garanție dar și la paguba produsă prin lipsirea de folosința bunului, conform art. 2084 Cod civil, pentru perioada 08.06.2006-23.08.2006.
Paguba pretins produsă în perioada 10.04.2006-08.06.2006 nu a fost acordată întrucât obligația de garanție se naște de la momentul notificării celui obligat iar în speță acesta moment s-a dovedit a fi 08.06.2006. Înainte de această dată susținerile reclamantei reconvenționale nu au avut suport probator.
În ceea ce privește calculul prejudiciului, instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.
Astfel, așa cum a rezultat din anexa 4, cheltuielile materialelor cu reparațiile, conform documentelor justificative, au fost de 8.912,98 lei, însă pentru argumentele prezentate anterior, au fost luate în considerare doar cele din perioada iunie- august 2006, care s-au ridicat la suma de 7.817 lei.
În ceea ce privește pierderea suferită ca urmare a nefuncționării stației-beneficiul nerealizat - a fost calculată după formula indicată de expert cu mențiunea că cele 134 zile calculate pentru perioada 10.04.-23.08 vor fi înlocuite cu 76 zile corespunzătoare perioadei 08.06.-23.08.2006: profit raportat/30 zile x 76 zile = 49.578,32/30 x 76 = 125.600 lei. Așadar beneficiul nerealizat în perioada indicată este de 125.600 lei.
În consecință, având în vedere că petitul nr. 1 privind anularea clauzei penale a fost constatat ca neîntemeiat, acțiunea reconvențională a fost admisă în parte, respectiv pentru petitele 2 și 3 iar pârâta reconvențională a fost obligată la plata sumei de 7.817 lei cu titlu de cheltuieli pentru repararea stației respectiv 125.600 lei beneficiu nerealizat.
Față de precizările reclamantei reconvenționale instanța a făcut aplicarea art. 246 Cod procedură civilă cu privire la petitele 4 și 5 ale acțiunii reconvenționale.
Constatând că cele două părți au două creanțe reciproce, certe, lichide și exigibile instanța a constatat compensarea lor legală, conform art. 1144 Cod civil, până la concurența celei mai mici, respectiv 60.000 lei, astfel că pârâta reconvențională va mai achita reclamantei reconvenționale doar suma de 73.417 lei.
Atât reclamanta cât și reclamanta reconvențională au solicitat cheltuieli de judecată.
Cheltuielile efectuate de reclamanta Trans se compun din taxa de timbru de 5728,9 lei și timbru judiciar de 5 lei, în sumă totală de 5733,9 lei. Având în vedere că acțiunea principală a fost admisă doar în parte, cheltuielile justificate sunt compuse din taxa de timbru de 2.447 lei aferentă sumei de 60.000 lei și timbru judiciar de 3 lei, respectiv 2.492 lei.
Cheltuielile efectuate de reclamanta reconvențională Transilvania Import Export L T se compun din 7590 lei taxa de timbru, 12.5 lei timbru judiciar și 500 lei onorariu expert, în total 8062,5 lei.
Având în vedere că acțiunea reconvențională a fost admisă doar în parte, cheltuielile justificate sunt compuse din onorariu expertiză de 500 lei, suma de 4.378 lei reprezentând taxa de timbru aferentă celor două sume de 7817 lei și 125.600 lei, respectiv taxa judiciară de 575 lei. Suma totală este de 4.888 lei.
Ținând cont de aceste aspecte și de dispozițiile art. 276 Cod procedură civilă instanța a făcut compensarea celor două sume, urmând ca în final pârâta reconvențională să mai achite reclamantei reconvenționale suma de 2.436 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta care în motivele de apel arată că solicită desființarea sentinței atacate și rejudecând cauza să fie admisă acțiunea principală formulată de reclamanta apelantă și să fie respinsă acțiunea reconvențională a pârâtei intimate Transilvania Import Export
Arată că instanța în mod greșit a admis cererea reconvențională stabilind un cuantum al penalităților de 0,15 % pe zi de întârziere atâta timp cât din clauzele contractului rezultă un alt cuantum de 15 % pe zi.
Se apreciază că intimata reconvențională a încălcat grav dispozițiile art. 970 cod civil potrivit cărora convențiile trebuie executate cu bună credință și încearcă să se sustragă de la plata penalităților.
Un alt motiv de apel privește concluziile raportului de expertiză la care s-au formulat obiecțiuni dar nu au fost luate în considerare.
Se arată că nu au fost luate în calcul stocurile de agregate și balast din cadrul stației.
Se mai susține de asemenea că reclamanta reconvențională a știut că stația de sortare este în perfectă stare de funcționare și că în termenul de garanție de 3 luni nu a apărut nici un fel de defect.
Mai susține că prin refuzul audierii martorilor și precum și admiterea obiecțiunilor la raportul de expertiză a fost grav încălcat dreptul la apărare al reclamantei, respectiv dreptul la un proces echitabil.
Cererea nu este motivată în drept.
Apelul este legal timbrat.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.
Analizând apelul de față în limitele cererii de apel conform art. 295 indice 3 Cod procedură civilă Curtea constată că apelul este neîntemeiat.
Critica referitoare la aplicarea de către instanță a altui coeficient de penalizare decât cel prevăzut de contract în art. 4 paragraful 3 este neîntemeiată. La fila 5 din considerentele sentinței nr. 78/COM/2008 atacată, judecătorul din cadrul Tribunalului Albaa reținut că "pârâta datorează penalități de întârziere de 15 % pe fiecare zi de întârziere începând cu data de 26.04.2006" constatând însă că penalitățile depășesc cu mult debitul de 60.000 lei s-a făcut, în mod legal, aplicabilitatea prevederilor art. 4 alin. 3 din Legea 469/2002 reducându-se penalitățile la acest cuantum.
Așadar, reducerea cuantumului penalităților rezultă nu din aplicarea unui alt procent de penalitate de 0,15 % în loc de 15 % ci din dispozițiile Legii privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale nr. 469/2002, care la art. 4 alin. 3 prevede că "totalul penalităților pentru întârziere în decontare, prevăzute la alin (1) și (2) nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul."
Critica referitoare la împrejurarea că reclamanta a avut obiecțiuni la raportul de expertiză care nu au fost admise de instanță nu-și găsesc corespondența în actele și lucrările dosarului. Astfel, se constată că în ședința publică din data de 21.02.2008 au fost comunicate părților câte un exemplar din raportul de expertiză în vederea depunerii eventualelor obiecțiuni (conform consemnării din încheierea de ședință de la fila 256). Ulterior, la termenul din 20.03.2008 reclamanta nu a depus obiecțiuni scrise ci a făcut doar o referire verbală față de momentul notificării defecțiunii comparativ cu data producerii acesteia (8.06.2006 față de 10.04.2006) împrejurare față de care s-a solicitat și audierea celor doi martori și .
Așa cum s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 17.04.2008 și 20.03.2008, acești martori urmau să declare că în perioada 10.04.2006 - 8.06.2006 stația de sortare funcționa deși reclamanta reconvențională a declarat că nu.
Curtea constată că acești martori au fost solicitați a fi audiați și cu ocazia judecării apelului prin cererea de probațiune de la fila 17 dosar apel cu mențiunea că aceștia cunosc faptul că stația de sortare funcționa la data predării, fiind în perfectă stare.
Se constată că audierea celor doi martori, față de ceea ce s-a dorit să se demonstreze prin declarațiile lor, ar fi irelevante cauzei de față și la fond și la apel.
La fond, demonstrarea faptul că în perioada 10.04.2006 - 8.06.2006 stația funcționa, nu ar fi fost utilă judecării cauzei deoarece judecătorul în mod corect a apreciat că obligația de garanție a pârâtei reconvenționale începe de la data notificării 8.06.2006 și nu anterior și în consecință profitul nerealizat luat în considerare s- raportat numai la lunile iunie, iulie și august nu și la lunile aprilie și mai 2006, aspect consemnat în considerentele sentinței atacate la fila 6 și 7 (din sentință) alineatele de jos fila 6 și alineatele 1 și 2 și 3 de sus, fila 7.
Irelevantă pentru judecarea litigiului s-a apreciat a fi și audierea celor doi martori în apel pentru a se dovedi că la data predării stația de sortare funcționa, deoarece partea potrivnică nu a contestat acest aspect iar instanța de fond a apreciat obligația de dezdăunare pârâtei reconvenționale ca născându-se la data notificării și nu la data predării stației, respectiv data încheierii contractului.
Față de cele de mai sus se constată că nu a fost încălcat dreptul la apărare al apelantei, susținerile acesteia fiind luate în considerare ca și întreg materialul probator, judecătorul Tribunalului Alba făcând o apreciere legală și temeinică a acestora.
Față de cele de mai sus Curtea constată că hotărârea atacată este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă apelul va fi respins iar hotărârea nr. 78/COM/2008 a Tribunalului Alba va fi păstrată ca legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta - Trans SRL AIî mpotriva sentinței comerciale 78/COM din 24 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosar -.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 26 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Ex.4/05.01.2009
Jud fond
Președinte:Gilica PopescuJudecători:Gilica Popescu, Doina Hârceagă
