Spete pretentii comerciale. Decizia 148/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA NR.148/Ap DOSAR NR-

Ședința publică din 9 decembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriel Ștefăniță JUDECĂTOR 2: Codruța Vodă

- - - - JUDECĂTOR 3: Mihaela Cincan

- - - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta CONSTRUCȚII B împotriva sentinței civile nr. 1191/C din 6 iunie 2008, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 2 decembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 9 decembrie 2008.

CURTEA,

Asupra apelului de față;

Constată că, prin sentința civilă nr. 1191/C/6.06.2008, Tribunalul Brașova admis acțiunea formulată și precizată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâta Activa Construcții și în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 319.741,1151 lei reprezentând dividende pentru anii 2002-2004, suma de 112.851,6710 lei reprezentând dobânda legală calculată până la data de 1.05.2007 și dobânda legală calculată în continuare începând cu data de 1.05.2007 și până la plata efectivă a debitului.

A obligat pârâta să plătească reclamantului

suma de 9.862,5204 lei reprezentând dividende pentru anii 2002 - 2004, suma de 3.481,1171 lei reprezentând dobânda legală calculată până la data de 1.05.2007 și dobânda legală calculată în continuare începând cu data de 1.05.2007 și până la plata efectivă a debitului.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 110.135,7645 lei reprezentând dividende pentru anii 2002 - 2004, suma de 38.874,1037 lei reprezentând dobânda legală calculată până la data de 1.05.2007 și dobânda legală calculată în continuare începând cu data de 1.05.2007 și până la plata efectivă a debitului.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 7.517,50 lei, reclamantului suma de 887 lei și reclamantului suma d e4.232,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente:

Potrivit adresei nr. 434/9.01.2006 emisă de ORC de pe lângă Tribunalul Brașov și acționarilor societății pârâte conform Registrului acționarilor aprobat în AGA din 18.02.2003, reclamanții dețineau împreună 28,19% din totalul acțiunilor Activa Construcții

Conform bilanțurilor la 31.12.2003 și 21.12.2004 depuse de către societatea pârâtă la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B și la ORC de pe lângă Tribunalul Brașov, Notei privind repartizarea profitului net realizat în anul 2004 depusă la ORC de pe lângă Tribunalul Brașov și dividendelor distribuite acționarilor pe anii 2002 și 2003 întocmite de pârâtă, reclamanții au de primit, împreună, cu titlu de dividende aferente anilor 2002 - 2004, suma de 439.739,4 lei.

În conformitate cu prevederile art.67 alin.2 din Legea nr. 31/19990 (în forma nemodificată) dividendele se plătesc asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Ele se plătesc în termenul stabilit de către adunarea generală a asociaților sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 8 luni de la data situației financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea va plăti o penalitate aferentă perioadei de întârziere, la nivelul dobânzii legale.

Susținerile pârâtei în sensul că activitatea concretă a reclamanților, raportată la treburile societății, exclude posibilitatea încasării vreunei sume de bani, aceștia fiind debitori și nu creditori nu pot fi reținute deoarece discuțiile legate de calitatea de administrator a Activa Construcții, de gestiune ori de patrimoniul societății, discuții ce au condus la inițierea mai multor procese aflate pe rolul instanțelor nu constituie un motiv pentru neplata dividendelor datorate.

De asemenea, faptul că reclamanții nu au cerut, în perioada care face obiectul cererii de față, plata dividendelor, că nu s-au prezentat la sediul societății și nici nu au participat la ședințele adunărilor generale nu reprezintă argumente pentru neplata dividendelor datorate.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, văzând și prevederile OG nr. 9/2000, instanța a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâta Activa Construcții și a admis-o dispunând conform dispozitivului sentinței.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Activa Construcții pentru următoarele motive:

Instanța de fond trebuia să dispună suspendarea judecății, în temeiul art. 244 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a cererii reclamanților intimați privind constatarea nulității absolute a hotărârilor AGA prin care s-a aprobat distribuirea dividendelor.

Dreptul la dividende pentru anii 2002 și 2003 sunt prescrise, dreptul material al acțiunii fiind prescris. Aceste drepturi se pot pretinde în termen de 3 ani de la nașterea lor, adică de la data aprobării distribuirii prin hotărârile adunării generale a acționarilor.

Pretențiile reclamanților nu sunt datorate în cuantumurile pretinse de aceștia, în realitate reclamanții intimați fiind debitori și nu creditori ai societății. Se arată că reclamanții, în calitate de administratori ai societății au dispus nelegal de bunurile societății și au încasat în urma activităților frauduloase sume mari de bani, care nu au fost contabilizate.

Apelul este nefondat.

În legătură cu primul motiv de apel, prin încheierea din 2 decembrie 2008, această instanță a dispus respingerea cererii de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.

Astfel, față de înscrisurile depuse (precizarea de acțiune la pricina ce viza anularea hotărârilor AGA ce formează obiectul dosarului nr-) s-a constatat că reclamanții nu au solicitat și anularea dispozițiilor referitoare la aprobarea bilanțului contabil, contul de profit și pierderi și stabilirea dividendelor. Astfel, s-a reținut că în speță nu există legătura de dependență cerută de textul legal pentru pronunțarea suspendării.

În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune pentru anii 2002 - 2003, prima instanță a reținut în mod corect că în speță operează o cauză de întrerupere a cursului prescripției extinctive și anume, cea prevăzută de art. 16 (1) lit.a din Decretul nr. 167/1958, respectiv recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. O astfel de recunoaștere a fost făcută de societate prin acțiunea introductivă împotriva reclamanților în răspunderea patrimonială, care cuprinde și un capăt de cerere privind instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor părților, fiind vizate acțiunile acestora și dividendele aferente anului 2002 și 2003, repartizate de AGA și neridicate.

În acțiunea respectivă, la pag.4, este și un tabel cu valoarea acțiunilor și a dividendelor pe anii 2002 și 2003 care se cuvin fiecăruia dintre intimați -reclamanți, fiind o recunoaștere expresă din partea apelantei -pârâte a existenței și cuantumului dividendelor respective pentru anii 2002 și 2003.

În legătură cu cel de al treilea motiv de recurs, Curtea menține că aspectele invocate în legătură cu activitatea frauduloasă a reclamanților în calitate de administratori nu sunt de natură a opri exercițiul încasării dividendelor la care sunt îndreptățiți. Acestea sunt stabilite prin lege (în baza art. 67 din Legea nr.31/1990), prin statutul apelantei-pârâte (art. 24 din Statut prevede că dividendele se plătesc în termen maxim de 2 luni de la adoptarea Hotărârii AGA, corelându-se cu dispozițiile art. 67 (2) din Legea nr.31/1990) și prin hotărârile AGA adoptate de aceasta.

Pentru aceste motive, în baza art. 296 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat și hotărârea păstrată în totalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarate de pârâta Activa Construcții

împotriva sentinței civile nr.1191/C/6.06.2008 a Tribunalului Brașov -Secția Comercială și de Contencios Administrativ, pe care o păstrează.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red.: / 19.12.2008

Tehnored.: / 22.12.2008 /- 7 ex -

Judecător fond:

Președinte:Gabriel Ștefăniță
Judecători:Gabriel Ștefăniță, Codruța Vodă, Mihaela Cincan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 148/2008. Curtea de Apel Brasov