Spete pretentii comerciale. Decizia 15/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 15/
Ședința publică din 23 Februarie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea apelului formulat de, domiciliat în comuna, sat, nr.7. județul M, în nume propriu și în calitate de coasociat la. " ", cu sediul în Reghin, P-ța M, nr.15, județul M, împotriva Sentinței comercial nr. 1293 din 08 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns: apelantul-reclamant prin avocat - și intimatul-pârât G prin avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei după care:
Nefiind cereri formulate instanța acordă cuvântul asupra apelului.
Apărătorul reclamantului apelant solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii și în principal reținerea cauzei și admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată, detaliind oral motivele de apel.
Reprezentantul intimatului-pârât solicită respingerea apelului, menținerea sentinței ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Învederează faptul că societatea se află în lichidare judiciară și doar lichidatorul judiciar poate formula cereri în numele societății, ori acesta nu și-a însușit acțiunea formulată de apelant ulterior dizolvării societății și deschiderii procedurii insolvenței.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 1293/08.10.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, dosar nr-, a fost respinsă excepția prematurității acțiunii declanșate de reclamantul, invocată de pârâtul
A admis excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantului din perspectiva promovării acțiunii în calitate de asociat persoană fizică împotriva pârâtului, cât și excepția lipsei calității de reprezentant al " " Reghin, societate dizolvată, în lichidare, prin lichidator.
A respins, în consecință, acțiunea declanșată în dubla calitate de către reclamantul împotriva pârâtului
A obligat reclamantul la plata sumei de 2.000 lei în favoarea pârâtului cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 16.05.2007 reclamantul a formulat pe seama " " Reghin acțiune introductivă de instanță, se arată în considerentele hotărârii atacate, prin care a solicitat obligarea pârâtului, coasociat și administrator al societății mai sus - amintite, la întregirea din fonduri proprii a patrimoniului societății la nivelul de 651.387 lei cât a fost la sfârșitul anului 2004, la obligarea personală a pârâtului la plata dividendelor cuvenite reclamantului asociat, corespunzător celor 50% părți sociale, pentru perioada 2004 - 2007, precum și la plata daunelor interese în cuantum de 15.000 lei/an în favoarea asociatului reclamant, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul, reține instanța de fond din motivarea acțiunii introductive de instanță, susține că pârâtul în calitatea sa de administrator prin manevre ilicite și păguboase patrimoniul firmei în intervalul 2004 - 2007, dar și în patrimoniul său ca și asociat al acesteia. În concluzie, reclamantul susține că faptele ilicite comise de pârât sunt susceptibile de a atrage răspunderea personală a acestuia în vederea acoperirii prejudiciului.
În drept a invocat dispozițiile art. 992, 999 Cod civil, art. 144 indice 2, 3 și 4, art. 150, art. 155, art. 196 și următoarele din Legea nr. 31/1990 rep.
La data de 21.01.2008 reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul lămuririi calității sale procesuale precizând că a declanșat litigiul în nume propriu, dar și în calitate de asociat al firmei, invocând dispozițiile art. 155 din Legea 31/1990 rep. precum și art. 80 din același act normativ.
Din perspectiva acestei precizări de acțiune, prima instanță a reținut că instanța a fost învestită, astfel, și cu soluționarea excepției privind lipsa calității procesuale active a reclamantului ca fiind formulată în nume propriu, în calitate de asociat al societății.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat în principal excepția prematurității cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii a concilierii, reglementată de art. 720 și următoarele Cod procedură civilă; de asemenea, a invocat și excepția lipsei calității de reprezentant a numitului pe seama " " Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că simpla scădere a cifrei de afaceri a firmei nu se constituie într-un motiv de admitere a acțiunii reclamantului.
Instanța de fond a procedat la soluționarea celor trei excepții invocate în cauză, înainte de a purcede la analiza fondului.
Anterior, însă, cercetării acestor trei excepții, instanța a abordat două aspecte legate de timbrarea acțiunii precizate, precum și de calitatea procesuală pasivă a " " În ce privește pretinsa netimbrare la valoare, excepție invocată de pârât și în legătură cu care instanța reține că această excepție, însă, a rămas fără obiect în condițiile în care a fost admisă cererea de asistență judiciară promovată de reclamant.
Excepția prematurității acțiunii, în sensul în care nu ar fi fost parcursă procedura premergătoare prevăzută de art. 720 și urm. Cod procedură civilă, instanța a respins-o argumentând că pârâtul a fost convocat de reclamant în vederea dezbaterii evoluției patrimoniale a firmei pentru perioada 2003 - 2006, ca și pentru clarificarea drepturilor cuvenite reclamantului în calitate de asociat. Astfel, chiar dacă formal, precizează instanța de fond, nu întrunesc exigențele textului mai sus - arătat, s-a acoperit în esență obligația reclamantului prevăzută de acest text.
În ce privește dobândirea calității procesual pasive a " ", instanța reține că prin sentința comercială nr. 30/17.01.2006 aceasta a fost dizolvată, fiind desemnat lichidator pe seama societății lichidatorul judiciar, astfel că societatea, apreciază prima instanță, nu și-a pierdut în totalitate capacitatea de folosință, aceasta fiind restrânsă doar la actele juridice de lichidare, și în legătură cu care îndreptățit să reprezinte societatea este doar lichidatorul judiciar numit pe seama societății.
Potrivit art. 252 din Legea nr. 31/1990 rep. lichidatorul judiciar a preluat atribuțiile de administrare, iar art. 196 alin. 4 din același act normativ neaplicându-se în cauză întrucât acest text se referă doar la administrarea societăților pe acțiuni. Din această perspectivă, instanța de fond concluzionează că raporturile dintre un asociat al unei asemenea firme și societatea ca atare ca persoană juridică sunt cele ce decurg din cadrul titlului VII al Legii 31/1990 rep. astfel că asociatul nu are raport juridic direct față de administrator pentru pagube produse societății, aceasta din urmă fiind o entitate distinctă.
Or, reține prima instanță, lichidatorul judiciar nu și-a însușit acțiunea introductivă de instanță formulată pe numele societății de reclamantul asociat. Cum lichidatorul, potrivit art. 255 lit. a și lit. e din 31/1990 rep. este îndreptățit să stea în judecată în numele societății și să încaseze creanțele societății, inclusiv cele generate de faptele ilicite și prejudiciabile societății în condițiile art. 237 alin. 3 și 4 din Legea 31/1990 rep.
Ca atare, instanța de fond, pe baza acestor raționamente, consideră că se impune admiterea excepției privind lipsa calității procesual active a reclamantului din perspectiva promovării acțiunii în nume propriu și respectiv lipsa calității de reprezentant al " " Reghin.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, apel reclamantul în nume propriu și în calitate de coasociat la " " solicitând instanței ca prin admiterea apelului să se dispună desființarea hotărârii atacate și, în rejudecare, să se dispună respingerea excepțiilor ca nefondate, iar pe fondul cauzei să se dispună admiterea acțiunii astfel cum a fost precizate. În subsidiar s-a solicitat să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. În motivare se arată că excepția lipsei calității procesual active a reclamantului - apelant, în calitatea acestuia de asociat al societății, este nefondată și, deci, soluția instanței ar fi fost neîntemeiată întrucât lichidatorul judiciar a fost numit în baza Legii nr. 31/1990 rep. astfel că apelantul având calitatea de coacționar al societății cu un procent de 50% și, implicit, de creditor are dreptul de a promova o astfel de acțiune având în vedere pasivitatea lichidatorului judiciar față de diminuarea ilicită a patrimoniului societății de către administratorul - intimat prin fapte ilicite. În drept își argumentează motivele de fapt pe dispozițiile art. 196 din Legea nr. 31/1990 rep. care prevăd că dispozițiile privind societățile pe acțiuni în ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunării generale se aplică și societăților cu răspundere limitată; de asemenea, invocă și dispozițiile art. 155 din lege, care prevede procedura de urmat și nu dreptul la acțiune, cum greșit ar fi reținut instanța de fond, iar art. 197 alin. 3 din Legea 31/1990 rep. se referă la faptele ilicite ale administratorilor societăților cu răspundere limitată, pentru ca art. 201 să se refere la problemele privind situațiile financiare ale unei astfel de societăți care sunt similare cu cele ale societății pe acțiuni. Apelantul conchide, în raport cu aceste argumente de fapt și de drept, că în mod greșit instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 196 alin. 4 din Legea 31/1990 rep. pentru că rezultă că intimatul, ce are calitatea de coasociat, precum și de administrator al " " a săvârșit faptele culpabile menționate de apelant, fapt pentru care apelantul ar avea calitate procesuală activă în calitate de coasociat privind reîntregirea patrimoniului societății.
Și în ce privește excepția lipsei calității de reprezentant al societății apelantul consideră că în mod greșit a fost admisă de prima instanță. Astfel, susține că atât prin raportul depus la termenul din 26.05.2008, cât și prin susținerile făcute în fața instanței, lichidatorul judiciar și-a însușit cererea de chemare în judecată făcută de apelant în numele societății. În acest sens, invocă dispozițiile art. 255 din Legea nr. 31/1990 rep. care prevăd că lichidatorii pot să stea în judecată în numele societății.
În final, apelantul își motivează apelul și pe fondul acțiunii, reiterând argumentele de fapt și de drept prezentate în fața instanței de fond.
Pentru termenul din 26.01.2009 intimatul Gaf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat ca nefondat, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată. În esență se reiau argumentele de fapt și de drept în susținerea celor două excepții de lipsă a calității procesual active a reclamantului - apelant, în nume propriu și în numele societății, invocate și în fața primei instanțe.
Analizând actele de la dosar, prin prisma motivelor apelului și întâmpinării formulate de părți, precum și în virtutea rolului devolutiv al prezentei căi ordinare de atac, instanța de apel reține următoarele:
În temeiul art. 298 Cod procedură civilă, instanța de apel este ținută de aceleași limite procedurale ca și instanța de fond, în măsura în care, desigur, nu contravin dispozițiilor speciale privind reglementarea căii de atac ordinare a apelului.
Din această perspectivă, în primul rând instanța de apel nu poate să soluționeze, chiar dacă devolutiv, decât în limitele a ceea ce a fost investită, adică numai asupra obiectului cererii deduse judecății (art. 129 alin. ultim Cod procedură civilă).
Aceasta înseamnă că instanța de apel trebuie să se raporteze la obiectul acțiunii introductive de instanță, așa cum a fost ea precizată de reclamantul - apelant. Astfel, reclamantul - apelant își precizează expres calitatea în care a formulat acțiunea, conform precizării din 21.01.2008, și anume că a declanșat litigiul în nume propriu, respectiv în calitate de asociat al firmei, dar și în numele societății, invocând dispozițiile art. 155 din Legea nr. 31/1990 rep. pentru a-și legitima calitatea procesuală activă.
În fapt, art. 155 face trimitere la art. 155 din același act normativ, acest din urmă text reglementând acțiunea în răspunderea, printre alții, a administratorului/administratorilor societății, precum și modul în care se declanșează această acțiune, respectiv ca urmare a unei hotărâri a adunării generale a acționarilor (în cazul de față a asociaților).
Așadar, obiectul acțiunii formulate și precizate de reclamantul - apelant este, în fapt, o acțiune în răspundere a administratorului societății, respectiv intimatul, cum de altfel și indică în drept reclamantul - apelant (art. 992, 999 Cod civil, art. 150 din Legea nr. 31/1990 rep. etc.).
Temeiul de drept invocat de reclamantul - apelant, și susținut de motivele de fapt, este legat de administrația societății, așa cum prevede Secțiunea a III-a al Capitolul IV din Titlul III al Legii nr. 31/1990 rep. Or, cum corect a sesizat instanța de fond, acest capitol IV, și deci și modalitățile de atragere a răspunderii inclusiv a administratorilor, sunt specifice societăților pe acțiuni.
În condițiile în care societatea, la care asociat este reclamantul - apelant este asociat, este o societate cu răspundere limitată, acțiunea, inclusiv în răspunderea administratorului/administratorilor societății, trebuie să urmeze regulile de procedură instituite de Capitolul VI al Titlului III din Legea nr. 31/1990 rep, capitol ce reglementează funcționarea societăților cu răspundere limitată.
În acest sens, evident că este corectă raportarea primei instanțe la dispozițiile art. 196 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 rep. care prevede că "dispozițiile privitoare la administrarea societăților pe acțiuni nu sunt aplicabile societăților cu răspundere limitată, indiferent dacă sunt sau nu supuse obligației de auditare".
Rezultă că nu poate fi aplicată procedura tragerii la răspundere a administratorului, intimat în această cauză, pe un temei de drept ce este exclus în ce privește societatea cu răspundere limitată de însuși legiuitor.
Pe de altă parte, este corect și argumentul intimatului potrivit căruia chiar dacă s-ar fi aplicat această procedură, prevăzută de art. 155 și 155 din Legea nr. 31/1990 rep. ar fi fost necesară convocarea adunării generale și, în măsura în care aceasta nu ar fi introdus acțiune în despăgubiri, de abia atunci acționarul ce deținea cel puțin 50% avea vocație în a formula acțiune introductivă de instanță; sigur, această chestiune este mai puțin importantă, însă arată că și în temeiul de drept indicat în mod eronat, dar explicit, de reclamant acțiunea nu ar fi putut fi admisă. Dar, trebuie subliniat că sunt situații pentru societatea cu răspundere limitată în care legiuitorul a prevăzut expres a făcut trimitere la reglementările privind societățile pe acțiuni, cum este cazul art. 196 din Legea nr. 31/1990 rep. (" Dispozițiile prevăzute pentru societățile pe acțiuni, în ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică și societăților cu răspundere limitată, termenul de 15 zile prevăzut la art. 132 alin. 2 urmând să curgă de la data la care asociatul a luat cunoștință de hotărârea adunării generale pe care o atacă"). Or, situațiile speciale sunt de strictă interpretare, în cazul de față nefiind atacată vreo o hotărâre a adunării generale.
Evident că nu-i este interzisă în niciun fel posibilitatea reclamantului - apelant de a formula o acțiune în răspunderea administratorului - intimat în nume propriu, ca și coasociat, și a unei acțiuni în despăgubire care să-și aibă izvorul în acțiunea în răspundere, însă aceasta nu poate fi făcută decât pe calea dreptului comun, însă, așa cum instanța a precizat mai sus, limitele judecății au fost date de însuși reclamantul - apelant, respectiv prin invocarea temeiului de drept concret al art. 155 din Legea nr. 31/1990 rep. astfel că instanța de apel nu poate trece peste aceste limite ale cadrului procesual.
Din această concluzie rezultă a doua limită a prezentei cauze, pe care și instanța de apel trebuie să o aibă în vedere, și anume cea prevăzută de art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă: "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Ca atare, din raționamentele mai sus - prezentate, în niciun caz reclamantul - apelant, pe temeiul de drept fixat de acesta (și care fixează și cadrul procesual - art. 155 și 155 din Legea nr. 31/1990 rep.), nu poate avea calitate procesuală activă din perspectiva art. 196 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 rep. în calitatea acestuia de asociat al " " tocmai pentru că procedura instituită în raport cu societățile pe acțiuni nu se aplică și societăților cu răspundere limitată. Așadar, în ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului - apelant, în raport cu formularea acțiunii în nume propriu, respectiv ca și asociat al " ", a fost corect soluționată prin admitere de prima instanță.
În ce privește cea de a doua calitate arogată de reclamantul - apelant, și anume formularea acțiunii în răspundere/despăgubiri împotriva administratorului - intimat, în mod just instanța de fond s-a raportat la dispozițiile art. 255 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 31/1990 rep. care prevăd imperativ că doar lichidatorul judiciar, numit în condițiile aceluiași act normativ, poate să stea în judecată în numele societății.
Este evident că în condițiile în care nu lichidatorul judiciar a promovat prezenta acțiune, în numele societății, reclamantul - apelant nu o poate promova în locul reprezentantului legal al societății.
În altă ordine de idei, apelantul susține că lichidatorul judiciar, prin raportul prezentat instanței de fond la data de 26.05.2008 ( 127 - 129 dos. Trib. Comercial Mureș ), și-ar fi însușit acțiunea reclamantului formulată în numele societății.
În fapt, din lectura acestui raport rezultă că, dimpotrivă, lichidatorul judiciar nu înțelege să-și însușească acțiunea în răspundere/despăgubiri, ci vorbește de eventualitatea unei acțiuni în anulare ( 128), care este însă în responsabilitatea și atributul lichidatorului judiciar și nu ale reclamantului. Deci, lichidatorul judiciar vorbește de o posibilă acțiune ce are un alt obiect decât prezenta acțiune.
Din toate aceste elemente de fapt și de drept, instanța constată că hotărârea primei instanțe este lipsită de orice critică, că soluția dată asupra excepțiilor de procedură este una legală și temeinică, fapt pentru care în mod corect prima instanță nu a purces la analiza pe fond a acțiunii, dând eficiență dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, instanța va respinge apelul ca nefondat.
În temeiul art. 274 și următoarele Cod procedură civilă, instanța constată întemeiată cererea intimatului privind obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată cauzate primului, constatând că apelantul prin declanșarea prezentei căi de atac ordinare, respinsă ca nefondată, se află în culpă procesuală și, prin aceasta, pricinuind cheltuieli legate de judecată intimatului în sumă de 2.000 lei onorariu avocațial, dovedit prin actele depuse la dosar, sumă la care apelantul va fi obligat la plată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul reclamantului, domiciliat în comuna, sat, nr.7. județul M, formulat în nume propriu și în calitate de coasociat la. " ", cu sediul în Reghin, P-ța M, nr.15, județul M, împotriva Sentinței comercial nr. 1293/08 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
Obligă apelantul să achite suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul G, cu domiciliul în Reghin, P-ța M, nr.15, județul
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exemplare
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
